Momente…

imagine: Pinterest

Momentele de relaxare, în care privind cu mulțumire prin fereastra sufletului simți acea atingere neașteptată cu un aer celest, se pot transforma într-o provocare. Închizi ochii, îi deschizi apoi leneș, clipești rar și parcă tot mai persistă mirosul de alge, zgomotul valurilor, un fâlfâit de aripă.

În următoarea clipă se petrece magia ce schimbă viziunea într-o mirare curcubeu care te poate amuza, înfrumusețându-ți ziua și, atunci, dorești a fereca totul cu șapte lacăte, de șapte ori câte șapte, pentru a-ți oferi siguranța că totul va rămâne neschimbat pentru cât mai mult timp sau chiar pentru totdeauna.

Acel moment, prețiozitatea clipei, vor transfigura trecerile grăbite în care zâmbetul îşi pierduse strălucirea, redând culoare zilei.

În spațiul închis ermetic al unei astfel de treceri, când te izolezi, de toţi şi de toate, iei hotărârea de a schimba totul în mai bine, mai frumos. Simţi energiile binefăcătoare cum îţi dau târcoale şi te pătrund, puţin câte puţin, aducându-ţi mulţumire şi starea aceea de linişte după care atât de mult ai tânjit.

Cu ochii strânşi, în izolarea ta, iei o hotărâre şi te rogi ca glasul tău lăuntric să aibă dreptate, căci nu mai poţi da înapoi. Trebuie să deschizi ochii. Vezi mai multe posibilităţi? Capeţi, atunci, speranţe pentru noi perspective, căci acesta a fost şi scopul. Cu toate că nu totdeauna putem conştientiza, în mod concret, ceea ce am zărit pentru câteva secunde în colţul acela care se luminase subit.

Doar schimbându-ne perspectiva, uneori, ne dăm seama de importanţa anumitor momente.

Ce s-a mai scdris pornind de la aceleaşi cuvinte (amuza, relaxare, inchis, rar, aer, lumina, celest, fereastra, sufletului, atingere, multumire, provocare) găsiţi la Eddie în tabel.

Anunțuri

Arhitecții propriului destin

imagine: Pinterest

Ce minune să poți fi un personaj de poveste, cu inocența zvâcnind în irisul albastru, o urmă de mirare copilărească în surâs, un bulgăr desăvârșit de neastâmpăr ce nu se agață de o risipire în iluzii.

Porți un nume știut, într-o lume fără umbre, neavând nevoie de o mască, iar gândul înalt își duce zborul fără opreliști oriunde. Nu e nicio mirare în tot ceea ce faci, ci doar obișnuință, drag de a trăi și a te minuna oricând de orice.

Sunt mulți alții la fel cu tine pe care îi recunoști doar dintr-o privire, iar toate aceste amănunte, ce ar putea părea nesemnificative, le dă dreptul de a fi arhitecții propriului destin.

Astfel obțin puterea de a înfrunta orice cu zâmbetul pe buze, trecând prin cotidian neatinși de zgura cernută a timpului care se așează peste majoritatea surâsurilor, furându-le din strălucire, chiar dacă anii, necruțători în zborul lor grăbit, într-un final, vor reuși a-și face semnele din ce în ce mai vizibile.

Depășind cu stoicism tot ceea ce viața le aduce în cale, își pot păstra intact copilul interior, îngrijindu-l, acordându-i atenția cuvenită, păstrându-i nestâmpărul firesc, curiozitatea vie, uimirea neștirbită, surâsul inocent.

Și darurile acestuia vor fi de neprețuit.

Ce s-a mai scris cu aceleași cuvinte (personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand, desavarsit, risipire, umbre, nume, masca) și pe aceeași temă- Arhitectii propriului destin, găsiți în tabel la Eddie.

 

Cu Diana în vis

imagine: Pinterest

În camera Dianei era cald și bine, cu toate că o pâclă cenușie învăluia totul. Colțul în care ea se afla părea scăldat într-o lumină difuză. Își lăcuise unghiile cu o nuanță asemena celei a sticlei sablate, ireal de frumoasă. Era fericită și le admira în tăcere. M-am bucurat să o văd atât de mulțumită și atunci, în visul neașteptat prin care a ales să comunicăm, am știut că sufletul ei e liniștit, scăpat de orice griji și apăsări sau dureri, zburdând în voie prin locurile străbătute odinioară.

În fereastra slab luminată bat ramurile unui copac mişcate de vânt, ca o adiere, ca o urare de rămas bun rostită în şoaptă. Aş vrea să o alint, măcar din priviri, dar zidul de lumină ţesut în juru-i nu mă lasă. Aş vrea să fac doar câţiva paşi, pentru a mă apropia, însă vocea ei ca un murmur reuşeşte să mă ţintuiască în pragul încăperii, de parcă mi-ar fi spus că locul meu nu e acolo.

A lăsat în urma ei amintiri cu iz de poveste neterminată care pătrund printre noi, dintr-o altă lume, cu fiecare zbatere a unei aripi de înger, aducându-ne în suflet surâs de om drag, apropiat cândva, o mirare că toate par schimbate, sărăcite de încă o bucată de timp ce s-a scurs neştiut, parcă în zadar.

Au trecut deja două săptămâni de când a ales să treacă într-o altă dimensiune. Furia primelor momente de la aflare veștii pare să ardă mocnit, la fel și nedreptatea de a ne simți insignifianți, rămânând doar acceptarea tacită a faptului  împlinit. Aș fi vrut să aflu mai multe amănunte, să mai stăm la povești depănând amintiri, însă măcar știu că e bine acum, că și-a încheiat toate conturile cu viața, că spiritu-i este liber de a se bucura nestingherit, de a ne apărea în vise, nouă celor ce ne numim oameni, suflete zbuciumate.

Cuvintele-mi par goale, lipsite de sens, incapabile de a umple deșertăciunea rămasă, de a ajuta, de a aduce o alinare cât de mică.

I-a rămas sufletul pereche, pe care a avut șansa de a-l întâlni, îndurerat, dar asta e altă poveste.

Zbor lin, Diana, oriunde te-ai afla!

Ce s-a mai scris pentru jocul cuvintelor 151,cu aceeaşi duzină, găsiţi la Eddie în tabel.

Cuvântul călător

Vreme de rugină peste speranță
Așează praf de stele, măiastră,
Peste gânduri ce reprimă întrebări,
Peste murmur de astăzi și ieri.

Volver a caminar...
imagine: Pinterest

Calde cuvinte care adăpostesc
Între litere seci tot ce este lumesc,
Calități neștiute care ar mai putea
Să aducă un zâmbet, să aprindă o stea.

Cad nevăzute din abisuri de ființă
Începuturi de timp aducând biruință,
Profunzime în vise, căutare în intrigi
Ce se simt ancorate cu nevăzute verigi.

Și rămân suspendate în aer, nefiresc,
Între litere seci, peste tot ce-i lumesc
Doar idei de finețe, înălțate în zbor,
Acoperite c-o umbră de cuvânt călător.

Ce s-a mai ivit din aceeași duzină de cuvinte, sau pentru tema săptămânii, găsiți la Eddie în tabel.

Rapsodia boemă a toamnei

Se crease un spațiu liber între ieri și azi, ca o fantă în care cineva ar fi putut ascunde un crâmpei de viață, atât de adânc, încît ar fi putut rămâne acolo pe vecie, această suspensie aducând prejudicii grave liniarității.
Gândea, tot mai des, că ar fi nevoie de puțină magie pentru a face legătura dintre trecut și prezent, pentru ca linia care definește traiectoria noastră în lume să fie una continuă, nu întreruptă.
Și a lăsat, atunci, gândurile moi să se îmbrace cuminți în coconul de mătase al visurilor pentru a umple cu atingerea lor molatecă orice deschidere ar fi putut apărea în continuitatea mersului firesc al lucrurilor.
A început să căptușească bine, bine, pereții abrupți ai fantei cu abundența de culori tomnatice, irizări aurii, roșcate, raze de soare călduț și foșnet stins de frunze îngălbenite ce-i picurau în auz pași ușori, somnambulici, care păreau a trece peste aglomerarea umedă a unor particole de nisip. Mai adăugă zâmbete, zgomotul valurilor sparte de țărmuri, întâlniri cu prieteni dragi și melodii transmise pe unde radio ce-i aduseseră destindere în timpul lungilor peregrinări.
Iar ultimul ingredient, secret și indispensabil în același timp, care putea hotărî trăinicia eșafodajului ridicat, era iubirea. Sentimentul deplin ce face oamenii mai buni, le aduce surâsul pe chip înfrumusețându-le clipele. Și cum ar fi putut să nu iubească viața, cu tot ceea ce îi aducea în cale, când era atât de plină de mister și frumusețe?!?
Dădu frâu liber imaginației ascultând aceeași rapsodie care devenise un fel de laitmotiv în fiecare toamnă, știind că fiecare dintre noi putem deveni eroi, construindu-ne cu migală drumul vieții după bunul plac, nelăsând niciun obstacol să pună piedici planurilor făurite, simțindu-ne într-un final învingători.
Chiar şi sufletul părea să-i danseze în aur topit peste care cădeau fulgi ruginii.
Ce s-a mai scris pornind de la aceeaşi duzină de cuvinte (liber, nisip, rapsodie, invingatori, cineva, iubeasca, magie, viata, radio, prieteni, continua, eroi) găsiţi în tabel la Eddie.

 

În căutarea perfecțiunii

imagine: Pinterest

Îmi adun înserarea în cuvinte cuminți
Lasând gândul să zboare spre zări noi, năzuinți,
Arămiuri și miere îmi induc noi păreri
Cum că mâine-i clădit dintr-un astăzi și un ieri,
Amintiri.

Printre visele toate care par că s-au copt
A rămas rătăcită o idee, un moft,
C-aș putea să ating azi aripa minunii,
Tatonând inutil în căutarea perfecțiunii,
Amăgiri.

Aș putea asculta, dintr-un pur altruism,
Apriori, avânt ce-ar suna a truism
Adieri de vânt molcom ce alină anost
O alegere ascunsă, un motiv fără rost.
Frământări.

O fugară alegere nuanțând un antet
Ce-ar putea adăuga acceptare, cvintet
De nuanțe meschine, simplă acuratețe
Adunând dintre slove ce se vor săltărețe,
Viețuiri.

 

Ce idei a mai ivit aceeași duzină de cuvinte
Găsiți, ca de obicei, în tabel la Eddie.

Pelerinul

Mă priveai pe furiş cu ochii aceia pisiceşti, de-un verde stins bătând în gălbui, gata-gata să-mi răcoreşti orice senzaţie de toropeală, să alungi toată căldura strânsă în decursul verii, tot arămiul răsfirat pe pielea încinsă.
Îmi strecurai în vise foşnet de frunze uscate, tânguitor, suspin lasciv după seva proaspătă care părea a fi doar o amintire, amestec de vechi şi nou incompatibil.
Îmi alungai cocorii spre zări neştiute, ducând cu ei murmurul apelor, serenitatea nuferilor, mirosul algelor la ceas de seară, parfum cunoscut de stuf şi papură,  iar printre strigătele lor puternice se amestecau zeci de cuvinte nerostite.
Voiai să schimbi întreaga paletă de culori, golind de sens vivacitatea ierbii, a pomilor, a frunzelor, să laşi în urmă încăperile sufletului golite de strălucirea soarelui, cu pereţii pătaţi de umezeala însingurării reci, ca şi cum o mână nevăzută ar fi strivit bobiţe serbezi  de belladonna, un rău necesar în leacurile de iubire.
Cu un surâs blajin aş fi putut crea o punte între ieri şi mâine, aş fi putut rosti o incantaţie, aş fi putut face ceva, orice ar fi conţinut un strop de magie pentru ca acea minune ce părea pe sfârşite să mai reziste, să mai rămână puţin printre noi şi hotărârea mea părea să te sperie, să facă al tău acoperământ falnic, în culori de miere aurie şi bronz topit, incandescent, a se clătina în unduiri uşoare.
Te-ai fi putut ascunde sub mângâierea unui suflet de mamă ce-şi alintă puiul pe-nserat, printre ramuri ce doar în vis erau lipsite de vlagă, la o răscruce de poteci pe care paşii trec rar, din ce în ce mai rar în zilele caniculare, dar nu, tu vrei a te făli cu apropiata ta sosire.
Îţi voi mai da o şansă, conjurându-te să-ţi mai amâni venirea, îţi voi alege cea mai preţioasă ramă pentru a-ţi răsplăti aşteptarea, transformându-te în icoană a prosperităţii, însă nu acum. Curând. Mai întârzie pe drumurile-ţi străbătute în ultima vreme, mai dă-ne un răgaz cât de mic!
Nu te alung definitiv, însă nu sunt pregătită, încă, a te întâmpina cum se cuvine.
Eşti, după cum se ştie, un călător neobosit ce străbate meleaguri pe care le-am văzut numai în închipuire.
Tu eşti doar pelerinul-toamnă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Pelerinul”, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (mama, iubire, blajin, mana, parfum, rau, minune, acoperamant, punte, nou,vechi, icoana), găsiţi la Eddie în tabel.