Fără limite împreună – WE has no limit

Anul acesta începuse cu promisiuni mari. Se anunțase a fi un an al șobolanului de metal cu mari promisiuni pentru toate zodiile, un an al noilor începuturi, cu o vibrație puternică, asemeni metalului, cu mari succese, plin de realizări.

Primele două luni au trecut în zbor și așteptam cu toții materializarea promisiunilor astrologice, apoi a venit primăvara șo am fost forțați să ne ascundem –asemeni șobolanului- care pe unde putem mai bine; să purtăm măști-la propriu, căci la figurată fiecare mai împrumută din când în când o altă înfățișare; să ne izolăm de cei dragi – asta fiind o nouă formă de iubire și respect.

Vara a sosit pe furiș și tot pe furiș am plecat, care și cum a putut, în câte o minivacanță, ca să nu zicem că nu am fost.

Toamna, generoasă cum e,  ne-a împresurat cu o multitudine de culori și bogăție, iar ca bonus cu al doilea val al pandemiei care pare mai violent decât primul –cel puțin așa se vede de la mine- și a reușit să ne risipească ultima brumă de încredere ce stătea aninată într-un fir de speranță.

Am reușit să scap cumva de contagiune în toată această abrambureală cu stări de alertă aproape identice celei de urgență.

Mi-am creat propria mea sferă de siguranță și optimism, în care m-am închis alături de cei dragi, iar de aici viitorul pare mult mai promițător, de un verde crud, ca jadul despre care se spune că poate vindeca aproape orice boală.

Oare ar putea să vindece toate rănile planetei noastre dragi pe care, cu bună știință, le-am încrustat în scoarța ei?!?

Nu avem timp să disperăm, să ne smulgem părul din cap – chiar dacă doar la figurat sau nu – ci ne facem planuri pentru a salva tot ce se mai poate salva, încă. Luăm orice urmă de revoltă sau frustrare, orice criză de nervi, mai mare sau mai mică și le transformăm în arme capabile de a învinge indiferența față de ceea ce va fi să fie. Lupta o ducem on line, în propriile case, la locurile de muncă și ne desfășurăm forțele și ideile ca într-un joc ce are puterea de a construi, de a naște durabilitate, sustenabilitate, energie regenerabilă. Formăm echipe verzi, în nuanțe diferite – puțin verde, nu prea verde, dar totuși verde să fie – întrecându-ne în a găsi soluții și a le pune în aplicare.

Începem jocul, iar gesturile noastre mici precum: optarea pentru factura elctronică E.on; înlocuirea centralei vechi cu una în condensare și a becurilor Edison cu unele LED; plantarea a cât mai multe oaze verzi, copaci, flori; montarea de panouri fotovoltaice și centrale eoliene ; toate acestea și multe altele vor aduna puncte pentru un scor absolut uimitor.

Campania E.ON – WE has no limit– este un bun exemplu al acțiunilor și ideilor de acest fel.

Odată micul bulgăre rostogolit va prinde tot mai multă forță, va  lua amploare, angrenându-ne vrem, nu vrem,  într-o vâltoare de neoprit.

Se apropie sărbătorile și casele vor străluci în lumina pâlpâitoare a instalațiilor multicolore. Brăduții, artificiali, vor fi împodobiți cu decorațiunile știute, sub ei odihnindu-se darurile mult visate.

Un dar face și E.ON prin campania ”Școala verde : un viitor sustenabil”  școlii gimnaziale care va depune cele mai creative proiecte pentru protejarea mediului și reciclare.

Îmi voi primi și eu darul mult dorit și sunt sigură că jocul deja început cu pași timizi va prinde contur, strângând la un loc noi și noi adepți, idei strălucite, planuri mărețe pentru un viitor verde, sustenabil. Pentru că ”WE has no limit”. Împreună.

Ceva idei, pentru a salva mediul înconjurător, pentru a reduce emisiile de CO2, pentru un viitor mai curat și mai verde de lăsat moștenire copiilor noștri, aveți?

Împreună pentru un viitor verde

Știm cu toții cât de mult suferă Pământul nostru în ultima vreme, parcă prea mult, iar vinovați pentru toate acestea suntem noi oamenii. Noi oamenii cu experimentele pe care le facem, cu graba nefirească de a trece mai departe fără a ne păsa ce rămâne în urma noastră, cu dorința aceea de a vrea totul aici și acum.  Natura întreagă își pierde resursele și minunățiile, care nu vor fi înlocuite niciodată. Dacă eu îmi doresc mobilă din lemn de esență rară și tai un copac a cărui dezvoltare s-a produs în 100 de ani cu ce îl înlocuiesc?!? Cu un spațiu gol, cu un ciot ce va intra în putrefacție, cu nimic. Tocmai de aceea am ales să-mi mobilez casa cu piese de mobilier mai prietenoase cu mediul (PAL melaminat sau MDF).

Ce-ar fi ca la fiecare pom tăiat să plantăm alți zece în loc ? Ce-ar fi ca atunci când smulgem o floare rară din mediul ei natural, pentru a o duce acasă ca pe un trofeu, bucurându-ne de ea doar câteva zile, să-i salvăm semințele, să le sădim cu dragoste într-o glastră, pentru ca, mai apoi, să o redăm naturii înzecit, chiar dacă peste un an. O regulă nescrisă a zeciuielii ne-ar obliga să facem asta. Dar câți dintre noi o cunosc?

Ar trebui să fie o zeciuială însutită, luăm o parte – redăm naturii zece.

Undeva, într-un punct cardinal, rămas totuși nordic, un pui de urs polar se agață cu ultimele puteri de- un colț de iceberg, într-o luptă pentru supraviețuire. E casa lui care se micșorează pe zi ce trece. Efectele încălzirii globale sunt devastatoare, iar eu, pentru a contribui cât de puțin la micșorarea lor, am ales să merg cât mai mult pe jos (la și de la serviciu sau cumpărături) renunțând la confortul transportului cu mașina proprie în favoarea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.

Într-un alt colț de lume tăierile masive de copaci, defrișările pe suprafețe mari, au dus la dispariția multor specii protejate de animale și plante. Cine se face vinovat pentru aceasta?!? Va putea cineva să readucă la stadiul optim toate acestea?!?Și pentru a compensa cumva această fărădelege am plantat la aniversarea de 10 ani de la căsătorie, împreuna cu soțul meu, în curtea blocului, un vișin între doi corcoduși cu vechime, un alun roșu, ale cărui frunze tot galbene devin toamna, flori specifice fiecărui anotimp ale căror număr și varietate de culori se îmbogățește pe zi ce trece. 

Când fiul nostru a împlinit zece ani, l-am sprijinit să facă un prim pas pentru a respecta și aprecia natura, ajutându-l să sădească lăstari de liliac alb al căror parfum ne ademenește în zilele de primăvară, ori de câte ori deschidem ferestele. Mai recent, anul trecut, am reușit să îmbogățesc colecția de plante cu butași de lavandă care, spre surprinderea mea s-au adaptat foarte bine la noile condiții. Urmează să le răresc, iar crengile care s-au apropiat mai mult de pământ le voi îngropa, peste iarnă, urmînd ca în primăvară să obțin noi butași. Florile acestora recoltate vara îmi împrospătează dulapurile cu haine și câte un săculeț strecurat sub pernă ne ajută să ne relaxam și să dormim mai bine.

În mijlocul atâtor flori și copăcei mai răsădim câteva rânduri cu pătrunjel, mărar, cimbru, busuioc, astfel mâncărurile noastre capătă un gust mai aromat și noi avem satisfacția propriei recolte, chiar dacă nu este prea mare.

Anual, particip alături de colegi la împăduririle care au loc pe dealurile din jurul orașului în care locuiesc.

În casă refolosirea, recondiționarea și reciclarea sunt la ordinea zilei. – Folosesc ambalaje biodegradabile și cât mai multe produse din materiale naturale pentru protejarea naturii și scăderea cantității de produse neprietenoase cu mediul.  Duc la centrele de colectare pentru a fi reciclate tot ceea ce se poate recicla. De la maculatură, sticlă, fier, aluminiu, până la tuburi neon, becuri, baterii. Refolosesc borcane, cutii, chiar haine și încălțăminte în stare bună – pentru că moda, nu-i așa, are o anumită ciclicitate.

Colectez deșeurile selectiv, chiar dacă mi se pare că, uneori, containere diferite sunt golite în aceeași mașină. Eu îmi îndeplinesc îndatoririle așa cum trebuie.

Am ales să primesc factura E.ON on line, pentru a ajuta măcar la salvarea unui copac la doi ani, pentru că am acces mai facil la informații  și plătind cu cardul am constatat că plățile electronice sunt mai rapide, mai simple.

Și pentru că tot veni vorba de E.ON, am aflat că au inițiat o campanie WE has no limits, prin care suntem invitați să ne alăturăm construirii unui viitor nelimitat de verde și ne dăm seama că orice gest cât de mic poate să conteze, iar împreună putem realiza lucruri importante, durabile, fără limite.

 

Într-o lume ideală toate ar arata altfel.

Teoria conspirației este prezentă la orice colț de stradă, la orice scară de bloc, la orice poartă. Că se fură ca-n codru sau din codru , prin orice mijloace, pe orice căi, terestre, aeriene sau acvatice, asta se știe deja și se datorează unor lacune existente în legislația actuală, care începe să aibă parte de rectificări.

Se vorbește tot mai mult în ultima vreme despre sustenabilitate, energie verde, durabilitate.  Primii pași, chiar dacă timizi,  au fost deja făcuți – o casă care își produce singură energia de care are nevoie pentru consum, o grădină suspendată, panouri fotovoltaice instalate pe acoperișuri și poate că nu ar fi chiar atât de greu să îi facem și pe următorii.

Cred că majoritatea avem dorința de mai bine, de a lăsa ceva bun și durabil în urma noastră și deseori îmi spun că dacă aș fi:

– Un supererou -verde- aș reîmpăduri toate dealurile și locurile rămase golașe în urma tăierilor pădurilor și aș reda scoarței pământului toate resursele extrase în ultima sută de ani.

– Un primar -verde- alături de o echipă de profesioniști, aș implementa proiecte pentru atragerea de fonduri care să ajute orașul în care locuiesc să beneficieze de energie regenerabilă. Pe acoperișurile blocurilor ar putea exista panouri fotovoltaice, grădini verzi, pe alocuri; iar pe terenurile virane sau dealurile din jurul orașului s-ar putea amplasa centrale eoliene.

– Cel mai important factor de decizie -verde-al unei țări, aș propune o lege prin care tot ceea ce se construiește din acest moment să respecte principiile sustenabilității.

– Un mentalist-verde-aș induce în gândirea tuturor, măcar pentru scurt timp, doar pace, liniște, armonie și ideea că împreună ”WE has no limit”.

Durabilitatea, sustenabilitatea, energia verde, toți acești termeni presupun acțiuni cuprinzătoare care ar fi condiționate de schimbarea modului de a gândi de la vreau totul aici și acum la beneficiile care se întrevăd pe termen lung, într-un viitor apropiat, conștientizând faptul că puterea unei întregi comunități este mai mare decât cea individuală.

Voi ce alte sfaturi ați avea pentru contribuirea la un viitor verde? Cu ce ați mai contribui la moștenirea pe care o lăsăm generațiilor viitoare în privința sustenabilității?

 

Responsabilizarea, dovadă de iubire în vreme de Corona

imagine: Pinterest

Cerul, împovărat de atâtea lacrimi neplânse, apăsa cenușiu peste lume, acoperind cu o mantie sticloasă imaginile apocaliptice. Lumea își oprise fuga nebună, ca  un carusel al cărui angrenaj defect nu mai putea fi reparat, rămas brusc în inerție, tocmai când își luase avânt cu încredere, iar culorile de odinioară se infiltraseră în adâncurile pământului . Totul devenise static, diform, fără contururi precise, negru-cenușiu, înghețat în nemișcare.

 

O rază răzleață, ce reușise să se strecoare neașteptat prin pâcla deasă, lumina, într-o curte părăsită, două trupuri inerte, îmbătrânite înainte de vreme,  cu pielea ternă, ca de sac prea des folosit,  cu părul nins de zgura regretelor cernută prin sita deasă a disperării. Aveau mâinile întinse spre aceeași mască și ochii, încă senini, cu privirile fixe, înlănțuite. Un El și o Ea ce împărțiseră de-a lungul existenței zâmbete, speranțe,  un colț de masă, același cearșaf. Își sorbiseră, printre surâsurile din zori, cafeaua din aceeași cană, crescuseră copii, acum ajunși fiecare la casele lor și se plimbaseră, ținându-se de mână în serile târzii, la poalele pădurii ce începea brusc în continuarea curții acum pustiite.

Trăiseră întreaga viață într-o armonie deplină pentru că știuseră să cedeze, tacit, când unul când celălalt, făcându-și mici concesii pentru ca spiritul liber și iubirea aceea impetuoasă, ce-i animase de la bun început, să nu rămână doar amintiri. Reproșurile nerostite roiau acum în jurul lor ca o gelatină diformă de culoarea mucegaiului. Se avântau năvalnic pentru ca, mai apoi, să plonjeze asupra trupurilor inerte.

 Ar fi trebuit să nu ieșim deloc din casă, aveam cu ce trăi. Pâinea frământată de mâinile tale ar fi fost mult mai gustoasă. se auzi glasul lui nostalgic; covorașul acela de la intrare, îmbibat în clor, pe care tot am amânat să-l pun, în speranța că te vei gândi tu să o faci, poate ne-ar mai fi prelungit zilele -răsuna și glasul ei îndurerat;  măștile medicale, pe care cu greu le-am găsit , dar le-am păstrat pentru urgențe mai mari, poate ne-ar fi ținut departe de molima asta;  am avut atâtea sfaturi și experiențe ale altora drept exemplu, însă nu le-am urmat niciodată până la capăt;  Dacă… poate… răsunau tot mai clar acoperindu-le pe celelalte.

Cuvintele, acum golite de sens, rămăseseră mult timp suspendate în ceața lor densă.  Deodată, parcă începuseră a prinde miros, un iz înțepător de clor ce alunga vinețiul mucegaiului, dizolvându-l.  Un zumzet ciudat acoperi liniștea. Instinctiv, mi-am întins brațele amorțite. Cred că stătusem prea mult timp în poziția aceea de pui ce se simte protejat în pântec. Mă hrănisem cu cenușiu și asta îmi afectase cumva subconștientul. Fusesem încremenită de spaima ce mă cuprinsese și-mi găsisem un oarecare confort în aducerea genunchilor spre piept și împreunarea brațelor, iar efectele le simțeam din plin acum.

Mirosul devenea tot mai pregnant. Părea să muște din pereții groși cu nesaț, înlăturând orice urmă de rezistență, anihilând-o, asemeni unui animal flămând ce-și devorează prada pe nerăsuflate.  Nedumerită, mi-am deschis ochii și privirea mi s-a îndreptat spre fereastră. Un personaj, echipat cu un costum de protecție, așa cum numai în filme văzusem până acum, tocmai părăsea scara blocului, ceea ce îmi lămuri de îndată proveniența mirosului suspect. Întregul cartier fusese dezinfectat. Aleile umede, încă neatinse de pași grăbiți, surâdeau .

Lumina nu mai era captivă, natura își urma nestingherită cursul.  Peste noapte, furișat, mugurii plezniseră în înfloriri parfumate. O mierlă își lansa, dintre crengile liliacului alb, trilurile sprințare. Razele călduțe ale soarelui îmi zâmbeau sfios, la revărsatul zorilor, insinuând în întreaga ființă zeci de culori nemaivăzute și un gând se înfiripă timid, prinzând putere. Totul va fi bine.

Din stânga ușii de la intrare îmi zâmbește în nuanțe puternice ”Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona”, #AsteaAsaSeFac, ca o promisiune a gândului împlinit.

1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Urmez cu strictețe toate aceste sfaturi, pe cele care răsună în magazine (dezinfectați-vă mîinile, folosiți mănuși în timpul cumpărăturilor, nu atingeți produsele pe care nu le cumpărați, pe cât posibil preferați să faceți plata cu ajutorul cardului , nu a bancnotelor; păstrați distanța impusă, cea a unui căricior de cumpărături fiind suficientă…), cât și pe acelea citite și răscitite pe mai toate siteurile.  Cumpărăturile făcute în prezența tuturor membrilor familiei cât și consultarea lor la fața locului au devenit o amintire, deocamdată, acestea fiind doar atribuțiile unuia singur, cu lista aferentă, eventual. Las dorul de plimbat, printre rafturile magazinelor sau mallurilor, la dospit, pentru vremurile mai prielnice ce or veni, dar mi-am făcut aliat de nădejde din eMag cu multitudinea de produse atât de necesare și livrarea lor promptă, în siguranță.

Că pielea mâinilor seamănă cu un pergament din cauza spălărilor repetate și a dezinfectantului, nu mai contează. Mă spăl mereu, cu apă caldă și săpun, clătesc și iar mă spăl. Că-mi pare mai tot timpul ba că mi se înfundă nasul, ba că respir mai greu, ba chiar că am accese de temperatură, că mă mănâncă pielea feței pe care nu trebuie să o ating, mai ales când sunt în afara casei, că nu găsesc făină și drojdie la vreun magazin sau alt produs pe care aș fi vrut să-l cumpăr, nu mai pare atât de nefiresc. Știu că e doar mental și-n mijlocul atâtor știri sumbre îmi îndrept atenția spre lucruri plăcute, utile. Important este să urmez toate sfaturile care mă ajută să rămân sănătoasă alături de familie, de cei dragi, să fac orice este necesar pentru a ajuta la stoparea răspândirii virusului, pentru binele nostru, al tuturor. Nu mă mai plâng de nimic, mă responsabilizez.

Și cum responsabilizarea, acum, în vremuri de Covid-19, poate fi și o dovadă de iubire, vă las o imagine foarte grăitoare în acest sens, preluată de pe Facebook, care mi-a plăcut tare mult.

Articol scris pentru  campania inițiată de fondatorul BlogalInitiative, Cristian China-Birta, în cadrul inițiativei #AsteaAsaSeFac, în care a lansat și  ”Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona” cu sfaturi utile menite să ne responsabilizeze în această perioadă de pandemie. 

 

Responsabil în vreme de Corona

Sosit-a mult aşteptata primăvară
Dar iată că-i vreme de molim-afară
Bătrâni stau în casă, copii nu au şcoală
Toţi ne afundăm în distanţare socială.

Restricţiile toate vor fi mai severe
Cu fiece zi boala prinde putere
Să-i frângem tăria uniţi vom reuşi
Reducând conştient expunerea la viruşi.

Evită transportul în public cât poţi
Distanţa necesară păstreaz-o de toţi
Cumpărăturile fă-le mai raţional
Să ajungă şi altora în mod egal.

Foloseşte mănuşi sau chiar şi o mască
Plăteşte cu cardul nu cu cash la casă
Banii mai poţi să-i numeri altădată
Când lumea va fi cu totul vindecată.

De pleci la serviciu sau revii acasă
Spală-te cu săpun şi cu apă mai caldă
Douăj’ de secunde sau mai mult dacă poţi
Să salvezi sănătatea ta şi a celorlalţi.

Fii deci responsabil în vreme de Corona
Astea aşa se fac, stai mai mult acasă
Când vor trece toate, va şti toată lumea
Că regulile-s făcute să fie respectate.

***

Am răspuns provocării BlogalInitiative 
În cadrul iniţiativei #AsteaAsaSeFac
Cristian China-Birta vă învaţă de bine
Şi poţi cumpăra orice, on line, de la eMAG.

1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Aquatique, echilibru perfect și legendă

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

De fapt, asta nu e o poveste de citit seara copiilor, înainte de a adormi, ci este una adevărată despre un izvor cu puteri magice din care curge lin și cristalin o apă perfectă .

Izvorând din inima Carpaților, în zona rezervației naturale Abruptul Prahovean, Aquatique absoarbe din măruntaiele pământului tot ceea ce îi este necesar unei ape pentru a fi perfect echilibrate, aducând beneficii organismului mai mult decât oricare alta.

Legenda spune că se născuse odată cu lumea și crescuse la poalele munților care-i fuseseră sprijin, alean și poveste de-a lungul copilăriei.  Avea ochii la fel de limpezi ca un cer senin în zi de vară, pielea catifelată, păr mătăsos de culoarea turcoazelor și suflet curat, putând transforma orice tristețe în abur fin și orice încruntare în norișori pufoși.

În ziua aceea, însă, nu și-ar fi imaginat cele ce aveau să urmeze.

Cutreierând pe creste de munți, prin pădurile care o îmbiau de fiecare dată cu răcoarea lor și mireasma coniferelor, îngânând melodia ei preferată ce aducea cu o doină închinată minunățiilor naturii, fu surprinsă de o vijelie puternică iscată din senin.  Se retrăsese înspăimântată spre peștera doar de ea știută care o salvase de fiecare data de ploi sau vânturi puternice, dar furia furtunii începuse a prăvăli stânci, a trânti la pământ brazi falnici, astupând ieșirea din peșteră.

Copila nu se sperie prea tare știind că va trece cu bine peste orice obstacol rugându-se din tot sufletul stihiilor dezlănțuite să o cruțe, însă acestea nu păreau înduplecate de rugile ei. Trecură ore lungi, zile și mai lungi, iar ea, rămasă fără vlagă, se lipise de unul din pereții peșterii, stând nemișcată, ca și cum s-ar fi transformat în stană, doar buzele-i murmurau continuu aceeași rugă.

Îi era dor de soare, de aer curat, de adierile ce-i răvășeau părul, de mireasma coniferelor și, în acel moment, se întâmplă minunea.  Se contopise cu muntele, iar din peretele stâncos începuse a se prelinge un firișor cristalin de apă, cu susur zglobiu. Aburul fin ridicat spre soare contură o siluetă străvezie, cu păr de culoarea turcoazelor, ochi limpezi, și zâmbet curat. Astfel, dorința îi fusese îndeplinită, cumva, ajungând să vadă din nou tot ceea ce îndrăgea.

Iubise atât de mult Crăciunul încât își jurase ca-n fiecare an, în această perioadă, în nopțile cu lună plină când totul e încărcat de magie și se împlinesc toate dorințele sădite în adâncul sufletului, ea va fi acolo, la izvorul care-i dăduse puterea aceea nemăsurată, pentru a-l binecuvânta.

Brazii falnici cu vârfurile strălucind argintiu în firișorul de apă prelins din izvor se sprijineau parcă de vârfurile pleșuve ale munților, îngânând în freamătul lor un descântec doar de ei știut.

Mult mai târziu, în zilele noastre, cercetători renumiți au încercat să descopere secretul acestei ape. Ca o confirmare a proprietăților sale benefice pentru bebeluși, în urma efectuării unui studiu clinic, Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” atestă faptul că apa minerală naturală Aquatique corespunde criteriilor indicate pentru prepararea alimentelor destinate sugarului. De asemenea, și Societatea Română de Pediatrie confirmă faptul că apa oligominerală Aquatique poate fi folosită ca atare sau pentru pregătirea hranei bebelușilor si copiilor.

 Ei nu știu că în nopțile cu luna plină, ea, Zâna Apelor vine la izvorul ei drag și incantează șoptit cuvinte doar de ea cunoscute pentru a-l purifica de orice i-ar putea aduce o cât de mică schimbare, o alterare a perfecțiunii.

compozitia chimică a unui nou născut asemănătoare cu cea a apei minerale Aquatique.

 

Apa este esența vieții, însă pentru a ne menține sănătoși și plini de vivacitate, ținând cont că organismal uman, matur, conține aproximativ 60% apă, e necesar să ne hidratăm corespunzător, iar calitatea apei trebuie să primeze.

Am ales, indiscutabil, Aquatique pentru că este slab mineralizată, provine de la un izvor de mare adâncime, absorbind din măruntaiele pământului tot ceea ce îi este necesar unei ape pentru a fi perfect echilibrate, are un conținut redus de săruri minerale, a câștigat medalii de aur și distincții pentru calitate, îndeplinește criteriile necesare de puritate și compoziție pentru a putea fi consumată de bebeluși, copii și întreaga familie.

Voi de ce ați alege Aquatique?

L.e.: am aflat despre un  eveniment pe care îl pregăteşte Aquatique şi m-am gândit să   vi-l împărtăşesc şi   vouă.

Eveniment Special de parenting

 

Un SMS pentru Cristina

Ningea cu fulgi mari și deși, ca într-o poveste ascultată de mult, tare de mult, la gura sobei. Era perfect pentru o ieşire în mijlocul naturii, pentru încărcarea cu energia necesară desfăşurării activităţilor ce aveau să urmeze în săptămâna care-şi aştepta cuminte rândul. Și ce altceva îi place unui copil pe o astfel de vreme decât să se joace în zăpadă, să meargă la saniuș, să construiască o cazemată ca un iglu, un om de zăpadă și să participe la o bulgăreală, bucurându-se din tot sufletul de fiecare moment așa cum doar ei, copiii, știu să o facă.

Cristina alesese săniușul, mai întâi, lăsând pentru mai târziu celelalte plăceri ale iernii. Pornise veselă ținându-și părinții aproape, la fel de încântați și ei de mirajul alb ce pusese stăpânire peste întreaga zare. Nimeni nu ar fi bănuit cele ce aveau să urmeze. Povestea  ei o puteţi găsi aici.

Undeva, într-un loc îndepărtat din lumea noastră rotundă și albastră un copil râde fericit în brațele mamei sale, iar fulgii zglobii îi mângâie obrajii. Altundeva, aici, mai aproape, o fetiță își îndreaptă privirile pline de speranță spre feeria de afară sperând într-o minune.

E vremea aceea încărcată de fascinaţie în care cu toții suntem mai buni. E perioada din an în care sufletele par să se sensibilizeze din orice, iar bucuria de a dărui întrece oricare alta. E timpul poveștilor adevărate și a mâinilor întinse înspre ajutorare la momentul oportun, când tot ceea ce dăruim din suflet, necondiționat, fără a aștepta răsplata pentru asta, umple întreaga lume de magie, de oameni frumoși, așternându-le pe chip lumina binecuvântărilor.

Cristina are nevoie de ajutor și îşi repetă pentru a mia oară cele mai mari dorințe ale ei care ar face ca sărbătoarea de Crăciun să fie una de poveste. Să se strângă, din donaţii, suma necesară pentru tratamentul său, să împodobească brăduțul în așteptarea Moșului, să meargă din nou la săniuș cu părinții alături, iar la finalul zilei să facă omul acela de zăpadă care iarna trecută a rămas neterminat, dar glasul ei este prea firav pentru a se face auzit de toți cei care o pot ajuta.

2 euro poate părea o sumă infimă, dar 2+2+2… de multe, multe ori, știți și voi matematică, poate fi egal cu împlinirea unui vis, a unei speranțe în mai bine, intrarea în normalitate și biruința asupra unei boli nemiloase. Eu, împreună cu toţi membrii familiei, am trimis deja câte un SMS şi mai avem timp să repetăm asta până pe 14 decembrie.

„Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; totodată, dacă intri pe site-ul  https://www.davidac.ro și folosești codul promoțional SALVEAZAOINIMA vei beneficia de 4% reducere la orice comandă.”

 

Scrie, rescrie – magia este la îndemână

Dacă viața ar fi trecută pe un palimpsest, nu pe un simplu răboj de pe care  putem șterge doar cu FriXion, atunci lucrurile ar sta cu totul și cu totul altfel. S-ar observa, ce-i drept, urmele vechii scrieri, momente imortalizate sau doar păstrate în amintire, însă tocmai acestea ar da farmec întregii opere pe care ne place să o numim, într-un mod oarecum prețios, Destin. Nu ar mai conta semnele corecturilor prezente la tot pasul, dar cineva a hotărât să nu fie tocmai așa.

Acum avem rollerul minune cu ajutorul căruia putem scrie, şterge şi rescrie, importat în România de către Dacris, exclusiv, care anul acesta împlineşte 10 ani. Un număr perfect, cu rotunjimi armonioase, care ne face să zâmbim doar gândindu-ne la nota maximă pe care ne-o doream cu toţii la şcoală, cifre pe care nu le-aş şterge nicicând, cu o încărcătură emoţională magică, unică pentru mine- ziua în care am primit cel mai preţios dar pe care mi-l putea oferi viaţa, fiul meu.

A împlinit aceeaşi frumoasă vârstă şi e nedespărţit de FriXion pentru că îi oferă posibilitatea perfectă de a-şi repara greşelile fără a lăsa urme chiar şi pentru cel mai vigilent ochi.

Dar, cum ar fi dacă ar fi… ?!?

Am putea să facem un exercițiu de imaginație, mai mult sau mai puțin simplu, prin care să ne punem fantezia la încercare, încercând să ne închipuim suntem dotați cu un Pilot FriXion, dar nu unul oarecare, ci acela cu puteri tainice, care să ne ofere posibilitatea de a corecta orice eroare a sorții, orice alegere sau decizie incorectă, orice moment stânjenitor sau clipă de care nu vrem a ne mai aminti.

Chiar mi-ar surâde această posibilitate, totuși pare destul de dificil să aleg doar un moment, ușor de șters cu prețiosul ajutor, însă greu de rescris, în așa fel încât să rămână perfect în amintire.

Stângăciile pe care le avem la tot pasul, indiferent de trecerea timpului; cuvintele spuse în momentele tensionate, pe care le regretăm dar rămân inscripționate; selecțiile mai mult sau mai puțin inspirate; toate ne fac mai puternici prin însăși natura lor vremelnică.

Aș șterge definitiv momentul în care a sunat telefonul, într-un fel anume, prevestitor, lăsând ecouri adânci în sufletul meu și vestea aceea care a reușit a scrijeli răni ce s-au transformat, cu timpul, în cicatrici. Nu puteam crede că văd pentru ultima dată chipul lui drag, că zâmbetul cu care mi-a luminat copilăria se va stinge, că va rămâne doar dorul neostoit, regretul că totul ar fi putut fi altfel.

Cu cea mai mare hotărâre aș șterge, rescriind pentru el un salt uriaș către sănătate și viață lungă, nelăsând în urmă nici măcar o umbră, un semn al acelui moment.

Și dacă ar fi să pot repeta ca în povești, măcar de trei ori ștergerea și rescrierea, aș doza cu mare atenție această binecuvântare care ar avea darul de a mă face mult mai atentă cu acțiunile zilnice știind că puterea sa este limitată.

În schimb, FriXion este imbatabil putând să scrii cu el pagini întregi cu poveşti nespuse, cu versuri nerostite şi formule complicate, existând posibilitatea de a corecta orice eroare s-ar putea strecura din neatenţie prin simpla trecere (frictiune) a celuilalt capăt al rollerului, sau a capacului, peste ceea ce am vrea să dispară, fără efort. Fără pete de cerneală, fără urme de Pic peste care nu s-ar mai scrie la fel, fără a rămâne vreun semn a ceea ce se vrea șters. E simplu. Nu?

Dacă momentele ce-au părut nemuriri
Risipite în ceţuri, ar putea fi rescrise
Te-aş alege din efervescente amintiri,
Cu siguranţă, dintr-o mie, doar pe tine.

 

Aş păstra ultimul strop de magie pentru a elimina orice urmă de răutate, boală, tristeţe sau mânie, înlocuindu-le cu  bunătate, sănătate, veselie şi iubire, rescrise în culorile curcubeului.

 

 

Aerul condiţionat în tandem cu aerul curat

Cer senin şi un aer  ce pare încremenit sub strălucirea soarelui. Codul portocaliu şi roşu de caniculă a pus stăpânire pe toată Europa. Avertizările şi sfaturile pentru o astfel de vreme curg pe toate canalele de ştiri. Întreaga lună august, chiar şi septembrie, stă sub influenţa unor stări extreme-caniculă urmată de ploi abundente sau furtuni.

Mă simt binecuvântată pentru că locuiesc într-o zonă de deal, în care pădurile încă mai există. Chiar în această primăvară a avut loc o amplă acţiune de împădurire, la care au participat jandarmi, pompieri, angajaţi ai unor instituţii, elevi ai liceelor şi voluntari.

Iniţiatorii unor astfel de proiecte şi participanţii merită felicitaţi.

uite veverita, nu e veverita

Dimineaţă, în echipament sportiv, cu apă, mingi, palete de badminton şi „fluturaşii” aferenţi,  am pornit cu fiul meu spre parcul cel mai apropiat în căutarea unei oaze de linişte şi răcoare. După mai bine de o oră de alergat şi joacă, într-o scurtă pauză, o veveriţă, urmându-ne exemplul, s-a prins într-un joc de-a v-aţi ascunselea cu noi.

Întorşi acasă ne-a întâmpinat răcoarea pe care aparatul de aer condiţionat o răspândise în toate încăperile. Setat cu grijă, la o diferenţă mai mică de 10 grade faţă de temperatura de afară, ne-a ferit organismul de un eventual şoc termic.

Spre seară cred că vom repeta programul, iar mâine… la serviciu, în încăperile pline de curent, în lipsa aerului condiţionat. Aş propune conducerii să achiziţioneze măcar câte un aparat la fiecare nivel, mai ales că în cadrul campaniei #plantamaer , cei de la firma Daikin,  lider mondial pe piaţa aparatelor de aer condiţionat,  se obligă să planteze câte un copac pentru fiecare unitate de aer condiţionat vândută, în perioada 5 iunie-15 septembrie, ba mai mult, au ca obiectiv plantarea a 10.000 de arbori în 15 judeţe, sub deviza ”Plantăm fapte bune în România”, invitând doritorii să participe la acţiunea de împădurire ce va avea loc în data de 18 noiembrie.

Copacii au rolul lor bine stabilit în cadrul ecosistemului. În afara faptului că opresc alunecările de teren,  micşorează zgomotul, filtrează aerul,  oferă umbră, reducând, în acelaşi timp, cantitatea de  radiaţii care ajunge la nivelul solului, sunt adevărate fabrici de oxigen şi filtrează aerul. Aerul acesta care pare să devină din ce în ce mai irespirabil.

Îmi amintesc de vacanţele de vară din copilărie când vremea era cu totul altfel, normală pentru zona în care trăim, cred eu. Verile erau veri, liniştite, cu ploi rapide după amiaza, care nici măcar nu ne alungau în case, iar când soarele începea a înfierbânta asfaltul pe care jucam şotron sau săream coarda alergam spre răcoarea parcurilor sau a pădurilor din jurul oraşului, până spre seară când ne retrăgeam în casă.

Parte a orașului în care locuiesc.

Cum altfel ar putea fi un parc împrejmuit de pomi, o oază de răcoare şi aer curat, decât locul preferat al copiilor şi adulţilor, deopotrivă?!?

Fenomenele meteo extreme din zilele noastre erau necunoscute pe atunci.

Pădurile sunt aurul verde, aşa cum bine se ştie, dar puţin câte puţin au fost distruse, tăiate şi vândute, de pe suprafeţe ce totalizează aproximativ două sute de mii de hectare, de aceea campaniile de împădurire sunt salutare.

Odată, copacilor le era atribuit statutul de fiinţe vii, iar interacţiunea dintre ei şi om era firească, asemeni aceleia dintre doi prieteni dragi care se pot alina şi ajuta în caz de nevoie.

Orice copac are propriul său câmp energetic, iar dacă acesta se potriveşte cu al tău te poţi numi fericit, căci îţi va putea prelua din energiile negative sau îţi va conferi o stare de bine, restabilindu-ţi armonia pierdută, doar petrecând ceva timp în preajma lui.

Basmele, legendele şi  unele studii recente vin să întărească această convingere, existând chiar o metodă terapeutică şi de profilaxie care se bazează pe proprietăţile curative ale copacilor, numită dendroterapie sau silvoterapie.

Odată cu răcoarea din case, dată de unul dintre aparatele de aer condiționat care au fost premiate pentru eficiență și modul în care se încadrează în estetica arhitecturii, vom câștiga, în plus, o gură de aer proaspăt, garanție a unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare.

 

Îmbrăţişaţi un copac, conectaţi-vă cu natura, căci nu sunt doar parte din decor!

 

 

Caniculă, Siviero Maria, binging

Acestea sunt alegerile mele,
Ale copilului şi al său tată
Pentru un weekend petrecut în binging
Şi atmosfera mult prea sufocantă.

Se-anunţă iar cod roşu de teroare
Asfaltul se va-ncinge nepermis
Dar noi avem gelato şi răcoare,
Iar serialul e de neînvins.

Eu, mama, mi-am ales multe cireşe
Alături de serialul „Doctor House”,
Al meu soţ şi-a dorit un Tiramisu
Ce însoţeşte avocaţi din „Suits”.

Am fi echipa aproape perfectă
În maratonul ce ni l-am propus,
Dar fiul vrea să iasă din tipare
Cu „Las Fierbinţi”, vanilie a dispus.

Se va sfârşi o săptămână-n gusturi
Care de care mai deosebite
Siviero Maria ne va fi alături
Direct din frigider şoptind poveste.

 

Siviero Maria- arome diverse asortate cu binging

 

Siviero Maria. Maria, nume cu rezonanţe adânci în sufletul meu, amintindu-mi de prietena cea mai bună din anii copilăriei cu care împărţeam şi sendvişurile în pauze, şi timpul liber, ba chiar şi pe cel dedicat temelor. Cu ea aş savura acum un gelato Cioccolatissimo, nu înainte de a decora ceştile pline de cafea cu câte o linguriţă din licoarea îngheţată, depănând întâmplări neştiute ale ultimelor luni în care nu ne-am văzut, ea fiind în Italia, culmea, eu, aici. 

Poveştile grăbite auzite la telefon îmi par insuficiente şi mă gândesc la un film în care prietenia adevărată, legătura de suflet ce uneşte două fiinţe, domină povestea care decurge pe ecran.

Anatomia lui Grey. Este un film serial cu şi despre medici, medicină, chirurgie, urgenţe şi altele asemenea, peste toate dominante fiind relaţiile sufleteşti care îi leagă pe aceştia, viaţa lor de zi cu zi povestită printre picături în sala de operaţii, în pauze, în timpul mesei, oricând, cu cât mai multe detalii, ceea ce îi face să devină un colectiv închegat, prieteni buni gata să sară în ajutor în orice moment.  Două dintre protagonistele serialului, Meredith Grey şi  Cristina Yang, sunt un exemplu al prieteniei sincere, ideale, fiind una pentru cealaltă persoana pe care s-ar putea baza oricând, în orice condiţii, fără reţineri , printre cupluri cu statut incert care se destramă sau se încheagă, triunghiuri amoroase, un fel de «per tutti i gusti» care te prinde şi te ţine captiv pentru multă vreme.

Gelato. Îngheţate îmi simt mâinile şi picioarele când episodul se sfârşeşte cu imaginea unui avion prăbuşit şi a medicilor răspândiţi care încotro.

 Gelato– Panna con Fragole. Abia scos din congelator. Gust din răcoarea topingului de căpşune şi linguriţa rămâne suspendată în aer, de pe buze prelingându-se un firişor roşiatic, din ce în ce mai jos, spre claviculă. Misterul mă prinde.

Binging. Caut cu înfrigurare următorul episod pentru a vedea care dintre ei scapă, în acelaşi moment fiul meu deschide uşa şi începe să ţipe. Instinctual fac acelaşi lucru văzându-l atât de palid la faţă, abia reuşind să îngaime :”Ce, ce ai păţit?”, îndreptându-şi arătătorul spre faţa şi gâtul meu. Duc mâna într-acolo şi mireasma revigorantă de fructe proaspete are darul de a mă trezi, cumva. Mă şterg cu un gest scurt şi savurez aroma rămasă pe degete. Cred că i-am părut sadică bietului copil a cărui paloare devenea din ce în ce mai pronunţată. Îi arăt veselă cutia cu gelato şi-i propun să o împărţim. Emoţia prea mare prin care trecuse într-un timp atât de scurt îl face să-şi aleagă un alt sortiment. Gelato Madre.

Te şi văzusem îngheţată, pierdută pe veci, aşezată într-o raclă cu capac de sticlă, precum Albă ca Zăpada. Ha ha ha, ţi-am făcut-o! Ce, numai tu ? Am ales acest gelato pentru că, pur şi simplu, mi se pare cel mai minunat desert îngheţat pe care l-am gustat vreodată.

Deci, asta fusese surpriza adusă de Maria din Italia, Gelato Madre, sortiment care, încă nu fusese prezent la noi. Sigur a vrut să-mi spună ceva, în felul ei caracteristic plin de ironie şi umor, condimentat cu o uşoară muzicalitate a tonului pe care anii petrecuţi acolo i-au imprimat-o vorbirii curente. Tot de la ea am aflat şi povestea acestui desert care începe, ca orice poveste, cu «A fost odată ca niciodată », acum mai bine de 50 de ani, când Gugliemo Visani din Romagna, veşnic îndrăgostit de soţia sa a creat acest desert pe care i-l dedică şi care îi va purta numele. Gelato este foarte asemănător cu îngheţata, diferenţa fiind procentul de grăsime mai mic, aceasta fiind dată de proporţia laptelui, smântânei şi ouălor, este mult mai aerat şi cremos, iar aromele sunt mai pronunţate. Ceea ce i s-a părut necesar a sublinia a fost păstrarea reţetelor tradiţionale, grija deosebită în fabricarea, ambalarea şi decorarea care, încă, se face manual.

Zâmbesc amintindu-mi. Mă bucur că am timp să gust din toate sortimentele pe parcursul celor 12 sezoane ale serialului, asortând aromele cu trăirile. Pistacchhio cu seninătatea fericirii,  Limone cu dramele, Affogato all’amarena cu picanteriile surprinse fugar în încăperi lăturalnice, Vaniglia del Madagascar cu visele împlinite.