Cuvinte aiurite

 

om
imagine: Pinterest

Când ai în minte un cuvânt plăcut ce poate deveni o cale spre vindecare, o punte peste care omul trece cu ușurință găsind poarta deschisă către surâs, nu cere alte sentințe, nici vorbe care să poarte înțelesuri ascunse, ci fii mulțumit de ceea ce ți s-a oferit în acea clipă.

Individual, suntem căliți prin tot ce ne este adus în cale de trecerea timpului, de încercările la care suntem supuși de-a lungul drumului pe care-l avem de străbătut.

Uneori mai ușor, alteori mai greu, călătoria în sine și scopul final sunt importante, iar de au fost presărate cu zâmbete și clipe frumoase, de neuitat, de vom reuși să apărăm fiul gândului, o sămânță abia încolțită a unui concept, de vicisitudini, să ne urmăm drumul fără a ajunge la capătul lui cu prea mari regrete, atunci se poate spune că am izbândit.

Momentele de transformare interioară, de căutare, de împăcare a egoului cu sinele cel mai profund, aduce o pace mult prețuită, ce poate dăinui atât cât convingerile după care ne ghidăm viața ne fac alegerile mai bune, mai ușoare, mai onorante.

Suntem înzestrați cu puterea specială de a face schimbările necesare, fără a rămâne într-o continuă așteptare a minunilor ce nu se mai petrec lăsând lucrurile la voia întâmplării.

Luăm în calcul oare impulsul de moment care ne îndeamnă să ne ridicăm, să urnim lucrurile și gândurile în direcția bună pentru a lua deciziile cele mai potrivite menite a ne aduce alegerea potrivită în cale?!?

Putem privi în interiorul nostru, în colțul cel mai ascuns al sufletului, pentru a descoperi inocența sufletului, bunătatea și îngăduința ce ne vor ajuta să ne privim cu o mai mare blândețe, pe noi și pe cei din jurul nostru,  aceasta aducându-ne miracolele mult așteptate, răspunsurile cele mai potrivite în modul de a fi.

Am cam bătut câmpii pe marginea celor 12 cuvinte impuse (minte, placut, cere, peste, fiul, cautare, omul, poarte, cale, bune, vindecare, suras) și a temei ”Inocența sufletului”… 🙂 , dar la Eddie tabelele așteaptă răsfoite.

Vă doresc o iarnă minunată, cu momente prețioase ce vor deveni amintiri de neuitat, aveți grijă de voi, bucurați-vă, trăiți frumos și, poate chiar, construiți un om de zăpadă!

Anunțuri

Minunea de a fi

Minunea de-a fi un tipar imperfect
Într-un fel ancestral
Parte a unui proiect
Care-a fost necesar.

Să ai zâmbetul tâmp 
Sau privirea prea tristă,
Să îndrepţi câte-un gând
Spre cei ce nu mai există
Urmărind fără rost
Firul epic al vieţii,
Împidicându-te anost
Printre vagi inepţii,
Nu contează prea mult
Pentru marea mulţime
Care te-a cunoscut
Fără de profunzime.

Îţi porţi paşii timizi
Peste străzi amorţite,
Iar trotuarele-s umezi
De lacrimile-ţi neplânse.
Speri în raze de soare
Care pot alunga
Orice fel de-nnorare,
Orice clipă mai grea.

Te arunci cu ochi închişi
Spre o lume mai bună
Fără plase sau corzi
Ce pot să te susţină.
Şi mai speri în minuni
Care or să se-ntâmple
Când pe umeri cresc aripi
Clipa să ţi-o reumple
Cu frumos şi senin,
Cu un zâmbet timid
Izvorât din lumină
Şi din suflet preaplin.

E minunea de-a fi
Parte a unui proiect,
Un tipar imperfect
Care va dăinui.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Arhitecții propriului destin

imagine: Pinterest

Ce minune să poți fi un personaj de poveste, cu inocența zvâcnind în irisul albastru, o urmă de mirare copilărească în surâs, un bulgăr desăvârșit de neastâmpăr ce nu se agață de o risipire în iluzii.

Porți un nume știut, într-o lume fără umbre, neavând nevoie de o mască, iar gândul înalt își duce zborul fără opreliști oriunde. Nu e nicio mirare în tot ceea ce faci, ci doar obișnuință, drag de a trăi și a te minuna oricând de orice.

Sunt mulți alții la fel cu tine pe care îi recunoști doar dintr-o privire, iar toate aceste amănunte, ce ar putea părea nesemnificative, le dă dreptul de a fi arhitecții propriului destin.

Astfel obțin puterea de a înfrunta orice cu zâmbetul pe buze, trecând prin cotidian neatinși de zgura cernută a timpului care se așează peste majoritatea surâsurilor, furându-le din strălucire, chiar dacă anii, necruțători în zborul lor grăbit, într-un final, vor reuși a-și face semnele din ce în ce mai vizibile.

Depășind cu stoicism tot ceea ce viața le aduce în cale, își pot păstra intact copilul interior, îngrijindu-l, acordându-i atenția cuvenită, păstrându-i nestâmpărul firesc, curiozitatea vie, uimirea neștirbită, surâsul inocent.

Și darurile acestuia vor fi de neprețuit.

Ce s-a mai scris cu aceleași cuvinte (personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand, desavarsit, risipire, umbre, nume, masca) și pe aceeași temă- Arhitectii propriului destin, găsiți în tabel la Eddie.

 

Cine sunt?

Cine sunt?
Sunt un gând rătăcit printre alte
Milioane de gânduri cu mult mai înalte,
Doar o pală de vânt ce îşi poartă
Printre alte adieri nerăbdarea încordată.

Cine sunt ?
Doar un suflet ce încă zâmbeşte
Amintiri adunând, care încă iubeşte
Nemişcarea şi valul ce poartă
La un loc inerţia şi veşnica soartă.

Cine sunt ?
Sunt o frunză purtată de vânt
Printre nori cenuşii şi un soare apunând,
Doar un nume legat de-un cuvânt
Prin consoane sonore şi vocale curgând.

Cine sunt?
Doar o piatră în albie de râu
Între altele-asemenea smulse din brâu
De munți milenari ce-au rămas neclintiți
Prin eterne furtuni de aspirații, cuminți.

Cine sunt?
Sunt un gând rătăcit printre alte
Milioane de gânduri cu mult mai înalte,
Doar un nume legat de-un cuvânt
Prin consoane sonore şi vocale curgând.

Ce s-a mai scris pe aceeași temă, găsiți la Eddie în tabel.

Fericirea ca dualitate în cartea sufletului

imagine: Facebook
imagine: Facebook

Din calendar îmi zâmbește cald imaginea unei zile de toamnă idilică. Cu un tremur abia perceptibil al mâinii cauzat de urma unui regret pentru că, iată, a mai trecut încă o zi, mai smulg o filă ce urmează cursul celorlalte desprinse de la începutul acestui an. Mi-e bine și visez cu ochii deschisi așa cum fac adeseori.

Toamna îmi şoptește dulce povaţă
Ne trece viaţa, dar e bine-acasă
Icoană vie ne rămâne-n suflet
Vorba ce-alină dorul, ca un plânset
De frunze care încă mai foşnesc
Se leagănă şi-agale se rotesc
Prin dansul lor timid în înserare,
Plimbare, ca un început de amânare.

*

Mă gândisem să-mi fac un dar, unul mic şi plăpând dintr-o rază ce se conturase ca o gutuie cu puf auriu pe una din ferestre, însă a rămas doar un gând şi zâmbetul de o clipă ce s-a ivit din preaplinul acestei neașteptate descoperiri. Părea un semn încărcat de iubire coborât din înaltul unei singurătăţi voite a clipei prezente. Cu foşnet stins, ca o atingere eterică a unei mâini de pictor înarmate cu un penel care i-ar fi putut fi spadă şi scut, deopotrivă, lumina îmi descrie o cărare, ca o revenire din întunericul unei nopţi fără lună sau stele, mai neagră decât însăşi păcatul.

*

Ploaia ar trebui să fie cenuşie, şi rece, şi grea, în zilele târzii de toamnă, dar poate fi luminoasă, caldă, zburdalnică, în timp ce degetele desenează o inimă plină pe sticla aburită.

În casă-i cald şi bine, iar pâcla are doar darul de a ne face mai atenţi la micile bucurii de zi cu zi, la surâsurile înflorind în colţul buzelor, la binecuvântările primite în trecerea obişnuită a clipelor.

Yin-yang, lumină-întuneric, soare-pâclă, dualități care se atrag și se resping în același timp, anulându-se.

Prind file nescrise în copertă. Instantanee de viață cotidiană,  frânturi de gânduri, fâșii de dor, gravate pe aripa unui future ce-și odihnește zborul ușor în licăriri de zâmbet. Din călimara sufletului aleg nuanțe vii, perene, care rezistă cu încăpățânare trecerii timpului. Drept semn de carte ancorez un tril de privighetoare în speranța că va dăinui veșnic, acoperind orice zgomot făcut pentru nimic.  Uimiri de copii naivi, zvâcniri de inimă, rămân puse bine în același înveliș, alături de celelalte fragmente adunate și toate lasă-n urma lor o dâră, siaj înmiresmat al anotimpurilor trecute.

S-ar fi putut crede că mă voi lansa într-o dezbatere filozofică, după titlu, asupra iubirii, dualității, trăirilor sufletești, dar este doar o joacă printre cuvintele și temele impuse ale săptămânilor care au trecut.

Duzina150- coperta, file, calimara, semn, incapatanare, tril, aripa, naivi, inima, speranta, zgomot, siaj. Tema editiei: Cartea sufletului.

Duzina149- raza, gutuie, fosnet, atingere, pictor, maini, revenire, gand, inaltul, carare, dar, iubire. Tema este: Fericirea.

Duzina 148- plimbare, suflet, calendar, vie, vorba, toamna, tremur, frunze, acasa, dulce, povata, icoana. Tema este :  Dualitate.

La Eddie găsiți ce s-a mai scris pe aceste teme, cu aceleași cuvinte impuse.

Cuvântul călător

Vreme de rugină peste speranță
Așează praf de stele, măiastră,
Peste gânduri ce reprimă întrebări,
Peste murmur de astăzi și ieri.

Volver a caminar...
imagine: Pinterest

Calde cuvinte care adăpostesc
Între litere seci tot ce este lumesc,
Calități neștiute care ar mai putea
Să aducă un zâmbet, să aprindă o stea.

Cad nevăzute din abisuri de ființă
Începuturi de timp aducând biruință,
Profunzime în vise, căutare în intrigi
Ce se simt ancorate cu nevăzute verigi.

Și rămân suspendate în aer, nefiresc,
Între litere seci, peste tot ce-i lumesc
Doar idei de finețe, înălțate în zbor,
Acoperite c-o umbră de cuvânt călător.

Ce s-a mai ivit din aceeași duzină de cuvinte, sau pentru tema săptămânii, găsiți la Eddie în tabel.

Rapsodia boemă a toamnei

Se crease un spațiu liber între ieri și azi, ca o fantă în care cineva ar fi putut ascunde un crâmpei de viață, atât de adânc, încît ar fi putut rămâne acolo pe vecie, această suspensie aducând prejudicii grave liniarității.
Gândea, tot mai des, că ar fi nevoie de puțină magie pentru a face legătura dintre trecut și prezent, pentru ca linia care definește traiectoria noastră în lume să fie una continuă, nu întreruptă.
Și a lăsat, atunci, gândurile moi să se îmbrace cuminți în coconul de mătase al visurilor pentru a umple cu atingerea lor molatecă orice deschidere ar fi putut apărea în continuitatea mersului firesc al lucrurilor.
A început să căptușească bine, bine, pereții abrupți ai fantei cu abundența de culori tomnatice, irizări aurii, roșcate, raze de soare călduț și foșnet stins de frunze îngălbenite ce-i picurau în auz pași ușori, somnambulici, care păreau a trece peste aglomerarea umedă a unor particole de nisip. Mai adăugă zâmbete, zgomotul valurilor sparte de țărmuri, întâlniri cu prieteni dragi și melodii transmise pe unde radio ce-i aduseseră destindere în timpul lungilor peregrinări.
Iar ultimul ingredient, secret și indispensabil în același timp, care putea hotărî trăinicia eșafodajului ridicat, era iubirea. Sentimentul deplin ce face oamenii mai buni, le aduce surâsul pe chip înfrumusețându-le clipele. Și cum ar fi putut să nu iubească viața, cu tot ceea ce îi aducea în cale, când era atât de plină de mister și frumusețe?!?
Dădu frâu liber imaginației ascultând aceeași rapsodie care devenise un fel de laitmotiv în fiecare toamnă, știind că fiecare dintre noi putem deveni eroi, construindu-ne cu migală drumul vieții după bunul plac, nelăsând niciun obstacol să pună piedici planurilor făurite, simțindu-ne într-un final învingători.
Chiar şi sufletul părea să-i danseze în aur topit peste care cădeau fulgi ruginii.
Ce s-a mai scris pornind de la aceeaşi duzină de cuvinte (liber, nisip, rapsodie, invingatori, cineva, iubeasca, magie, viata, radio, prieteni, continua, eroi) găsiţi în tabel la Eddie.