Anticariatul din centru

La anticariatul din centru găsim așezate pe rafturile îngălbenite de vreme zâmbete rătăcite cândva între răsărit și apus.

Pitite pe polițe iluzorii stau clipe de libertate alese în mod aleatoriu, momente în care poți renunța la orice decizii lăsându-te în voia liniștii ce împresoară totul în jur, chiar și suflete care se simt la fel de ușoare ca un fulg sau o pană ce plutește purtată pe aripi de adieri primăvăratice.

Secundele par trase de un fir nevăzut prin inelul imperturbabil al vremurilor spre porțile deschise ale amintirilor, mereu fără paznic, într-o rotire continuă de carusel, cu o mișcare regresivă, din ce în ce mai apropiată de punctul de plecare, de origini.

O mască lăsată deoparte, pe un alt raft, pare o transpunere a timpului grăbit în nisip măsurat de o clepsidră ce a rămas neîntoarsă.

Ceva mai departe de ochii curioși se ascund serile liniștite, relaxante, confortabile care pot transforma în vers opac orice scenă înmărmurită în eternitatea amintirilor ca o piesă de teatru auzită cândva la radio, pe furiș, sub pătura roșie făcută cort deasupra gândurilor obosite de atâta alergătură.

La anticariatul din centru intrăm plini de încredere, cu siguranța că oricât de osteniți am fi vom găsi în cel mai neașteptat ungher liniștea aceea deplină după care jinduim de atâtea ori.

Acolo ușile nu sunt nicicând ferecate, intrarea e bine luminată, primitoare, conferind instantaneu o stare de bine.

Vânzători nu sunt. Fiecare își alege cele de trebuință lăsând altceva la schimb. O singură condiție este- ca totul să fie cât mai vechi, mai drag, mai aducător de bucurie.

La anticariatul din  centru îți poți lăsa gândurile să se odihnească în cel mai comod fotoliu și privirile să rătăcească peste rafturi nevăzute altora sau să scotocească prin sertare nedeschise încă.

La anticariatul din centru posibilitățile sunt infinite.

***

Ce s-a mai scris pornind de la cele 12 cuvinte (libertate, aleatoriu, pana, radio, incredere, decizii, masca, vers, opac, scena, fir, transpunere) sau pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

Reclame

Zidul- fragmentări

imagine: Pinterest

Printre multe fragmente interpuse
Se strecoară lacrimi încă necurse
Se ivește un zâmbet timid, o culoare
Să mai șteargă din griul zilelor care
Aliniate-s la zid.

Peste-o zbatere de aripă, o uitare
Limitând un destin, căutare
De imagine ce nu se arată
Semn umil descriind arc pe poartă
Ca o breșă în zid.

Parcă așteaptă o inițiere
Călăuză în joc de putere
Înșirând zbor de litere în antet
Într-un fel anumit, oarecum desuet
Lasând urme pe zid.

E o carte ce n-a fost jucată
Amânând totul încă o dată
O selecție care nu este
Nici reală și nici o poveste
Proiectată pe zid.

Un fragment important este lipsă
Rătăcit într-un puzzle uitat, neatinsă
Stă cartea visând lângă foc
Altă soartă-n alt timp şi alt loc
Răsfoită de vânt pe un zid.

***
Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, cu aceleaşi 12 cuvinte (cautare, imagine, foc, carte, semn, selectie, calauza, initiere, lipsa, data, litere, antet) sau pe aceeaşi temă- Zidul, găsiţi  în tabelele lui Eddie.

Parfumul unui vis

Deschisese ochii nedumerită, cu un sentiment de nesiguranță. Avusese un vis, dar ce anume visase nu-și amintea. Soarele urcase de mult pe bolta cerească, iar ora obișnuită la care se trezea rămăsese în urmă, undeva între vis și somn adânc, ca de plumb, neodihnitor. Știa că va trebui să-și înceapă activitățile zilnice chiar dacă nu avea niciun chef. Ora cafelei trecuse şi  ea, deci va sări peste, deocamdată.

Nu prea avea chef să părăsească aşternutul cald. Se tot întorcea de pe o  parte pe cealaltă încercând să-şi amintească. Zadarnic. Privirea îi fu atrasă de cadranul verzui al ceasului de perete. Era târziu, cu adevărat şi trebuia să se mobilizeze. În colţul camerei, pe care privirea ei  îl cerceta iscoditoare, o lumină zglobie dansa pătrunzând prin perdeaua fină ca o spumă. Ceva părea să se mişte abia perceptibil acolo.

Imagine: Pinterest

Pipăi cu mâini curioase toate celelalte colţuri   ale încăperii vrând parcă să simtă cu adevărat firele de borangic arhaic ce îi înfioraseră visul. Pânze de păianjen nu erau, iar răcoarea pereţilor îi făcu bine, trezind-o definitiv, dându-i certitudinea că visul dinspre ziuă se destrămase odată cu temerile ei nefondate.

Căutase semnificaţia viselor cu pânză de păianjen. „Dacă dai pânza de păianjen jos cu mâna înseamnă că vei obţine o victorie. Dacă te afli în ea, poţi fi într-o situaţie compromiţătoare sau descoperi obiecte acoperite de uitare”. Pânzele de păianjen visate de ea erau  luminate de o rază de soare ce pătrunsese în colţurile acelea, în mod obişnuit întunecoase, dezvăluindu-i ţesătura neobişnuit de fină, ireală. Tocmai de aceea, involuntar, a şters pereţii cu palmele fără a folosi vreun obiect care ar fi făcut ca totul să fie mai simplu.

Aşa făcuse şi în vis. Acum îşi amintea. Le îndepărtase cu un gest ferm, uimită de acele apariţii neaşteptate, firave, luminoase cumva. Aveau sclipiri argintii, de valuri înspumate, legănându-se asemeni lor, într-un balans continuu, aproape imperceptibil. Sclipiri argintii. Argint. Da. Citise undeva că anul acesta se poartă din nou argintul. Se prevestea a fi un an norocos, cu o vibrație bună.

Venise vremea, așadar, să scoată la lumină puținele bijuterii pe care le avea și să le poarte, în sfârșit, chiar dacă mereu i se păruse că argintul nu i se potrivește. În schimb, își cumpărase câteva pentru că îi plăcea să le privească, să le aibă, ba chiar le admira la alte persoane.

S-ar potrivi perfect cu parfumul acela achizionat cândva, Precious Silver, cu note orientale.

Până la urmă se preconiza a fi o zi bună.

Azi -13- fără fatidica pisică neagră, cu valuri argintii și înmiresmări senzuale viața pare să-i zâmbească mai mult ca oricând.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, găsiţi în tabel la Eddie.

Un cuvânt, o poveste

imagine preluată de la Eddie

Se născuse surâzând sub protecția celui mai îmbelșugat și plin de culoare anotimp al anului. Asculta dintotdeauna poveștile, oricare ar fi fost acestea, cu ochii măriți de uimire, aproape fără să respire, iar un zâmbet poznaș îi era veșnic întipărit pe chip. I se părea un joc frumos întregul carusel al vieții, construit parcă din bucăți de sticlă în diferite culori asemeni unui caleidoscop.

La asfințit, sub cerul greu de culoare, când deschidea tainic o fereastră de gând, își făcea o promisiune, mereu aceeași,
să păstreze la loc de cinste printre amintiri regalul de culoare ce îi desfăta privirile și îi făcea ochii să sclipească, picurându-i în suflet o pace binecuvântată. Clipa aceasta de o imensă frumusețe, care mereu i-a  adus binecuvântare, ar fi ținut-o veșnic între palmele adunate a rugă. Simți puteri magice înconjurând-o, iar din adâncitura omoplaților străbătea până spre centrul inimii o vibrație continuă, ca un freamăt subtil. Se privi în oglinda calmă a unui lac din apropiere și abia atunci observă că purta aripi străvezii ca de libelulă.

Era liberă să zburde în toată pădurea. Prin scorburi descoperi chipuri uimite de elfi, privind ciudat la brusca apariție. La poalele copacilor seculari, nu mai înalte decât un fir de iarbă, se adăposteau silfe cu trup fragil, străveziu. În jur plutea o liniște deplină, o senzație de libertate. Sufletul îi era ușor ca un fulg și-ar fi păstrat această percepție pentru totdeauna.

O mișcare bruscă, de relaxare instinctivă, a fost de-ajuns pentru ca totul să se risipească asemeni aburului ce se ridică în zori pe coamele munților.

Lângă farfuria cu fursecuri aromate stătea o misivă nedesfăcută. În aer plutea parfum de liliac în ciuda toamnei ce își intrase de-a binelea în drepturi.

Toamna. Un singur cuvânt, o întreagă poveste.

Cine s-a mai bucurat de această temă și cele 12 cuvinte (joc, sticla, liliac, misiva, zambet, greu, lac, fursecuri, asfintit, amintiri, fereastra, gand, promisiune) puteți afla din tabelul lui Eddie.

Poveste sau nu, totul e relativ

Simţea în juru-i o energie latentă, nici benefică, nici negativă, ci doar stagnantă, sâcâitoare, în alertă, asemenea unei feline în aşteptarea prăzii şi nici nu simţi că înserarea coborâse răcoroasă, mult prea răcoroasă comparativ cu arşiţa de peste zi.

Pe neşteptate îi atrase atenţia un zgomot înfundat de pasi care începea a se desluși din ce în ce mai aproape și o adiere răcoroasă îi trecu pe șira spinării. Era o senzație nouă ce parcă venea să confirme vorbele acelea auzite de multe ori- ”e ca și cum cineva ți-ar călca pe mormânt”.

Îşi ridică mâinile instictiv, ca pentru a primi ghidare și căldură de la Univers. Gândurile i se învălmășeau, care mai de care mai ascuțite, rănindu-se între ele. Nerăbdarea lor de a străbate spre suprafață era din ce în ce mai mare, confuzia şi mai mare, iar trupul părea să nu mai răspundă la comenzile primite. Rămase, aşa, ca în contemplare, ascultând din ce în ce în ce mai îngrozită sunetele stinse din apropiere, de parcă s-ar fi rătăcit într-un tunel al timpului fără de sfârşit, în care nimic nu se schimba, totul era egal, repetitiv, ca un serial fără noimă sau finalitate.

Şi-ar fi dorit să aibă o cochilie care să-i apere pielea devenită prea sensibilă, atât de sensibilă încât şi aerul înconjurător părea a fi prea greu, rănind-o. Energiile din jur păreau foarte hotărâte să o zguduie zdravăn pentru a o aduce la realitate şi a pricepe, o dată pentru totdeauna, că e nevoie de o incursiune cât mai profundă în interiorul său prin care să aducă la suprafaţă acele părţi care trebuiau trezite, revigorate, reinventate.

Nu se ştia un specialist în această teorie, dar nici nu avea de gând a-şi ruina stabilitatea emoţională pentru  ceva ce îi era străin sau doar îi părea aşa, pentru că simţea o oarecare afinitate pentru  astfel de experienţe.

Îi era fig, dar o moliciune o cuprinse cu braţele sale călduţe învăluind-o confortabil. Poate că era doar oboseala acumulată sau un semn că ar fi trebuit să lase lucrurile în voia lor, fără împotriviri majore, să curgă urmându-şi făgaşul necunoscut, încă. Poate că venise vremea aceea în care să aibă mai multă grijă de ea însăşi, să se iubească mai mult. Murmură fără să vrea „sunt pregătită să primesc tot ceea ce mi se oferă” şi se simţi oarecum mai împăcată, ca şi când s-ar fi pricopsit cu o nouă capacitate de acceptare.

Flacăra lumânării prinse a pâlpâi nefiresc aruncând umbre bizare care începură a se lungi de la un capăt la altul al încăperii, conturând gheare, mustăţi zbârlite, spinări arcuite, ba chiar şi copite nepotcovite. Totul părea ireal sau era într-adevăr aşa. Se simţi zguduită zdravăn de o mână nevăzută şi toată acea încordare îi aduse lacrimi în ochi. Nu se simţea în stare a face faţă unei asemenea încercări după liniştea ce părea că o cuprinsese doar cu puţin timp în urmă. Era prea mult pentru ea.

Se scutură ca după un vis urât hotărâtă să facă schimbarea necesară pentru a nu mai lăsa codiţe de lucruri neterminate sau situaţii nelămurite care ar fi putut să-i îngrădească libertatea nou căpătată.

Reuşi a se ridica din fotoliul ce îi devenise inconfortabil îndreptându-se spre fereastra larg deschisă, iar cartea care îi rămăsese pe  braţe se închise în cădere. De pe copertă îi zâmbeau  flori multicolore şi chipuri fericite ale unei epoci apuse.

Cerul era rubiniu ca o părere de rău ce lăsase o rană adâncă într-un suflet neliniştit.

Ce s-a mai scris cu ajutorul celor 12 cuvinte (tunel, cochilie, specialist, egal, ruina, rubiniu, mustati, serial, capacitate, codite, teorie, oboseala) sau pe tema săptămânii dată de imaginea de mai sus, găsiţi în tabel la Eddie.

Suflet hoinar

imagine: Pinterest

Da, un suflet hoinar poate fi la fel de bine innocent și versatil, în același timp. Inocența îi e hrănită de bucuriile mici din care sunt alcătuite momentele de zi cu zi, de urma unui parfum lăsată ca un siaj în acel aer proaspăt al dimineții, inconfundabil în clipele dinainte de răsărit, de mireasma îmbietoare a unui arbust cu iasomie înflorită, de umbra unui stejar falnic în toiul unei zile arzătoare de vară, de un curcubeu surprinzător ivit în urma unei ploi care s-a sfârșit la fel de neașteptat precum a început, de speranța care nu obosește nicicând sau de simpla afirmațieacasă” ce înglobează toate sensurile știute și neștiute ale acestui cuvânt, ivind surâs cald în colțul gurii care poposește ceva mai mult timp decât ar avea nevoie ultimele sunete pentru a-și înăbuși ecoul.

Versatilitatea?!?

Ea ar putea fi împrumutată forțat de la o clipă nedreaptă care lasă un răspuns nu tocmai potrivit în urma trecerii sale.

Și câte de genul acesta nu întâlnim în cale! 😀

***

Ce s-a mai scris pe aceeași temă ”Suflet hoinar” sau folosind aceleași 12 cuvinte (inocent, raspuns, curcubeu, acasa, stejar, urma, aer, parfum, iasomie, versatil, speranta, afirmatie) găsiți la Eddie în tabel.