Secunde de rătăcire

Uneori pare necesar a pierde calea. O pierdem pentru ca, mai apoi, să o regăsim. O regăsim pentru a o rătăci, din nou şi oricâte măsuri de precauţie ne-am lua nu reuşim a ne pierde mereu.

Stăm şi privim la un lucru ştiut, gândindu-ne la tot ceea ce putem lăsa în urmă. Ne împăcăm cu gândul că putem porni pe un alt drum. Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa.

Asta se întâmpla şi cu ea. Trecea prin una din acele stări confuze în care totul părea să-şi fi pierdut contururile obişnuite, sensurile veritabile. Ţinea în mână o tabacheră cu monogramă, rămasă de la el, ca zestre,ar fi putut zice, şi un monoclu ce ieşise de multă vreme din uz, uitat într-un sertar care rămăsese nedeschis. Până astăzi. S-ar fi putut ascunde în el multe comori pentru un suflet neconsolat, aşa că se hotărî să mai scotocească puţin.

Mai găsi acolo o integramă, începută şi neterminată. Nici măcar un singur careu nu era complet, iar asta şi caligrafia ar fi putut spune multe despre persoana care încercase a le dezlega misterul. Însă acum chiar nu era în dispoziţia necesară pentru a face pe spioana.

Cu un aer stingher cotrobăi cu înfrigurare în toate colţurile sertarului. Era sigură că ar trebui să găsească ceva mult mai interesant, dar obiectele care păreau aruncate într-o doară acolo, nu mai ofereau nicio surpriză pentru că rămăsese doar un capăt de creion, neascuţit şi ceva ce începuse a străluci în momentul în care îşi mişcă puţin capul, cu un gest nemulţumit, lăsând astfel să treacă o rază de soare răzleaţă spre interiorul acela prăfuit.

Începu gestul de a întinde mâna spre acel obiect, dar acesta rămase neterminat pentru că şi-o retrase speriată în momentul în care auzi fluieratul insistent al ceainicului uitat pe foc.

imagine: Pinterest

Da, era ora ceaiului, momentul favorit al oricărei zile care nu era amânat sub nici un pretext. Aproape că începuse a alerga, îndreptându-se spre locul din care se auzea sunetul strident. Opri focul, puse pliculeţul aromat, de ceai verde cu iasomie, la infuzat în ceşcuţa albă cu o dungă fină aurie, preferata Elenei şi ca aflată în transă, atrasă de o forţă necunoscută se întoarse la sertarul a cărui enigmă nu fusese dezlegată, încă, mormăind ca pentru sine: „ceaiul mai poate aştepta si aşa e prea fiebinte”.

Soarele strălucea din ce în ce mai puternic, iar lumina lui dădea contururi noi obiectelor, făcând ca bucăţica metalică din interiorul sertarului să capete noi scânteieri. Abia atunci o străfulgeră un gând. „Sertarul ar putea avea fund dublu”, ceea ce se dovedi adevărat în momentul în care atinse pârghia micuţă, metalică.

Ieşi la iveală un teanc de hârtii îngălbenite de vreme printre care descoperi o patalama care atesta faptul că un anume Costache Ionescu era licenţiat în drept, o poză-bust a unui domn foarte scorţos ce-şi purta ochelarii demodaţi cu un aer stingher stând alături de o doamnă pe ai cărei umeri strălucea o capă de hermină. Fracul lui ar fi putut trece drept elegant şi astăzi, iar rochia ei, de o fineţe aparte, în mod sigur ar fi foarte apreciată. Păreau gătiţi pentru un banchet , dar aerul lor era foarte glacial, în ciuda zâmbetelor de complezenţă, de parcă petrecerea ar fi avut loc pe o banchiză şi  locul de desfăşurare ar fi fost anunţat cu doar câteva momente înainte.

Dezamăgită lăsă obiectele să cadă exact în locul din care le luase şi se întoarse la ceaiul şi prăjiturelele cu migdale care o aşteptau în bucătăria luminoasă.

Păi cum să nu fii dezamăgită când descoperi obiecte fără valoare ale unor necunoscuţi în loc să dai de vreo moştenire, ceva. Dar dacă… ?!?

Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa, independent de surprizele ce ne apar în cale.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă sau cu cele 12 cuvinte (monograma, spioana, zestre, integrama, banchet, banchiza, monoclu, stingher, patalama, tabachera, capa, bust) găsiţi la Eddie în tabel.

Reclame

Parfumul iubirii

Pinterest

Rămasă lângă călimara din cristal, ce reflecta jocuri de lumini şi umbre pe pereţii îmbujoraţi de atingerea asfinţitului, pana boantă, de ascuţirea căreia nu se mai ocupase nimeni în ultima vreme, se simţea stingheră. Ar mai fi vrut să alerge pe foile goale, purtată de aceeaşi mână fină, ce îi împrumuta cu fiecare atingere mireasma unei livezi înflorite, cu arome de portocal, muşchi umed, proapăt trezit la viaţă din negura iernii şi adieri calde de miere topită, ambră, vanilie, cu o fugară urmă de piele abia tăbăcită.

I se făcuse dor de serile de poveste în care parcă citea gândurile celei care o purtau în înfloriri maiestuoase ale literelor ce se iveau din joaca lor comună. Şi tare-i mai erau dragi acele clipe!

Trecuse prea mult timp de când învăţase a scrie, mai apoi a citi gânduri, valsând cu pas cadenţat peste mătăsoasele pagini pe care se amestecau uimiri şi bucurii, suspine şi certitudini, într-o adevărată declaraţie de iubire a lumii, a oamenilor, a vieţii însăşi.

Desenase toate acestea cu litere egale, măiestrite, curioase şi cuminţi în acelaşi timp, umpluse zeci de pagini cu fiecare trăire de moment ori amintire dragă.

Aştepta mângâierea ştiută ca pe o binecuvântare, ca pe un îndemn de a merge mai departe, de a crea mereu tot mai multă lumină şi frumuseţe în jur, percepând-o ca pe o înnoire a jurămintelor de fidelitate şi uniune la fiecare răsărit.

Şi lipsa aceea din ce în ce mai pregnantă îi da fiori reci, ca şi cum pânza cenuşie a uitării s-ar fi aşternut peste tot ceea ce-i fusese drag, peste bucurii şi amintiri.

Îi rămăsese viu, însă, parfumul, miresmele cunoscute ce vor dispărea doar odată cu ea.

Era parfumul iubirii, impregnat adânc în toată alcătuirea ei plăpândă, singurul care o mai făcea să simtă că încă nu e prea târziu, că totul mai poate fi reluat, dus la stadiul de împlinire fericită a  oricăror dorinţe şi idealuri.

Mai sta şi mai spera că totul avea să fie la fel ca înaintea acestei uitări, chiar dacă nu ştia cât durase, dar, care, putea fi redusă la o clipă, infimă trecere în neant a unui gând nedorit.

Nici lacrimile şi nici umbrele tăcute nu-şi aveau rostul. Nimic nu-i putea încețoşa aşteptarea.

Va fi bine! Trebuia să fie la fel ca până atunci când nesiguranța îşi făcuse simțită prezența. Fantomele îndoielilor nu aveau ce căuta într-o asemenea uniune de suflet. Au  fost momente magice ce nu puteau sfârşi atât de brusc. Va fi bine!

Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, pe aceeaşi temă, folosind aceleaşi 12 cuvinte (pana, calimara, dor, pas, mireasma, sacru, declaratie, multime, traire, innoire, poveste, timp)  găsiţi în tabel la Grişka.

 

Nisipuri mişcătoare

imagine: Pinterest

Păşim spre lume cu paşi egali, monotoni, fără a avea prea mari aşteptări, uneori.

Alteori ne umplem tolba cu visuri noi, reînnoite periodic, le punem aripi de ceară şi încercăm să le ferim de apropierea oricărei surse prea puternice de căldură şi lumină pentru a le păstra intacte cât mai mult timp.

Trecem prin viaţă purtându-le aproape de suflet, dar departe de ochii prea curioşi care ar putea să le imprime energii negative. Le iubim şi dorim să ni se împlinească în curând.

Când aşteptările sunt prea mari şi lupta cu orice vine din exterior pare inegală, simţind că nu ne putem măsura cu o putere mult mai mare decât a visurilor noastre plăpânde, facem un pas înapoi, respirăm adânc, ne reîncărcăm bateriile aruncându-ne, din nou, în vâltoare.

Pe mal, nisipuri mişcătoare unduiesc asemenea unei fete morgana sub raze aurii. Răcoarea undelor ne învăluie plăcut aducând o nouă perspectivă asupra obiectivului dorit.

Intuitiv ştim că cele mai mari comori sunt ascunse în întuneric, sub o piatră mare, mare cât toate zilele, în străfundurile pământului şi, oricât ne-am strădui, fără încredere în propriile forţe, fără  a cunoaşte exact încercările care ne aşteaptă, fără calcule minuţios făcute, am putea da greş în aflarea ei.

Dar când eşti purtat de un crez adânc, de motivaţie, când tot ceea ce este uman în propria-ţi persoană şi cald, şi luminos în toate acele trăiri ale tale, când totul în jur te sprijină, ar fi de neconceput să poţi da greş, să poţi ceda pentru un motiv oarecare.

Zi de zi înfruntăm aceleaşi nisipuri mişcătoare în căutarea stabilităţii, a certitudinii că pasul uşor va fi pe teren stabil, iar pentru asta, nu pregetăm nici un efort. Cu speranţele toate adunate într-o privire îndrăzneaţă ne dăm voie să fim cutezători pe drumul ales, iar tot ce a fost potrivnic rămâne bine ancorat pe ţărmul cu amintiri şi-atunci orice labirint are ieşirea asigurată facil.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte, pe aceeaşi temă, găsiţi la Grişka în tabel.

 

Bradul meu

Bradul meu adăpostește

brad stilizat

Mulțime de vise,
De Crăciunul Sfânt şopteşte
Caldele colinde.

Pe un glob mai străluceşte
Povestea ştiută,
De pe un ram se iveşte
Veselie multă.

Clinchet cristalin se-aude,
Vremea rezonanţei,
Flutură din aripi mute
Îngerul speranţei.

Lumini multe, colorate
Pâlpâie uşor,
Sărbătorile Preasfinte
Trec fără de zor.

Se apropie bilanțul
De sfârșit de an,
Primul va afla brăduțul
Dac-a fost în van
Tot ce ieri am încercat
A face mai bine
Dacă gândul murmurat
Îmi mai aparține.

Bradul meu adăpostește
Zâmbet neştiut,
La final de an vesteşte
Ce- mi doresc mai mult.

 

Poveştile pe aceeaşi temă a săptămânii  vă aşteaptă la Eddie în tabel.

Chiar dacă aceasta a fost tema pentru săptămâna dintre Crăciun şi sfârşitul de an, iar articolul a cam hibernat în draft, m-am gândit că o merge şi-acum, tot se apropie Crăciunul pe vechi… 😀

 

 

 

 

Cuvinte aiurite

 

om
imagine: Pinterest

Când ai în minte un cuvânt plăcut ce poate deveni o cale spre vindecare, o punte peste care omul trece cu ușurință găsind poarta deschisă către surâs, nu cere alte sentințe, nici vorbe care să poarte înțelesuri ascunse, ci fii mulțumit de ceea ce ți s-a oferit în acea clipă.

Individual, suntem căliți prin tot ce ne este adus în cale de trecerea timpului, de încercările la care suntem supuși de-a lungul drumului pe care-l avem de străbătut.

Uneori mai ușor, alteori mai greu, călătoria în sine și scopul final sunt importante, iar de au fost presărate cu zâmbete și clipe frumoase, de neuitat, de vom reuși să apărăm fiul gândului, o sămânță abia încolțită a unui concept, de vicisitudini, să ne urmăm drumul fără a ajunge la capătul lui cu prea mari regrete, atunci se poate spune că am izbândit.

Momentele de transformare interioară, de căutare, de împăcare a egoului cu sinele cel mai profund, aduce o pace mult prețuită, ce poate dăinui atât cât convingerile după care ne ghidăm viața ne fac alegerile mai bune, mai ușoare, mai onorante.

Suntem înzestrați cu puterea specială de a face schimbările necesare, fără a rămâne într-o continuă așteptare a minunilor ce nu se mai petrec lăsând lucrurile la voia întâmplării.

Luăm în calcul oare impulsul de moment care ne îndeamnă să ne ridicăm, să urnim lucrurile și gândurile în direcția bună pentru a lua deciziile cele mai potrivite menite a ne aduce alegerea potrivită în cale?!?

Putem privi în interiorul nostru, în colțul cel mai ascuns al sufletului, pentru a descoperi inocența sufletului, bunătatea și îngăduința ce ne vor ajuta să ne privim cu o mai mare blândețe, pe noi și pe cei din jurul nostru,  aceasta aducându-ne miracolele mult așteptate, răspunsurile cele mai potrivite în modul de a fi.

Am cam bătut câmpii pe marginea celor 12 cuvinte impuse (minte, placut, cere, peste, fiul, cautare, omul, poarte, cale, bune, vindecare, suras) și a temei ”Inocența sufletului”… 🙂 , dar la Eddie tabelele așteaptă răsfoite.

Vă doresc o iarnă minunată, cu momente prețioase ce vor deveni amintiri de neuitat, aveți grijă de voi, bucurați-vă, trăiți frumos și, poate chiar, construiți un om de zăpadă!

Minunea de a fi

Minunea de-a fi un tipar imperfect
Într-un fel ancestral
Parte a unui proiect
Care-a fost necesar.

Să ai zâmbetul tâmp 
Sau privirea prea tristă,
Să îndrepţi câte-un gând
Spre cei ce nu mai există
Urmărind fără rost
Firul epic al vieţii,
Împidicându-te anost
Printre vagi inepţii,
Nu contează prea mult
Pentru marea mulţime
Care te-a cunoscut
Fără de profunzime.

Îţi porţi paşii timizi
Peste străzi amorţite,
Iar trotuarele-s umezi
De lacrimile-ţi neplânse.
Speri în raze de soare
Care pot alunga
Orice fel de-nnorare,
Orice clipă mai grea.

Te arunci cu ochi închişi
Spre o lume mai bună
Fără plase sau corzi
Ce pot să te susţină.
Şi mai speri în minuni
Care or să se-ntâmple
Când pe umeri cresc aripi
Clipa să ţi-o reumple
Cu frumos şi senin,
Cu un zâmbet timid
Izvorât din lumină
Şi din suflet preaplin.

E minunea de-a fi
Parte a unui proiect,
Un tipar imperfect
Care va dăinui.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.