Simţea în juru-i o energie latentă, nici benefică, nici negativă, ci doar stagnantă, sâcâitoare, în alertă, asemenea unei feline în aşteptarea prăzii şi nici nu simţi că înserarea coborâse răcoroasă, mult prea răcoroasă comparativ cu arşiţa de peste zi.
Pe neşteptate îi atrase atenţia un zgomot înfundat de pasi care începea a se desluși din ce în ce mai aproape și o adiere răcoroasă îi trecu pe șira spinării. Era o senzație nouă ce parcă venea să confirme vorbele acelea auzite de multe ori- ”e ca și cum cineva ți-ar călca pe mormânt”.
Îşi ridică mâinile instictiv, ca pentru a primi ghidare și căldură de la Univers. Gândurile i se învălmășeau, care mai de care mai ascuțite, rănindu-se între ele. Nerăbdarea lor de a străbate spre suprafață era din ce în ce mai mare, confuzia şi mai mare, iar trupul părea să nu mai răspundă la comenzile primite. Rămase, aşa, ca în contemplare, ascultând din ce în ce în ce mai îngrozită sunetele stinse din apropiere, de parcă s-ar fi rătăcit într-un tunel al timpului fără de sfârşit, în care nimic nu se schimba, totul era egal, repetitiv, ca un serial fără noimă sau finalitate.
Şi-ar fi dorit să aibă o cochilie care să-i apere pielea devenită prea sensibilă, atât de sensibilă încât şi aerul înconjurător părea a fi prea greu, rănind-o. Energiile din jur păreau foarte hotărâte să o zguduie zdravăn pentru a o aduce la realitate şi a pricepe, o dată pentru totdeauna, că e nevoie de o incursiune cât mai profundă în interiorul său prin care să aducă la suprafaţă acele părţi care trebuiau trezite, revigorate, reinventate.
Nu se ştia un specialist în această teorie, dar nici nu avea de gând a-şi ruina stabilitatea emoţională pentru ceva ce îi era străin sau doar îi părea aşa, pentru că simţea o oarecare afinitate pentru astfel de experienţe.
Îi era fig, dar o moliciune o cuprinse cu braţele sale călduţe învăluind-o confortabil. Poate că era doar oboseala acumulată sau un semn că ar fi trebuit să lase lucrurile în voia lor, fără împotriviri majore, să curgă urmându-şi făgaşul necunoscut, încă. Poate că venise vremea aceea în care să aibă mai multă grijă de ea însăşi, să se iubească mai mult. Murmură fără să vrea „sunt pregătită să primesc tot ceea ce mi se oferă” şi se simţi oarecum mai împăcată, ca şi când s-ar fi pricopsit cu o nouă capacitate de acceptare.
Flacăra lumânării prinse a pâlpâi nefiresc aruncând umbre bizare care începură a se lungi de la un capăt la altul al încăperii, conturând gheare, mustăţi zbârlite, spinări arcuite, ba chiar şi copite nepotcovite. Totul părea ireal sau era într-adevăr aşa. Se simţi zguduită zdravăn de o mână nevăzută şi toată acea încordare îi aduse lacrimi în ochi. Nu se simţea în stare a face faţă unei asemenea încercări după liniştea ce părea că o cuprinsese doar cu puţin timp în urmă. Era prea mult pentru ea.
Se scutură ca după un vis urât hotărâtă să facă schimbarea necesară pentru a nu mai lăsa codiţe de lucruri neterminate sau situaţii nelămurite care ar fi putut să-i îngrădească libertatea nou căpătată.
Reuşi a se ridica din fotoliul ce îi devenise inconfortabil îndreptându-se spre fereastra larg deschisă, iar cartea care îi rămăsese pe braţe se închise în cădere. De pe copertă îi zâmbeau flori multicolore şi chipuri fericite ale unei epoci apuse.
Cerul era rubiniu ca o părere de rău ce lăsase o rană adâncă într-un suflet neliniştit.
Ce s-a mai scris cu ajutorul celor 12 cuvinte (tunel, cochilie, specialist, egal, ruina, rubiniu, mustati, serial, capacitate, codite, teorie, oboseala) sau pe tema săptămânii dată de imaginea de mai sus, găsiţi în tabel la Eddie.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
La capatul curcubeului 