Scrie, rescrie – magia este la îndemână

Dacă viața ar fi trecută pe un palimpsest, nu pe un simplu răboj de pe care  putem șterge doar cu FriXion, atunci lucrurile ar sta cu totul și cu totul altfel. S-ar observa, ce-i drept, urmele vechii scrieri, momente imortalizate sau doar păstrate în amintire, însă tocmai acestea ar da farmec întregii opere pe care ne place să o numim, într-un mod oarecum prețios, Destin. Nu ar mai conta semnele corecturilor prezente la tot pasul, dar cineva a hotărât să nu fie tocmai așa.

Acum avem rollerul minune cu ajutorul căruia putem scrie, şterge şi rescrie, importat în România de către Dacris, exclusiv, care anul acesta împlineşte 10 ani. Un număr perfect, cu rotunjimi armonioase, care ne face să zâmbim doar gândindu-ne la nota maximă pe care ne-o doream cu toţii la şcoală, cifre pe care nu le-aş şterge nicicând, cu o încărcătură emoţională magică, unică pentru mine- ziua în care am primit cel mai preţios dar pe care mi-l putea oferi viaţa, fiul meu.

A împlinit aceeaşi frumoasă vârstă şi e nedespărţit de FriXion pentru că îi oferă posibilitatea perfectă de a-şi repara greşelile fără a lăsa urme chiar şi pentru cel mai vigilent ochi.

Dar, cum ar fi dacă ar fi… ?!?

Am putea să facem un exercițiu de imaginație, mai mult sau mai puțin simplu, prin care să ne punem fantezia la încercare, încercând să ne închipuim suntem dotați cu un Pilot FriXion, dar nu unul oarecare, ci acela cu puteri tainice, care să ne ofere posibilitatea de a corecta orice eroare a sorții, orice alegere sau decizie incorectă, orice moment stânjenitor sau clipă de care nu vrem a ne mai aminti.

Chiar mi-ar surâde această posibilitate, totuși pare destul de dificil să aleg doar un moment, ușor de șters cu prețiosul ajutor, însă greu de rescris, în așa fel încât să rămână perfect în amintire.

Stângăciile pe care le avem la tot pasul, indiferent de trecerea timpului; cuvintele spuse în momentele tensionate, pe care le regretăm dar rămân inscripționate; selecțiile mai mult sau mai puțin inspirate; toate ne fac mai puternici prin însăși natura lor vremelnică.

Aș șterge definitiv momentul în care a sunat telefonul, într-un fel anume, prevestitor, lăsând ecouri adânci în sufletul meu și vestea aceea care a reușit a scrijeli răni ce s-au transformat, cu timpul, în cicatrici. Nu puteam crede că văd pentru ultima dată chipul lui drag, că zâmbetul cu care mi-a luminat copilăria se va stinge, că va rămâne doar dorul neostoit, regretul că totul ar fi putut fi altfel.

Cu cea mai mare hotărâre aș șterge, rescriind pentru el un salt uriaș către sănătate și viață lungă, nelăsând în urmă nici măcar o umbră, un semn al acelui moment.

Și dacă ar fi să pot repeta ca în povești, măcar de trei ori ștergerea și rescrierea, aș doza cu mare atenție această binecuvântare care ar avea darul de a mă face mult mai atentă cu acțiunile zilnice știind că puterea sa este limitată.

În schimb, FriXion este imbatabil putând să scrii cu el pagini întregi cu poveşti nespuse, cu versuri nerostite şi formule complicate, existând posibilitatea de a corecta orice eroare s-ar putea strecura din neatenţie prin simpla trecere (frictiune) a celuilalt capăt al rollerului, sau a capacului, peste ceea ce am vrea să dispară, fără efort. Fără pete de cerneală, fără urme de Pic peste care nu s-ar mai scrie la fel, fără a rămâne vreun semn a ceea ce se vrea șters. E simplu. Nu?

Dacă momentele ce-au părut nemuriri
Risipite în ceţuri, ar putea fi rescrise
Te-aş alege din efervescente amintiri,
Cu siguranţă, dintr-o mie, doar pe tine.

 

Aş păstra ultimul strop de magie pentru a elimina orice urmă de răutate, boală, tristeţe sau mânie, înlocuindu-le cu  bunătate, sănătate, veselie şi iubire, rescrise în culorile curcubeului.

 

 

Anunțuri

Aerul condiţionat în tandem cu aerul curat

Cer senin şi un aer  ce pare încremenit sub strălucirea soarelui. Codul portocaliu şi roşu de caniculă a pus stăpânire pe toată Europa. Avertizările şi sfaturile pentru o astfel de vreme curg pe toate canalele de ştiri. Întreaga lună august, chiar şi septembrie, stă sub influenţa unor stări extreme-caniculă urmată de ploi abundente sau furtuni.

Mă simt binecuvântată pentru că locuiesc într-o zonă de deal, în care pădurile încă mai există. Chiar în această primăvară a avut loc o amplă acţiune de împădurire, la care au participat jandarmi, pompieri, angajaţi ai unor instituţii, elevi ai liceelor şi voluntari.

Iniţiatorii unor astfel de proiecte şi participanţii merită felicitaţi.

uite veverita, nu e veverita

Dimineaţă, în echipament sportiv, cu apă, mingi, palete de badminton şi „fluturaşii” aferenţi,  am pornit cu fiul meu spre parcul cel mai apropiat în căutarea unei oaze de linişte şi răcoare. După mai bine de o oră de alergat şi joacă, într-o scurtă pauză, o veveriţă, urmându-ne exemplul, s-a prins într-un joc de-a v-aţi ascunselea cu noi.

Întorşi acasă ne-a întâmpinat răcoarea pe care aparatul de aer condiţionat o răspândise în toate încăperile. Setat cu grijă, la o diferenţă mai mică de 10 grade faţă de temperatura de afară, ne-a ferit organismul de un eventual şoc termic.

Spre seară cred că vom repeta programul, iar mâine… la serviciu, în încăperile pline de curent, în lipsa aerului condiţionat. Aş propune conducerii să achiziţioneze măcar câte un aparat la fiecare nivel, mai ales că în cadrul campaniei #plantamaer , cei de la firma Daikin,  lider mondial pe piaţa aparatelor de aer condiţionat,  se obligă să planteze câte un copac pentru fiecare unitate de aer condiţionat vândută, în perioada 5 iunie-15 septembrie, ba mai mult, au ca obiectiv plantarea a 10.000 de arbori în 15 judeţe, sub deviza ”Plantăm fapte bune în România”, invitând doritorii să participe la acţiunea de împădurire ce va avea loc în data de 18 noiembrie.

Copacii au rolul lor bine stabilit în cadrul ecosistemului. În afara faptului că opresc alunecările de teren,  micşorează zgomotul, filtrează aerul,  oferă umbră, reducând, în acelaşi timp, cantitatea de  radiaţii care ajunge la nivelul solului, sunt adevărate fabrici de oxigen şi filtrează aerul. Aerul acesta care pare să devină din ce în ce mai irespirabil.

Îmi amintesc de vacanţele de vară din copilărie când vremea era cu totul altfel, normală pentru zona în care trăim, cred eu. Verile erau veri, liniştite, cu ploi rapide după amiaza, care nici măcar nu ne alungau în case, iar când soarele începea a înfierbânta asfaltul pe care jucam şotron sau săream coarda alergam spre răcoarea parcurilor sau a pădurilor din jurul oraşului, până spre seară când ne retrăgeam în casă.

Parte a orașului în care locuiesc.

Cum altfel ar putea fi un parc împrejmuit de pomi, o oază de răcoare şi aer curat, decât locul preferat al copiilor şi adulţilor, deopotrivă?!?

Fenomenele meteo extreme din zilele noastre erau necunoscute pe atunci.

Pădurile sunt aurul verde, aşa cum bine se ştie, dar puţin câte puţin au fost distruse, tăiate şi vândute, de pe suprafeţe ce totalizează aproximativ două sute de mii de hectare, de aceea campaniile de împădurire sunt salutare.

Odată, copacilor le era atribuit statutul de fiinţe vii, iar interacţiunea dintre ei şi om era firească, asemeni aceleia dintre doi prieteni dragi care se pot alina şi ajuta în caz de nevoie.

Orice copac are propriul său câmp energetic, iar dacă acesta se potriveşte cu al tău te poţi numi fericit, căci îţi va putea prelua din energiile negative sau îţi va conferi o stare de bine, restabilindu-ţi armonia pierdută, doar petrecând ceva timp în preajma lui.

Basmele, legendele şi  unele studii recente vin să întărească această convingere, existând chiar o metodă terapeutică şi de profilaxie care se bazează pe proprietăţile curative ale copacilor, numită dendroterapie sau silvoterapie.

Odată cu răcoarea din case, dată de unul dintre aparatele de aer condiționat care au fost premiate pentru eficiență și modul în care se încadrează în estetica arhitecturii, vom câștiga, în plus, o gură de aer proaspăt, garanție a unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare.

 

Îmbrăţişaţi un copac, conectaţi-vă cu natura, căci nu sunt doar parte din decor!

 

 

Caniculă, Siviero Maria, binging

Acestea sunt alegerile mele,
Ale copilului şi al său tată
Pentru un weekend petrecut în binging
Şi atmosfera mult prea sufocantă.

Se-anunţă iar cod roşu de teroare
Asfaltul se va-ncinge nepermis
Dar noi avem gelato şi răcoare,
Iar serialul e de neînvins.

Eu, mama, mi-am ales multe cireşe
Alături de serialul „Doctor House”,
Al meu soţ şi-a dorit un Tiramisu
Ce însoţeşte avocaţi din „Suits”.

Am fi echipa aproape perfectă
În maratonul ce ni l-am propus,
Dar fiul vrea să iasă din tipare
Cu „Las Fierbinţi”, vanilie a dispus.

Se va sfârşi o săptămână-n gusturi
Care de care mai deosebite
Siviero Maria ne va fi alături
Direct din frigider şoptind poveste.

 

Siviero Maria- arome diverse asortate cu binging

 

Siviero Maria. Maria, nume cu rezonanţe adânci în sufletul meu, amintindu-mi de prietena cea mai bună din anii copilăriei cu care împărţeam şi sendvişurile în pauze, şi timpul liber, ba chiar şi pe cel dedicat temelor. Cu ea aş savura acum un gelato Cioccolatissimo, nu înainte de a decora ceştile pline de cafea cu câte o linguriţă din licoarea îngheţată, depănând întâmplări neştiute ale ultimelor luni în care nu ne-am văzut, ea fiind în Italia, culmea, eu, aici. 

Poveştile grăbite auzite la telefon îmi par insuficiente şi mă gândesc la un film în care prietenia adevărată, legătura de suflet ce uneşte două fiinţe, domină povestea care decurge pe ecran.

Anatomia lui Grey. Este un film serial cu şi despre medici, medicină, chirurgie, urgenţe şi altele asemenea, peste toate dominante fiind relaţiile sufleteşti care îi leagă pe aceştia, viaţa lor de zi cu zi povestită printre picături în sala de operaţii, în pauze, în timpul mesei, oricând, cu cât mai multe detalii, ceea ce îi face să devină un colectiv închegat, prieteni buni gata să sară în ajutor în orice moment.  Două dintre protagonistele serialului, Meredith Grey şi  Cristina Yang, sunt un exemplu al prieteniei sincere, ideale, fiind una pentru cealaltă persoana pe care s-ar putea baza oricând, în orice condiţii, fără reţineri , printre cupluri cu statut incert care se destramă sau se încheagă, triunghiuri amoroase, un fel de «per tutti i gusti» care te prinde şi te ţine captiv pentru multă vreme.

Gelato. Îngheţate îmi simt mâinile şi picioarele când episodul se sfârşeşte cu imaginea unui avion prăbuşit şi a medicilor răspândiţi care încotro.

 GelatoPanna con Fragole. Abia scos din congelator. Gust din răcoarea topingului de căpşune şi linguriţa rămâne suspendată în aer, de pe buze prelingându-se un firişor roşiatic, din ce în ce mai jos, spre claviculă. Misterul mă prinde.

Binging. Caut cu înfrigurare următorul episod pentru a vedea care dintre ei scapă, în acelaşi moment fiul meu deschide uşa şi începe să ţipe. Instinctual fac acelaşi lucru văzându-l atât de palid la faţă, abia reuşind să îngaime :”Ce, ce ai păţit?”, îndreptându-şi arătătorul spre faţa şi gâtul meu. Duc mâna într-acolo şi mireasma revigorantă de fructe proaspete are darul de a mă trezi, cumva. Mă şterg cu un gest scurt şi savurez aroma rămasă pe degete. Cred că i-am părut sadică bietului copil a cărui paloare devenea din ce în ce mai pronunţată. Îi arăt veselă cutia cu gelato şi-i propun să o împărţim. Emoţia prea mare prin care trecuse într-un timp atât de scurt îl face să-şi aleagă un alt sortiment. Gelato Madre.

Te şi văzusem îngheţată, pierdută pe veci, aşezată într-o raclă cu capac de sticlă, precum Albă ca Zăpada. Ha ha ha, ţi-am făcut-o! Ce, numai tu ? Am ales acest gelato pentru că, pur şi simplu, mi se pare cel mai minunat desert îngheţat pe care l-am gustat vreodată.

Deci, asta fusese surpriza adusă de Maria din Italia, Gelato Madre, sortiment care, încă nu fusese prezent la noi. Sigur a vrut să-mi spună ceva, în felul ei caracteristic plin de ironie şi umor, condimentat cu o uşoară muzicalitate a tonului pe care anii petrecuţi acolo i-au imprimat-o vorbirii curente. Tot de la ea am aflat şi povestea acestui desert care începe, ca orice poveste, cu «A fost odată ca niciodată », acum mai bine de 50 de ani, când Gugliemo Visani din Romagna, veşnic îndrăgostit de soţia sa a creat acest desert pe care i-l dedică şi care îi va purta numele. Gelato este foarte asemănător cu îngheţata, diferenţa fiind procentul de grăsime mai mic, aceasta fiind dată de proporţia laptelui, smântânei şi ouălor, este mult mai aerat şi cremos, iar aromele sunt mai pronunţate. Ceea ce i s-a părut necesar a sublinia a fost păstrarea reţetelor tradiţionale, grija deosebită în fabricarea, ambalarea şi decorarea care, încă, se face manual.

Zâmbesc amintindu-mi. Mă bucur că am timp să gust din toate sortimentele pe parcursul celor 12 sezoane ale serialului, asortând aromele cu trăirile. Pistacchhio cu seninătatea fericirii,  Limone cu dramele, Affogato all’amarena cu picanteriile surprinse fugar în încăperi lăturalnice, Vaniglia del Madagascar cu visele împlinite.

Sănătatea din plante – concert aniversar la poalele Tâmpei.

Ieri căutam soluţii cât mai optime pentru sănătatea care părea să prindă o mişcare descendentă, saturată de toate medicamentele de sinteză folosite pentru orice răceală, durere sau impresie de ceva ce nu e tocmai cum ar trebui să fie. Ipohondria e departe de mine şi chiar nu alergam la medic pentru un banal guturai sau o crampă a muşchilor, dar, uneori vizita la un cabinet medical chiar era necesară.  În mod sigur o afecţiune, netratată la timp, aduce cu ea o alta şi o alta, formându-se un cerc vicios din care cu greu reuşeşti să evadezi.

Nu vreau să-mi mai pierd timpul bătând la uşi închise, privind prin ferestre opace spre lumina ce mă înconjoară, pot să fiu liberă în a-mi alege modul în care îmi voi păstra sănătatea la cote ideale pentru cât mai mult timp.

Astăzi m-am hotărât să nu mai trudesc atât în căutarea liniştii, a sănătăţii ce îmi părea pierdute, pentru că soluţia salvatoare am găsit-o pornind de la o poveste, o poveste ce a început acum 15 ani şi încă mai continuă prin grija pentru oameni, pentru sănătatea lor, scrisă de un grup de tineri cu aspiraţii mari şi iubire faţă de natură şi toate beneficiile pe care ni le oferă aceasta.

Mi-am amintit de vremea în care mângâierea caldă a mamei îmi lua orice durere, în timp ce îmi întindea cana cu ceai aburind parfumat de cimbrişor sau alte flori de muşeţel, codiţa şoricelului, tei, la culesul cărora participasem şi eu la începutul verii, fiind puse mai apoi între coli de hârtie albă, în bătaia soarelui, împrăştiind, chiar şi aşa uscate,  parfum şi culoare în jur.

Am regăsit miresmele copilăriei în cutiuţele cu ceaiuri Dacia Plant ce conţin plante recoltate şi uscate în cele mai bune condiţii, întrunind standarde înalte de calitate, păstrându-şi nealterat complexul de substanţe bioactive, toate produsele fiind realizate într-un spaţiu controlat computerizat care monitorizează şi reglează temperatura, umiditatea şi puritatea aerului.

Fitoterapia moderna cerceteaza cu atentie compozitia plantelor si efectele compusilor acestora asupra sanatatii, valideaza folosirea unei plante pentru anumite afectiuni sau, dimpotriva, interzice folosirea ei sau recomanda utilizarea doar in anumite combinatii. Este un domeniu vast, fascinant si ancorat in cercetarile medicale si farmaceutice moderne. Romania se mandreste cu o lunga traditie de folosire a plantelor de leac, dar si cu specialisti de marca in fitoterapie. Dacia Plant a invitat pentru colaborare unii dintre cei mai apreciati specialisti in farmacognozie si fitoterapie pentru a crea produse de un inalt standard stiintific, avand la baza cercetari stiintifice laborioase.

Printre categoriile de produse ale acestei companii găsim şi : Stare de bine la birou-, Vacanţă fără griji- comprimate şi tincturi pentru orice situaţie neprevăzută sau disconfort, Îngeraşul-produse pentru copii, Sublima-gama pentru femei.

Acest minunat colectiv de oameni care au ales să-şi dedice întreaga muncă păstrării sănătăţii cu ingrediente naturale împlinesc 15 ani şi cu această ocazie vor oferi bucurie, ca de fiecare dată, tuturor celor ce vor fi prezenţi la concertul aniversar susţinut de trupa Phoenix  pe 2 iulie în Piaţa Sfatului din Braşov. Ce poate fi mai minunat decât aerul ozonat de la poalele munţilor, la ceas de seară, pe acordurile muzicale atât de dragi şi cunoscute ?!? Va fi o dublă aniversare căci îndrăgita trupă împlineşte 55 de ani de activitate. La mulţi ani, sănătăţii din plante şi muzicii ! 🙂

Statuară dar vivantă

Parcul se umpluse de forfotă. În trecerile grăbite oamenii nu uitaseră să se oprească pentru a admira diversitatea noilor statui răspândite mai peste tot. Cei mici, cu părinţii de mână, purtau baloane în culori vesele, vată de zahăr sau coifuri ca pe nişte adevărate trofee. Se opreau din loc în loc, cu ochi măriţi de uimire, pentru a analiza cu atenţia specifică vârstei grupurile statuare ale căror culori se armonizau perfect cu verdele ierbii, auriul razelelor de soare ce se apropie de asfinţit, întreaga animaţie pestriţă ce înfrumuseţa locul altfel prea puţin frecventat în zilele obişnuite. Era un eveniment ce reuşise a aduna o mulţime mult peste aşteptări.

Vântul răsfoia filele unui ziar ce rămăsese deschis. Privirile mi se îndreptară involuntar înspre el deslușind un titlu cu litere de o șchioapă: ”TEATRUL MASCA SĂRBĂTOREȘTE 27 DE ANI DE EXISTENȚĂ. FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE STATUI VIVANTE VA DURA 7 ZILE. ”

Data înscrisă în antetul paginii mă descumpăneşte -30 mai 2017. Cumva, călătorisem în timp, dar nu făcusem o întoarcere, ci un salt în viitor. Mă ştiam în anii ’60 când acest gen de manifestare artistică începuse a prinde contur. Ceva se întâmplase, în mod sigur, însă acum nu puteam căpăta vreo lămurire, vreo informaţie care să-mi risipească incertitudinea.

Doar cu puțin de cincizeci de ani mai mult
Trecuți peste o împietrire ce pare marmură sau lut
Fiind doar mușchi întinși, doar nemișcare și voință
Ce poartă această artă nescrisă-n biruință.

Mişcările îmi erau inexistente simţindu-mă captivă în propriul trup ca într-un bloc de marmură neşlefuit ce lăsa a se întrezări forma finală, fără patina dată de ultima atingere care-i evidenţiază căldura şi strălucirea.

O rază de soare reuşise a-mi înceţoşa privirea, iar puştiul oprit, chiar atunci, în faţa mea exclamă nedumerit: „Mamă, statuia plânge! O fi având şi ea suflet?”.  Mă crezusem, doar, pierdută în trecut. Rătăcire de-o clipă. Întrebarea lui îmi înfloreşte un început de zâmbet în colţul gurii, gândind, în acelaşi timp, ce noroc am avut că nu a plouat.

Nemișcarea își relevă întreaga splendoare la ceas de înserare, necuvintele se aud printr-o ascultare atentă a respirației micșorate și ea, iar privirile grăiesc mai mult decât orice strigăt, cu o mai mare intensitate decât a unei șoapte zbuciumate. Fragilitatea luptă cu împietrirea, mușchii tânjesc după destindere, dar voinţa triumfă asupra acestor impedimente, doar gândul își mai deschide aripile spre zbor nemărginit.

Festivalul International de Statui Vivante

Mă simt binecuvântată să fiu parte a acestui eveniment, a unui adevărat spectacol în care nemișcarea își scrie propria istorie, unde sunt spuse pe nevorbite povești despre  viață, iubire, zbor neștiut de gând și cuvânt.

Nemişcarea Urbană sau Statuile Vivante

„Trecutul e o-ncăpere din prezent în care intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât, şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des”- I. Vulpescu

Depinde de noi cât de mare facem pasul ce trece acest prag, ajungând în trecutul îndepărtat sau mai apropiat. Acum nu e vorba despre momente peste care s-a aşternut strat gros din pulberea amintirilor, ci de unele mai recente, stocate cu grijă, vii încă într-un colţ de memorie – Carnavalul de la Veneţia.  În februarie, a început în mod tradiţional cu „Zborul îngerului” lansat din turnul clopotniţei Bazilicii San Marco, reuşind să adune o mulţime impresionantă de oameni, în piaţa cu acelaşi nume, care privesc uimiţi de fiecare dată sub o ploaie de confetti şi  paiete; a continuat timp de mai multe zile cu grandioase spectacole acvatice muzicale, sunet de viori, săli de bal arhipline, focuri de artificii şi, nu în ultimul rând, celebrele măşti.

 Fiecare dintre strălucitoarele costume de epocă spunea o poveste întregită de diversitatea culorilor, formelor şi aspectului măştilor care reprezintă, de cele mai multe ori, personaje din comedia dell’arte, uneori sinistre, alteori vesele, uimitoare sau doar ciudate, acestea dând unicitate Veneţiei în aceeaşi măsură în care gondolele ce-i străbat canalele îi conferă aerul de poveste.

Veneţia este unică, dar poveştile se spun peste tot în lume, la fiece colţ de stradă, în spaţii închise sau deschise, atrăgându-ne prin diversitatea lor. Şi noi ne putem mândri cu ale noastre, mai ales că peste doar câteva zile va începe un eveniment de excepţie.

Parisul, cel puţin simbolul său, va fi prezent în Micul Paris, Steve Jobs, Coco Chanel, personaje inventate ad-hoc sau la a căror concepere s-a muncit enorm, grupuri statuare, vor putea fi admirate în a lor „Nemişcare Urbană”, transmițând mesaje și stări inegalabile tuturor celor ce știu să se bucure de ele.

Începând cu data de 30 mai în Bucureşti, timp de 7 zile, profesioniştii de la Teatrul Masca şi invitaţii lor din Austria, Olanda şi China ne promit o ediţie cu totul şi cu totul specială a Festivalului Internaţional de Statui Vivante.

Noaptea statuilor vivante va aduce alături artiști străini și români într-un parc al unuia dintre cele mai interesante muzee din București, Casa Filipescu-Cesianu, spațiu cu o aură specială, misterios și elegant, suficient de mare pentru a fi încăpător și destul de intim pentru a crea o stare cu totul specială celor care vor veni să asiste la acest moment atât de important al festivalului nostru.

Ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Statui Vivante Masca – 2017 va fi un eveniment cultural fără precedent și cu siguranță deschizător de perspective!

Programul evenimentului este următorul :

– 30 mai – Deschiderea Festivalului (Noaptea Statuilor Vivante), Casa Filipescu –  Cesianu, ora 20.00

-31 mai – 1 iunie – Parcul Humulești (cartierul Ferentari)

-2 – 3 iunie – Parcul Crângași (cartierul Crângași)

-4 – 5 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului („Locul de la Roata mare”)

Spectacolele vor avea loc zilnic începând cu ora 16.00, totalizând un număr de 60 de reprezentaţii.

Nu doar munca asiduă va asigura perfecțiunea acestor statui sau grupuri statuare, ci și măiestria celor care le întruchipează.

Ar fi mare păcat să fii bucureştean sau un turist aflat în trecere şi să ratezi asemenea episoade stimulatoare ale imaginaţiei, putând măcar a imortaliza momente unice  şi, poate, cine ştie, vreodată vei avea parte de clipa ta de glorie.