Lumea din interior

imagine: Pinterest

Te simți, uneori, ca pe o scenă  necunoscută, un actor rătăcit între cuvinte inventate ad-hoc și-ți pare greu să privești în față marele adevăr. Ți-s unii dintre pași nesiguri și brațele nu-și găsesc astâmpărul decât atunci când îți imaginezi că ții în mâini scenariul salvator.

E un spectacol improvizat în gând cu mirare și unică redescoperire a sinelui. Ai vrea să fie bine, că doar el triumfă, dar pentru asta ai avea nevoie de o schimbare ce se lasă așteptată. Un suflu nou, încărcat cu senin, care să demonteze tot ceea ce ai crezut până acum că ți-ar fi carte de căpătâi.

Te încrezi în litere și în puterea lor de a făuri cuvinte pline de forța ce poate nărui munții aceia îndărătnici care stau stavilă în împlinirea viselor tale mărețe, transformându-i în deșert. Ai crede că ai reușit dacă nisipul acela arid nu s-ar transforma peste noapte în munți mai înalți decât cei care tocmai s-au surpat.

Și, atunci, o iei de la capăt cu un scenariu improvizat, pe o scenă necunoscută, șovăitor, într-o lume înșelătoare, cu visuri mărețe și munți transformați în deșert.

Am divagat pe tema săptămânii, cu ajutorul cuvintelor propuse de Eddie (scena, adevar, mirare, spectacol, litere, pasi, mâini, redescoperire, crede, bine, schimbare, senin), în ale cărui tabele puteți găsi și alte scrieri .

Efectul iubirii

imagine: Pinterest

Se așeză la pian cu un gest hotărât și mâinile începură  a-i alerga neostenite pe claviatură. Ba mângâia delicat clapele, ba le lovea într-un ritm sacadat.

Sunetele se înlănțuiau armonios ca o eliberare a emoțiilor prea mult timp ferecate.

Se formă atunci o nișă între perechile albe și cele negre, ca un vortex ce-l atrăgea spre necunoscut. L-ar fi putut duce oriunde dacă s-ar fi lăsat cuprins în acest vârtej neașteptat.

Ar fi putut fi ca o renaștere pe ritmuri neștiute. Ar fi putut deveni o frescă pastelată a unei clipe de fericire în dorința de infinit. Ar fi putut fi doar efectul iubirii căzând în picături fine peste întreaga lume, ca o mângâiere. Ar fi reușit să fie un suport indestructibil pentru orice dorință ce se vrea îndeplinită. Ar fi putut…

Din dor de „Jocul celor 12 cuvinte„, de voi, de tema săptămânii (Efectul iubirii), m-am grăbit să aștern câteva rânduri care se vor înscrie  în tabel. Ce alte povești sau povestiri vor ivi cuvintele date (delicat, renastere pastelata, suport, pian, gest, picaturi, oriunde, eliberare, fericire, in, dorinta) găsiți, ca de obicei, la Eddie

Timpul și omul

Cine a fost mai întâi, omul sau cuvântul? Cuvântul sau poetul? Cred că poetul s-a născut iubind cuvintele, iar cuvintele îi iubesc pe poeți. Există o legătură tainică între aceștia, iar asta se simte în versurile ce izvorăsc din condeiele lor măiastre. Pe altarul lor poeții își jertfesc timpul, dedicandu-și simțurile și clipele ce zburdă grăbit, creațiilor. Ei își îmbracă gândurile și trăirile în veșminte ce au cu totul și cu totul o altă conotație față de cele ale oamenilor obișnuiți.

Poetul este un artizan, un artist care pictează o pânză nevăzută, iar culorile lui sunt cuvintele. Mai pale sau mai stridente, îndrăznețe sau timide, acestea rezonează deplin cu starea în care se află. Poetul e un slujitor al cuvintelor, iar darul lui este de a le folosi astfel încât să atingă suflete. La început a fost un cuvânt tainic, repetat, ascuns între palme adunate a rugă, un zâmbet, o speranță, o emoție, un mesaj precis, o zbatere de gând, de aripă la început de zbor. Și poetul tot la început de timp a fost. Un om a cărui percepere a țesut povești misterioase, în rime sau vers alb, ce rezistă trecerii grăbite a vremii.

Un om a cărui creație are valoare incontestabilă de perlă scoasă din adâncuri de sine, ca un esential tezaur al firii. Dintr-o aglutinare s-a născut printr-un fapt divers o nouă lume a cuvintelor, ca o carte cu răsfoiri repetate de pagini care de fiecare data ivește noi și noi înțelesuri nedezvăluite până atunci.

Ca o relativitate, o interdependență între spațiu timp și material aflată în mișcare, omul a devenit poet, legându-se total și iremediabil de cuvânt, găsind un sprijin în darul acesta minunat pe care l-a primit poate fără a-l cere, poate necondiționat, poate împotriva dorinței sale.

imagine: Pinterest

Timpul și omul, omul și cuvântul, poetul și timpul, cuvântul și poetul. Relații de interdependență.

Ce s-a mai scrisi pe această temă sau folosind cuvintele date ( jocul cuvintelor 227: carte, cuvant, tainic, aglutinare, perla, sine, relativitate, noua, tesut, percepere, esential, valoare; 228: emotie, ascuns, repetat, alb, mesaj, sprijin, timp, palme, artizan, divers, zambet, speranta), găsiți la Eddie în tabel.

Gând din tăcere

O durere sâcâitoare o făcea să-și dorească a dormi continuu. Măcar atunci nu o mai simțea prea tare. S-ar fi văiat, dar băiețelul îi stătea alături, urmărind atent episodul preferat de desene animate și nu ar fi vrut să-l sperie. Nu era nici foarte mic, dar nici prea mare. Avea opt anișori.

Știa că un masaj ar fi ajutat-o să se mai relaxeze.

-Îți fac eu masaj, mami. Vrei?

Probabil că-și rostise dorința cu voce tare, altfel cum?!?

-Ești prea micuț. Nu cred că reușești.

-Sunt mare acum, pot.

-Bine, pui! Uite crema pe care trebuie să o întinzi ușor pe umeri și gât. Acolo s-au adunat, parcă, greutățile lumii întregi. Apoi, va trebui să te speli foarte bine pe mâini.

-O să vezi că voi reuși mami, promit.

Ochii mamei se umeziră de emoție. Avea încredere deplină în minunea ei.

Mânuțele mici și pufoase începură a-i mângâia umerii, apoi, strânse în pumnișori, loveau ritmic pielea umerilor. Un zâmbet îi lumină chipul pentru că toată concentrarea aceea, tot zelul copilului i se păreau oarecum comice, dar îi făceau atât de bine…

-Ajunge, mulțumesc! Ai obosit.

-Puțin. Așa-i că te simți altfel?

-Da, mult mai bine.

Simți o căldură binefecătoare, de o altă esență față de cea dată de crema pe care o folosea uneori și atunci a știut. Era iubirea. Iubirea aceea sinceră, totală, care tămăduiește.

-Mâinile tale sunt vindecătoare. Poartă în ele energii benefice care mă pot lecui de orice.

Copilul zâmbi cald, chiar dacă nu înțelesese pe deplin legătura dintre energii și mâinile sale.

imagine: Pinterest

Durerea mamei dispăruse, lăsând locul unei vibrații ce-i refăcuse și sufletul și trupul. Iubirea. Iubirea atemporală, iubirea ca un balsam. Indiferent cărui timp ar fi aparţinut acest gând, îl va purta mereu în amintire, ca pe unul absolut minunat, un îndemn ce duce la înfăptuire de miracole salvatoare.

Simţea crescând din ea ramuri de arbore proaspăt înmugurit ce se-ndreptau spre înaltul cerului. Inima îi rămăsese aceeaşi cetate, dar, acum, avea porţile larg deschise. Un sentiment de pace o învăluise plăcut şi ştia că toate în viaţă au un rost.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Gând din tăcere” sau folosind cele 12 cuvinte (arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam) puteţi afla din tabelele lui Eddie.

Anticariatul din centru

La anticariatul din centru găsim așezate pe rafturile îngălbenite de vreme zâmbete rătăcite cândva între răsărit și apus.

Pitite pe polițe iluzorii stau clipe de libertate alese în mod aleatoriu, momente în care poți renunța la orice decizii lăsându-te în voia liniștii ce împresoară totul în jur, chiar și suflete care se simt la fel de ușoare ca un fulg sau o pană ce plutește purtată pe aripi de adieri primăvăratice.

Secundele par trase de un fir nevăzut prin inelul imperturbabil al vremurilor spre porțile deschise ale amintirilor, mereu fără paznic, într-o rotire continuă de carusel, cu o mișcare regresivă, din ce în ce mai apropiată de punctul de plecare, de origini.

O mască lăsată deoparte, pe un alt raft, pare o transpunere a timpului grăbit în nisip măsurat de o clepsidră ce a rămas neîntoarsă.

Ceva mai departe de ochii curioși se ascund serile liniștite, relaxante, confortabile care pot transforma în vers opac orice scenă înmărmurită în eternitatea amintirilor ca o piesă de teatru auzită cândva la radio, pe furiș, sub pătura roșie făcută cort deasupra gândurilor obosite de atâta alergătură.

La anticariatul din centru intrăm plini de încredere, cu siguranța că oricât de osteniți am fi vom găsi în cel mai neașteptat ungher liniștea aceea deplină după care jinduim de atâtea ori.

Acolo ușile nu sunt nicicând ferecate, intrarea e bine luminată, primitoare, conferind instantaneu o stare de bine.

Vânzători nu sunt. Fiecare își alege cele de trebuință lăsând altceva la schimb. O singură condiție este- ca totul să fie cât mai vechi, mai drag, mai aducător de bucurie.

La anticariatul din  centru îți poți lăsa gândurile să se odihnească în cel mai comod fotoliu și privirile să rătăcească peste rafturi nevăzute altora sau să scotocească prin sertare nedeschise încă.

La anticariatul din centru posibilitățile sunt infinite.

***

Ce s-a mai scris pornind de la cele 12 cuvinte (libertate, aleatoriu, pana, radio, incredere, decizii, masca, vers, opac, scena, fir, transpunere) sau pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

Zidul- fragmentări

imagine: Pinterest

Printre multe fragmente interpuse
Se strecoară lacrimi încă necurse
Se ivește un zâmbet timid, o culoare
Să mai șteargă din griul zilelor care
Aliniate-s la zid.

Peste-o zbatere de aripă, o uitare
Limitând un destin, căutare
De imagine ce nu se arată
Semn umil descriind arc pe poartă
Ca o breșă în zid.

Parcă așteaptă o inițiere
Călăuză în joc de putere
Înșirând zbor de litere în antet
Într-un fel anumit, oarecum desuet
Lasând urme pe zid.

E o carte ce n-a fost jucată
Amânând totul încă o dată
O selecție care nu este
Nici reală și nici o poveste
Proiectată pe zid.

Un fragment important este lipsă
Rătăcit într-un puzzle uitat, neatinsă
Stă cartea visând lângă foc
Altă soartă-n alt timp şi alt loc
Răsfoită de vânt pe un zid.

***
Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, cu aceleaşi 12 cuvinte (cautare, imagine, foc, carte, semn, selectie, calauza, initiere, lipsa, data, litere, antet) sau pe aceeaşi temă- Zidul, găsiţi  în tabelele lui Eddie.

Parfumul unui vis

Deschisese ochii nedumerită, cu un sentiment de nesiguranță. Avusese un vis, dar ce anume visase nu-și amintea. Soarele urcase de mult pe bolta cerească, iar ora obișnuită la care se trezea rămăsese în urmă, undeva între vis și somn adânc, ca de plumb, neodihnitor. Știa că va trebui să-și înceapă activitățile zilnice chiar dacă nu avea niciun chef. Ora cafelei trecuse şi  ea, deci va sări peste, deocamdată.

Nu prea avea chef să părăsească aşternutul cald. Se tot întorcea de pe o  parte pe cealaltă încercând să-şi amintească. Zadarnic. Privirea îi fu atrasă de cadranul verzui al ceasului de perete. Era târziu, cu adevărat şi trebuia să se mobilizeze. În colţul camerei, pe care privirea ei  îl cerceta iscoditoare, o lumină zglobie dansa pătrunzând prin perdeaua fină ca o spumă. Ceva părea să se mişte abia perceptibil acolo.

Imagine: Pinterest

Pipăi cu mâini curioase toate celelalte colţuri   ale încăperii vrând parcă să simtă cu adevărat firele de borangic arhaic ce îi înfioraseră visul. Pânze de păianjen nu erau, iar răcoarea pereţilor îi făcu bine, trezind-o definitiv, dându-i certitudinea că visul dinspre ziuă se destrămase odată cu temerile ei nefondate.

Căutase semnificaţia viselor cu pânză de păianjen. „Dacă dai pânza de păianjen jos cu mâna înseamnă că vei obţine o victorie. Dacă te afli în ea, poţi fi într-o situaţie compromiţătoare sau descoperi obiecte acoperite de uitare”. Pânzele de păianjen visate de ea erau  luminate de o rază de soare ce pătrunsese în colţurile acelea, în mod obişnuit întunecoase, dezvăluindu-i ţesătura neobişnuit de fină, ireală. Tocmai de aceea, involuntar, a şters pereţii cu palmele fără a folosi vreun obiect care ar fi făcut ca totul să fie mai simplu.

Aşa făcuse şi în vis. Acum îşi amintea. Le îndepărtase cu un gest ferm, uimită de acele apariţii neaşteptate, firave, luminoase cumva. Aveau sclipiri argintii, de valuri înspumate, legănându-se asemeni lor, într-un balans continuu, aproape imperceptibil. Sclipiri argintii. Argint. Da. Citise undeva că anul acesta se poartă din nou argintul. Se prevestea a fi un an norocos, cu o vibrație bună.

Venise vremea, așadar, să scoată la lumină puținele bijuterii pe care le avea și să le poarte, în sfârșit, chiar dacă mereu i se păruse că argintul nu i se potrivește. În schimb, își cumpărase câteva pentru că îi plăcea să le privească, să le aibă, ba chiar le admira la alte persoane.

S-ar potrivi perfect cu parfumul acela achizionat cândva, Precious Silver, cu note orientale.

Până la urmă se preconiza a fi o zi bună.

Azi -13- fără fatidica pisică neagră, cu valuri argintii și înmiresmări senzuale viața pare să-i zâmbească mai mult ca oricând.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, găsiţi în tabel la Eddie.