Pelerinul

Mă priveai pe furiş cu ochii aceia pisiceşti, de-un verde stins bătând în gălbui, gata-gata să-mi răcoreşti orice senzaţie de toropeală, să alungi toată căldura strânsă în decursul verii, tot arămiul răsfirat pe pielea încinsă.
Îmi strecurai în vise foşnet de frunze uscate, tânguitor, suspin lasciv după seva proaspătă care părea a fi doar o amintire, amestec de vechi şi nou incompatibil.
Îmi alungai cocorii spre zări neştiute, ducând cu ei murmurul apelor, serenitatea nuferilor, mirosul algelor la ceas de seară, parfum cunoscut de stuf şi papură,  iar printre strigătele lor puternice se amestecau zeci de cuvinte nerostite.
Voiai să schimbi întreaga paletă de culori, golind de sens vivacitatea ierbii, a pomilor, a frunzelor, să laşi în urmă încăperile sufletului golite de strălucirea soarelui, cu pereţii pătaţi de umezeala însingurării reci, ca şi cum o mână nevăzută ar fi strivit bobiţe serbezi  de belladonna, un rău necesar în leacurile de iubire.
Cu un surâs blajin aş fi putut crea o punte între ieri şi mâine, aş fi putut rosti o incantaţie, aş fi putut face ceva, orice ar fi conţinut un strop de magie pentru ca acea minune ce părea pe sfârşite să mai reziste, să mai rămână puţin printre noi şi hotărârea mea părea să te sperie, să facă al tău acoperământ falnic, în culori de miere aurie şi bronz topit, incandescent, a se clătina în unduiri uşoare.
Te-ai fi putut ascunde sub mângâierea unui suflet de mamă ce-şi alintă puiul pe-nserat, printre ramuri ce doar în vis erau lipsite de vlagă, la o răscruce de poteci pe care paşii trec rar, din ce în ce mai rar în zilele caniculare, dar nu, tu vrei a te făli cu apropiata ta sosire.
Îţi voi mai da o şansă, conjurându-te să-ţi mai amâni venirea, îţi voi alege cea mai preţioasă ramă pentru a-ţi răsplăti aşteptarea, transformându-te în icoană a prosperităţii, însă nu acum. Curând. Mai întârzie pe drumurile-ţi străbătute în ultima vreme, mai dă-ne un răgaz cât de mic!
Nu te alung definitiv, însă nu sunt pregătită, încă, a te întâmpina cum se cuvine.
Eşti, după cum se ştie, un călător neobosit ce străbate meleaguri pe care le-am văzut numai în închipuire.
Tu eşti doar pelerinul-toamnă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Pelerinul”, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (mama, iubire, blajin, mana, parfum, rau, minune, acoperamant, punte, nou,vechi, icoana), găsiţi la Eddie în tabel.

Iluzii

imagine: Pinterest

Nu avea decât o pată,
Una singură, într-un colţ
Insignifiantă, aproape nevăzută,
Dar frunzele pluteau în jurul ei
În nuanţe de verde-oliv.

Mai apoi ea s-a mutat în centru
Ca o inimă plăpândă
Atrăgând în jurul ei florile
Cu petale multicolore, moi,
Părând curcubeie stinse.

Şi-a început un dans frenetic
Între frunzele verde-oliv
Şi florile-curcubeie stinse,
Iar ea s-a făcut nevăzută
Neputând să reziste mişcării
Din ce în ce mai ameţitoare,
Ca o roată de de bâlci, ce nu putea fi
Înfrânată de nicio forţă,
Oprită de niciun gând,
Toate acestea petrecându-se doar
Atunci când covorul devine fermecat.  

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Când covorul devine fermecat” găsiţi în tabel la Eddie.

Nopți în satin alb

Nopți în satin alb
Cu șoaptele ascunse
Plutind printre nori.

Nopți în satin alb
Cu vise-ngemănate
Surâzându-ne.

Nopți în satin alb,
Ecouri neștiute,
Înfiorare.

Ideea pentru tema săptămânii vine de la Suzana, iar celelalte scrieri pe această temă le găsiți, ca de obicei, la Eddie în tabel.

În urma unui comentariu în care mi s-a amintit de această melodie, m-am hotărât să o adaug aici.

Printre picături, imagini şi asfinţit-duzina

Lăsând în urmă marea, vacanţa, cu tot farmecul ei pe o vreme mohorâtă, ploioasă, în acord cu noi, care regretam sfârşitul sejurului, am pornit spre casă, făcând din imaginile surprinse martori tăcuţi ale momentelor petrecute.

Marea la Constanţa are altă culoare.
Cazinoul cu aer desuet
Lebedele din Mangalia
Nuferi pe lac-Neptun
Marea în Mangalia
Aproape de asfinţit
Tropaeum Traiani în ploaie
Podul Anghel Saligny- Cernavodă
Parte a aceluiaşi pod
raze, nori- din fuga maşinii
floarea soarelui scăldată în ultimele raze
lupta soarelui cu norii
picături
aripi peste lumină
Nostalgii ale unei epoci apuse

O vacanţă scurtă la malul mării, în decursul căreia mi-am petrecut zilnic minute bune încercând să surprind un pescăruş, nu un porumbel, în zbor. Ar fi fost posibil dacă aş fi fost un fotograf experimentat, zic eu, însă nu am reuşit un cadru perfect.

Pe orice potecă aş fi trecut nu am găsit nicio păpădie, dar dacă ar exista un pasaj secret prin care să mă pot întoarce, ştiu exact unde am fotografiat una deosebită.

Un pictor distrat pare să fi amestecat, în joacă, doar două culori cu al său penel  magic risipindu-le mai apoi pe bolta cerească.

Din pana unui scriitor experimentat ar fi ieşit un alt fel de portret, al acestei vacanţe, printre picuri de ploaie, printre zâmbete însorite şi clipe unice.

Tema săptămânii ar fi „Trandafirul„, însă dacă v-aş oferi o grădină întreagă, plină de culoare şi miresme, ce aţi zice?

Ce alte scrieri s-au mai ivit din aceeaşi duzină de cuvinte (ploaie, portret, picuri, perfect, petrecut, posibil, papadie, poteca, pasaj, penel, porumbel, pana)  găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

 

O, prietene, cum este albastrul tău ?

imagine: Pinterest

Dimineaţa pare să-şi târâie somnoroasă
Picioarele de care se înlănţuise noaptea
Prea strâns,
Prea tenace,
Prea greu.

Din nori cenuşii cade acum mai albastră
Tot mai grea de nesomn şi de gânduri uitate
Câte o lacrimă,
Câte un strop,
Câte un dor

Care simt că ar vrea să te întrebe, şoptindu-ţi,
Ce mai faci, îţi e mai bine, îţi e mai rău ?
De când tu,
De când eu,
De când noi,
O, prietene, cum este albastrul tău ?

Străfulgerări de lumini mai aprinse, mai stinse
Şi de pietre de moară legate de gleznă
Cu funii,
Cu lanţuri,
Cu vise.

Trece timp, trece soare, din cer se tot cerne
Amintirea a tot ce a fost între noi, odinioară,
Prea frumos,
Prea cuminte,
Prea simplu.

Şi tot simt cuvântul ascuţit de nelinişti ce-ntreabă
Ce mai faci, îţi e mai bine, îţi e mai rău ?
De când tu,
De când eu,
De când noi,
O, prietene, cum este albastrul tău ?

 

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

 

Strada de poveste

 

Era praf şi zăpuşeală în jur, de parcă toată căldura verii s-ar fi ascuns acolo, în încăperea cu tavanul scund şi duşumele zgâriate de unghii înfipte adânc în trecerea timpului, vrând, parcă, a o opri. Nu se putea obişnui deloc în noua sa locuinţă care ar fi avut nevoie de resuscitare cât mai curând. Azi nu se simţea în stare nici măcar să zâmbească singurei flori ce-i înfrumuseţa ambientul, ca o pată de culoare rătăcită în acea mare de alb îngălbenit de trecerea timpului.

Căldura zilei o alungă, până la urmă, din încăperea în care aerul părea să nu mai fie suficient. Gândurile îi alergau indecise. Îşi număra paşii şovăitori, ca şi cum abia acum coştientiza câtă importanţă au cifrele în viaţa de zi cu zi. Unu, doi, trei… până când realiză că se află în faţa unei răscruci, de drumuri străbătute sau nu, de zile cu nuanţe cenuşii întretăiate cu cele de un alb pur, a căror strălucire îi mai rănea încă retina sufletului sensibil. Ar fi vrut să poată renunța la învelişul care începea să o strângă din ce în ce mai mult, asemenea crustaceelor ce-şi leapădă carcasa neîncăpătoare. Alese să cutreiere o străduţă pe care nu mai trecuse până atunci, din cauza anotimpului rece, a ploilor abundente din ultima vreme care umpluse cu ochiuri înşelătoare de apă toate gropile mai mari sau mai mici din asfaltul cariat.  Nu cunoştea, încă, oraşul şi orice nouă descoperire îi părea oportună.

Era atâta linişte în jur, atâta frumuseţe înmiresmată, încât se opri pe o băncuţă, la umbra unui tei bătrân, simţind că, în sfârşit, poate respira în voie.

Aici credea că ar putea scrie pagini întregi, de-ar fi avut o peniţă fermecată, cu poveşti de iubire adevărată, iubirea aceea ce i-a încălzit sufletul ani la rând, despre un om care i-a luminat zilele, cândva, demult, într-o altă existenţă parcă, despre un drum luminos pe care-l străbătuse alături de el, despre tot ce nu se poate cuprinde în cuvinte, ci doar în gânduri şi doruri sfâşietoare.

Ar fi avut nevoie doar de o cantitate mică din seva acelui tei, pe care ar fi păstrat-o ca pe o poţiune magică, sorbind din ea câte o picătură, atunci când sufletul s-ar fi cerut alinat.

Ar fi putut rămâne acolo, ca într-un spaţiu atemporal, bucurându-se de liniştea abia descoperită, fără a mai fi nevoită să facă cei câţiva paşi până la locul pe care, de puţin timp, îl numea acasă.

imagine: Pinterest

De la una din ferestrele clădirii de vis a vis îi zâmbea vesel o floare, soră geamănă a celei din camera ei şi luă asta ca pe un semn, ca pe o promisiune a unui nou început.

Ar putea măcar să încerce.

Ar putea fi un nou început, o renaştere a unei vieţi tihnite, pe o stradă ce părea de poveste, ale cărei căsuţe în culori pastelate răspândeau căldură, senin.

Aici totul ar fi căpătat alte valenţe.

Ce s-a mai scris cu aceeşi duzină de cuvinte (luminos, viata, cuvinte, drum, picatura, atemporal, iubire, om, ani, penita, pagini, pasi) sau pe aceeaşi temă găsiţi la Eddie în tabel.

Caruselul timpului

imagine: Facebook

 

O vizitau adesea fluturi verzi şi albaştri care se opreau din zbor poposindu-i pe umeri, pe tâmple, în păr, înfrumuseţăndu-i zilele şi şoptindu-i poveşti în care ea era întotdeauna prinţesa aceea ce trecea cu bine peste orice încercare. Şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că ajutoare de nădejde îi erau toate gâzele din regatul copilăriei, toate florile viu colorate de pe potecile străbătute doar de pasul ei zburdalnic într-un ritm doar al ei.

Îşi prindea pe degete flori de volbură sau rochiţa-rândunicii, cum le numea pe atunci, închipuind inele din nestemate nemaivăzute, ca pentru a-i purta noroc.

Avea un fel de cod, numai al ei, cu ajutorul căruia reuşea să-şi adune supuşii printr-o singură mişcare a căpuşorului încadrat de un păr frumos, negru ca abanosul, des şi strălucitor, cu nuanţe diferite în bătaia soarelui.

Făcea un prospect al clipelor libere, al celor ocupate cu poveşti şi visuri, al nopţilor înstelate ce-i purtau gândurile spre lumi necunoscute în tăceri întrerupte doar de ţârâitul greierilor, un adevărat documentar al zilelor de vacanţă.

I se părea că timpul se târâie ca o rablă, scârţâind din toate încheieturile, fără vreo urmă de fixare în realitatea zilnică, de ancorare în prezent.

Avea o energie debordantă şi ar fi vrut să crească mai repede, dar să poată duce în viitor toate acele bucurii, toate gâzele, florile şi poveştile zilelor fără griji, iar printr-o exprimare atentă a acestora, printr-un efort de voinţă ce nu i se părea prea mare ştia că va face ca toate visele să-i devină realitate.

Uneori trecerea zilelor părea a fi ciclică, aducând mereu aceleaşi întâmplări, nostime ce-i drept, în regatul ei cu locuitori neobişnuiţi, doar un zbor neatent corelat cu vântul prea puternic putând aduce neajunsuri vreuneia dintre vieţuitoarele firave care avea nevoie de cunoştinţele ei privitoare la aripi, antenuţe şi ochişori holbaţi.

Uneori, timpul îi asculta dorinţele, aducându-i ca pe o ofrandă comorile acelor clipe. Alteori, acesta părea că s-a comprimat atât de mult încât abia avea timp să-şi tragă sufletul, constatând cu uimire că astăzi e sâmbătă, când abia ieri, parcă, fusese luni.

I se părea că ar fi prinsă în mişcarea de neoprit a unui carusel ce se rotea din ce în ce mai repede, un mecanism în care timpul nu mai avea nevoie de poveşti, fluturi şi flori, rotindu-se ameţitor, într-un zbor cu aripi întinse trufaş peste lume.

Simţea, în acele momente, că vrea o pauză de alimentare cu linişte şi frumos, o clipă de respiro şi aduceri aminte, dorindu-şi, cu o mare doză de egoism, reîntoarcerea aceea imposibilă.

Încetul cu încetul a acceptat că nu i se pot îndeplini toate dorinţele, că timpul trece impasibil, că viaţa trebuie acceptată cu tot ceea ce ea îi aduce în cale şi-atunci aprobarea aceea tacită i-a adus o mai mare înţelegere şi cunoaştere a unor sensuri ce îi păruseră ascunse.

Şi acum o mai vizitează fluturi verzi- preferaţii ei şi albaştri-preferaţii lui, ai copilului care-i luminează viaţa cu zâmbetul inocent şi prezenţa atât de vivace, ca o promisiune dintotdeauna a timpului, care se roteşte ca într-un carusel năucitor, purtând mereu alte bucurii pe aripile sale neobosite.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (comprimat, ritm, rabla, documentar, alimentare, prospect, zbor, noroc, cod, fixare, exprimare, energie) s-au mai iscat poveşti şi scrieri pe tema săptămânii- Caruselul timpului,  pe care le găsiţi în tabel la Eddie.