Astăzi aleg

Aleg astăzi să renunț a privi la un ecran

Peste care secundele curg cu orgoliu,

Din timpul câștigat să adun înc-un an

Pe care să-l pun cu grabă în portofoliu

De bucurii și momente dragi.

Aleg astăzi să adun într-un mare ghem

Și venin, și uitare adunate-n ciupercă,

Tot ce a răbufnit din defectul sistem

Înlocuindu-le cu suspin de flașnetă

Care deapănă acorduri  vagi.

Aleg astăzi a cerceta amănunțit acei atei

Care din închinări fac adesea o chetă

Și o lasă zălog neștiuților  zei

Ce-și așteaptă mereu cuvenita răsplată

De iubiri adunate-n desagi.

Astăzi aleg să râvnesc într-un mod asimetric

La secunde ce curg cu orgoliu

Întrerupte de gânduri țesute sporadic

Adunând în meschină pălărie-portofoliu

Doar uitări și aduceri aminte.

*

Ce s-a mai scris cu aceleași 12 cuvinte (portofoliu, ecran, venin, asimetric, ciuperca, atei, sporadic, palarie, ghem, sistem, flasneta, cheta) puteți găsi la Eddie în tabel.

Reclame

Urzeala de gânduri

imagine: Pinterest

Urzeala de gânduri îmi mai dă parc-o șansă

A găsi un refugiu care pare acasă

Departe de tumult, frământări cotidiene

Aproape de suflet, cu șoptiri citadine.

Strecurând praf de stele printre ani și idei,

Amintiri care poartă culori de miere și tei

Aducând făr’ de știre peste  dorurile toate

Adieri de sălbatice înfloriri, zvon de libertate.

Așteptând în secret verdele a îmboboci

Transformare de muguri în flori sidefii

Ce poartă secretul miresmei trezite târziu

Și ivește prilejuri de zâmbet timpuriu.

Din căldura ivită dimineața devreme

Peste visuri uitate culoare aș cerne

Și aș da un alt puls vremii care trenează

Împlinind o sentință ce ne eliberează.

Aș alege să pot făptui oarecare minune

Ce-ar aduce mult zâmbet și bine în lume

Atmosfera de-ar avea al înțelepciunii veșmânt

Aș putea insera curcubeie în gând și cuvânt .

*

Am adus într-o joacă cele 12 cuvinte

Pe care le-nscriu în tabele, cuminte.

 

Sticluţa cu parfum

Pe holurile largi în care lumina pătrundea filtrată de vitralii stăruiau foșnetele rochiilor de epocă, miresme coborâte parcă din amintiri, sunet de pași răzbatând prin covorul gros cu model arhaic, freamăt de file îngălbenite și acorduri line ale unui vals celebru iscate de un patefon nevăzut.

Distras de toată această mulțime de senzații, cu privirile ațintite spre o priveliște de vis descoperită în una din tapiseriile imense care împodobeau pereții. Era stăpânit de un gând venit de departe, din vremurile apuse în care și-ar fi dorit să trăiască, a cărui căldură îl învăluia plăcut, ca și cum ar fi deschis sipetul prețios al aducerilor aminte. Mai văzuse interiorul acesta, parcă și imaginile începuseră a se derula rapid, ca într-un film mult.

Undeva, la capătul coridorului, pe partea stângă, în spatele unor uși impunătoare din stejar lăcuit știa instinctiv că se află o bibliotecă impresionantă, cu mii de volume ce tapisau pereții, în culori pastelate, atinse de patina timpului, sporindu-le astfel valoarea, constituind o adevărată comoară. Era o senzație de deja vu, bizară și liniștitoare în același timp.

În turn, un ceasornic străvechi bătu o singură dată, tânguitor, cu un ecou  prelung, anunțând timpul scurs de la pătrunderea sa în acel labirint de coridoare și camere. Jumătate de oră. I se părea că s-ar afla acolo de zile întregi, atât de mult se încărcase cu senzații stranii și amintiri care se scuturau de zgura trecerii timpului, înviind neașteptat.

Lalique 1920s Perfume Bottle Cameo-Pinterest

Pe o polită din marmură sidefată, aflată deasupra șemineului, descoperi o sticluță neobișnuită, atât prin culoare cât și prin cameea pe care o avea încrustată. Era strălucitoare, fără urme de praf, bine întreținută. Cu mari emoții întinse mâna pentru a îndepărta capacul și, în acel moment, recunoscu opera unicului  Rene Lalique, iar o mireasmă binecuvântată pe care o recunoștea ca fiind adânc întipărită în memoria olfactivă, îl învălui.

Avea certitudinea că acel chip îi fusese foarte cunoscut și pentru persoana astfel imortalizată nutrise sentimente foarte puternice care se zbăteau a ieși la suprafață chiar în acel moment. Deschise brațele ca pentru o îmbrățișare în care ar fi putut cuprinde întreg Universul, transmițându-i iubirea lui cea mai pură. Aceea era sticluța cu parfum pe care Ea o avea mereu în preajmă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind cele 12 cuvinte (patefon, pasi, arhaic, biblioteca, distras, priveliste, coplesit, film, departe, gand, comoara, ceasornic), găsiţi la Eddie în tabel. 🙂

 

 

La început de drum

imagine: Pinterest

La început de drum mi-am spus

muguri pot să înflorească

De dimineaţă până spre apus

Într-o reală simfonie nefirească

Cu efect.

Apoi am mai făcut tiptil un pas

Cu sens, credeam la începuturi

Şi nu ştiam dacă au mai rămas

O veste, raze, stele, fluturi

De admirat.

Orbecăind fără de vreun suport

Pe malul ce părea prea vălurit

Am luat o plăsmuire dintr-un port

La rând, ca orişice altă poveste

De citit.

Şi-am răsfoit-o cu grijă la un ceai,

Minutele păreau c-au început

Să prindă licăr straniu, de ziceai

Că-s libelule-n dans necunoscut

Spre asfințit.

Sunt căile de la-nceput de drum

Cu ariile azi mai înflorite,

Dar știu neașteptat de clar acum

Că stele, fluturi, ramuri înflorite

M-au ocrotit.

Ce s-a mai scris pentru jocul cuvintelor, folosind aceeași duzină de cuvinte ( muguri, valurit, simfonie, efect, sens, veste, port, ceai, licar, drum, inceput, raze) sau pe tema propusă- La inceput de drum, găsiți la Eddie în tabel.

 

Încorsetări. Prea strâns legaţi de anumite tipare

Şi uite-aşa izbucneşti necontrolat, încorsetat de o cutumă sau alta, în clipa când comportamentul de copil ce se-ndreaptă spre adolescenţă, care nu şi-a găsit încă rostul, tatonând neştiutor, îţi devine neînţeles. Îţi vine să exclami „Pe vremea mea!…”  şi nu găseşti suficiente cuvinte clare, adevărate, care să convingă că statul lipit de monitorul calculatorului sau touch-ul telefonului, ore în şir, prea multe, nu e benefic.

Ai vrea să-i spui că mult mai bine i-ar face socializarea cu alţi copii de vârsta lui, nu on line, joaca, alergatul, mersul cu bicicleta sau chiar o simplă plimbare, într-o zi însorită aşa cum este cea de astăzi, prin parc, respirând aer  curat, bucurându-se de natură.

Nu ştii în ce categorie poţi încadra aceste porniri şi-ţi pare o risipă imensă a calmului ce te stăpânea cu câteva momente în urmă. Este o păcăleală de neconceput petrecerea timpului în acest fel. Ştii că şi tu o faci, dar nu pentru o perioadă atât de îndelungată sau atât de des şi-ţi dai seama de puterea pe care o are exemplul dat.

Te-ndrepţi fără să vrei spre o zonă sensibilă în care nervii ajunşi la paroxism tind să-i transmită şi lui aceeaşi stare. Şi i-o transmit. Ai vrea să-i insufli tărie de caracter, un dram de organizare înţeleaptă a timpului, pe categorii: şcoală, teme, învăţat, timp liber, joacă şi peste toate astea bucurie, copilărie ce trebuie trăită la vremea ei.

Ai putea să-i spui că o să-i fie mai uşor în viaţă, atunci când are un crez, o cale mai lină de urmat, dar taci şi asta duce la o ruptură, la închiderea în camere separate, muţenie. Mai bine aşa, decât strigăte şi reproşuri, ca-ntr-un pictorial nereuşit, caragialesc.

Să-i spui o părere, a ta, proprie, e tardiv acum şi-aştepţi îngândurat să se destindă atmosfera. Ai putea face o paralelă între copilăria ta şi a lui, dar crezi că deja a auzit-o de prea multe ori şi i-a ajuns. Să te calmezi e cel mai bun lucru, să-i spui că îl iubeşti, să-l îmbrăţişezi cu drag şi să-l convingi că tot ceea ce faci e spre binele său.   

Asta ar putea fi o victorie. 

 

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (categorie, parc, paroxism, cutuma, pacaleala, risipa, crez, pictorial, zona, paralela, victorie, parere) găsiţi la Eddie în tabel.

Zâmbetul unui spirit rebel

imagine: Pinterest

După îndelungi căutări fusese găsit şi scos în lume ultimul rătăcitor sihastru.

Avea un zâmbet clar, o anumită blândeţe imprimată pe chip de viaţa aceea petrecută în tăcere, iar în priviri i se putea citi o anume inteligenţă nativă. Mulţi credeau că a dus o viaţă tristă, dar el ştia că, în esenţă, chiar şi atunci când eşti cu cineva sau în mijlocul mulţimii tot singur eşti.

Doar pe tine te poţi baza. Doar la tine poţi găsi sprijin şi ajutor. Nu ai ce face. După ce reuşeşti să afli asta şi să o înţelegi, singurătatea poate deveni o alegere. Nu mai ai nevoie de o altă voce, reală sau nu, care să-ţi transmită un anumit mesaj atemporal. Capeţi o anumită siguranţă în gesturi, în atitudine, ţi-e suficientă o clipă de tăcere care se poate prelungi atât cât vrei tu sau chiar la nesfârşit. Ţi-e bine cu tine şi cu gândurile tale pe care le auzi din ce în ce mai clar, iar forfota şi alergarea după lucruri efemere îţi devin străine, cu totul.

Ceasul nu îţi mai arată ora, o oră oarecare care-şi pierde valoarea, însemnătatea şi atunci poţi renunţa cu uşurinţă la el. Redevii copil ori de câte ori vrei să o faci, sau, mai bine zis, redescoperi copilul acela interior care, până atunci, aşteptase resemnat să-i acorzi atenţia cuvenită. Lumea privită prin ochi de copil are întotdeauna o altă valenţă, o altă dimensiune, culori şi sunete mai puternice, emoţii mai vii, mai sincere, mai autentice.

Ţi-e bine aşa şi starea aceasta ai vrea să dăinuie la nesfârşit. Reuşeşti să o porţi cu tine, să o ţii aproape de suflet atâta timp cât vacarmul exterior nu te ajunge. Revezi cu ochii minţii toate acele cărţi citite cu sufletul la gură, care te-au purtat prin atâtea şi atâtea lumi, iar zâmbetul prinde a înmuguri timid, la început, pentru ca mai apoi să aibă tot mai mult curaj, punând stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Şi ce bine e să zâmbeşti prin toţi porii!

Poţi fi smuls, cu brutalitate uneori, din starea aceasta de autosuficienţă şi trimis înapoi în lumea prea grăbită pentru ritmul tău, prea avidă de senzaţional şi efemer, iar zâmbetul se stinge, puţin câte puţin, lăsând în urma lui o grimasă, falsă amintire a ceea ce a fost.

Şi toate merg mai departe, într-un iureş care te absoarbe zi de zi, făcându-te să uiţi care sunt cu adevărat valorile de care sufletul tău are nevoie pentru a zâmbi. Te încăpăţânezi să regăseşti starea aceea perfectă şi, poate, pentru scurt timp, reuşeşti. Apoi, îţi dai seama că timpul nu poate fi oprit, că nu tu eşti stăpânul său, oricât de mult ai încerca să-l amăgeşti.

Viaţa dăinuie. Găseşte mereu o cale să perpetueze.

Ultimul rătăcitor sihastru a fost scos în lume, iar chipul său radia de zâmbet. Zâmbetul unui spirit rebel.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (voce, mesaj, atemporal, siguranta, clar, blandete, tacere, minute, inteligenta, carti, ora, copil) sau pe aceeaşi temă, găsiţi la Eddie în tabel.

Când soarele zâmbeşte

imagine: Pinterest

Rămăsese dusă pe gânduri în faţa ceaiului ce-şi împrăştia mireasma din ceşcuţa albă cu dungă aurie, preferata Elenei. Elena era prietena ei de care, acum, o despărţeau mii de kilometri, dar asta nu o împiedica să-şi amintească zilnic privirea ei albastră, luminoasă, zâmbetul senin şi faptul că acele ceşti din porţelan alb cu dungă aurie i se păreau un adevărat rafinament, în materie de servicii pentru ceai sau cafea, de aceea le şi cumpărase. Cu gândul la ea.

imagine:

Temperatura din termometre crescuse simţítor faţă de acum două-trei zile, când, se anunţase un fenomen unic în ţară, cel puţin de când se ştia ea „zăpada portocalie”, fenomen datorat unui ciclon puternic care ar fi adus praf saharian asupra sudului ţării.

Ştirea aceasta o pusese pe gânduri şi şi-ar fi dorit, măcar pentru câteva ore să se afle în una din zonele menţionate a fi afectate de acest fapt neobişnuit.

„Dar dacă nu e să fiu acolo, nu e. Mă voi mulţumi cu imaginile de pe siteuri sau de la ştiri.” îşi spuse în timp ce storcea gânditoare câteva picături de lămâie în ceaiul aburind parfumat.

Rămăsese conectată, cumva, la povestirea unui scriitor cunoscut care aducea cu ea arome de mir, aer sărat cu mireasmă de mare, mai puţină cramponare de  realităţile zilnice, dintr-o epocă ce avea un fel de a fi mai liber, necenzurat, plin de o altă bucurie de a trăi tot ceea ce viaţa aduce în cale.

Şi-ar fi dorit să fie putut da timpul înapoi, să se fi aflat într-un salon în care s-ar fi desfăşurat o seară literară obişnuită, fără prea mari rigori artistice, cu prieteni buni alături şi discuţii elevate pe marginea scrierilor vremii. Şi aerul acela greu de parfumuri orientale şi miros de ţigări de foi sau tutun bun, muzica în surdină, ţinutele elegante şi toate celelalte detalii, mai mult sau mai puţin semnificative, ar fi putut alina dorul neostoit de preaplin sufletesc.

Se agăţă de imaginea aceea ca o bărcuţă de hârtie aflată în derivă ce îşi opreşte trecerea prea iute peste valurile învolburate datorită unui pai nesemnificativ aflat chiar atunci, la momentul oportun, în cel mai potrivit loc.

Visă aşa o vreme, fiind adusă la realitate de o rază jucăuşă care se încăpăţâna să-i tot intre în ochi, scimbându-i percepţia culorilor, oricât de mult şi-ar fi schimbat, în mod involuntar, poziţia capului. „Hmm, nimicuri!” mormăi ca pentru sine, realizând în acelaşi moment că începuse să se plângă tot mai des şi să găsească în orice cusururi, exact ca o băbuţă veşnic nemulţumită.

Tot aşa îi răspundea şi fiul ei atunci când era la grădiniţă, iar ea îl întreba curioasă ce mai făcuse peste zi. „Hmm, nimicuri!”şi  zâmbi, amintindu-şi.

Raza aceea de soare, încăpăţânată, reuşi să o facă a -şi schimba dispoziţia şi a înţelege că viaţa e nespus de frumoasă, plină de binecuvântări care se ivesc la tot pasul, doar să avem timpul şi prezenţa de spirit de a le descoperi, adunându-le în albumul cu clipe magice.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte impuse (temperatura, lamaie, scriitor, mir, putina, salon, alina, pai, epoca, liber, aer, mare) sau pe aceeaşi temă, găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.