Într-un cocon de lumină

imagine: Pinterest- Olanda

Se rugase la un înger, nu oricare, ci Îngerul său Păzitor ce îi călăuzea paşii în viaţa de zi cu zi, dar care, în ultimul timp părea să-l fi uitat. Se rugase din tot sufletul, cu toată ardoarea de care fusese în stare, atunci, în acel moment în care viaţa părea să nu mai aibă niciun plan pentru el. O stare de linişte îi coborâse adânc în cel mai ascuns colţ al cugetului, iar ochii încercănaţi păreau a distinge o siluetă de lumină, aşa cum văzuse în copilărie, pe o scenă scufundată în întuneric deasupra căreia plutea nefiresc un contur diafan, fără consistenţă, părând doar un spirit rătăcit în beznă.

Îi era bine şi tot acel periplu simptomatic din ultima vreme părea uitat, ca şi cum călătoria sa de mare anvergură ajunsese aproape de punctul terminus.

Lumina aceea nefiresc de caldă părea să se extindă din ce în ce mai mult, cuprinzându-i puţin câte puţin picioarele aproape îngheţate, mâinile, zăbovi puţin în dreptul plexului solar, urcând spre creștet. Da, chiar îi era nespus de bine în învăluirea aceea pe care, era sigur, nimic nu reuşea a o fi pertubat, nici chiar o calamitate cosmică.

Până la cămăruţa micuţă, ce părea mai degrabă o cabină, în care îşi petrecuse ultimii ani ar mai fi avut foarte puţin, îi ştia localizarea exactă, ar fi putut să o găsească şi cu ochii închişi, numai că, în acel loc, zărea ceva ce ar fi semănat, mai degrabă, cu o moară, una de vânt a cărei elice aducea cu nişte aripi, aşa cum văzuse prin imaginile despre Olanda, iar silueta nefamiliară era multiplicată fidel, la infinit, în ceaţa care începuse a se aşeza pe suprafaţa apei, netulburată de vreo pală de vânt.

Nu găsea niciun criteriu  verosimil conform căruia ar fi  putut încadra viziunea aceea în rândul celor reale, dar mintea îi mai jucase feste şi în alte rânduri, când aburii vreunui pahar de vin roșu băut în plus puseseră stăpânire pe capacităţile sale motorii şi intelectuale cu o viteză de nebănuit.

Cărările vieţii îl purtaseră spre o destinaţie de cele mai multe ori necunoscută, fără a-l fi întrebat de vreo calificare sau dorinţa de le străbate, iar el se supusese docil, de fiecare dată, fiind conştient că o revoltă nu ar fi avut sens sau sorţi de izbândă.

Ceața devenea din ce în ce mai amenințătoare, mai nerăbdătoare de a- l prinde în ghearele ei reci, dar lumina ce- l învăluise formase un scut protector în jurul său, prin care nici ceața și nimic altceva nu putea pătrunde.

Se simțea apărat, iar starea de bine, cam ciudată ce-i drept, nefiindu-i familiară, îi strecurase în suflet liniștea după care tânjise atât. Orice bizarerie de care s-ar fi îngrozit în mod obișnuit, acum, l-ar fi putut face să zâmbească.

Era deasupra tuturor lucrurilor ce-i umpluseră viața de până atunci, într-o stare de plutire şi  beatitudine,  părându-i-se inutil să mai revină în umezeala cețoasă pe care o simțise cotropindu-i oasele de atâtea ori. Ar fi rămas așa o veșnicie,  învăluit în coconul său de lumină și tot nu i s-ar fi părut de ajuns.

M-am jucat cu o duzină
De cuvinte, bineînţeles,
Ce poveşti se înşiră
Pe la Eddie în tabel 
Puteţi afla răsfoindu-l…

Duzina săptămânii este: (inger, moara, cabina, perturbat, scena, calificare, moment, simptomatic, anvergura, criteriu, destinatie, viteza).

Pur şi simplu un melc

imagine: Pinterest

Sunt un simplu melc
Şi de-aş avea un înger păzitor
Sub soarele acesta portocaliu
Aş vrea doar să-mi dea un semn,
Unul simplu, mic, neînsemnat,
În arşiţa copleşitoare a unui timp arhaic.

Sunt un simplu melc,
Chiar dacă uneori mă cred un bard
Ce îşi impune o mină solemnă
Atunci când din peniţa-i curge
Fluviu nestăvilit de cuvinte magice
Ce vor prinde contur în pagini de roman.

Sunt un simplu melc,
Dar aş putea deveni un adevărat maestru
Al puterii de sincronizare între tentacule şi ochi
Descoperire pe care am făcut-o involuntar
În una din zilele ploioase, trecute,
După care acum tânjesc atât de mult.

Sunt un simplu melc,
Iar, uneori, stau şi mă întreb
Cum ar fi dacă m-aş plimba agale
De pe pe o tastă pe alta, necontenit,
Fără a scrie romane, a fi bard, maestru
Sau a aştepta ajutor de la îngerul păzitor.

Să fiu doar atât,
Pur şi simplu, un melc?!?

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte: (inger, melc, portocaliu, semn, bard, tasta, maestru, sincronizare, mina, roman, descoperire, arhaic) găsiţi, ca de obicei la Eddie în tabel. 🙂

Caruselul timpului

imagine: Facebook

 

O vizitau adesea fluturi verzi şi albaştri care se opreau din zbor poposindu-i pe umeri, pe tâmple, în păr, înfrumuseţăndu-i zilele şi şoptindu-i poveşti în care ea era întotdeauna prinţesa aceea ce trecea cu bine peste orice încercare. Şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că ajutoare de nădejde îi erau toate gâzele din regatul copilăriei, toate florile viu colorate de pe potecile străbătute doar de pasul ei zburdalnic într-un ritm doar al ei.

Îşi prindea pe degete flori de volbură sau rochiţa-rândunicii, cum le numea pe atunci, închipuind inele din nestemate nemaivăzute, ca pentru a-i purta noroc.

Avea un fel de cod, numai al ei, cu ajutorul căruia reuşea să-şi adune supuşii printr-o singură mişcare a căpuşorului încadrat de un păr frumos, negru ca abanosul, des şi strălucitor, cu nuanţe diferite în bătaia soarelui.

Făcea un prospect al clipelor libere, al celor ocupate cu poveşti şi visuri, al nopţilor înstelate ce-i purtau gândurile spre lumi necunoscute în tăceri întrerupte doar de ţârâitul greierilor, un adevărat documentar al zilelor de vacanţă.

I se părea că timpul se târâie ca o rablă, scârţâind din toate încheieturile, fără vreo urmă de fixare în realitatea zilnică, de ancorare în prezent.

Avea o energie debordantă şi ar fi vrut să crească mai repede, dar să poată duce în viitor toate acele bucurii, toate gâzele, florile şi poveştile zilelor fără griji, iar printr-o exprimare atentă a acestora, printr-un efort de voinţă ce nu i se părea prea mare ştia că va face ca toate visele să-i devină realitate.

Uneori trecerea zilelor părea a fi ciclică, aducând mereu aceleaşi întâmplări, nostime ce-i drept, în regatul ei cu locuitori neobişnuiţi, doar un zbor neatent corelat cu vântul prea puternic putând aduce neajunsuri vreuneia dintre vieţuitoarele firave care avea nevoie de cunoştinţele ei privitoare la aripi, antenuţe şi ochişori holbaţi.

Uneori, timpul îi asculta dorinţele, aducându-i ca pe o ofrandă comorile acelor clipe. Alteori, acesta părea că s-a comprimat atât de mult încât abia avea timp să-şi tragă sufletul, constatând cu uimire că astăzi e sâmbătă, când abia ieri, parcă, fusese luni.

I se părea că ar fi prinsă în mişcarea de neoprit a unui carusel ce se rotea din ce în ce mai repede, un mecanism în care timpul nu mai avea nevoie de poveşti, fluturi şi flori, rotindu-se ameţitor, într-un zbor cu aripi întinse trufaş peste lume.

Simţea, în acele momente, că vrea o pauză de alimentare cu linişte şi frumos, o clipă de respiro şi aduceri aminte, dorindu-şi, cu o mare doză de egoism, reîntoarcerea aceea imposibilă.

Încetul cu încetul a acceptat că nu i se pot îndeplini toate dorinţele, că timpul trece impasibil, că viaţa trebuie acceptată cu tot ceea ce ea îi aduce în cale şi-atunci aprobarea aceea tacită i-a adus o mai mare înţelegere şi cunoaştere a unor sensuri ce îi păruseră ascunse.

Şi acum o mai vizitează fluturi verzi- preferaţii ei şi albaştri-preferaţii lui, ai copilului care-i luminează viaţa cu zâmbetul inocent şi prezenţa atât de vivace, ca o promisiune dintotdeauna a timpului, care se roteşte ca într-un carusel năucitor, purtând mereu alte bucurii pe aripile sale neobosite.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (comprimat, ritm, rabla, documentar, alimentare, prospect, zbor, noroc, cod, fixare, exprimare, energie) s-au mai iscat poveşti şi scrieri pe tema săptămânii- Caruselul timpului,  pe care le găsiţi în tabel la Eddie.

Obişnuinţe şi excepţii

De cele mai multe ori ne simţim prinşi într-o maşinărie complexă, ca făcând parte din piesele unui angrenaj ce-şi transmit una alteia mişcarea perfectă, fără nicio eroare care ar putea duce la o defecţiune neadmisă.

Ne lăsăm purtaţi de cotidian, neacordând importanţă vreunui fapt care ne-a stresat, pierzând din vedere acea fărâmă de independenţă care ne-ar putea schimba ritmul.

Uităm că mai avem nevoie şi de râs, de soare, de mireasma unei flori, ignorăm cu bună ştiinţă frumuseţea care ne înconjoară, suntem absorbiţi de ceea ce trebuie să facem în mod constant, ca nişte roboţei ale căror instrucţiuni atent codate sunt programate cu mult înainte ca aceştia să-şi înceapă activitatea.

Când realizăm, într-un târziu, cum stau lucrurile, regretele sunt de prisos, încercăm să stabilim interacţiunea cu ceilalţi asemenea nouă care-şi trăiesc vieţile fără a se întreba ce au realizat sau pentru ce au trăit aşa cum au făcut-o până acum şi chiar fără a căuta răspunsuri plauzibile.

Ştim bine că majoritatea oamenilor călătoresc pe cărarea care le-a fost aşternută, dar din când în când apar excepţii, aceia care doboară toate obstacolele ce li s-au pus în cale, nu fac giumbuşlucuri în faţa unui os aruncat de soartă, nu acceptă ceea ce le-a fost dinainte predestinat nici  vreun compromis care le-ar putea brăzda  rezultatele finale.

S-au sustras într-un mod stilat de la orice regulă care a putut fi încălcată.

Ei sunt cei care realizează că liberul arbitru este un dar pe care nu-l poţi folosi până când nu te lupţi pentru el, reuşind astfel să-şi creeze propriul drum. Ei sunt cei curajoşi care ies din tipare, ocolind potecile bătătorite.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (complexa, independenta, cotidian, stresat, brazda, stilat, sustras, interactiunea, giumbuslucurile,  ras, inconjoara, realizat) găsiţi la Eddie în tabel.

În joacă

 

Pe coama timpului, albită         
De treceri, stă să năvălească
O clipă, încă neștirbită
De dor, o pasăre măiastră
În zbor.

Ca-ntr-un concert în premieră
Secundele-s aliniate
Spre start, o clipă efemeră
Ce are trac, le tot împarte
În absurde.

Pe trunchiul de pian pictat
Cu grijă de-o pană albastră
Poemul pare-ngândurat
El știe doar să zdrăngănească
În mod minor.

Și mare zarvă se pornise
Între poem, clipe, secunde,
Țâșneau cuvintele ascunse
Ca dintr-o stație cu unde
Nepermise.

Un element ce ignorase
Toată acestă nebunie
Porni, de parcă se înviorase,
Să le reducă la muțenie
Cântând.

Ca o  mașină fără frâne
Ce-și poartă aripile din fier
În zbor de timp, luciri zâne
Ce nemurirea nu și-o cer
În gând.

Trec zile, luni, tot ca secunde
Lăsând în urma lor doar zgură,
Iar anii muți nu pot ascunde
Momentele de anvergură
Infinit.

Pe coama timpului- narcisă
Adusă fără cheltuială
Din primăvara cea apusă
Continuă făgăduială
De parfum.

Dau doi bănuți pentru un gând
Ce nu mai vrea să se-nfiripe
Din teacă pot să scot râzând
Cuvinte, să-mi clădesc aripe
Spre zbor.

 

Din joacă, folosind aceeași duzină de cuvinte ( coama, concert, pictat, grija, statie, element, masina, fier, narcisa, cheltuiala, teaca, banuti) s-au mai ivit scrieri pe care le găsiți la Eddie în tabel.

 

iamgine: Pinterest

Păcălici

De-o fi doar o păcăleală

Mi se pare amuzant  

Şi-o să ronţăi ciocolată

Într-un ritm mai relaxat.

Plină chiar de optimism

M-am apucat de jucat

Cu o undă de lirism

Jocul eu l-am atacat.

Partener aveam un june

Cam pictat, cam fistichiu,

Începuse chiar a spune

Că-i din fire cam zbanghiu.

Nu prea ştie a face farse,  

Pe pomeţi are pistrui,  

Glumele îi sunt cam stoarse

De umor, nu plac oricui.

I-aş fi oferit cadouri

Puncte, atu, nu gândiţi

C-aş fi cumpărat platouri,

Prăjituri sau biscuiţi.

Poate el să se încreadă

Că-i deştept, c-are lipici

Însă ştiu după o ocheadă

C-al său nume-i Păcălici.

Joc de cărţi, un privilegiu

La-ndemână, de ai umor

Poţi câştiga chiar şi meciul

Înaintea tuturor.

Nu am putut rata provocarea celor douăsprezece cuvinte (pacaleala, Pacalici, amuzant, optimism, pistrui, farse, cadouri, prajituri, carti, privilegiu, umor, ciocolata). Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină găsiţi la Eddie în tabel.

 

Gânduri de duzină

verde

Rămăsese, cumva, agăţată în lumea poveştilor, a copilăriei. Ştia că gândurile îi zburau ca nebunele în direcţii diferite, imaginile se succedau cu repeziciune, ca şi cum filmul ar fi fost dat pe repede înainte, neputându-le prinde în cuvinte şi oftă pentru a nu ştiu câta oară “Dacă ar exista un reportofon pentru gânduri!”

Realiză cât de importantă e viteza cu care tasta literele, atenţia la diacritice sau greşeli gramaticale, simţind cum gândurile scap din hăţişuri în timp ce ea se pierdea în atâtea detalii şi ar fi vrut să le poată aşterne aşa cum vin fără a se împiedica de atâtea amănunte minore. Sau poate că nu erau atât de nesemnificative, căci mult mai mult timp ar fi pierdut pentru a corecta ceea ce ar fi scris în grabă fără atenţia cuvenită.

Ar fi putut desena cu o carioca un personaj, întreaga poveste aşa cum o vedea în acele momente, mai apoi încercând să o descrie. Ar fi putut, poate, dacă ar fi fost înzestrată cu acest talent aparte, dar era sigură că această încercare ar fi avut aspect de caricatură şi concentrându-se la detaliile desenului ar fi pierdut, în mod sigur, firul poveştii. Această imprudenţă ieşea din discuţie.

În niciun fel nu era bine, soluţia salvatoare rămânea ascunsă, iar ele, gândurile, păreau să-şi urmeze nestingherite drumul lor fără contur.

Pot să înţeleg de ce un câine urlă

ca înnebunit la lună,

Pot să simt oricare floare cu mireasmă

De iubire şi de rouă,

Şi o energie pură, neştiută, deci astrală

Cum învăluie fiinţa, în spirală.

Pot s-aud vântul albastru rău bătând,

Prin unghere şuierând.

Însă nu pot înţelege cum  falanga

Unui deget inflamat

Poate pe-oricine să facă

A zbiera ca un turbat. 🙂

Gata, s-a dus pe copcă povestea ce i se creionase în minte, cu astfel de versuri fistichii, iar acum nu mai are niciun rost să continuie a-şi stoarce creierii în regăsirea ei. Ştia că ar fi modificată, dacă nu chiar schimbată total.

Şi ar fi putut creiona nişte « Excentricităţi în alb-roşu… ! »

Ce a mai ivit aceeaşi duzină de cuvinte (minoreimportantaimprudenta,  scapfalanga, inflamat, carioca, personaj , inteleg, filmul, turbat, astrala) sau tema săptămânii „ Excentricităţi în alb-roşu„, găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.