Nisipuri mişcătoare

imagine: Pinterest

Păşim spre lume cu paşi egali, monotoni, fără a avea prea mari aşteptări, uneori.

Alteori ne umplem tolba cu visuri noi, reînnoite periodic, le punem aripi de ceară şi încercăm să le ferim de apropierea oricărei surse prea puternice de căldură şi lumină pentru a le păstra intacte cât mai mult timp.

Trecem prin viaţă purtându-le aproape de suflet, dar departe de ochii prea curioşi care ar putea să le imprime energii negative. Le iubim şi dorim să ni se împlinească în curând.

Când aşteptările sunt prea mari şi lupta cu orice vine din exterior pare inegală, simţind că nu ne putem măsura cu o putere mult mai mare decât a visurilor noastre plăpânde, facem un pas înapoi, respirăm adânc, ne reîncărcăm bateriile aruncându-ne, din nou, în vâltoare.

Pe mal, nisipuri mişcătoare unduiesc asemenea unei fete morgana sub raze aurii. Răcoarea undelor ne învăluie plăcut aducând o nouă perspectivă asupra obiectivului dorit.

Intuitiv ştim că cele mai mari comori sunt ascunse în întuneric, sub o piatră mare, mare cât toate zilele, în străfundurile pământului şi, oricât ne-am strădui, fără încredere în propriile forţe, fără  a cunoaşte exact încercările care ne aşteaptă, fără calcule minuţios făcute, am putea da greş în aflarea ei.

Dar când eşti purtat de un crez adânc, de motivaţie, când tot ceea ce este uman în propria-ţi persoană şi cald, şi luminos în toate acele trăiri ale tale, când totul în jur te sprijină, ar fi de neconceput să poţi da greş, să poţi ceda pentru un motiv oarecare.

Zi de zi înfruntăm aceleaşi nisipuri mişcătoare în căutarea stabilităţii, a certitudinii că pasul uşor va fi pe teren stabil, iar pentru asta, nu pregetăm nici un efort. Cu speranţele toate adunate într-o privire îndrăzneaţă ne dăm voie să fim cutezători pe drumul ales, iar tot ce a fost potrivnic rămâne bine ancorat pe ţărmul cu amintiri şi-atunci orice labirint are ieşirea asigurată facil.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte, pe aceeaşi temă, găsiţi la Grişka în tabel.

 

Anunțuri

Capăt de linie

imagine

Lacrimi neplânse
La capăt de linie
Înnourare.

Vorbe nespuse
La capăt de linie
Izbăvitoare.

Ore pierdute
La capăt de linie
Risipitoare.

Ce s-a mai scris pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

Bradul meu

Bradul meu adăpostește

brad stilizat

Mulțime de vise,
De Crăciunul Sfânt şopteşte
Caldele colinde.

Pe un glob mai străluceşte
Povestea ştiută,
De pe un ram se iveşte
Veselie multă.

Clinchet cristalin se-aude,
Vremea rezonanţei,
Flutură din aripi mute
Îngerul speranţei.

Lumini multe, colorate
Pâlpâie uşor,
Sărbătorile Preasfinte
Trec fără de zor.

Se apropie bilanțul
De sfârșit de an,
Primul va afla brăduțul
Dac-a fost în van
Tot ce ieri am încercat
A face mai bine
Dacă gândul murmurat
Îmi mai aparține.

Bradul meu adăpostește
Zâmbet neştiut,
La final de an vesteşte
Ce- mi doresc mai mult.

 

Poveştile pe aceeaşi temă a săptămânii  vă aşteaptă la Eddie în tabel.

Chiar dacă aceasta a fost tema pentru săptămâna dintre Crăciun şi sfârşitul de an, iar articolul a cam hibernat în draft, m-am gândit că o merge şi-acum, tot se apropie Crăciunul pe vechi… 😀

 

 

 

 

Cuvinte aiurite

 

om
imagine: Pinterest

Când ai în minte un cuvânt plăcut ce poate deveni o cale spre vindecare, o punte peste care omul trece cu ușurință găsind poarta deschisă către surâs, nu cere alte sentințe, nici vorbe care să poarte înțelesuri ascunse, ci fii mulțumit de ceea ce ți s-a oferit în acea clipă.

Individual, suntem căliți prin tot ce ne este adus în cale de trecerea timpului, de încercările la care suntem supuși de-a lungul drumului pe care-l avem de străbătut.

Uneori mai ușor, alteori mai greu, călătoria în sine și scopul final sunt importante, iar de au fost presărate cu zâmbete și clipe frumoase, de neuitat, de vom reuși să apărăm fiul gândului, o sămânță abia încolțită a unui concept, de vicisitudini, să ne urmăm drumul fără a ajunge la capătul lui cu prea mari regrete, atunci se poate spune că am izbândit.

Momentele de transformare interioară, de căutare, de împăcare a egoului cu sinele cel mai profund, aduce o pace mult prețuită, ce poate dăinui atât cât convingerile după care ne ghidăm viața ne fac alegerile mai bune, mai ușoare, mai onorante.

Suntem înzestrați cu puterea specială de a face schimbările necesare, fără a rămâne într-o continuă așteptare a minunilor ce nu se mai petrec lăsând lucrurile la voia întâmplării.

Luăm în calcul oare impulsul de moment care ne îndeamnă să ne ridicăm, să urnim lucrurile și gândurile în direcția bună pentru a lua deciziile cele mai potrivite menite a ne aduce alegerea potrivită în cale?!?

Putem privi în interiorul nostru, în colțul cel mai ascuns al sufletului, pentru a descoperi inocența sufletului, bunătatea și îngăduința ce ne vor ajuta să ne privim cu o mai mare blândețe, pe noi și pe cei din jurul nostru,  aceasta aducându-ne miracolele mult așteptate, răspunsurile cele mai potrivite în modul de a fi.

Am cam bătut câmpii pe marginea celor 12 cuvinte impuse (minte, placut, cere, peste, fiul, cautare, omul, poarte, cale, bune, vindecare, suras) și a temei ”Inocența sufletului”… 🙂 , dar la Eddie tabelele așteaptă răsfoite.

Vă doresc o iarnă minunată, cu momente prețioase ce vor deveni amintiri de neuitat, aveți grijă de voi, bucurați-vă, trăiți frumos și, poate chiar, construiți un om de zăpadă!

Minunea de a fi

Minunea de-a fi un tipar imperfect
Într-un fel ancestral
Parte a unui proiect
Care-a fost necesar.

Să ai zâmbetul tâmp 
Sau privirea prea tristă,
Să îndrepţi câte-un gând
Spre cei ce nu mai există
Urmărind fără rost
Firul epic al vieţii,
Împidicându-te anost
Printre vagi inepţii,
Nu contează prea mult
Pentru marea mulţime
Care te-a cunoscut
Fără de profunzime.

Îţi porţi paşii timizi
Peste străzi amorţite,
Iar trotuarele-s umezi
De lacrimile-ţi neplânse.
Speri în raze de soare
Care pot alunga
Orice fel de-nnorare,
Orice clipă mai grea.

Te arunci cu ochi închişi
Spre o lume mai bună
Fără plase sau corzi
Ce pot să te susţină.
Şi mai speri în minuni
Care or să se-ntâmple
Când pe umeri cresc aripi
Clipa să ţi-o reumple
Cu frumos şi senin,
Cu un zâmbet timid
Izvorât din lumină
Şi din suflet preaplin.

E minunea de-a fi
Parte a unui proiect,
Un tipar imperfect
Care va dăinui.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Arhitecții propriului destin

imagine: Pinterest

Ce minune să poți fi un personaj de poveste, cu inocența zvâcnind în irisul albastru, o urmă de mirare copilărească în surâs, un bulgăr desăvârșit de neastâmpăr ce nu se agață de o risipire în iluzii.

Porți un nume știut, într-o lume fără umbre, neavând nevoie de o mască, iar gândul înalt își duce zborul fără opreliști oriunde. Nu e nicio mirare în tot ceea ce faci, ci doar obișnuință, drag de a trăi și a te minuna oricând de orice.

Sunt mulți alții la fel cu tine pe care îi recunoști doar dintr-o privire, iar toate aceste amănunte, ce ar putea părea nesemnificative, le dă dreptul de a fi arhitecții propriului destin.

Astfel obțin puterea de a înfrunta orice cu zâmbetul pe buze, trecând prin cotidian neatinși de zgura cernută a timpului care se așează peste majoritatea surâsurilor, furându-le din strălucire, chiar dacă anii, necruțători în zborul lor grăbit, într-un final, vor reuși a-și face semnele din ce în ce mai vizibile.

Depășind cu stoicism tot ceea ce viața le aduce în cale, își pot păstra intact copilul interior, îngrijindu-l, acordându-i atenția cuvenită, păstrându-i nestâmpărul firesc, curiozitatea vie, uimirea neștirbită, surâsul inocent.

Și darurile acestuia vor fi de neprețuit.

Ce s-a mai scris cu aceleași cuvinte (personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand, desavarsit, risipire, umbre, nume, masca) și pe aceeași temă- Arhitectii propriului destin, găsiți în tabel la Eddie.

 

Cine sunt?

Cine sunt?
Sunt un gând rătăcit printre alte
Milioane de gânduri cu mult mai înalte,
Doar o pală de vânt ce îşi poartă
Printre alte adieri nerăbdarea încordată.

Cine sunt ?
Doar un suflet ce încă zâmbeşte
Amintiri adunând, care încă iubeşte
Nemişcarea şi valul ce poartă
La un loc inerţia şi veşnica soartă.

Cine sunt ?
Sunt o frunză purtată de vânt
Printre nori cenuşii şi un soare apunând,
Doar un nume legat de-un cuvânt
Prin consoane sonore şi vocale curgând.

Cine sunt?
Doar o piatră în albie de râu
Între altele-asemenea smulse din brâu
De munți milenari ce-au rămas neclintiți
Prin eterne furtuni de aspirații, cuminți.

Cine sunt?
Sunt un gând rătăcit printre alte
Milioane de gânduri cu mult mai înalte,
Doar un nume legat de-un cuvânt
Prin consoane sonore şi vocale curgând.

Ce s-a mai scris pe aceeași temă, găsiți la Eddie în tabel.