Obişnuinţe şi excepţii

De cele mai multe ori ne simţim prinşi într-o maşinărie complexă, ca făcând parte din piesele unui angrenaj ce-şi transmit una alteia mişcarea perfectă, fără nicio eroare care ar putea duce la o defecţiune neadmisă.

Ne lăsăm purtaţi de cotidian, neacordând importanţă vreunui fapt care ne-a stresat, pierzând din vedere acea fărâmă de independenţă care ne-ar putea schimba ritmul.

Uităm că mai avem nevoie şi de râs, de soare, de mireasma unei flori, ignorăm cu bună ştiinţă frumuseţea care ne înconjoară, suntem absorbiţi de ceea ce trebuie să facem în mod constant, ca nişte roboţei ale căror instrucţiuni atent codate sunt programate cu mult înainte ca aceştia să-şi înceapă activitatea.

Când realizăm, într-un târziu, cum stau lucrurile, regretele sunt de prisos, încercăm să stabilim interacţiunea cu ceilalţi asemenea nouă care-şi trăiesc vieţile fără a se întreba ce au realizat sau pentru ce au trăit aşa cum au făcut-o până acum şi chiar fără a căuta răspunsuri plauzibile.

Ştim bine că majoritatea oamenilor călătoresc pe cărarea care le-a fost aşternută, dar din când în când apar excepţii, aceia care doboară toate obstacolele ce li s-au pus în cale, nu fac giumbuşlucuri în faţa unui os aruncat de soartă, nu acceptă ceea ce le-a fost dinainte predestinat nici  vreun compromis care le-ar putea brăzda  rezultatele finale.

S-au sustras într-un mod stilat de la orice regulă care a putut fi încălcată.

Ei sunt cei care realizează că liberul arbitru este un dar pe care nu-l poţi folosi până când nu te lupţi pentru el, reuşind astfel să-şi creeze propriul drum. Ei sunt cei curajoşi care ies din tipare, ocolind potecile bătătorite.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (complexa, independenta, cotidian, stresat, brazda, stilat, sustras, interactiunea, giumbuslucurile,  ras, inconjoara, realizat) găsiţi la Eddie în tabel.

În joacă

 

Pe coama timpului, albită         
De treceri, stă să năvălească
O clipă, încă neștirbită
De dor, o pasăre măiastră
În zbor.

Ca-ntr-un concert în premieră
Secundele-s aliniate
Spre start, o clipă efemeră
Ce are trac, le tot împarte
În absurde.

Pe trunchiul de pian pictat
Cu grijă de-o pană albastră
Poemul pare-ngândurat
El știe doar să zdrăngănească
În mod minor.

Și mare zarvă se pornise
Între poem, clipe, secunde,
Țâșneau cuvintele ascunse
Ca dintr-o stație cu unde
Nepermise.

Un element ce ignorase
Toată acestă nebunie
Porni, de parcă se înviorase,
Să le reducă la muțenie
Cântând.

Ca o  mașină fără frâne
Ce-și poartă aripile din fier
În zbor de timp, luciri zâne
Ce nemurirea nu și-o cer
În gând.

Trec zile, luni, tot ca secunde
Lăsând în urma lor doar zgură,
Iar anii muți nu pot ascunde
Momentele de anvergură
Infinit.

Pe coama timpului- narcisă
Adusă fără cheltuială
Din primăvara cea apusă
Continuă făgăduială
De parfum.

Dau doi bănuți pentru un gând
Ce nu mai vrea să se-nfiripe
Din teacă pot să scot râzând
Cuvinte, să-mi clădesc aripe
Spre zbor.

 

Din joacă, folosind aceeași duzină de cuvinte ( coama, concert, pictat, grija, statie, element, masina, fier, narcisa, cheltuiala, teaca, banuti) s-au mai ivit scrieri pe care le găsiți la Eddie în tabel.

 

iamgine: Pinterest

Păcălici

De-o fi doar o păcăleală

Mi se pare amuzant  

Şi-o să ronţăi ciocolată

Într-un ritm mai relaxat.

Plină chiar de optimism

M-am apucat de jucat

Cu o undă de lirism

Jocul eu l-am atacat.

Partener aveam un june

Cam pictat, cam fistichiu,

Începuse chiar a spune

Că-i din fire cam zbanghiu.

Nu prea ştie a face farse,  

Pe pomeţi are pistrui,  

Glumele îi sunt cam stoarse

De umor, nu plac oricui.

I-aş fi oferit cadouri

Puncte, atu, nu gândiţi

C-aş fi cumpărat platouri,

Prăjituri sau biscuiţi.

Poate el să se încreadă

Că-i deştept, c-are lipici

Însă ştiu după o ocheadă

C-al său nume-i Păcălici.

Joc de cărţi, un privilegiu

La-ndemână, de ai umor

Poţi câştiga chiar şi meciul

Înaintea tuturor.

Nu am putut rata provocarea celor douăsprezece cuvinte (pacaleala, Pacalici, amuzant, optimism, pistrui, farse, cadouri, prajituri, carti, privilegiu, umor, ciocolata). Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină găsiţi la Eddie în tabel.

 

Gânduri de duzină

verde

Rămăsese, cumva, agăţată în lumea poveştilor, a copilăriei. Ştia că gândurile îi zburau ca nebunele în direcţii diferite, imaginile se succedau cu repeziciune, ca şi cum filmul ar fi fost dat pe repede înainte, neputându-le prinde în cuvinte şi oftă pentru a nu ştiu câta oară “Dacă ar exista un reportofon pentru gânduri!”

Realiză cât de importantă e viteza cu care tasta literele, atenţia la diacritice sau greşeli gramaticale, simţind cum gândurile scap din hăţişuri în timp ce ea se pierdea în atâtea detalii şi ar fi vrut să le poată aşterne aşa cum vin fără a se împiedica de atâtea amănunte minore. Sau poate că nu erau atât de nesemnificative, căci mult mai mult timp ar fi pierdut pentru a corecta ceea ce ar fi scris în grabă fără atenţia cuvenită.

Ar fi putut desena cu o carioca un personaj, întreaga poveste aşa cum o vedea în acele momente, mai apoi încercând să o descrie. Ar fi putut, poate, dacă ar fi fost înzestrată cu acest talent aparte, dar era sigură că această încercare ar fi avut aspect de caricatură şi concentrându-se la detaliile desenului ar fi pierdut, în mod sigur, firul poveştii. Această imprudenţă ieşea din discuţie.

În niciun fel nu era bine, soluţia salvatoare rămânea ascunsă, iar ele, gândurile, păreau să-şi urmeze nestingherite drumul lor fără contur.

Pot să înţeleg de ce un câine urlă

ca înnebunit la lună,

Pot să simt oricare floare cu mireasmă

De iubire şi de rouă,

Şi o energie pură, neştiută, deci astrală

Cum învăluie fiinţa, în spirală.

Pot s-aud vântul albastru rău bătând,

Prin unghere şuierând.

Însă nu pot înţelege cum  falanga

Unui deget inflamat

Poate pe-oricine să facă

A zbiera ca un turbat. 🙂

Gata, s-a dus pe copcă povestea ce i se creionase în minte, cu astfel de versuri fistichii, iar acum nu mai are niciun rost să continuie a-şi stoarce creierii în regăsirea ei. Ştia că ar fi modificată, dacă nu chiar schimbată total.

Şi ar fi putut creiona nişte « Excentricităţi în alb-roşu… ! »

Ce a mai ivit aceeaşi duzină de cuvinte (minoreimportantaimprudenta,  scapfalanga, inflamat, carioca, personaj , inteleg, filmul, turbat, astrala) sau tema săptămânii „ Excentricităţi în alb-roşu„, găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Povestitorul

 

18fa4b2dbc02881c945698f51a1d7f93Sunt povestitorul hoinar
De prin stele mi-adun
Gând pribeag, gând de jar
Care nu-i încă scrum.
Am păţit multe-n zori
Când pe cerul arzând
Se adună din nori
Cântecul suspinând.
Mulţumire-am avut
Printre zâmbete calde
Ce s-au strâns neştiut
În buchet, colonade.
Nu e musai să ştiu
Ce în viaţă se spune
Despre tot ce e viu
Sau e o pasiune.
Catastrofă am văzut
Unde nu e iubire,
Chip pustiu suspinând
După vreo amintire.
I se spune sistemul
Cel de azi, de valori,
Ce te prinde, iar sternul
Ţi-l preface-n fiori.
Am surprins chiar călare
Pe un roib zburător
Povestiri cu mirare
De om viu, nu decor
De chirpici sau hârtie
Amintind de o scenă
Simplă butaforie
Ce se pierde-n arenă.
Am salvat chiar un suflet
Al celui mai bun amic
Afectat de-un pamflet,
Transformat în nimic.
Înarmat până-n dinţi
Cu poveşti despre viaţă,
Despre psihic, credinţi
Ce minuni te învaţă,
Ştiu doar să dau un sfat
Chiar de nu e nevoie
Povestind repetat
Cu a mea bunăvoie.
Iau totul în serios
Nu ca pe o distracţie
Ce te prinde frumos
Într-un cerc de atracţie.
Sunt doar povestitorul
Care umblă hoinar
Ascunzând tot umorul
În al său buzunar.
Să nu-l ningă  tristeţea
Ce încă nu s-a depus
Ca o zgură-n reţea
Când se cerne de sus.

Cei ce s-au jucat pe aceeaşi temă a săptămânii „Povestitorul” sau cu aceeaşi duzină de cuvinte (sfatpatit, distractie, multumire, musai, sistemul, amic, inarmat, salvat, calare,  psihic, catastrofa) şi-au aliniat scrierile la Eddie în tabel.

Imagine: Pinterest

Mai aproape de pol

pinterest-1 Da, știu că șansele sunt aproape inexistente, dar am pornit, totuși, să te caut, orbecăind prin albul strălucitor. La fiecare colț de stradă întâlneam alt zâmbet, altă uimire, alt început și atunci m-am rătăcit printre ele lăsându-mă furată de vraja lor.

Chiar şi umbrele tăceau pitite după stâlpi de telegraf, dându-le de gol doar licărul din priviri.

O altă stradă, un alt colţ, o altă poveste.

De niciunde răzbătea o larmă asurzitoare, iar drumurile toate duceau într-acolo .

Un zâmbet mi-a prins mâinile reci între ale sale. Mă privea atât de adânc încât mi-a fost teamă să îl refuz şi, atunci, mână în mână, am ajuns la locul cu pricina. O insulă a zburdălniciei şi veseliei fără graniţe, ai cărei locuitori nu aveau habar de vreo responsabilitate şi nici nu căutau vreun pretext pentru a fi prea scorţoşi.

Mi se părea amuzant să privesc acel grup de copii, parcă veniţi din alte galaxii, toţi acoperiţi de mantii strălucitoare, purtând coroniţe şi baghete magice, cuprinşi de importanţa momentului, crezându-se magi sau magicieni, începând să povestească, toţi în acelaşi timp, cu mare pasiune, despre miracolul din anul cel nou. O ceată animată de pitici însufleţiţi, a căror voci deveniseră din mici mari, vrând să-şi dovedească înţelepciunea  mai presus, chiar, decât buna înţelegere dintre ei care, acum, părea pierdută. Gălăgioşi, au dispărut care încotro, vociferând continuu. Odată cu ei au luat toată voiciunea ce domnise la acea răspântie de drumuri.

Din nou, paşii tăcuţi se îndreaptă spre nicăieri.

Umbrele par să prindă curaj, înmulţindu-se, aruncând licăriri stranii în întunericul străpuns uneori de razele palide ale unui felinar.

O melodie cunoscută sparge cadenţa liniştită a paşilor nesiguri.

Aş fi putut să dansez, să mă bucur de mirosul de gogoşi vanilate ivit de niciunde, să trăiesc minunea copilăriei adusă în cale de o ceată gălăgioasă, să-mi înfing dinţii cu poftă în tarta aceea fragedă cu fructe pe care o lăsasem într-un colţ al mesei.

Aş fi putut să râd, să fac un om de zăpadă mai mare decât mine, să mă aflu cât mai aproape de pol, acel pol al copilăriei, fără reguli ce nu pot fi încălcate sau inhibiţii.

Aş fi putut…

Cei care s-au mai jucat pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (amuzant, anul, magi, stralucitoare , minunea, frageda , gogosi, responsabilitate, povesteasca, pasiune , intelepciunea, coronite) şi-au aliniat scrierile la Eddie în tabel.

imagine: Pinterest

Clepsidra timpului

 

clepsidraÎncercase să-şi ascundă durerea pe care o percepuse atunci când realizase care îi era adevărata vârstă, pe care, ce-i drept, nu o simţea.

Unde zburaseră atâţia ani, splendoarea tinereţii, misterul clipelor fără umbre de resentimente?

Pe unde se rătăciseră altruismul, mâna întinsă întru ajutor fără a aştepta recompense, puterea de a muta şi munţii din loc pentru a împlini ceea ce îşi dorea ?

Cât de uşor putuse exclama cândva ador, simţind într-adevăr asta, iar acum cât de îndepărtat şi străin i se părea acest cuvânt, de parcă un imens burete- asemeni celui galben-cenuşiu, poros, prin de praf de cretă cu care în copilărie stregea tabla atunci când îi era rândul- ar fi voit să-l şteargă definitiv din vocabularul său.

I se părea imposibil ca asta să se întâmple, dar iată că se întâmpla.

Din ce în ce mai des uita cuvinte, nume, denumiri.

Din ce în ce mai des îşi dădea seama că toate obiectivele propuse, la fiecare început de an, fuseseră bifate în cea mai mare parte a lor, dar că, acum, rezoluţiile nu-şi mai aveau rostul, deoarece vor fi amânate, iar şi iar, până când vor fi lăsate de izbelişte, aşa cum se tot întâmpla în ultimii ani.

Realiză asta calm, la rece, de parcă o pâclă care îi învăluise memoria, în ultima vreme, se ridicase lăsând în urma ei o claritate de cleştar.

Curios lucru, se trezi făcând un gest nervos cu mâna mătrăşind, parcă, gândurile supărătoare ce nu-i dădeau pace.

Amintirile aveau un farmec aparte, dar acum nu-şi aveau rostul.

Nu părea a-i displace mobilizarea ce trebuia să aibă loc, nici părul argintiu care-i împodobea tâmplele. Ar fi trebuit să fie mândră că anii trecuseră cu blândeţe pe lângă ea, că, exceptând perioada aceea cuprinsă de negură, era puternică, aşa cum fusese tot timpul, iar asta o ajutase să treacă cu bine peste toate încercările la care viaţa o supusese de-a lungul timpului.

Se anunţa a fi un an al noilor începuturi şi fiecare început are un farmec aparte.

Un nou început în care ar fi putut răsturna clepsidra timpului, întorcând trecerea acestuia în favorea ei, profitând din plin de înţelepciunea dobândită, de cunoştinţele asimilate, de puterea de a accepta totul aşa cum vine.

Se vede treaba că era timpul clarificărilor, împăcărilor cu viaţa însăşi, a repaosului acela în care va sta faţă în faţă cu însăşi adâncurile fiinţei sale, lăsând spre sedimentare răzvrătirile, lupta, căutările, acceptându-şi alegerile fără a le clasifica în bune sau rele, fără a le judeca, doar primind ceea ce îi va ieşi în cale, trăind.

Clepsidra timpului… Un nou început…

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (durerea, misterul, ador, splendoarea, imposibil, rasfatate, farmec , curios, matrasind, argintiu, displace, treaba) găsiţi la Eddie în tabel. 

imagine: Pinterest