Lumea din interior

imagine: Pinterest

Te simți, uneori, ca pe o scenă  necunoscută, un actor rătăcit între cuvinte inventate ad-hoc și-ți pare greu să privești în față marele adevăr. Ți-s unii dintre pași nesiguri și brațele nu-și găsesc astâmpărul decât atunci când îți imaginezi că ții în mâini scenariul salvator.

E un spectacol improvizat în gând cu mirare și unică redescoperire a sinelui. Ai vrea să fie bine, că doar el triumfă, dar pentru asta ai avea nevoie de o schimbare ce se lasă așteptată. Un suflu nou, încărcat cu senin, care să demonteze tot ceea ce ai crezut până acum că ți-ar fi carte de căpătâi.

Te încrezi în litere și în puterea lor de a făuri cuvinte pline de forța ce poate nărui munții aceia îndărătnici care stau stavilă în împlinirea viselor tale mărețe, transformându-i în deșert. Ai crede că ai reușit dacă nisipul acela arid nu s-ar transforma peste noapte în munți mai înalți decât cei care tocmai s-au surpat.

Și, atunci, o iei de la capăt cu un scenariu improvizat, pe o scenă necunoscută, șovăitor, într-o lume înșelătoare, cu visuri mărețe și munți transformați în deșert.

Am divagat pe tema săptămânii, cu ajutorul cuvintelor propuse de Eddie (scena, adevar, mirare, spectacol, litere, pasi, mâini, redescoperire, crede, bine, schimbare, senin), în ale cărui tabele puteți găsi și alte scrieri .

Efectul iubirii

imagine: Pinterest

Se așeză la pian cu un gest hotărât și mâinile începură  a-i alerga neostenite pe claviatură. Ba mângâia delicat clapele, ba le lovea într-un ritm sacadat.

Sunetele se înlănțuiau armonios ca o eliberare a emoțiilor prea mult timp ferecate.

Se formă atunci o nișă între perechile albe și cele negre, ca un vortex ce-l atrăgea spre necunoscut. L-ar fi putut duce oriunde dacă s-ar fi lăsat cuprins în acest vârtej neașteptat.

Ar fi putut fi ca o renaștere pe ritmuri neștiute. Ar fi putut deveni o frescă pastelată a unei clipe de fericire în dorința de infinit. Ar fi putut fi doar efectul iubirii căzând în picături fine peste întreaga lume, ca o mângâiere. Ar fi reușit să fie un suport indestructibil pentru orice dorință ce se vrea îndeplinită. Ar fi putut…

Din dor de „Jocul celor 12 cuvinte„, de voi, de tema săptămânii (Efectul iubirii), m-am grăbit să aștern câteva rânduri care se vor înscrie  în tabel. Ce alte povești sau povestiri vor ivi cuvintele date (delicat, renastere pastelata, suport, pian, gest, picaturi, oriunde, eliberare, fericire, in, dorinta) găsiți, ca de obicei, la Eddie

Confesiune

 

imagine: Pinterest

 Exista credința, bine înrădăcinată printre locuitorii micii comunități, că sub podul acela străvechi, încă rezistent, se adunau spiritele pădurii din vecinătate. Unii credeau că ar fi uriași cu un singur ochi asemeni ciclopilor, alții, dimpotrivă, că niște creaturi nu mai mari de un cot, cu ochi lucioși, păr roșcat și dinți ascuțiți s-ar odihni în nopțile fără de lună lângă picioarele acelui pod, intrând uneori în mlaștina ce-și făcuse loc în albia pârâului acum secat. Era mai mult o viroagă peste care se lățea cu forme neregulate podețul, ca o pânză argintie în bătaia soarelui transformându-se noaptea într-un stăvilar ce proteja lumea fantastică din adâncuri, altădată loc de trecere între cele două sate care acum erau aproape părăsite.

Totuși, bătrânii își aminteau de întâmplările cu explicații bizare din vremurile demult apuse. Unele erau pline de culoare, blândețe, bucurie, altele, pur și simplu, puteau să încrețească pielea oricui doar la simpla amintire, ca o înfierare ce punea de îndată stăpânire peste orice gând senin.

Șoaptele se auzeau rareori, ca o confesiune, cu teama de a nu reveni în viețile lor mai mare decât orice bucurie de a povesti. Erau auzite atunci frânturi de conversații fără noimă, care adunate laolaltă dădeau vise agitate și gânduri încâlcite. „… o mână imensă, caldă, a cărei atingere îi dădea impresia de siguranță îl salvase de la înec; … un ochi neobișnuit de mare, cu privirea fixă, plină de duioșie se ivise în mijlocul vârtejului, ca la un semn nevăzut, făcându-l să se destrame; …de sub un ciuf înflăcărat ivit la doar două palme de pământ, printre tufele arse de scaieți, rânjeau două șiruri de colți ascuțiți dintre care ieșeau melodii neștiute cu note ciudate, punând pe fugă haita de lupi care era gata-gata să-l spintece; … într-o zi întunecată, ca o noapte fără de stele, deasupra turlei bisericii s-a deschis pentru câteva secunde un ochi senin, iar toți cei care avuseseră norocul să-l zăreasca căpătară darul previziunii, pe care însă l-au pierdut după numai șapte zile, însă, în tot acest răstimp s-au putut feri de necazuri; …nebunul satului, care umbla mai mereu haihui, fusese purtat de o aripă nevăzută deasupra pădurii, lăsându-l buimac într-o poieniță unde si-a construit mai apoi o colibă în care și-a petrecut restul zilelor.”  

Toate aceste întâmplări erau transmise ca un mesaj plin de semnificatii ascunse ce trecea de la unul la altul. Cand prinzi din zbor astfel de zvonuri prioritar mi se pare a fi primul gând. Prima reacție de încredere sau respingere a lor. Din fiecare frântură se poate naște o poveste, din orice șoaptă un întreg scenariu mai mult sau mai puțin credibil, acoperit de un fald care să-i confere o abundență de imagini și culori. Zvonurile, șoaptele, poveștile creează o oarecare dependență. Confesiunile de asemenea.

Ce povești au mai iscat cele 12 cuvinte (panza, culoare, pod, prioritar, semn, dependenta, buimac, mesaj, note, hai hui, fald, mare) sau ce s-a mai scris pe aceeași temă descoperiți în tabelele găzduite de Eddie.

Timpul și omul

Cine a fost mai întâi, omul sau cuvântul? Cuvântul sau poetul? Cred că poetul s-a născut iubind cuvintele, iar cuvintele îi iubesc pe poeți. Există o legătură tainică între aceștia, iar asta se simte în versurile ce izvorăsc din condeiele lor măiastre. Pe altarul lor poeții își jertfesc timpul, dedicandu-și simțurile și clipele ce zburdă grăbit, creațiilor. Ei își îmbracă gândurile și trăirile în veșminte ce au cu totul și cu totul o altă conotație față de cele ale oamenilor obișnuiți.

Poetul este un artizan, un artist care pictează o pânză nevăzută, iar culorile lui sunt cuvintele. Mai pale sau mai stridente, îndrăznețe sau timide, acestea rezonează deplin cu starea în care se află. Poetul e un slujitor al cuvintelor, iar darul lui este de a le folosi astfel încât să atingă suflete. La început a fost un cuvânt tainic, repetat, ascuns între palme adunate a rugă, un zâmbet, o speranță, o emoție, un mesaj precis, o zbatere de gând, de aripă la început de zbor. Și poetul tot la început de timp a fost. Un om a cărui percepere a țesut povești misterioase, în rime sau vers alb, ce rezistă trecerii grăbite a vremii.

Un om a cărui creație are valoare incontestabilă de perlă scoasă din adâncuri de sine, ca un esential tezaur al firii. Dintr-o aglutinare s-a născut printr-un fapt divers o nouă lume a cuvintelor, ca o carte cu răsfoiri repetate de pagini care de fiecare data ivește noi și noi înțelesuri nedezvăluite până atunci.

Ca o relativitate, o interdependență între spațiu timp și material aflată în mișcare, omul a devenit poet, legându-se total și iremediabil de cuvânt, găsind un sprijin în darul acesta minunat pe care l-a primit poate fără a-l cere, poate necondiționat, poate împotriva dorinței sale.

imagine: Pinterest

Timpul și omul, omul și cuvântul, poetul și timpul, cuvântul și poetul. Relații de interdependență.

Ce s-a mai scrisi pe această temă sau folosind cuvintele date ( jocul cuvintelor 227: carte, cuvant, tainic, aglutinare, perla, sine, relativitate, noua, tesut, percepere, esential, valoare; 228: emotie, ascuns, repetat, alb, mesaj, sprijin, timp, palme, artizan, divers, zambet, speranta), găsiți la Eddie în tabel.

Gând din tăcere

O durere sâcâitoare o făcea să-și dorească a dormi continuu. Măcar atunci nu o mai simțea prea tare. S-ar fi văiat, dar băiețelul îi stătea alături, urmărind atent episodul preferat de desene animate și nu ar fi vrut să-l sperie. Nu era nici foarte mic, dar nici prea mare. Avea opt anișori.

Știa că un masaj ar fi ajutat-o să se mai relaxeze.

-Îți fac eu masaj, mami. Vrei?

Probabil că-și rostise dorința cu voce tare, altfel cum?!?

-Ești prea micuț. Nu cred că reușești.

-Sunt mare acum, pot.

-Bine, pui! Uite crema pe care trebuie să o întinzi ușor pe umeri și gât. Acolo s-au adunat, parcă, greutățile lumii întregi. Apoi, va trebui să te speli foarte bine pe mâini.

-O să vezi că voi reuși mami, promit.

Ochii mamei se umeziră de emoție. Avea încredere deplină în minunea ei.

Mânuțele mici și pufoase începură a-i mângâia umerii, apoi, strânse în pumnișori, loveau ritmic pielea umerilor. Un zâmbet îi lumină chipul pentru că toată concentrarea aceea, tot zelul copilului i se păreau oarecum comice, dar îi făceau atât de bine…

-Ajunge, mulțumesc! Ai obosit.

-Puțin. Așa-i că te simți altfel?

-Da, mult mai bine.

Simți o căldură binefecătoare, de o altă esență față de cea dată de crema pe care o folosea uneori și atunci a știut. Era iubirea. Iubirea aceea sinceră, totală, care tămăduiește.

-Mâinile tale sunt vindecătoare. Poartă în ele energii benefice care mă pot lecui de orice.

Copilul zâmbi cald, chiar dacă nu înțelesese pe deplin legătura dintre energii și mâinile sale.

imagine: Pinterest

Durerea mamei dispăruse, lăsând locul unei vibrații ce-i refăcuse și sufletul și trupul. Iubirea. Iubirea atemporală, iubirea ca un balsam. Indiferent cărui timp ar fi aparţinut acest gând, îl va purta mereu în amintire, ca pe unul absolut minunat, un îndemn ce duce la înfăptuire de miracole salvatoare.

Simţea crescând din ea ramuri de arbore proaspăt înmugurit ce se-ndreptau spre înaltul cerului. Inima îi rămăsese aceeaşi cetate, dar, acum, avea porţile larg deschise. Un sentiment de pace o învăluise plăcut şi ştia că toate în viaţă au un rost.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Gând din tăcere” sau folosind cele 12 cuvinte (arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam) puteţi afla din tabelele lui Eddie.

Anticariatul din centru

La anticariatul din centru găsim așezate pe rafturile îngălbenite de vreme zâmbete rătăcite cândva între răsărit și apus.

Pitite pe polițe iluzorii stau clipe de libertate alese în mod aleatoriu, momente în care poți renunța la orice decizii lăsându-te în voia liniștii ce împresoară totul în jur, chiar și suflete care se simt la fel de ușoare ca un fulg sau o pană ce plutește purtată pe aripi de adieri primăvăratice.

Secundele par trase de un fir nevăzut prin inelul imperturbabil al vremurilor spre porțile deschise ale amintirilor, mereu fără paznic, într-o rotire continuă de carusel, cu o mișcare regresivă, din ce în ce mai apropiată de punctul de plecare, de origini.

O mască lăsată deoparte, pe un alt raft, pare o transpunere a timpului grăbit în nisip măsurat de o clepsidră ce a rămas neîntoarsă.

Ceva mai departe de ochii curioși se ascund serile liniștite, relaxante, confortabile care pot transforma în vers opac orice scenă înmărmurită în eternitatea amintirilor ca o piesă de teatru auzită cândva la radio, pe furiș, sub pătura roșie făcută cort deasupra gândurilor obosite de atâta alergătură.

La anticariatul din centru intrăm plini de încredere, cu siguranța că oricât de osteniți am fi vom găsi în cel mai neașteptat ungher liniștea aceea deplină după care jinduim de atâtea ori.

Acolo ușile nu sunt nicicând ferecate, intrarea e bine luminată, primitoare, conferind instantaneu o stare de bine.

Vânzători nu sunt. Fiecare își alege cele de trebuință lăsând altceva la schimb. O singură condiție este- ca totul să fie cât mai vechi, mai drag, mai aducător de bucurie.

La anticariatul din  centru îți poți lăsa gândurile să se odihnească în cel mai comod fotoliu și privirile să rătăcească peste rafturi nevăzute altora sau să scotocească prin sertare nedeschise încă.

La anticariatul din centru posibilitățile sunt infinite.

***

Ce s-a mai scris pornind de la cele 12 cuvinte (libertate, aleatoriu, pana, radio, incredere, decizii, masca, vers, opac, scena, fir, transpunere) sau pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

Zidul- fragmentări

imagine: Pinterest

Printre multe fragmente interpuse
Se strecoară lacrimi încă necurse
Se ivește un zâmbet timid, o culoare
Să mai șteargă din griul zilelor care
Aliniate-s la zid.

Peste-o zbatere de aripă, o uitare
Limitând un destin, căutare
De imagine ce nu se arată
Semn umil descriind arc pe poartă
Ca o breșă în zid.

Parcă așteaptă o inițiere
Călăuză în joc de putere
Înșirând zbor de litere în antet
Într-un fel anumit, oarecum desuet
Lasând urme pe zid.

E o carte ce n-a fost jucată
Amânând totul încă o dată
O selecție care nu este
Nici reală și nici o poveste
Proiectată pe zid.

Un fragment important este lipsă
Rătăcit într-un puzzle uitat, neatinsă
Stă cartea visând lângă foc
Altă soartă-n alt timp şi alt loc
Răsfoită de vânt pe un zid.

***
Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, cu aceleaşi 12 cuvinte (cautare, imagine, foc, carte, semn, selectie, calauza, initiere, lipsa, data, litere, antet) sau pe aceeaşi temă- Zidul, găsiţi  în tabelele lui Eddie.

Un cuvânt, o poveste

imagine preluată de la Eddie

Se născuse surâzând sub protecția celui mai îmbelșugat și plin de culoare anotimp al anului. Asculta dintotdeauna poveștile, oricare ar fi fost acestea, cu ochii măriți de uimire, aproape fără să respire, iar un zâmbet poznaș îi era veșnic întipărit pe chip. I se părea un joc frumos întregul carusel al vieții, construit parcă din bucăți de sticlă în diferite culori asemeni unui caleidoscop.

La asfințit, sub cerul greu de culoare, când deschidea tainic o fereastră de gând, își făcea o promisiune, mereu aceeași,
să păstreze la loc de cinste printre amintiri regalul de culoare ce îi desfăta privirile și îi făcea ochii să sclipească, picurându-i în suflet o pace binecuvântată. Clipa aceasta de o imensă frumusețe, care mereu i-a  adus binecuvântare, ar fi ținut-o veșnic între palmele adunate a rugă. Simți puteri magice înconjurând-o, iar din adâncitura omoplaților străbătea până spre centrul inimii o vibrație continuă, ca un freamăt subtil. Se privi în oglinda calmă a unui lac din apropiere și abia atunci observă că purta aripi străvezii ca de libelulă.

Era liberă să zburde în toată pădurea. Prin scorburi descoperi chipuri uimite de elfi, privind ciudat la brusca apariție. La poalele copacilor seculari, nu mai înalte decât un fir de iarbă, se adăposteau silfe cu trup fragil, străveziu. În jur plutea o liniște deplină, o senzație de libertate. Sufletul îi era ușor ca un fulg și-ar fi păstrat această percepție pentru totdeauna.

O mișcare bruscă, de relaxare instinctivă, a fost de-ajuns pentru ca totul să se risipească asemeni aburului ce se ridică în zori pe coamele munților.

Lângă farfuria cu fursecuri aromate stătea o misivă nedesfăcută. În aer plutea parfum de liliac în ciuda toamnei ce își intrase de-a binelea în drepturi.

Toamna. Un singur cuvânt, o întreagă poveste.

Cine s-a mai bucurat de această temă și cele 12 cuvinte (joc, sticla, liliac, misiva, zambet, greu, lac, fursecuri, asfintit, amintiri, fereastra, gand, promisiune) puteți afla din tabelul lui Eddie.

Poveste sau nu, totul e relativ

Simţea în juru-i o energie latentă, nici benefică, nici negativă, ci doar stagnantă, sâcâitoare, în alertă, asemenea unei feline în aşteptarea prăzii şi nici nu simţi că înserarea coborâse răcoroasă, mult prea răcoroasă comparativ cu arşiţa de peste zi.

Pe neşteptate îi atrase atenţia un zgomot înfundat de pasi care începea a se desluși din ce în ce mai aproape și o adiere răcoroasă îi trecu pe șira spinării. Era o senzație nouă ce parcă venea să confirme vorbele acelea auzite de multe ori- ”e ca și cum cineva ți-ar călca pe mormânt”.

Îşi ridică mâinile instictiv, ca pentru a primi ghidare și căldură de la Univers. Gândurile i se învălmășeau, care mai de care mai ascuțite, rănindu-se între ele. Nerăbdarea lor de a străbate spre suprafață era din ce în ce mai mare, confuzia şi mai mare, iar trupul părea să nu mai răspundă la comenzile primite. Rămase, aşa, ca în contemplare, ascultând din ce în ce în ce mai îngrozită sunetele stinse din apropiere, de parcă s-ar fi rătăcit într-un tunel al timpului fără de sfârşit, în care nimic nu se schimba, totul era egal, repetitiv, ca un serial fără noimă sau finalitate.

Şi-ar fi dorit să aibă o cochilie care să-i apere pielea devenită prea sensibilă, atât de sensibilă încât şi aerul înconjurător părea a fi prea greu, rănind-o. Energiile din jur păreau foarte hotărâte să o zguduie zdravăn pentru a o aduce la realitate şi a pricepe, o dată pentru totdeauna, că e nevoie de o incursiune cât mai profundă în interiorul său prin care să aducă la suprafaţă acele părţi care trebuiau trezite, revigorate, reinventate.

Nu se ştia un specialist în această teorie, dar nici nu avea de gând a-şi ruina stabilitatea emoţională pentru  ceva ce îi era străin sau doar îi părea aşa, pentru că simţea o oarecare afinitate pentru  astfel de experienţe.

Îi era fig, dar o moliciune o cuprinse cu braţele sale călduţe învăluind-o confortabil. Poate că era doar oboseala acumulată sau un semn că ar fi trebuit să lase lucrurile în voia lor, fără împotriviri majore, să curgă urmându-şi făgaşul necunoscut, încă. Poate că venise vremea aceea în care să aibă mai multă grijă de ea însăşi, să se iubească mai mult. Murmură fără să vrea „sunt pregătită să primesc tot ceea ce mi se oferă” şi se simţi oarecum mai împăcată, ca şi când s-ar fi pricopsit cu o nouă capacitate de acceptare.

Flacăra lumânării prinse a pâlpâi nefiresc aruncând umbre bizare care începură a se lungi de la un capăt la altul al încăperii, conturând gheare, mustăţi zbârlite, spinări arcuite, ba chiar şi copite nepotcovite. Totul părea ireal sau era într-adevăr aşa. Se simţi zguduită zdravăn de o mână nevăzută şi toată acea încordare îi aduse lacrimi în ochi. Nu se simţea în stare a face faţă unei asemenea încercări după liniştea ce părea că o cuprinsese doar cu puţin timp în urmă. Era prea mult pentru ea.

Se scutură ca după un vis urât hotărâtă să facă schimbarea necesară pentru a nu mai lăsa codiţe de lucruri neterminate sau situaţii nelămurite care ar fi putut să-i îngrădească libertatea nou căpătată.

Reuşi a se ridica din fotoliul ce îi devenise inconfortabil îndreptându-se spre fereastra larg deschisă, iar cartea care îi rămăsese pe  braţe se închise în cădere. De pe copertă îi zâmbeau  flori multicolore şi chipuri fericite ale unei epoci apuse.

Cerul era rubiniu ca o părere de rău ce lăsase o rană adâncă într-un suflet neliniştit.

Ce s-a mai scris cu ajutorul celor 12 cuvinte (tunel, cochilie, specialist, egal, ruina, rubiniu, mustati, serial, capacitate, codite, teorie, oboseala) sau pe tema săptămânii dată de imaginea de mai sus, găsiţi în tabel la Eddie.

Suflet hoinar

imagine: Pinterest

Da, un suflet hoinar poate fi la fel de bine innocent și versatil, în același timp. Inocența îi e hrănită de bucuriile mici din care sunt alcătuite momentele de zi cu zi, de urma unui parfum lăsată ca un siaj în acel aer proaspăt al dimineții, inconfundabil în clipele dinainte de răsărit, de mireasma îmbietoare a unui arbust cu iasomie înflorită, de umbra unui stejar falnic în toiul unei zile arzătoare de vară, de un curcubeu surprinzător ivit în urma unei ploi care s-a sfârșit la fel de neașteptat precum a început, de speranța care nu obosește nicicând sau de simpla afirmațieacasă” ce înglobează toate sensurile știute și neștiute ale acestui cuvânt, ivind surâs cald în colțul gurii care poposește ceva mai mult timp decât ar avea nevoie ultimele sunete pentru a-și înăbuși ecoul.

Versatilitatea?!?

Ea ar putea fi împrumutată forțat de la o clipă nedreaptă care lasă un răspuns nu tocmai potrivit în urma trecerii sale.

Și câte de genul acesta nu întâlnim în cale! 😀

***

Ce s-a mai scris pe aceeași temă ”Suflet hoinar” sau folosind aceleași 12 cuvinte (inocent, raspuns, curcubeu, acasa, stejar, urma, aer, parfum, iasomie, versatil, speranta, afirmatie) găsiți la Eddie în tabel.