E vremea colindelor

Se-apropie Crăciunul, tiptil, cu pași ușori dar siguri.

Ne-am primenit casele, sufletele, iar bucuria sărbătorilor devine din ce în ce mai mare.

Ca niște copii ce au uitat să mai crească așteptăm bunătăți, daruri sub brad, Vestea Cea Mare.

Ni-s inimile pline de frumos și emoție.

În curând vor răsuna colinde, dacă nu cumva deja am început să le ascultăm.

Din marea mulțime a celor ce-mi sunt dragi am ales unul potrivit, cred eu, cu starea de astăzi.

Cu drag pentru voi! 🙂

Crăciun, Moși și altele

 

Dacă Moș Nicolae a trecut aproape razant pe lângă ghetele mele lăsând doar câteva dulciurele, pe care am avut grijă să le strecor la momentul oportun pentru ca fiul meu să nu fie dezamăgit, de la Moș Crăciun am așteptări mult mai mari. Și diversificate.

imagine: Pinterest

Aș începe cu decorațiunile care sunt încă frumoase, strălucitoare, dar parcă sunt aceleași, mereu, de mai bine de zece ani. Le-aș schimba cu unele mai luminoase, mai noi, cu alte forme și alte culori. Prea știu că în perioada aceasta, vreme de aproape două săptămâni, pornind de la lustra din centrul camerei înspre pereți, atârnă siragurile de steluțe și comete aurii, frumoase ce-i drept, însă peste măsură de cunoscute și recunoscute pe toate părțile.

Sunt unele care mi-s dragi, la care nu aș renunța nicicând, iar dacă aș alege alte culori nu s-ar mai potrivi între ele devenind o adevărată învălmășeală de nuanțe. Și cine și-ar dori așa ceva?!?

Decoratorii ne sfătuiesc să folosim nuanțe cât mai naturale, în loc de globuri pernuțe din materiale textile în diferite nuanțe, beteala am putea să o înlocuim cu fâșii din pânză de sac decorate cât mai simplu sau ghirlande cu fulgi și steluțe din hârtie. Dacă ați ști ce preturi au…! Bineînțeles că nu ne oprește nimeni să ni le confecționăm singuri. Timp, răbdare și imaginație să avem. 😀

Culorile tradiționale ale Crăciunului sunt verde, roșu și alb, fiecare cu semnificația sa aparte, iar brăduțul viu, mirosind a pădure de conifere în zilele geroase, poartă podoabe roșii și aurii, în fiecare an, de mulți, mulți ani încoace.

Aș putea să continui cu alte schimbări, mai importante, însă cred că nu are rost. Nemulțumiri pot apărea la orice pas, dar dacă noi credem că sunt benefice, se pot face treptat, cu răbdare și chibzuință.

Bucuria de a dărui, de cele mai multe ori, e mai mare decât orice mică îmbufnare de moment, care trece mai repede decât am crede. E binecuvântare, mulțumire, sentiment de prea plin. Majoritatea darurilor sunt puse bine, așteptând ca Moș Crăciun să le așeze sub brăduț la timpul potrivit. Anul acesta nu am mai scris scrisori. Cred că ar mai fi valabile cele de anul trecut, (privitor la sănătate și binecuvântări)  cu mici modificări, pentru că Moșul a fost darnic și ne-a adus exact ce ne-am dorit.

Până  la urmă, las liber gândul de moment să-și poarte aripile pe unde o vrea, iar eu rămân cu tradiționalismul, cu ceea ce îmi este familiar și aproape de suflet, căci despre asta e Crăciunul.  Despre familie, bucurie, lumina din suflet și Nașterea Miraculoasă. 🙂

 

 

Mămăliguţa

 

imagine: Pinterest

Îmi amintesc după-amiezile de duminică în care mama făcea mămăliguţă.

În tuciul argintiu, exact în momentul în care apa cu puţină sare clocotea mai puternic, punea mălaiul auriu cu o precizie pe care o căpătase în anii de experienţă. Îl împărţea apoi în patru, făcând un semn al crucii cu melesteul, ca şi cum ar fi binecuvântat-o, menindu-i să fie gustoasă şi de saţ.

Tot amestecul acela începea a bolborosi, de parcă fiecare particulă şi-ar fi adjudecat dreptul de a ocupa un anume loc, sfădindu-se cu o alta pentru asta, astfel încât să rezulte în final un amestec omogen.

Când ştia că mălaiul a fiert, tot fără a măsura timpul după anumite criterii convenţionale, începea să amestece rotund, cu migală, apoi cu mişcări din ce în ce mai îngreunate, până când devenea o masă compactă.

Umezea, mai apoi, o lingură şi începea a presa cu mişcări rapide pentru a lua forma vasului. O răsturna pe un fund de lemn, aburindă, galbenă şi rotundă ca o lună plină. Lua un fir de aţă, dinainte pregătit şi o tăia în sferturi perfecte, din care unul, învelit într-un ştergar alb, îşi găsea culcuş între perne, pentru a se păstra cald până când ajungea tata de la serviciu.

Deşi am urmărit acest ritual de nenumărate ori, nu mi-a ieşit niciodată atât de perfectă, poate de aceea fiul meu nici nu vrea să guste, măcar.

Astăzi am încercat din nou, cred că pentru prima dată anul acesta, iar ea s-a încăpăţânat să stea lipită de fundul ceaunului, care a rămas, aşa, răsturnat peste planşeta de lemn doar-doar s-o îndura biata mămăliguţă să se desprindă.

Oi fi îngrămădit-o prea tare? Cine mai ştie!?! 🙂

 

La naiba cu principiile!

Lumea trăieşte după anumite reguli bine stabilite, şi-a format anumite principii pe care să le urmeze, greu fiindu-i să se abată de la ele, însă, poate veni o zi în care toate acestea să explodeze, răspândindu-se în miliarde de bucăţele aruncate în toate punctele cardinale ştiute sau încă nedescoperite, simţind că toate conceptele ce i-au fost călăuză până atunci îşi pierd rostul şi valoarea.

Se spune că „Oamenii cu principii sunt cei care cad cel mai rău şi se afundă cel mai mult.”, iar asta se poate întâmpla oricând, pe neaşteptate.

Am vrea să ne arătăm fericirea întregului Univers, să ne-o strigăm din toţi rărunchii, însă ceva ne opreşte. Ne ascundem după diminutive, pseudonime, suntem în stare de orice pentru a ne păstra, cât de cât, parte din mister, din adevărata identitate, iar asta nu ar fi tot, atunci când o mică părticică din acele „principii” adânc înrădăcinate în subconştient, atât de adânc, încât, nicio acţiune conştientă nu ar putea-o şterge definitiv, atentează la cadenţa obişnuită a curgerii fireşti cu care suntem învăţaţi, totul pare doar un angrenaj defect.

Cum ar fi să lăsăm deoparte toate constrângerile, complexele, tiparele cu care ne-am născut şi crescut, să punem câteva bucăţi de dinamită, acolo, în cel mai ascuns ungher al firii, pentru a putea trăi eliberaţi de ele, să ne curăţăm mintea de frici şi iluzii?!?

Uneori simţim că am vrea să ne debarasăm de ele, ca de nişte haine uzate ce nu ni se mai potrivesc, şi să luăm cu o înghiţitură lacomă o parte din marea felie de libertate ce ne este oferită tuturor, gratuit, dar nu, ele, principiile, vin şi ne trag de mânecă, parcă pentru a ne atenţiona că suntem pe cale de a face ceva greşit. Ne mulţumim, atunci, cu porţia dinainte stabilită, satisfăcătoare, calculată în aşa fel încât să nu rămânem nici flămânzi, dar nici să nu ne îngrăşăm.

Alteori ne ascundem la umbra lor, simţindu-ne protejaţi, respirând acelaşi aer bine cunoscut, iar şi iar, până când ajungem la saturare, ni se pare că acesta devine din ce în ce mai rarefiat şi încercăm marea evadare, gura de oxigen indispensabilă, doar în gând, căci e mai sigur aşa, mai comod, mai călduţ şi al naibii de sigur.

Ne-ar plăcea să putem spune despre aceste concepţii ceea ce a spus cândva Tristan Tzara „Din principiu sunt împotriva principiilor”, dar şi asta ni s-ar părea un sacrilegiu, aşa că rămânem scufundaţi în pufoşenia sacră, egală, a zilelor, trăind la fel de comod fără prea mari emoţii, abateri, aventuri, iubiri, iar spre sfârşit nu ne mai rămâne decât să murmurăm „Şi cât de mult aş fi vrut să am ocazia de a-mi striga fericirea, chiar şi numai pentru câteva clipe!” ştiind că ar fi fost posibil, dar am lăsat această oportunitate să treacă pe lângă noi.

Fericirea e ca un puzzle cu piese infime, iar dacă ştii să le îmbini după culoarea şi forma potrivită, atunci, te poţi considera câştigător.

Articolul poate fi citit și aici.

imagine: Pinterest

Sărbători binecuvântate

 

Să rostim în miez de noapte cu suflete curate şi pline de speranţă în mai bine,  HRISTOS A ÎNVIAT!

Căci  pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire , s-a crucificat Isus.

Sărbători pline de lumină şi bucurie!

 

imagine:

Ziua mondială a somnului

Asta, cică, s-ar sărbători astăzi. Vremea e mohorâtă, ploioasă şi îndeamnă la somn, că bani de numărat… de unde cu nemiluita, până te ia somnul?!? Mă hotărâsem şi eu să o serbez cum se cuvine, sărbătoarea de azi, da’ ți-ai găsit…

Patul confortabil, nimic de zis, draperiile trase peste geamuri, numai bine să nu mai văd „primăvara” de afară, o carte bună, doar, doar oi adormi mai repede şi… Citesc o pagină, zece, douăzeci, nimic. Moş Ene nu vrea să mă viziteze şi pace.

Tot felul de gânduri îmi dau târcoale. Îmi amintesc de toate… „datoriile”. Încerc să le las deoparte, degeaba. Numai cu „în cerc” nu faci nimic, îmi trece prin gând, trebuie să şi vrei cu adevărat. Partea cu numărat oiţe albe, negre, norişori pufoşi sau alte acareturi nu mi-a ieşit niciodată.

Caut un film bun, (ne)bun, numai să adorm, că altă dată chiar avea efect… pauză.

Şi tot perpelindu-mă în fel şi chip, parcă văd că trece şi „sărbătoarea” asta, iar eu nu o voi omagia cum se cuvine.

Oare dacă aş privi lumea cu susul în jos mi s-ar părea mai normală sau m-ar prinde somnul mai repede?

Vouă cum vă este astăzi? 😀

Imagine: Pinterest

Despre baba mea, dar și altele

Am adormit cu gândul că astăzi va fi o zi frumoasă, chiar dacă la meteo se mai anunțase câte un norișor pe ici, pe colo. Nu că mi-aș fi ales eu vreuna din cele nouă babe, ci, mai degrabă, aș putea spune că ea m-a ales pe mine fiind născută pe data de trei.

”Astăzi, a treia babă! Pe nume Sava, Sâia, Mărţica. Cine îşi alege această babă poate avea noroc cu negustoria, dacă este zi frumoasă, adică se adeverește.” am citit la prima oră, în cadrul unei pagini pe care o deschid pentru a-mi afla previziunile zilnice.

De ți-i baba însorită, dragostea îți va fi liniștită reușind să treci cu bine peste zilele mai puțin bune din an, izbândind în tot ce îți propui. De ți-i vântoasă, va trebui să ai la îndemână un lacăt care să-ți ferece furia și vorbele nesăbuite ce ți-ar scăpa de sub control, aducând cu ele consecințe meritate. De-o fi cu soare, dar rece, ți-i dat să ai prieteni mulți aproape, câștiguri trudite, dar bune, dragostea veche se va învechi și mai mult, iar dorul te va bântui adesea. De fulgeră și trăznește vei avea parte de schimbări mari, ori bune, ori rele, iar de-i ploioasă și mohorâtă șansele ca veniturile să ia calea cea fără de întoarcere și să te însoțești cu tristețea sunt mari, însă de ninge chibzuiala și priceperea îți vor fi aproape. Aşa se zice… 

Mai târziu, pe FB, am dat peste postările unora dintre prietenii din listă și am descoperit o altă predicție, despre ”baba” de astăzi.

baba

Deci, ceva – ceva trebuie să se împlinească până la urmă.

Ziua este ”capricioasă ca tine” mi-a spus o colegă. O fi având dreptate, căci e când însorită, când rece, când vântoasă, iar eu sper să se hotărască odată a rămâne veselă, caldă și luminoasă.

Am ales din toate acestea ceea ce mi-a convenit cel mai mult, deci voi avea un an bogat, plin de evenimente neașteptate, dar în sens pozitiv, șansa îmi va surâde în tot ceea ce voi întreprinde,  voi avea oameni dragi aproape, iar dragostea… Nu ştiu ce mă voi face cu înţelepciunea şi chibzuiala, căci, în mod sigur, astăzi nu va ninge.

va-fi-plina-cu-vise-si-cuvinte-mangaiate-de-soare
va fi plină cu vise şi cuvinte mângâiate de soare

Trecând și la lucruri mult mai serioase, nu că acele de până acum nu ar fi fost, merită amintit că astăzi  este „Ziua  Mondială a Scriitorilor”.

O babă cât mai pe placul sufletului vostru vă doresc, „La mulți ani!„, vouă, celor care cu drag vă aplecați asupra literelor, chiar de nu sunteți scriitori, ”cu acte în regulă” cum s-ar spune şi mai ales celor care sunt! 🙂 

Imagini: Facebook şi Pinterest

Mori pe baricade, dar nimănui nu-i pasă

wallpaper-coracao-1050x1680

Și cui i-ar păsa? Responsabilitățile sunt mari, fișa postului încărcată cât pentru trei persoane, timpul pare să se fi comprimat atât de mult încât nu mai poți ține pasul cu fuga lui nebună.

Când toate devin de necontrolat, inclusiv nervii tăi, încerci cu disperare să găsești o cale de mijloc, să-ți spui punctul de vedere, „te cerți cu șeful”, asta în cazul în care apuci să deschizi gura, îți iei o zi liberă pentru a-ți reîmprospăta forțele și atunci totul o ia razna. Îți suni soția s-o anunți că te simti rău, dar nu poate răspunde că e în timpul programului și ”poate nu o fi urgent” zice cineva din conducere. Simți cum se scurge viața din tine, te prelingi puțin câte puțin până când rămâi inert pe gresia din baie, unde ești găsit prea târziu de mama care locuiește peste drum și a fost anunțată cu greu. Vine salvarea. Ajungi la spital, iar medicii de la urgența iți plâng de milă că nu mai pot face nimic pentru tine. Și erai atât de tânăr, încă! Nu ai suferit de nicio afecțiune în viața ta, ai fost puternic, cu aspirații și visuri. Până azi.

Vinovat? Tu. Pentru că nu ești de oțel, unul inoxidabil eventual, pentru că stresul ți-a erodat încet, încet interiorul, pentru că, poate, ai pus la suflet prea mult și el, sufletul tău, te-a trădat.

”Șeful” ridică ușurat din umeri – “bine că nu s-a întâmplat în timpul programului”, tu ești susținut de aparate pentru câteva zile, până când intervine, implacabil, finalul.

Nu avem dezvoltat cultul sacrificiului de sine într-atât încât să ne dam ultima suflare la locul de muncă și pentru acesta.

Cu puțin timp în urmă o japoneză a ales să-și încheie socotelile cu viața, după ce a scris un haiku în care mulțumea colegilor și conducerii, exact în locul în care își desfașurase activitatea, locul de muncă în care își petrecuse mult mai mult timp decât acasă, simțind că nu mai putea da randament maxim. Și era atât de tânără!

Dar noi nu, nu împingem ”perfecțiunea” până într-acolo.

Noi vrem să ne bucurăm de viață, să mai avem și ceva timp liber pentru noi, pentru cei dragi, eventual și concedii în care să ne putem trage sufletul, vacanțe de neuitat.

Și? Ai căzut pe baricade, dar nimănui nu-i pasă. Poate o lacrimă- două de la cei care te-au cunoscut. Familia, veșnic îndurerată, iar tu…. tu ai fost bun atît cât ai fost, dar ce păcat că viața ți s-a sfârșit într-un mod atât de nedrept, neașteptat.

Nici măcar nu ai mai prins Ziua Indrăgostiților să le fi spus alor tăi cât de mult îi iubești, că în restul zilelor erai prea stresat și decât să le fi spus mecanic, fără a fi prezent cu adevărat, ai tot amânat, dar anul acesta sigur le-ai fi spus. Nu ai mai putut să o faci, însă ei știau, oricum, cât de dragi îți erau.

Încercăm să ne revoltăm împotriva a ceea ce ni se pare nedrept, dar de cele mai multe ori este prea târziu.

 

Ce mai contează cum va fi vremea?!?

iarna

Ar fi vrut să rămână veşnic în cada plină ochi cu apă caldă, spumoasă, mirosind a levănţică şi muşeţel.

Măcar de-aş prinde vremea!, bucata aceea a ştirilor de seară pe care nu o rata, aproape, niciodată, în acelaşi timp, realizând că dobândise automatisme de vârsta a treia care nu i se potriveau.

Ce mai contează cum va fi timpul mâine, când, nici măcar, nu avea de gând să-şi  părăsească patul. Putea să ningă sau nu, să fie vijelie, ea va rămâne sub plapuma călduroasă cât mai mult şi, poate, va scrie câteva versuri.

Da, versuri, căci nu avea pretenţia de a le numi poezii. Capodoperele aparţineau marilor Eminescu, Stănescu, Minulescu, Păunescu. Ea nu era un Escu, un astfel de Escu.

Versifica stări pe care doar şi le imagina, nefiind ale ei, asta, aşa, ca o joacă şi pentru a nu contrazice înţelepciunea populară care spunea «Românul s-a născut poet.»

Cad fulgi trişti şi grăbiţi
Ce dacă ninge?
Pustiul paşilor răniţi
Nu mă atinge.
Văd oameni trişti, mereu grăbiţi
Ce-şi poartă vina
Ca pe un giulgiu, neiubiţi
Le trece ziua.

În baia micuţă, cu inflexiuni verzui, cuvintele curgeau, legându-se mult mai uşor, de fiecare dată.

Gata cu tristeţile, fulgii şi trecerile, apa se răcise suficient pentru a o convinge să se înfăşoare în halatul alb, pufos, să-şi facă rapid un ceai aromat şi, poate, să mai citească vreo câteva pagini din cartea ce o aştepta cuminte lângă pat.

S-a dus „vremea”, constată fără uimire şi, într-un fel, se bucura că se întâmplase astfel.

Ce-ar fi dacă mâine îşi va pune paltonul pe care îl ţinea de bun în şifonier, nefiind încă purtat, cizmele cu toc, o eşarfă colorată şi va ieşi să se plimbe?!?

Se simţea liniştită, ştiind că timpul le aşază pe toate. Era deschisă în faţa vieţii, preţuindu-şi visele, reuşind să rămână aceeaşi în faţa provocărilor, îşi accepta trecutul ca făcând parte din ea şi nu permitea nimănui, nici măcar în gând, să-i frângă aripile, să-i curme elanul, mergând mereu înainte cu încredere în ceea ce este şi are de făcut, liberă, mulţumind vieţii pentru tot ceea ce i-a oferit.

Ce mai conteză cum va fi vremea, când toată căldura de care avea nevoie era atât de aproape?!?

Doar să întindă mâna şi va putea să o găsească. Mâna în care va ţine o carte, un ceai, o poză cu familia sau, de ce nu, o urmă de zâmbet.

***articol apărut și aici

 

imagine: G+

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

%d blogeri au apreciat: