Nisipuri mişcătoare

imagine: Pinterest

Păşim spre lume cu paşi egali, monotoni, fără a avea prea mari aşteptări, uneori.

Alteori ne umplem tolba cu visuri noi, reînnoite periodic, le punem aripi de ceară şi încercăm să le ferim de apropierea oricărei surse prea puternice de căldură şi lumină pentru a le păstra intacte cât mai mult timp.

Trecem prin viaţă purtându-le aproape de suflet, dar departe de ochii prea curioşi care ar putea să le imprime energii negative. Le iubim şi dorim să ni se împlinească în curând.

Când aşteptările sunt prea mari şi lupta cu orice vine din exterior pare inegală, simţind că nu ne putem măsura cu o putere mult mai mare decât a visurilor noastre plăpânde, facem un pas înapoi, respirăm adânc, ne reîncărcăm bateriile aruncându-ne, din nou, în vâltoare.

Pe mal, nisipuri mişcătoare unduiesc asemenea unei fete morgana sub raze aurii. Răcoarea undelor ne învăluie plăcut aducând o nouă perspectivă asupra obiectivului dorit.

Intuitiv ştim că cele mai mari comori sunt ascunse în întuneric, sub o piatră mare, mare cât toate zilele, în străfundurile pământului şi, oricât ne-am strădui, fără încredere în propriile forţe, fără  a cunoaşte exact încercările care ne aşteaptă, fără calcule minuţios făcute, am putea da greş în aflarea ei.

Dar când eşti purtat de un crez adânc, de motivaţie, când tot ceea ce este uman în propria-ţi persoană şi cald, şi luminos în toate acele trăiri ale tale, când totul în jur te sprijină, ar fi de neconceput să poţi da greş, să poţi ceda pentru un motiv oarecare.

Zi de zi înfruntăm aceleaşi nisipuri mişcătoare în căutarea stabilităţii, a certitudinii că pasul uşor va fi pe teren stabil, iar pentru asta, nu pregetăm nici un efort. Cu speranţele toate adunate într-o privire îndrăzneaţă ne dăm voie să fim cutezători pe drumul ales, iar tot ce a fost potrivnic rămâne bine ancorat pe ţărmul cu amintiri şi-atunci orice labirint are ieşirea asigurată facil.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte, pe aceeaşi temă, găsiţi la Grişka în tabel.

 

Anunțuri

Un puzzle între obişnuință şi mister

Te crezi o persoană pragmatică. Eşti dependentă de ordine, meticulozitate, precizie şi orice gând este la locul său.

Uneori mai dezlegi un rebus şi o faci rapid, fără corecturi, de parcă tu l-ai fi creat. De obicei,  mintea ta analitică adună cu repeziciune cifre ca şi cum le-ar vedea înşiruite pe coloane ordonate.

Îţi este obişnuinţă aşezarea riguroasă şi orice dezordine are ordinea bine ştiută doar de tine.

Alteori trece prin tine un iz de parfum, o aparentă culoare, nevoia de ceva nou, de altceva şi, atunci, te apropii stingheră de cutia cu piese de puzzle. Unul pe care nu ai mai încercat să-l întregeşti din fărâme. Iei, la alegere o piesă ce-ţi pare mai plină de farmec prin aspectul ei. O evaluezi din priviri, te concentrezi asupra celorlalte, încercând să creezi o poveste şi toate par să se aşeze la locul lor cu uşurinţă.

Înclinaţia spre organizare face totul mai facil.

Începi dintr-un colţ şi laşi jocul să se orânduiască firesc, asemenea unui drum lin, fără sinuozităţi, intuind potrivirea.

Nu te-ai gândit nicicând că ai putea face risipă de gesturi inutile.

În schimb, cu oamenii e mai complicat.

Nu dispui mereu de toate datele necesare şi  nu reuşeşti a le descoperi misterele.

Precizia matematică nu mai are rost în calculele logaritmice ale unor anumite stări, priviri, insinuări. Totul pare complicat, iar tu, în naivitatea ta congenitală, laşi deoparte chibzuinţa şi dai rigurozitatea la schimb pe un zâmbet.

Faci risipă de presupuneri, îţi compui o mască ce nu ţi se potriveşte şi are un efect distonant asupra felului tău de a fi. Nicicând nu-ţi vei ierta asta, aşa că, mai bine renunţi acum, cât nu e prea târziu.

Încerci să te relaxezi. Îşi îndrepţi privirile spre fereastră şi soarele îţi surâde blând dintre nori. Te aşezi pe fotoliu, cu o ceaşcă mare de cafea  pe care o strângi cu ambele mâini pentru a-i prelua căldura binefăcătoare. Mireasma ei proaspătă are darul de a te desprinde dintre gândurile haotice.

Revii la jocul tău de puzzle, îţi dai seama că îi lipseşte o piesă, iar fără ea totul e în zadar. Imaginea nu se compune perfect, povestea nu se leagă şi-atunci îţi pare rău că ai deschis cutia.

Misterul nu te mai atrage. Enigmele nu au mereu o singură rezolvare.

Cele 12 cuvinte au fost alese de Laura şi nu ştiu, încă, dacă s-a rezolvat problema tabelului… 😆

 

Cristale, piramidă şi alte amintiri

Fiindcă tot a povestit Suzana de piramida ei din carton şi efectele acesteia, mi-am amintit că odată, de mult, într-o altă epocă, am avut şi eu o piramidă confecţionată din electrozi pentru sudură, curăţaţi în prealabil de învelişul acela care ajută la sudare. Trebuia ca unghiurile să fie egale, respectând proporţiile celei a lui Keops, la scară redusă, în funcţie de utilizare.

Citisem o carte „Cristalul, această fiinţă vie” scrisă de Dael Walker şi mă apucase un chef nebun, ca o sminteală,  să încerc şi eu câteva din experimentele descrise acolo. S-a prins în joc şi soţul meu care mi-a confecţionat piramida, urmând instrucţiunile date, alegând aparatura necesară pentru aceasta cu mare atenţie. Am ales să purific în acea piramidă un cristal de cuarţ, primit în dar de la o prietenă. Erau în mare vogă cursurile de yoga, ca un fel de ameţire generală care părea să pună stăpânire pe majoritatea dintre noi. De aici legătura cu cristalele, energiile şi beneficiile aduse de ele.

În piramida respectivă trebuia aşezat cristalul, legat cu fire văzute, nu nevăzute, la 2/3 de bază, pentru a fi purificat de informaţiile negative împrumutate între timp. Despre efectul de piramidă s-au scris, s-au făcut studii, s-au demonstrat multe, rămânând ca fiecare dintre noi să ne alegem ceea ce credem că este în acord cu firea şi viaţa noastră de zi cu zi.

bucăţica mea de cuarţ

Ce efect a avut, nu-mi mai amintesc în detaliu, dar ştiu că l-am împărţit în două părţi aproximativ egale (una mie, una lui) şi mult timp le-am purtat aproape.

Aaaa, da! Am câştigat de vreo două ori la loto în perioada aceea, dar cum au venit, la fel de uşor s-au şi dus, banii.

Anii au trecut, yoga a rămas doar o amintire, dar colecţia de cristale a crescut, cumpărându-le mai ales pentru frumuseţea lor.

Unele stau închise în cutiuţele lor, ca într-o cală pe cale de surpare, altele, mai ales în lumina puternică a soarelui de vară, cred că şi-ar dori să aibă drept protecţie un palmier uriaş, să fie acoperite de alge, apa mării, dezmierdate de muzicalitatea unui nai, nu că eu nu mi-aş dori cam aceleaşi lucruri.

cuarţ roz, aventurin, lapis lazuli

Acum port cristale mai mici ca brăţară, de fapt nu una ci mai multe, în forme şi culori diferite.

ochi de tigru; agate şi cuarţ fumuriu; rudraksha+carneol+ochi de tigru

Dacă mi-or aduce beneficii sau m-or ajuta în împlinirea visurilor, nu ştiu, probabil adânc, în subconştient, e înrădăcinată această idee, dar mi-s dragi tare şi chiar dacă mai mereu le uit în cutiuţa lor de bambus le port cu bucurie de câte ori mi se pare că s-ar potrivi ţinutei şi stării de spirit din acea zi.

cuarţ fumuriu şi agate faţetate primite în dar de la Adriana

E doar un joc, cu 12 impuse (bratara, nai, palmier, alge, aparatura, chef, sminteala, ametire, joc, fire, cala, surpare). Ce s-a mai scris cu aceleaşi cuvinte găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel. 

Umbre, năluciri şi lumină

Imagine: Pinterest

Ora aceea a începutului de zi, rotundă şi perfectă, era acum muşcată de privirile care sticleau galben-verzui în semiîntunericul încăperii, ca şi cum o felină şi-ar fi urmărit prada într-o nemişcare deplină. Sfera momentului desăvârşit  era întretăiată de o dungă, o linie frântă de venin.

Se simţea privită, urmărită, iar nedumerirea îi creştea ştiindu-se singură. Îşi surprinse privirea rătăcită, ca a unui pui de puma hăituit. Ea, atât de agilă, atât de puternică, acum stătea într-un colţ cu ochii împăienjeniţi de multele lacrimi neplânse.

Se simţea fragilă şi neînsemnată, ca o schiţă nereuşită a ceea ce crezuse a fi cu doar câteva clipe înainte. Părea că este parte dintr-o echipă de actori amatori făcând figuraţie în piesa vieţii ei, cea în care ar fi trebuit să aibă rolul principal.

Drumul străbătut până atunci, momentele ei de glorie, clipele frumoase, păreau doar o hartă la scară mult prea redusă a unui itinerariu dinainte stabilit de o forţă nevăzută cu puteri depline, independent de voinţa ei.

Întinse mâna spre un flacon care se afla pe măsuţa alături de care se ghemuise pândind umbrele ce căpătau contururi din ce în ce mai bizare pe pereţii pictați de reflexiile roşiatice ale răsăritului. Era flaconul cu extract de magie din care, din când în când, simţea nevoia să elibereze câte un strop miraculos.

Doar gândindu-se la asta se simţea deja eliberată de spaime şi îndoieli. Tot pipăind cu degete crispate în căutarea elixirului magic fu surprinsă de atingerea rece, ca de marmură, a unui obiect pe care nu-şi amintea să-l fi pus acolo. Era mapa cu irizaţii de smarald în care foile albe aşteptau cuminţi cernerea gândurilor ce se va aşterne în cuvinte, începerea atât de amânată a ceea ce s-ar fi putut numi un  jurnal.

Lumina, devenind din ce în ce în ce mai puternică,  pătrundea prin ferestrele largi oferind desluşiri, familiarităţi, certitudini, izgonind nesiguranţa.

Îşi mişcă picioarele amorţite de strângerea prea puternică a braţelor, deschise ochii şi-şi îndreptă privirea spre albul atât de strălucitor al zăpezii, ca o capă de hermină, care îi săgetă irisul cu fascicole argintii.

Era o feerie, căreia îi dusese dorul, pătrunsă neaşteptat în lumea umbrelor ce deveneau încet încet doar amintire.

Un ultim salt întunecat, o sclipire galben -verzuie, gheare ascunse în perniţa moale, un rânjet  de nălucă rănită şi-atât. Lumina puse stăpânire deplină asupra momentului, triumfând.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (extract, schita, pernita, harta, flacon, mapa, actori, puma, dunga, muscata, capa, jurnal) găsiţi la Eddie în tabel.

Cuvinte aiurite

 

om
imagine: Pinterest

Când ai în minte un cuvânt plăcut ce poate deveni o cale spre vindecare, o punte peste care omul trece cu ușurință găsind poarta deschisă către surâs, nu cere alte sentințe, nici vorbe care să poarte înțelesuri ascunse, ci fii mulțumit de ceea ce ți s-a oferit în acea clipă.

Individual, suntem căliți prin tot ce ne este adus în cale de trecerea timpului, de încercările la care suntem supuși de-a lungul drumului pe care-l avem de străbătut.

Uneori mai ușor, alteori mai greu, călătoria în sine și scopul final sunt importante, iar de au fost presărate cu zâmbete și clipe frumoase, de neuitat, de vom reuși să apărăm fiul gândului, o sămânță abia încolțită a unui concept, de vicisitudini, să ne urmăm drumul fără a ajunge la capătul lui cu prea mari regrete, atunci se poate spune că am izbândit.

Momentele de transformare interioară, de căutare, de împăcare a egoului cu sinele cel mai profund, aduce o pace mult prețuită, ce poate dăinui atât cât convingerile după care ne ghidăm viața ne fac alegerile mai bune, mai ușoare, mai onorante.

Suntem înzestrați cu puterea specială de a face schimbările necesare, fără a rămâne într-o continuă așteptare a minunilor ce nu se mai petrec lăsând lucrurile la voia întâmplării.

Luăm în calcul oare impulsul de moment care ne îndeamnă să ne ridicăm, să urnim lucrurile și gândurile în direcția bună pentru a lua deciziile cele mai potrivite menite a ne aduce alegerea potrivită în cale?!?

Putem privi în interiorul nostru, în colțul cel mai ascuns al sufletului, pentru a descoperi inocența sufletului, bunătatea și îngăduința ce ne vor ajuta să ne privim cu o mai mare blândețe, pe noi și pe cei din jurul nostru,  aceasta aducându-ne miracolele mult așteptate, răspunsurile cele mai potrivite în modul de a fi.

Am cam bătut câmpii pe marginea celor 12 cuvinte impuse (minte, placut, cere, peste, fiul, cautare, omul, poarte, cale, bune, vindecare, suras) și a temei ”Inocența sufletului”… 🙂 , dar la Eddie tabelele așteaptă răsfoite.

Vă doresc o iarnă minunată, cu momente prețioase ce vor deveni amintiri de neuitat, aveți grijă de voi, bucurați-vă, trăiți frumos și, poate chiar, construiți un om de zăpadă!

Momente…

imagine: Pinterest

Momentele de relaxare, în care privind cu mulțumire prin fereastra sufletului simți acea atingere neașteptată cu un aer celest, se pot transforma într-o provocare. Închizi ochii, îi deschizi apoi leneș, clipești rar și parcă tot mai persistă mirosul de alge, zgomotul valurilor, un fâlfâit de aripă.

În următoarea clipă se petrece magia ce schimbă viziunea într-o mirare curcubeu care te poate amuza, înfrumusețându-ți ziua și, atunci, dorești a fereca totul cu șapte lacăte, de șapte ori câte șapte, pentru a-ți oferi siguranța că totul va rămâne neschimbat pentru cât mai mult timp sau chiar pentru totdeauna.

Acel moment, prețiozitatea clipei, vor transfigura trecerile grăbite în care zâmbetul îşi pierduse strălucirea, redând culoare zilei.

În spațiul închis ermetic al unei astfel de treceri, când te izolezi, de toţi şi de toate, iei hotărârea de a schimba totul în mai bine, mai frumos. Simţi energiile binefăcătoare cum îţi dau târcoale şi te pătrund, puţin câte puţin, aducându-ţi mulţumire şi starea aceea de linişte după care atât de mult ai tânjit.

Cu ochii strânşi, în izolarea ta, iei o hotărâre şi te rogi ca glasul tău lăuntric să aibă dreptate, căci nu mai poţi da înapoi. Trebuie să deschizi ochii. Vezi mai multe posibilităţi? Capeţi, atunci, speranţe pentru noi perspective, căci acesta a fost şi scopul. Cu toate că nu totdeauna putem conştientiza, în mod concret, ceea ce am zărit pentru câteva secunde în colţul acela care se luminase subit.

Doar schimbându-ne perspectiva, uneori, ne dăm seama de importanţa anumitor momente.

Ce s-a mai scdris pornind de la aceleaşi cuvinte (amuza, relaxare, inchis, rar, aer, lumina, celest, fereastra, sufletului, atingere, multumire, provocare) găsiţi la Eddie în tabel.

Arhitecții propriului destin

imagine: Pinterest

Ce minune să poți fi un personaj de poveste, cu inocența zvâcnind în irisul albastru, o urmă de mirare copilărească în surâs, un bulgăr desăvârșit de neastâmpăr ce nu se agață de o risipire în iluzii.

Porți un nume știut, într-o lume fără umbre, neavând nevoie de o mască, iar gândul înalt își duce zborul fără opreliști oriunde. Nu e nicio mirare în tot ceea ce faci, ci doar obișnuință, drag de a trăi și a te minuna oricând de orice.

Sunt mulți alții la fel cu tine pe care îi recunoști doar dintr-o privire, iar toate aceste amănunte, ce ar putea părea nesemnificative, le dă dreptul de a fi arhitecții propriului destin.

Astfel obțin puterea de a înfrunta orice cu zâmbetul pe buze, trecând prin cotidian neatinși de zgura cernută a timpului care se așează peste majoritatea surâsurilor, furându-le din strălucire, chiar dacă anii, necruțători în zborul lor grăbit, într-un final, vor reuși a-și face semnele din ce în ce mai vizibile.

Depășind cu stoicism tot ceea ce viața le aduce în cale, își pot păstra intact copilul interior, îngrijindu-l, acordându-i atenția cuvenită, păstrându-i nestâmpărul firesc, curiozitatea vie, uimirea neștirbită, surâsul inocent.

Și darurile acestuia vor fi de neprețuit.

Ce s-a mai scris cu aceleași cuvinte (personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand, desavarsit, risipire, umbre, nume, masca) și pe aceeași temă- Arhitectii propriului destin, găsiți în tabel la Eddie.