În căutarea perfecțiunii

imagine: Pinterest

Îmi adun înserarea în cuvinte cuminți
Lasând gândul să zboare spre zări noi, năzuinți,
Arămiuri și miere îmi induc noi păreri
Cum că mâine-i clădit dintr-un astăzi și un ieri,
Amintiri.

Printre visele toate care par că s-au copt
A rămas rătăcită o idee, un moft,
C-aș putea să ating azi aripa minunii,
Tatonând inutil în căutarea perfecțiunii,
Amăgiri.

Aș putea asculta, dintr-un pur altruism,
Apriori, avânt ce-ar suna a truism
Adieri de vânt molcom ce alină anost
O alegere ascunsă, un motiv fără rost.
Frământări.

O fugară alegere nuanțând un antet
Ce-ar putea adăuga acceptare, cvintet
De nuanțe meschine, simplă acuratețe
Adunând dintre slove ce se vor săltărețe,
Viețuiri.

 

Ce idei a mai ivit aceeași duzină de cuvinte
Găsiți, ca de obicei, în tabel la Eddie.

Anunțuri

Pelerinul

Mă priveai pe furiş cu ochii aceia pisiceşti, de-un verde stins bătând în gălbui, gata-gata să-mi răcoreşti orice senzaţie de toropeală, să alungi toată căldura strânsă în decursul verii, tot arămiul răsfirat pe pielea încinsă.
Îmi strecurai în vise foşnet de frunze uscate, tânguitor, suspin lasciv după seva proaspătă care părea a fi doar o amintire, amestec de vechi şi nou incompatibil.
Îmi alungai cocorii spre zări neştiute, ducând cu ei murmurul apelor, serenitatea nuferilor, mirosul algelor la ceas de seară, parfum cunoscut de stuf şi papură,  iar printre strigătele lor puternice se amestecau zeci de cuvinte nerostite.
Voiai să schimbi întreaga paletă de culori, golind de sens vivacitatea ierbii, a pomilor, a frunzelor, să laşi în urmă încăperile sufletului golite de strălucirea soarelui, cu pereţii pătaţi de umezeala însingurării reci, ca şi cum o mână nevăzută ar fi strivit bobiţe serbezi  de belladonna, un rău necesar în leacurile de iubire.
Cu un surâs blajin aş fi putut crea o punte între ieri şi mâine, aş fi putut rosti o incantaţie, aş fi putut face ceva, orice ar fi conţinut un strop de magie pentru ca acea minune ce părea pe sfârşite să mai reziste, să mai rămână puţin printre noi şi hotărârea mea părea să te sperie, să facă al tău acoperământ falnic, în culori de miere aurie şi bronz topit, incandescent, a se clătina în unduiri uşoare.
Te-ai fi putut ascunde sub mângâierea unui suflet de mamă ce-şi alintă puiul pe-nserat, printre ramuri ce doar în vis erau lipsite de vlagă, la o răscruce de poteci pe care paşii trec rar, din ce în ce mai rar în zilele caniculare, dar nu, tu vrei a te făli cu apropiata ta sosire.
Îţi voi mai da o şansă, conjurându-te să-ţi mai amâni venirea, îţi voi alege cea mai preţioasă ramă pentru a-ţi răsplăti aşteptarea, transformându-te în icoană a prosperităţii, însă nu acum. Curând. Mai întârzie pe drumurile-ţi străbătute în ultima vreme, mai dă-ne un răgaz cât de mic!
Nu te alung definitiv, însă nu sunt pregătită, încă, a te întâmpina cum se cuvine.
Eşti, după cum se ştie, un călător neobosit ce străbate meleaguri pe care le-am văzut numai în închipuire.
Tu eşti doar pelerinul-toamnă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Pelerinul”, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (mama, iubire, blajin, mana, parfum, rau, minune, acoperamant, punte, nou,vechi, icoana), găsiţi la Eddie în tabel.

Crâmpeie de zile într-un sătuc încremenit în caniculă

 

Printr-o  congruență ciudată zilele se scurgeau nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeași energie stagnantă. Canicula făcea ravagii peste tot reușind să schimbe iarba din verde în nuanța aceea nedefinită a muștarului uitat prea mult timp pe un raft al cămării, chiar și dispoziția oamenilor devenind de necontrolat- când asemenea unui vas cu apă ce dă în clocot,  când melancolică, când, știu și eu, cumva bizară.

O pisică se rostogolea prin colbul cărării, tolănindu-se apoi sub coroana umbroasă a unui  copac bătrân. Era locul ei preferat și nimeni nu  avea curaj să i-l ocupe pentru că știau ce pățiseră cei care au încercat, de-a lungul verii. Făcuseră  cunoștință cu ghearele ei ascuțite. Altfel, era blândă, cu o blăniță strălucitoare, tigrată în nuanțe cenușii calde, de parcă abia ar fi ieșit dintr-un salon în care i se aplicaseră cele mai bune tratamente cosmetice.

În colțul străzii întâlneam, zilnic, același bătrân cu privire de copil și un surâs de resemnare întipărit pe chip. Uitase, de multă vreme, să blesteme ziua în care rămăsese fără piciorul drept și lua curgerea timpului așa cum era, accepta totul cu aceeași capitulare blândă în fața sorții. Nu ținea mâna întinsă niciodată, dimpotrivă, dăruia tuturor câte ceva, iar trecătorii îl priveau parcă vrăjiți de acea seninătate izvorâtă din înțelepciunea pe care trecerea anilor grăbiți o imprimase întregii sale ființe. Avea o vorbă bună, o glumă sau o poveste pentru toți acei care-și făceau timp să-l asculte și nu erau puțini.

Se opreau ca și cum ar fi avut programare pentru un consult al sufletului, fără a se îmbulzi sau a rămâne mai mulți, în același timp, în preajma lui. Știa, bătrânul, mulțime de întâmplări de capă și spadă din vremea când cei care îl ascultau nici nu deschiseseră ochii pe lume, iar când momentele de terapie luau sfârșit, fiecare revenind la ceea ce avea de făcut, se simțeau îmbogățiți spiritual de parcă ar fi descifrat unele din cele mai ascunse taine pe care viața le-ar fi putut aduce în cale.

Pinterest-country

La poalele unui deal baloți cilindrici de paie zăceau împrăștiați, ca și cum un copil speriat de arșiță și-ar fi lăsat jucăriile aruncate, care încotro, alergând spre răcoarea pârâiașului ce susura timid în apropiere.

Din depărtări un clopot îmi picură în auz note grave, dangăt surd, ca o tânguire stinsă a unui cor de suflete ce tânjesc după alinarea unei ploi binefăcătoare, care să le scoată din acea carapace strâmtă în care le alungase nemişcarea arzătoare.

Se încovoiaseră până şi fructele încă necoapte prinzând forma unor alune caju, iar ramurile pomilor se întindeau, aproape despuiate, spre cer ca pentru a cere îndurare, ca pentru a spune că este prea mult, ca pentru a implora câţiva stropi rătăciţi chiar şi dintr-o carafă să le ajungă la rădăcini, pe crengi, pe frunzele aproape arse.

Degeaba se îngrămădiseră norii pe cer, căci aerul continua să rămână fierbinte, soarele arzător și colbul la fel de prezent în toate ungherele. Ei nu mai aveau puterea să plângă răcorind pământul înfierbântat şi nici localnicii nu mai sperau într-o asemenea minune.

Într-o simetrie stranie, zilele vor continua să se scurgă nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeaşi energie stagnantă, iar canicula va mai pustii încă o vreme.

Din joacă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte cuvinte (consult, caju, congruenta, canicula, cale, copil, chip, capa, carafa, clopot,  clocot, carapace), s-au mai ivit şi alte gânduri- poveşti pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

Mâine

Eclipsă de lună-Pinterest

Am credinţa că mâine va fi o nouă zi

Din celelalte zile care-mi alcătuiesc viaţa

Şi oricare va fi acea cale spre destinaţie,

Oriunde mă vor purta paşii, spre abundenţa

De trăiri, de visuri, de cuvinte, de gânduri,

Atentă la şoaptele pe care inima încă

Le ascunde cu arivism, le păstreză

Crude, boboci pe care nu-i vrea înfloriţi

În paleta coloristică a unui curcubeu,

Ştiu că rămâne un singur şi ultim cuvânt

Rostit în taină, când luna se ascunde uşor

Într-o eclipsă parţială. Unul dorit

Repetat ca o mantră, la nesfârşit. Mâine.

 

Din răsucirea aceleiaşi duzine  (credinta, dorit, maine ,zi, viata, curcubeu, destinatie, cuvant, oriunde, inima, cale, pastreaza) s-au mai ivit ţesături de cuvinte  ce aşteaptă a fi răsfirate, la Eddie.

Printre picături, imagini şi asfinţit-duzina

Lăsând în urmă marea, vacanţa, cu tot farmecul ei pe o vreme mohorâtă, ploioasă, în acord cu noi, care regretam sfârşitul sejurului, am pornit spre casă, făcând din imaginile surprinse martori tăcuţi ale momentelor petrecute.

Marea la Constanţa are altă culoare.
Cazinoul cu aer desuet
Lebedele din Mangalia
Nuferi pe lac-Neptun
Marea în Mangalia
Aproape de asfinţit
Tropaeum Traiani în ploaie
Podul Anghel Saligny- Cernavodă
Parte a aceluiaşi pod
raze, nori- din fuga maşinii
floarea soarelui scăldată în ultimele raze
lupta soarelui cu norii
picături
aripi peste lumină
Nostalgii ale unei epoci apuse

O vacanţă scurtă la malul mării, în decursul căreia mi-am petrecut zilnic minute bune încercând să surprind un pescăruş, nu un porumbel, în zbor. Ar fi fost posibil dacă aş fi fost un fotograf experimentat, zic eu, însă nu am reuşit un cadru perfect.

Pe orice potecă aş fi trecut nu am găsit nicio păpădie, dar dacă ar exista un pasaj secret prin care să mă pot întoarce, ştiu exact unde am fotografiat una deosebită.

Un pictor distrat pare să fi amestecat, în joacă, doar două culori cu al său penel  magic risipindu-le mai apoi pe bolta cerească.

Din pana unui scriitor experimentat ar fi ieşit un alt fel de portret, al acestei vacanţe, printre picuri de ploaie, printre zâmbete însorite şi clipe unice.

Tema săptămânii ar fi „Trandafirul„, însă dacă v-aş oferi o grădină întreagă, plină de culoare şi miresme, ce aţi zice?

Ce alte scrieri s-au mai ivit din aceeaşi duzină de cuvinte (ploaie, portret, picuri, perfect, petrecut, posibil, papadie, poteca, pasaj, penel, porumbel, pana)  găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

 

Într-un cocon de lumină

imagine: Pinterest- Olanda

Se rugase la un înger, nu oricare, ci Îngerul său Păzitor ce îi călăuzea paşii în viaţa de zi cu zi, dar care, în ultimul timp părea să-l fi uitat. Se rugase din tot sufletul, cu toată ardoarea de care fusese în stare, atunci, în acel moment în care viaţa părea să nu mai aibă niciun plan pentru el. O stare de linişte îi coborâse adânc în cel mai ascuns colţ al cugetului, iar ochii încercănaţi păreau a distinge o siluetă de lumină, aşa cum văzuse în copilărie, pe o scenă scufundată în întuneric deasupra căreia plutea nefiresc un contur diafan, fără consistenţă, părând doar un spirit rătăcit în beznă.

Îi era bine şi tot acel periplu simptomatic din ultima vreme părea uitat, ca şi cum călătoria sa de mare anvergură ajunsese aproape de punctul terminus.

Lumina aceea nefiresc de caldă părea să se extindă din ce în ce mai mult, cuprinzându-i puţin câte puţin picioarele aproape îngheţate, mâinile, zăbovi puţin în dreptul plexului solar, urcând spre creștet. Da, chiar îi era nespus de bine în învăluirea aceea pe care, era sigur, nimic nu reuşea a o fi pertubat, nici chiar o calamitate cosmică.

Până la cămăruţa micuţă, ce părea mai degrabă o cabină, în care îşi petrecuse ultimii ani ar mai fi avut foarte puţin, îi ştia localizarea exactă, ar fi putut să o găsească şi cu ochii închişi, numai că, în acel loc, zărea ceva ce ar fi semănat, mai degrabă, cu o moară, una de vânt a cărei elice aducea cu nişte aripi, aşa cum văzuse prin imaginile despre Olanda, iar silueta nefamiliară era multiplicată fidel, la infinit, în ceaţa care începuse a se aşeza pe suprafaţa apei, netulburată de vreo pală de vânt.

Nu găsea niciun criteriu  verosimil conform căruia ar fi  putut încadra viziunea aceea în rândul celor reale, dar mintea îi mai jucase feste şi în alte rânduri, când aburii vreunui pahar de vin roșu băut în plus puseseră stăpânire pe capacităţile sale motorii şi intelectuale cu o viteză de nebănuit.

Cărările vieţii îl purtaseră spre o destinaţie de cele mai multe ori necunoscută, fără a-l fi întrebat de vreo calificare sau dorinţa de le străbate, iar el se supusese docil, de fiecare dată, fiind conştient că o revoltă nu ar fi avut sens sau sorţi de izbândă.

Ceața devenea din ce în ce mai amenințătoare, mai nerăbdătoare de a- l prinde în ghearele ei reci, dar lumina ce- l învăluise formase un scut protector în jurul său, prin care nici ceața și nimic altceva nu putea pătrunde.

Se simțea apărat, iar starea de bine, cam ciudată ce-i drept, nefiindu-i familiară, îi strecurase în suflet liniștea după care tânjise atât. Orice bizarerie de care s-ar fi îngrozit în mod obișnuit, acum, l-ar fi putut face să zâmbească.

Era deasupra tuturor lucrurilor ce-i umpluseră viața de până atunci, într-o stare de plutire şi  beatitudine,  părându-i-se inutil să mai revină în umezeala cețoasă pe care o simțise cotropindu-i oasele de atâtea ori. Ar fi rămas așa o veșnicie,  învăluit în coconul său de lumină și tot nu i s-ar fi părut de ajuns.

M-am jucat cu o duzină
De cuvinte, bineînţeles,
Ce poveşti se înşiră
Pe la Eddie în tabel 
Puteţi afla răsfoindu-l…

Duzina săptămânii este: (inger, moara, cabina, perturbat, scena, calificare, moment, simptomatic, anvergura, criteriu, destinatie, viteza).

Pur şi simplu un melc

imagine: Pinterest

Sunt un simplu melc
Şi de-aş avea un înger păzitor
Sub soarele acesta portocaliu
Aş vrea doar să-mi dea un semn,
Unul simplu, mic, neînsemnat,
În arşiţa copleşitoare a unui timp arhaic.

Sunt un simplu melc,
Chiar dacă uneori mă cred un bard
Ce îşi impune o mină solemnă
Atunci când din peniţa-i curge
Fluviu nestăvilit de cuvinte magice
Ce vor prinde contur în pagini de roman.

Sunt un simplu melc,
Dar aş putea deveni un adevărat maestru
Al puterii de sincronizare între tentacule şi ochi
Descoperire pe care am făcut-o involuntar
În una din zilele ploioase, trecute,
După care acum tânjesc atât de mult.

Sunt un simplu melc,
Iar, uneori, stau şi mă întreb
Cum ar fi dacă m-aş plimba agale
De pe pe o tastă pe alta, necontenit,
Fără a scrie romane, a fi bard, maestru
Sau a aştepta ajutor de la îngerul păzitor.

Să fiu doar atât,
Pur şi simplu, un melc?!?

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte: (inger, melc, portocaliu, semn, bard, tasta, maestru, sincronizare, mina, roman, descoperire, arhaic) găsiţi, ca de obicei la Eddie în tabel. 🙂