Despre ”Pași”

Am citit, în sfârșit,  Pași de Em Sava și Axel și încă mai aud personajele șoptindu-și povestea de dragoste.

Am citit-o cu sufletul la gură, până târziu în miez de noapte și chiar trecut, iar a doua zi, la prima oră, prima grijă pe care am avut-o a fost să-mi reiau lectura din punctul în care o lăsasem. Pot să spun doar că literele acelea ce au alcătuit cuvintele catifelate, luminoase te prind în jocul lor și te poartă departe, departe, către o iubire perfectă. Te zguduie în străfundurile ființei, te trezesc la viață și sunt capabile a te face să visezi cu ochii deschiși, să-ți vezi toate visurile împlinite printre rândurile pe care le parcurgi cu nesaț.

Nicole și Alex te țin de mână și te poartă cu ei pe drumul luminos al emoțiilor, al sentimentelor împărtășite.

Și ce moment miraculos a fost acela care a reușit să aducă împreună două suflete ce vibrează la unison pe culmile fericirii sau în hăuri de disperare, printre incertitudini.

Trecutul e ca o cămară cu vechituri, ce-au fost în trend cândva și n-ai avut puterea să le arunci la gunoi. Că-s ale tale. Le-ai agonisit. Bucată cu bucată. Și crești ca fraierul molii. Înmulțești praful pe pământ. Apoi tragi linie și realizezi că numărul anilor e direct proporțional cu grămada de amintiri. Și nu mai știi dacă ai o comoară sau o ancoră ce te țintuiește în ape tulburi.

Lipiți de telefoane pentru conversații, emailuri, mesaje scurte, își împărtășesc trăirile cu nesaț până când se vor putea bucura de clipele în care vor fi împreună. Nu ne spunem cuvinte mari, dar ele sunt acolo, în fiecare punct și fiecare virgulă, în fiecare literă și respirație.

Ca o legătură neștiută, previziunile zodiei mele pentru această săptămână sunau cam așa: Și-a înteles lecția. Se pune pe primul plan și pleacă la agățat. E săptămâna cu simbolul dragostei, ceva nou, fierbinte, tulburător, pasional. E drept că le-am descoperit  spre sfârșitul săptămânii, dar am râs zdravăn și imediat mi-a picat fisa. Am agățat acest roman sau, mai bine zis, el m-a agățat pe mine într-un vârtej de emoții care te absoarbe, nelăsându-te să scapi nezguduit, puternic. Nu poti rămâne impasibil, fără a-ți pune aceleași întrebări pe care Nicole le tot frământă și dacă nu ai puterea ei de decizie, hotărârea ei, vei rămâne fără răspunsuri., într-un cocon călduț, cotidian, cu multe compromisuri și nefericiri ascunse. 

E un joc de cuvinte cald, plin de realism și magie în același timp. Scriiturile celor doi autori se potrivesc perfect, se completează și creează un tandem închegat, un tot unitar.

Finalul mi-a adus un gust oarecum sălciu, din cauza romantismului dulceag cu care sunt înzestrată, dar e pragmatic, exact așa cum a trebuit să fie, lăsând loc speranței sau imaginației fiecăruia să-l înterpreteze.

Am reușit să o citesc în mai puțin de 24 de ore, cu tot cu somn și activitățile obișnuite, iar asta e mare lucru.

Este un roman care se trăiește cu fiecare respirație în ritm alert și a cărui narațiune te face să-ți doresti să iti fi fost realitate cândva. Unora dintre noi poate chiar ne-a fost, ne este sau ne va fi.

Așa se întâmplă probabil fericirea. Cunoști un om care te face să vezi lumea prin alte filtre. Și, oricât de tare ai încerca să te împotrivești, omul acela începe să trăiască în fiecare ungher al minții tale.

Sigur îmi va rămâne în memorie, obsedându-mă într-un fel aparte, mângâietor, pentru mult timp.

***

Cumva,  mi s-a părut că ar rezona cântecul și cartea. Poate pentru că le-am descoperit in aceeasi zi ?!? 😁

Momente de răgaz în compania lecturii

Astăzi mi-am lăsat orice activitate deoparte în favoarea unei cărţi, care mi s-a părut interesantă după titlu şi m-am convins că nu am dat greş.

Aşa cum reiese din titlu, cartea cuprinde poveşti de dragoste, la prima vedere.

Sunt cinci, una mai frumoasă decât cealaltă.

Prima – „Crinii din clasa întâi de liceu” scrisă de Gabriel Liiceanu poartă mireasma „ucigătoare” a crinilor regali în fiecare gând,cu un final neaşteptat.

Cea de a doua – „Terebentina” de Adriana Bittel e tot despre un anumit miros rămas în suflet, cel al…terebentinei, bineînţeles, un pictor şi amintiri ce încălzesc sufletul.

A treia -„Misiune imposibilă” de Ana Blandiana e o descriere aparte a unor ochi negri care putea grăi mai mult decât cuvintele şi un înger ce a ales să-şi lepede aripile. Superbă!

A patra -„Alesul” de Nicolae  Manolescu este plină de mister, aşa cum numai apropierea de mare, nisip, pescăruşi, poate fi.

Cea de a cincea şi ultima, dar nu cea din urmă, – „Un pariu la Paris” de Ioana Pârvulescu o deosebită poveste a cărei acţiune se petrece la… Paris.

Nu spun mai mult, dar cred că e suficient să vă deschid apetitul pentru lectură.

Un mod plăcut de petrecere a timpului liber, cum altfel, iar pentru asta trebuie să …

Mulţumesc, Dorinapentru că mi-ai oferit posibilitatea de a o citi şi a o păstra, nu doar în suflet! 🙂 

Vara, la zece şi jumătate seara

 

vara, la 10

Romanul scris de Marguerite Duras pare a nara o întâmplare ireală, o crimă pasională, în care personajul principal, Maria, se rătăceşte, cumva, fără a-şi dori aceasta. Aflată fiind sub efectul câtorva pahare de manzanilla, care ar fi doborât pe oricine altcineva, dar care ei îi dau curaj, încearcă să-l salveze pe cel care-i părea oarecum fără vină, în toată această poveste.

În timpul unei furtuni care îi obligă să-si întrerupă călătoria, Maria aflându-se în vacanţă cu soţul, fiica ei şi o prietenă, aceştia poposesc exact în satul unde Rodrigo Paestra îşi împuşcase soţia, de numai nouăsprezece ani,  pe care o descoperise în braţele altui bărbat.

Atrasă mai întâi de muzicalitatea numelui celui ce comisese această oroare, repetându-l la nesfârşit, ca pe un cântec, departe fiind de soţul care părea că ar înfiripa o nouă legătură de dragoste cu femeia frumoasă care-i însoţea în călătoria spre Madrid, cu memoria trimitându-i flash-uri „Rodrigo Paestra e pe acoperişuri”, luptându-se cu nevoia tot mai pregnantă de a bea, cu gândurile învălmăşite, se simte pusă în postura de a depăşi orice barieră pentru a face acel gest.

Jocul acesta bizar, cu toate încercările ei de a rămâne lucidă şi a nu se implica în această întâmplare, cu presupusa infidelitate a soţului, aşteptarea chinuitoare de a afla momentul deznodământului, copila adormită, în tot acest timp, în noaptea plină de surprize, dorinţa de a salva un suflet chinuit, care, poate ar fi putut duce şi la salvarea ei, se desfăşoară în momente pline de suspans ce ţin cititorul nedezlipit de paginile cărţii pentru a afla mai mult, şi mai mult, face imaginaţia să creeze felurite supoziţii, feluri de curgere diferite de cele existente în roman.

În zare, cerul s-a curăţat în sfârşit cu totul după furtună. Precum o lamă, orizontul taie lanurile de grâu. Începe să sufle un vânt călduţ care zvântă asfaltul străzilor. Vremea-i frumoasă, şi ce frumos o să fie în zori, ce luminos. Dar încă-i noapte deplină. Poate că mai există încă soluţii, pentru conştiinţa lui nesigură. Aşa s-ar putea crede.”

După mari încercări ce-i redeşteaptă tot felul de frici care păruseră uitate, Maria reuşeşte să-l salveze pe Rodrigo, lăsându-l tupilat în mijlocul unor lanuri de grâu ce înconjurau localitatea, promiţându-i că va reveni.

Povestirea curge lent printre raze năucitoare de soare, conştiinţe mai mult sau mai puţin vinovate, iubiri ascunse, iar vacanţa pe care şi-o propuseseră cât mai liniştită, capătă acum alte valenţe.

Deznodământul e cu totul altul decât acela la care m-aş fi aşteptat. O lectură frumoasă pentru zile de vacanţă şi nu numai.

imagine: