Din vremurile pandemiei –fir cotidian

Ca pe o filă de jurnal înșir cuvintele cu speranța că vremurile acestea nu se vor repeta curând, poate nicicând, însă va trebui să ne-amintim prin ce-am trecut.

Prezentul e aici și acum, dar trecutul ne poate fi călăuză pentru cele ce vor veni, pentru mai mult curaj și înțelepciune, pentru acceptarea a ceea ce nu poate fi schimbat și puterea de a merge mai departe.

Astăzi ”Babele” încă își mai scutură cojoacele de omăt, deși vremea lor a trecut. E un ger de ianuarie, nu de aproape jumătatea lui martie. Ziua începe cenușie, monotonă, tristă.

Am fost la o înmormântare. Soțul unei colege. Doar 57 de ani. Până de curând a fost sănătos. Doar că, în urmă cu ceva timp, au trecut împreună prin boala atât de frecvent discutată în ultimii doi ani. Virusul, ucigaș în unele cazuri, și-a găsit calea de a distruge din nou. O viață, un cuplu. Ea s-a recuperat ceva mai repede, el mai greu și nu total, se pare.

În urmă cu doar două -trei săptămâni boala a început să-și arate colții. O boală autoimună provocată de virusul perfid care încă mai face victime. Nu a răspuns la niciun tratament. S-a agravat rapid, făcând zadarnice eforturile medicilor.

Acum un cuplu nu mai e cuplu. A rămas doar ea. O fire sensibilă, cu înclinații spre frumos. Frumosul acela pornit dintr-un suflet bun, care știe instinctiv de ce are nevoie pentru a trăi curat, fără complicații inutile. Ingineră la baza formării profesionale, cu o îndemânare de a face lucrurile bine și estetic, cu înclinații artistice și un fel de a fi autentic. El tot inginer, un inginer cu o inteligență sclipitoare, pragmatică, bine ancorat în viața de zi cu zi.

Regretele se citeau pe chipurile tuturor. Respirațiile erau grele, cu oftaturi adânci, înăbușite. În liniștea de-o clipă așternută între două rugăciuni de iertare se auzeau tot mai clar. Lacrimile umezeau privirile.  Ea este. El nu mai e.

Ei îi doresc să își găsească puterea și echilibrul interior pentru a face față acestei încercări,  să-și poarte durerea cu acceptarea atât de greu de aflat.

Lui- drum lin spre odihna veșnică!

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

%d blogeri au apreciat: