Strada de poveste

 

Era praf şi zăpuşeală în jur, de parcă toată căldura verii s-ar fi ascuns acolo, în încăperea cu tavanul scund şi duşumele zgâriate de unghii înfipte adânc în trecerea timpului, vrând, parcă, a o opri. Nu se putea obişnui deloc în noua sa locuinţă care ar fi avut nevoie de resuscitare cât mai curând. Azi nu se simţea în stare nici măcar să zâmbească singurei flori ce-i înfrumuseţa ambientul, ca o pată de culoare rătăcită în acea mare de alb îngălbenit de trecerea timpului.

Căldura zilei o alungă, până la urmă, din încăperea în care aerul părea să nu mai fie suficient. Gândurile îi alergau indecise. Îşi număra paşii şovăitori, ca şi cum abia acum coştientiza câtă importanţă au cifrele în viaţa de zi cu zi. Unu, doi, trei… până când realiză că se află în faţa unei răscruci, de drumuri străbătute sau nu, de zile cu nuanţe cenuşii întretăiate cu cele de un alb pur, a căror strălucire îi mai rănea încă retina sufletului sensibil. Ar fi vrut să poată renunța la învelişul care începea să o strângă din ce în ce mai mult, asemenea crustaceelor ce-şi leapădă carcasa neîncăpătoare. Alese să cutreiere o străduţă pe care nu mai trecuse până atunci, din cauza anotimpului rece, a ploilor abundente din ultima vreme care umpluse cu ochiuri înşelătoare de apă toate gropile mai mari sau mai mici din asfaltul cariat.  Nu cunoştea, încă, oraşul şi orice nouă descoperire îi părea oportună.

Era atâta linişte în jur, atâta frumuseţe înmiresmată, încât se opri pe o băncuţă, la umbra unui tei bătrân, simţind că, în sfârşit, poate respira în voie.

Aici credea că ar putea scrie pagini întregi, de-ar fi avut o peniţă fermecată, cu poveşti de iubire adevărată, iubirea aceea ce i-a încălzit sufletul ani la rând, despre un om care i-a luminat zilele, cândva, demult, într-o altă existenţă parcă, despre un drum luminos pe care-l străbătuse alături de el, despre tot ce nu se poate cuprinde în cuvinte, ci doar în gânduri şi doruri sfâşietoare.

Ar fi avut nevoie doar de o cantitate mică din seva acelui tei, pe care ar fi păstrat-o ca pe o poţiune magică, sorbind din ea câte o picătură, atunci când sufletul s-ar fi cerut alinat.

Ar fi putut rămâne acolo, ca într-un spaţiu atemporal, bucurându-se de liniştea abia descoperită, fără a mai fi nevoită să facă cei câţiva paşi până la locul pe care, de puţin timp, îl numea acasă.

imagine: Pinterest

De la una din ferestrele clădirii de vis a vis îi zâmbea vesel o floare, soră geamănă a celei din camera ei şi luă asta ca pe un semn, ca pe o promisiune a unui nou început.

Ar putea măcar să încerce.

Ar putea fi un nou început, o renaştere a unei vieţi tihnite, pe o stradă ce părea de poveste, ale cărei căsuţe în culori pastelate răspândeau căldură, senin.

Aici totul ar fi căpătat alte valenţe.

Ce s-a mai scris cu aceeşi duzină de cuvinte (luminos, viata, cuvinte, drum, picatura, atemporal, iubire, om, ani, penita, pagini, pasi) sau pe aceeaşi temă găsiţi la Eddie în tabel.

Caruselul timpului

imagine: Facebook

 

O vizitau adesea fluturi verzi şi albaştri care se opreau din zbor poposindu-i pe umeri, pe tâmple, în păr, înfrumuseţăndu-i zilele şi şoptindu-i poveşti în care ea era întotdeauna prinţesa aceea ce trecea cu bine peste orice încercare. Şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că ajutoare de nădejde îi erau toate gâzele din regatul copilăriei, toate florile viu colorate de pe potecile străbătute doar de pasul ei zburdalnic într-un ritm doar al ei.

Îşi prindea pe degete flori de volbură sau rochiţa-rândunicii, cum le numea pe atunci, închipuind inele din nestemate nemaivăzute, ca pentru a-i purta noroc.

Avea un fel de cod, numai al ei, cu ajutorul căruia reuşea să-şi adune supuşii printr-o singură mişcare a căpuşorului încadrat de un păr frumos, negru ca abanosul, des şi strălucitor, cu nuanţe diferite în bătaia soarelui.

Făcea un prospect al clipelor libere, al celor ocupate cu poveşti şi visuri, al nopţilor înstelate ce-i purtau gândurile spre lumi necunoscute în tăceri întrerupte doar de ţârâitul greierilor, un adevărat documentar al zilelor de vacanţă.

I se părea că timpul se târâie ca o rablă, scârţâind din toate încheieturile, fără vreo urmă de fixare în realitatea zilnică, de ancorare în prezent.

Avea o energie debordantă şi ar fi vrut să crească mai repede, dar să poată duce în viitor toate acele bucurii, toate gâzele, florile şi poveştile zilelor fără griji, iar printr-o exprimare atentă a acestora, printr-un efort de voinţă ce nu i se părea prea mare ştia că va face ca toate visele să-i devină realitate.

Uneori trecerea zilelor părea a fi ciclică, aducând mereu aceleaşi întâmplări, nostime ce-i drept, în regatul ei cu locuitori neobişnuiţi, doar un zbor neatent corelat cu vântul prea puternic putând aduce neajunsuri vreuneia dintre vieţuitoarele firave care avea nevoie de cunoştinţele ei privitoare la aripi, antenuţe şi ochişori holbaţi.

Uneori, timpul îi asculta dorinţele, aducându-i ca pe o ofrandă comorile acelor clipe. Alteori, acesta părea că s-a comprimat atât de mult încât abia avea timp să-şi tragă sufletul, constatând cu uimire că astăzi e sâmbătă, când abia ieri, parcă, fusese luni.

I se părea că ar fi prinsă în mişcarea de neoprit a unui carusel ce se rotea din ce în ce mai repede, un mecanism în care timpul nu mai avea nevoie de poveşti, fluturi şi flori, rotindu-se ameţitor, într-un zbor cu aripi întinse trufaş peste lume.

Simţea, în acele momente, că vrea o pauză de alimentare cu linişte şi frumos, o clipă de respiro şi aduceri aminte, dorindu-şi, cu o mare doză de egoism, reîntoarcerea aceea imposibilă.

Încetul cu încetul a acceptat că nu i se pot îndeplini toate dorinţele, că timpul trece impasibil, că viaţa trebuie acceptată cu tot ceea ce ea îi aduce în cale şi-atunci aprobarea aceea tacită i-a adus o mai mare înţelegere şi cunoaştere a unor sensuri ce îi păruseră ascunse.

Şi acum o mai vizitează fluturi verzi- preferaţii ei şi albaştri-preferaţii lui, ai copilului care-i luminează viaţa cu zâmbetul inocent şi prezenţa atât de vivace, ca o promisiune dintotdeauna a timpului, care se roteşte ca într-un carusel năucitor, purtând mereu alte bucurii pe aripile sale neobosite.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (comprimat, ritm, rabla, documentar, alimentare, prospect, zbor, noroc, cod, fixare, exprimare, energie) s-au mai iscat poveşti şi scrieri pe tema săptămânii- Caruselul timpului,  pe care le găsiţi în tabel la Eddie.

Excentricități în alb-roșu

rosuM-am hotărât azi să-ți pictez sărutul
În tonuri dulci-amare din Cabernetul
Sauvignon, picătură de eternitate,
Nu zâmbi! Acum chiar că solemnitate
Cere clipa.

În efervescența-ți veșnică și fugară  Se-ntrepătrunde gust de ciocolată amară,
Stafidă neagră, parfum de violete,
Cedru, tabac, piele și negre plete
De tanin.

Îți ninge războit, alb, zâmbete pe gură
Când ea se desenează ca o mușcătură
În roșu cald, vibrant, insinuându-se
Pe vasul de cleștar, întipărindu-se
Arsură.

În alb și roșu, excentricități apuse
Îți colorează un hohot peste buze
Și sorbi grăbită, fără asemănare,
Tanin și miere, vâlvătăi din soare
Mărțișor.

Ce s-a mai scris pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

Imagine: Pinterest

 

Povestitorul

 

18fa4b2dbc02881c945698f51a1d7f93Sunt povestitorul hoinar
De prin stele mi-adun
Gând pribeag, gând de jar
Care nu-i încă scrum.
Am păţit multe-n zori
Când pe cerul arzând
Se adună din nori
Cântecul suspinând.
Mulţumire-am avut
Printre zâmbete calde
Ce s-au strâns neştiut
În buchet, colonade.
Nu e musai să ştiu
Ce în viaţă se spune
Despre tot ce e viu
Sau e o pasiune.
Catastrofă am văzut
Unde nu e iubire,
Chip pustiu suspinând
După vreo amintire.
I se spune sistemul
Cel de azi, de valori,
Ce te prinde, iar sternul
Ţi-l preface-n fiori.
Am surprins chiar călare
Pe un roib zburător
Povestiri cu mirare
De om viu, nu decor
De chirpici sau hârtie
Amintind de o scenă
Simplă butaforie
Ce se pierde-n arenă.
Am salvat chiar un suflet
Al celui mai bun amic
Afectat de-un pamflet,
Transformat în nimic.
Înarmat până-n dinţi
Cu poveşti despre viaţă,
Despre psihic, credinţi
Ce minuni te învaţă,
Ştiu doar să dau un sfat
Chiar de nu e nevoie
Povestind repetat
Cu a mea bunăvoie.
Iau totul în serios
Nu ca pe o distracţie
Ce te prinde frumos
Într-un cerc de atracţie.
Sunt doar povestitorul
Care umblă hoinar
Ascunzând tot umorul
În al său buzunar.
Să nu-l ningă  tristeţea
Ce încă nu s-a depus
Ca o zgură-n reţea
Când se cerne de sus.

Cei ce s-au jucat pe aceeaşi temă a săptămânii „Povestitorul” sau cu aceeaşi duzină de cuvinte (sfatpatit, distractie, multumire, musai, sistemul, amic, inarmat, salvat, calare,  psihic, catastrofa) şi-au aliniat scrierile la Eddie în tabel.

Imagine: Pinterest

Mai aproape de pol

pinterest-1 Da, știu că șansele sunt aproape inexistente, dar am pornit, totuși, să te caut, orbecăind prin albul strălucitor. La fiecare colț de stradă întâlneam alt zâmbet, altă uimire, alt început și atunci m-am rătăcit printre ele lăsându-mă furată de vraja lor.

Chiar şi umbrele tăceau pitite după stâlpi de telegraf, dându-le de gol doar licărul din priviri.

O altă stradă, un alt colţ, o altă poveste.

De niciunde răzbătea o larmă asurzitoare, iar drumurile toate duceau într-acolo .

Un zâmbet mi-a prins mâinile reci între ale sale. Mă privea atât de adânc încât mi-a fost teamă să îl refuz şi, atunci, mână în mână, am ajuns la locul cu pricina. O insulă a zburdălniciei şi veseliei fără graniţe, ai cărei locuitori nu aveau habar de vreo responsabilitate şi nici nu căutau vreun pretext pentru a fi prea scorţoşi.

Mi se părea amuzant să privesc acel grup de copii, parcă veniţi din alte galaxii, toţi acoperiţi de mantii strălucitoare, purtând coroniţe şi baghete magice, cuprinşi de importanţa momentului, crezându-se magi sau magicieni, începând să povestească, toţi în acelaşi timp, cu mare pasiune, despre miracolul din anul cel nou. O ceată animată de pitici însufleţiţi, a căror voci deveniseră din mici mari, vrând să-şi dovedească înţelepciunea  mai presus, chiar, decât buna înţelegere dintre ei care, acum, părea pierdută. Gălăgioşi, au dispărut care încotro, vociferând continuu. Odată cu ei au luat toată voiciunea ce domnise la acea răspântie de drumuri.

Din nou, paşii tăcuţi se îndreaptă spre nicăieri.

Umbrele par să prindă curaj, înmulţindu-se, aruncând licăriri stranii în întunericul străpuns uneori de razele palide ale unui felinar.

O melodie cunoscută sparge cadenţa liniştită a paşilor nesiguri.

Aş fi putut să dansez, să mă bucur de mirosul de gogoşi vanilate ivit de niciunde, să trăiesc minunea copilăriei adusă în cale de o ceată gălăgioasă, să-mi înfing dinţii cu poftă în tarta aceea fragedă cu fructe pe care o lăsasem într-un colţ al mesei.

Aş fi putut să râd, să fac un om de zăpadă mai mare decât mine, să mă aflu cât mai aproape de pol, acel pol al copilăriei, fără reguli ce nu pot fi încălcate sau inhibiţii.

Aş fi putut…

Cei care s-au mai jucat pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (amuzant, anul, magi, stralucitoare , minunea, frageda , gogosi, responsabilitate, povesteasca, pasiune , intelepciunea, coronite) şi-au aliniat scrierile la Eddie în tabel.

imagine: Pinterest

Clepsidra timpului

 

clepsidraÎncercase să-şi ascundă durerea pe care o percepuse atunci când realizase care îi era adevărata vârstă, pe care, ce-i drept, nu o simţea.

Unde zburaseră atâţia ani, splendoarea tinereţii, misterul clipelor fără umbre de resentimente?

Pe unde se rătăciseră altruismul, mâna întinsă întru ajutor fără a aştepta recompense, puterea de a muta şi munţii din loc pentru a împlini ceea ce îşi dorea ?

Cât de uşor putuse exclama cândva ador, simţind într-adevăr asta, iar acum cât de îndepărtat şi străin i se părea acest cuvânt, de parcă un imens burete- asemeni celui galben-cenuşiu, poros, prin de praf de cretă cu care în copilărie stregea tabla atunci când îi era rândul- ar fi voit să-l şteargă definitiv din vocabularul său.

I se părea imposibil ca asta să se întâmple, dar iată că se întâmpla.

Din ce în ce mai des uita cuvinte, nume, denumiri.

Din ce în ce mai des îşi dădea seama că toate obiectivele propuse, la fiecare început de an, fuseseră bifate în cea mai mare parte a lor, dar că, acum, rezoluţiile nu-şi mai aveau rostul, deoarece vor fi amânate, iar şi iar, până când vor fi lăsate de izbelişte, aşa cum se tot întâmpla în ultimii ani.

Realiză asta calm, la rece, de parcă o pâclă care îi învăluise memoria, în ultima vreme, se ridicase lăsând în urma ei o claritate de cleştar.

Curios lucru, se trezi făcând un gest nervos cu mâna mătrăşind, parcă, gândurile supărătoare ce nu-i dădeau pace.

Amintirile aveau un farmec aparte, dar acum nu-şi aveau rostul.

Nu părea a-i displace mobilizarea ce trebuia să aibă loc, nici părul argintiu care-i împodobea tâmplele. Ar fi trebuit să fie mândră că anii trecuseră cu blândeţe pe lângă ea, că, exceptând perioada aceea cuprinsă de negură, era puternică, aşa cum fusese tot timpul, iar asta o ajutase să treacă cu bine peste toate încercările la care viaţa o supusese de-a lungul timpului.

Se anunţa a fi un an al noilor începuturi şi fiecare început are un farmec aparte.

Un nou început în care ar fi putut răsturna clepsidra timpului, întorcând trecerea acestuia în favorea ei, profitând din plin de înţelepciunea dobândită, de cunoştinţele asimilate, de puterea de a accepta totul aşa cum vine.

Se vede treaba că era timpul clarificărilor, împăcărilor cu viaţa însăşi, a repaosului acela în care va sta faţă în faţă cu însăşi adâncurile fiinţei sale, lăsând spre sedimentare răzvrătirile, lupta, căutările, acceptându-şi alegerile fără a le clasifica în bune sau rele, fără a le judeca, doar primind ceea ce îi va ieşi în cale, trăind.

Clepsidra timpului… Un nou început…

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (durerea, misterul, ador, splendoarea, imposibil, rasfatate, farmec , curios, matrasind, argintiu, displace, treaba) găsiţi la Eddie în tabel. 

imagine: Pinterest