Urzeala de gânduri

imagine: Pinterest

Urzeala de gânduri îmi mai dă parc-o șansă

A găsi un refugiu care pare acasă

Departe de tumult, frământări cotidiene

Aproape de suflet, cu șoptiri citadine.

Strecurând praf de stele printre ani și idei,

Amintiri care poartă culori de miere și tei

Aducând făr’ de știre peste  dorurile toate

Adieri de sălbatice înfloriri, zvon de libertate.

Așteptând în secret verdele a îmboboci

Transformare de muguri în flori sidefii

Ce poartă secretul miresmei trezite târziu

Și ivește prilejuri de zâmbet timpuriu.

Din căldura ivită dimineața devreme

Peste visuri uitate culoare aș cerne

Și aș da un alt puls vremii care trenează

Împlinind o sentință ce ne eliberează.

Aș alege să pot făptui oarecare minune

Ce-ar aduce mult zâmbet și bine în lume

Atmosfera de-ar avea al înțelepciunii veșmânt

Aș putea insera curcubeie în gând și cuvânt .

*

Am adus într-o joacă cele 12 cuvinte

Pe care le-nscriu în tabele, cuminte.

 

Sticluţa cu parfum

Pe holurile largi în care lumina pătrundea filtrată de vitralii stăruiau foșnetele rochiilor de epocă, miresme coborâte parcă din amintiri, sunet de pași răzbatând prin covorul gros cu model arhaic, freamăt de file îngălbenite și acorduri line ale unui vals celebru iscate de un patefon nevăzut.

Distras de toată această mulțime de senzații, cu privirile ațintite spre o priveliște de vis descoperită în una din tapiseriile imense care împodobeau pereții. Era stăpânit de un gând venit de departe, din vremurile apuse în care și-ar fi dorit să trăiască, a cărui căldură îl învăluia plăcut, ca și cum ar fi deschis sipetul prețios al aducerilor aminte. Mai văzuse interiorul acesta, parcă și imaginile începuseră a se derula rapid, ca într-un film mult.

Undeva, la capătul coridorului, pe partea stângă, în spatele unor uși impunătoare din stejar lăcuit știa instinctiv că se află o bibliotecă impresionantă, cu mii de volume ce tapisau pereții, în culori pastelate, atinse de patina timpului, sporindu-le astfel valoarea, constituind o adevărată comoară. Era o senzație de deja vu, bizară și liniștitoare în același timp.

În turn, un ceasornic străvechi bătu o singură dată, tânguitor, cu un ecou  prelung, anunțând timpul scurs de la pătrunderea sa în acel labirint de coridoare și camere. Jumătate de oră. I se părea că s-ar afla acolo de zile întregi, atât de mult se încărcase cu senzații stranii și amintiri care se scuturau de zgura trecerii timpului, înviind neașteptat.

Lalique 1920s Perfume Bottle Cameo-Pinterest

Pe o polită din marmură sidefată, aflată deasupra șemineului, descoperi o sticluță neobișnuită, atât prin culoare cât și prin cameea pe care o avea încrustată. Era strălucitoare, fără urme de praf, bine întreținută. Cu mari emoții întinse mâna pentru a îndepărta capacul și, în acel moment, recunoscu opera unicului  Rene Lalique, iar o mireasmă binecuvântată pe care o recunoștea ca fiind adânc întipărită în memoria olfactivă, îl învălui.

Avea certitudinea că acel chip îi fusese foarte cunoscut și pentru persoana astfel imortalizată nutrise sentimente foarte puternice care se zbăteau a ieși la suprafață chiar în acel moment. Deschise brațele ca pentru o îmbrățișare în care ar fi putut cuprinde întreg Universul, transmițându-i iubirea lui cea mai pură. Aceea era sticluța cu parfum pe care Ea o avea mereu în preajmă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind cele 12 cuvinte (patefon, pasi, arhaic, biblioteca, distras, priveliste, coplesit, film, departe, gand, comoara, ceasornic), găsiţi la Eddie în tabel. 🙂

 

 

Printre picături

imagine: Pinterest

Printre picături cad zâmbete uitate
În rama parcă prăfuită timpuriu,
Iar suflete ce nu au fost salvate
Nici de surâsuri sau hohot zglobiu
Îmbătrânesc.

Printre picături ce par a fi cristale
Rostogolite  înspre ţara nimănui
Fiori, tristeţi, luciri restrânse în spirale
Aduc timide zâmbete  din azi, care hai-hui
Îmbobocesc.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi la Eddie în tabel. 🙂

 

La început de drum

imagine: Pinterest

La început de drum mi-am spus

muguri pot să înflorească

De dimineaţă până spre apus

Într-o reală simfonie nefirească

Cu efect.

Apoi am mai făcut tiptil un pas

Cu sens, credeam la începuturi

Şi nu ştiam dacă au mai rămas

O veste, raze, stele, fluturi

De admirat.

Orbecăind fără de vreun suport

Pe malul ce părea prea vălurit

Am luat o plăsmuire dintr-un port

La rând, ca orişice altă poveste

De citit.

Şi-am răsfoit-o cu grijă la un ceai,

Minutele păreau c-au început

Să prindă licăr straniu, de ziceai

Că-s libelule-n dans necunoscut

Spre asfințit.

Sunt căile de la-nceput de drum

Cu ariile azi mai înflorite,

Dar știu neașteptat de clar acum

Că stele, fluturi, ramuri înflorite

M-au ocrotit.

Ce s-a mai scris pentru jocul cuvintelor, folosind aceeași duzină de cuvinte ( muguri, valurit, simfonie, efect, sens, veste, port, ceai, licar, drum, inceput, raze) sau pe tema propusă- La inceput de drum, găsiți la Eddie în tabel.

 

Zâmbetul unui spirit rebel

imagine: Pinterest

După îndelungi căutări fusese găsit şi scos în lume ultimul rătăcitor sihastru.

Avea un zâmbet clar, o anumită blândeţe imprimată pe chip de viaţa aceea petrecută în tăcere, iar în priviri i se putea citi o anume inteligenţă nativă. Mulţi credeau că a dus o viaţă tristă, dar el ştia că, în esenţă, chiar şi atunci când eşti cu cineva sau în mijlocul mulţimii tot singur eşti.

Doar pe tine te poţi baza. Doar la tine poţi găsi sprijin şi ajutor. Nu ai ce face. După ce reuşeşti să afli asta şi să o înţelegi, singurătatea poate deveni o alegere. Nu mai ai nevoie de o altă voce, reală sau nu, care să-ţi transmită un anumit mesaj atemporal. Capeţi o anumită siguranţă în gesturi, în atitudine, ţi-e suficientă o clipă de tăcere care se poate prelungi atât cât vrei tu sau chiar la nesfârşit. Ţi-e bine cu tine şi cu gândurile tale pe care le auzi din ce în ce mai clar, iar forfota şi alergarea după lucruri efemere îţi devin străine, cu totul.

Ceasul nu îţi mai arată ora, o oră oarecare care-şi pierde valoarea, însemnătatea şi atunci poţi renunţa cu uşurinţă la el. Redevii copil ori de câte ori vrei să o faci, sau, mai bine zis, redescoperi copilul acela interior care, până atunci, aşteptase resemnat să-i acorzi atenţia cuvenită. Lumea privită prin ochi de copil are întotdeauna o altă valenţă, o altă dimensiune, culori şi sunete mai puternice, emoţii mai vii, mai sincere, mai autentice.

Ţi-e bine aşa şi starea aceasta ai vrea să dăinuie la nesfârşit. Reuşeşti să o porţi cu tine, să o ţii aproape de suflet atâta timp cât vacarmul exterior nu te ajunge. Revezi cu ochii minţii toate acele cărţi citite cu sufletul la gură, care te-au purtat prin atâtea şi atâtea lumi, iar zâmbetul prinde a înmuguri timid, la început, pentru ca mai apoi să aibă tot mai mult curaj, punând stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Şi ce bine e să zâmbeşti prin toţi porii!

Poţi fi smuls, cu brutalitate uneori, din starea aceasta de autosuficienţă şi trimis înapoi în lumea prea grăbită pentru ritmul tău, prea avidă de senzaţional şi efemer, iar zâmbetul se stinge, puţin câte puţin, lăsând în urma lui o grimasă, falsă amintire a ceea ce a fost.

Şi toate merg mai departe, într-un iureş care te absoarbe zi de zi, făcându-te să uiţi care sunt cu adevărat valorile de care sufletul tău are nevoie pentru a zâmbi. Te încăpăţânezi să regăseşti starea aceea perfectă şi, poate, pentru scurt timp, reuşeşti. Apoi, îţi dai seama că timpul nu poate fi oprit, că nu tu eşti stăpânul său, oricât de mult ai încerca să-l amăgeşti.

Viaţa dăinuie. Găseşte mereu o cale să perpetueze.

Ultimul rătăcitor sihastru a fost scos în lume, iar chipul său radia de zâmbet. Zâmbetul unui spirit rebel.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (voce, mesaj, atemporal, siguranta, clar, blandete, tacere, minute, inteligenta, carti, ora, copil) sau pe aceeaşi temă, găsiţi la Eddie în tabel.

Când soarele zâmbeşte

imagine: Pinterest

Rămăsese dusă pe gânduri în faţa ceaiului ce-şi împrăştia mireasma din ceşcuţa albă cu dungă aurie, preferata Elenei. Elena era prietena ei de care, acum, o despărţeau mii de kilometri, dar asta nu o împiedica să-şi amintească zilnic privirea ei albastră, luminoasă, zâmbetul senin şi faptul că acele ceşti din porţelan alb cu dungă aurie i se păreau un adevărat rafinament, în materie de servicii pentru ceai sau cafea, de aceea le şi cumpărase. Cu gândul la ea.

imagine:

Temperatura din termometre crescuse simţítor faţă de acum două-trei zile, când, se anunţase un fenomen unic în ţară, cel puţin de când se ştia ea „zăpada portocalie”, fenomen datorat unui ciclon puternic care ar fi adus praf saharian asupra sudului ţării.

Ştirea aceasta o pusese pe gânduri şi şi-ar fi dorit, măcar pentru câteva ore să se afle în una din zonele menţionate a fi afectate de acest fapt neobişnuit.

„Dar dacă nu e să fiu acolo, nu e. Mă voi mulţumi cu imaginile de pe siteuri sau de la ştiri.” îşi spuse în timp ce storcea gânditoare câteva picături de lămâie în ceaiul aburind parfumat.

Rămăsese conectată, cumva, la povestirea unui scriitor cunoscut care aducea cu ea arome de mir, aer sărat cu mireasmă de mare, mai puţină cramponare de  realităţile zilnice, dintr-o epocă ce avea un fel de a fi mai liber, necenzurat, plin de o altă bucurie de a trăi tot ceea ce viaţa aduce în cale.

Şi-ar fi dorit să fie putut da timpul înapoi, să se fi aflat într-un salon în care s-ar fi desfăşurat o seară literară obişnuită, fără prea mari rigori artistice, cu prieteni buni alături şi discuţii elevate pe marginea scrierilor vremii. Şi aerul acela greu de parfumuri orientale şi miros de ţigări de foi sau tutun bun, muzica în surdină, ţinutele elegante şi toate celelalte detalii, mai mult sau mai puţin semnificative, ar fi putut alina dorul neostoit de preaplin sufletesc.

Se agăţă de imaginea aceea ca o bărcuţă de hârtie aflată în derivă ce îşi opreşte trecerea prea iute peste valurile învolburate datorită unui pai nesemnificativ aflat chiar atunci, la momentul oportun, în cel mai potrivit loc.

Visă aşa o vreme, fiind adusă la realitate de o rază jucăuşă care se încăpăţâna să-i tot intre în ochi, scimbându-i percepţia culorilor, oricât de mult şi-ar fi schimbat, în mod involuntar, poziţia capului. „Hmm, nimicuri!” mormăi ca pentru sine, realizând în acelaşi moment că începuse să se plângă tot mai des şi să găsească în orice cusururi, exact ca o băbuţă veşnic nemulţumită.

Tot aşa îi răspundea şi fiul ei atunci când era la grădiniţă, iar ea îl întreba curioasă ce mai făcuse peste zi. „Hmm, nimicuri!”şi  zâmbi, amintindu-şi.

Raza aceea de soare, încăpăţânată, reuşi să o facă a -şi schimba dispoziţia şi a înţelege că viaţa e nespus de frumoasă, plină de binecuvântări care se ivesc la tot pasul, doar să avem timpul şi prezenţa de spirit de a le descoperi, adunându-le în albumul cu clipe magice.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte impuse (temperatura, lamaie, scriitor, mir, putina, salon, alina, pai, epoca, liber, aer, mare) sau pe aceeaşi temă, găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Secunde de rătăcire

Uneori pare necesar a pierde calea. O pierdem pentru ca, mai apoi, să o regăsim. O regăsim pentru a o rătăci, din nou şi oricâte măsuri de precauţie ne-am lua nu reuşim a ne pierde mereu.

Stăm şi privim la un lucru ştiut, gândindu-ne la tot ceea ce putem lăsa în urmă. Ne împăcăm cu gândul că putem porni pe un alt drum. Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa.

Asta se întâmpla şi cu ea. Trecea prin una din acele stări confuze în care totul părea să-şi fi pierdut contururile obişnuite, sensurile veritabile. Ţinea în mână o tabacheră cu monogramă, rămasă de la el, ca zestre,ar fi putut zice, şi un monoclu ce ieşise de multă vreme din uz, uitat într-un sertar care rămăsese nedeschis. Până astăzi. S-ar fi putut ascunde în el multe comori pentru un suflet neconsolat, aşa că se hotărî să mai scotocească puţin.

Mai găsi acolo o integramă, începută şi neterminată. Nici măcar un singur careu nu era complet, iar asta şi caligrafia ar fi putut spune multe despre persoana care încercase a le dezlega misterul. Însă acum chiar nu era în dispoziţia necesară pentru a face pe spioana.

Cu un aer stingher cotrobăi cu înfrigurare în toate colţurile sertarului. Era sigură că ar trebui să găsească ceva mult mai interesant, dar obiectele care păreau aruncate într-o doară acolo, nu mai ofereau nicio surpriză pentru că rămăsese doar un capăt de creion, neascuţit şi ceva ce începuse a străluci în momentul în care îşi mişcă puţin capul, cu un gest nemulţumit, lăsând astfel să treacă o rază de soare răzleaţă spre interiorul acela prăfuit.

Începu gestul de a întinde mâna spre acel obiect, dar acesta rămase neterminat pentru că şi-o retrase speriată în momentul în care auzi fluieratul insistent al ceainicului uitat pe foc.

imagine: Pinterest

Da, era ora ceaiului, momentul favorit al oricărei zile care nu era amânat sub nici un pretext. Aproape că începuse a alerga, îndreptându-se spre locul din care se auzea sunetul strident. Opri focul, puse pliculeţul aromat, de ceai verde cu iasomie, la infuzat în ceşcuţa albă cu o dungă fină aurie, preferata Elenei şi ca aflată în transă, atrasă de o forţă necunoscută se întoarse la sertarul a cărui enigmă nu fusese dezlegată, încă, mormăind ca pentru sine: „ceaiul mai poate aştepta si aşa e prea fiebinte”.

Soarele strălucea din ce în ce mai puternic, iar lumina lui dădea contururi noi obiectelor, făcând ca bucăţica metalică din interiorul sertarului să capete noi scânteieri. Abia atunci o străfulgeră un gând. „Sertarul ar putea avea fund dublu”, ceea ce se dovedi adevărat în momentul în care atinse pârghia micuţă, metalică.

Ieşi la iveală un teanc de hârtii îngălbenite de vreme printre care descoperi o patalama care atesta faptul că un anume Costache Ionescu era licenţiat în drept, o poză-bust a unui domn foarte scorţos ce-şi purta ochelarii demodaţi cu un aer stingher stând alături de o doamnă pe ai cărei umeri strălucea o capă de hermină. Fracul lui ar fi putut trece drept elegant şi astăzi, iar rochia ei, de o fineţe aparte, în mod sigur ar fi foarte apreciată. Păreau gătiţi pentru un banchet , dar aerul lor era foarte glacial, în ciuda zâmbetelor de complezenţă, de parcă petrecerea ar fi avut loc pe o banchiză şi  locul de desfăşurare ar fi fost anunţat cu doar câteva momente înainte.

Dezamăgită lăsă obiectele să cadă exact în locul din care le luase şi se întoarse la ceaiul şi prăjiturelele cu migdale care o aşteptau în bucătăria luminoasă.

Păi cum să nu fii dezamăgită când descoperi obiecte fără valoare ale unor necunoscuţi în loc să dai de vreo moştenire, ceva. Dar dacă… ?!?

Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa, independent de surprizele ce ne apar în cale.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă sau cu cele 12 cuvinte (monograma, spioana, zestre, integrama, banchet, banchiza, monoclu, stingher, patalama, tabachera, capa, bust) găsiţi la Eddie în tabel.

Parfumul iubirii

Pinterest

Rămasă lângă călimara din cristal, ce reflecta jocuri de lumini şi umbre pe pereţii îmbujoraţi de atingerea asfinţitului, pana boantă, de ascuţirea căreia nu se mai ocupase nimeni în ultima vreme, se simţea stingheră. Ar mai fi vrut să alerge pe foile goale, purtată de aceeaşi mână fină, ce îi împrumuta cu fiecare atingere mireasma unei livezi înflorite, cu arome de portocal, muşchi umed, proapăt trezit la viaţă din negura iernii şi adieri calde de miere topită, ambră, vanilie, cu o fugară urmă de piele abia tăbăcită.

I se făcuse dor de serile de poveste în care parcă citea gândurile celei care o purtau în înfloriri maiestuoase ale literelor ce se iveau din joaca lor comună. Şi tare-i mai erau dragi acele clipe!

Trecuse prea mult timp de când învăţase a scrie, mai apoi a citi gânduri, valsând cu pas cadenţat peste mătăsoasele pagini pe care se amestecau uimiri şi bucurii, suspine şi certitudini, într-o adevărată declaraţie de iubire a lumii, a oamenilor, a vieţii însăşi.

Desenase toate acestea cu litere egale, măiestrite, curioase şi cuminţi în acelaşi timp, umpluse zeci de pagini cu fiecare trăire de moment ori amintire dragă.

Aştepta mângâierea ştiută ca pe o binecuvântare, ca pe un îndemn de a merge mai departe, de a crea mereu tot mai multă lumină şi frumuseţe în jur, percepând-o ca pe o înnoire a jurămintelor de fidelitate şi uniune la fiecare răsărit.

Şi lipsa aceea din ce în ce mai pregnantă îi da fiori reci, ca şi cum pânza cenuşie a uitării s-ar fi aşternut peste tot ceea ce-i fusese drag, peste bucurii şi amintiri.

Îi rămăsese viu, însă, parfumul, miresmele cunoscute ce vor dispărea doar odată cu ea.

Era parfumul iubirii, impregnat adânc în toată alcătuirea ei plăpândă, singurul care o mai făcea să simtă că încă nu e prea târziu, că totul mai poate fi reluat, dus la stadiul de împlinire fericită a  oricăror dorinţe şi idealuri.

Mai sta şi mai spera că totul avea să fie la fel ca înaintea acestei uitări, chiar dacă nu ştia cât durase, dar, care, putea fi redusă la o clipă, infimă trecere în neant a unui gând nedorit.

Nici lacrimile şi nici umbrele tăcute nu-şi aveau rostul. Nimic nu-i putea încețoşa aşteptarea.

Va fi bine! Trebuia să fie la fel ca până atunci când nesiguranța îşi făcuse simțită prezența. Fantomele îndoielilor nu aveau ce căuta într-o asemenea uniune de suflet. Au  fost momente magice ce nu puteau sfârşi atât de brusc. Va fi bine!

Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, pe aceeaşi temă, folosind aceleaşi 12 cuvinte (pana, calimara, dor, pas, mireasma, sacru, declaratie, multime, traire, innoire, poveste, timp)  găsiţi în tabel la Grişka.

 

Nisipuri mişcătoare

imagine: Pinterest

Păşim spre lume cu paşi egali, monotoni, fără a avea prea mari aşteptări, uneori.

Alteori ne umplem tolba cu visuri noi, reînnoite periodic, le punem aripi de ceară şi încercăm să le ferim de apropierea oricărei surse prea puternice de căldură şi lumină pentru a le păstra intacte cât mai mult timp.

Trecem prin viaţă purtându-le aproape de suflet, dar departe de ochii prea curioşi care ar putea să le imprime energii negative. Le iubim şi dorim să ni se împlinească în curând.

Când aşteptările sunt prea mari şi lupta cu orice vine din exterior pare inegală, simţind că nu ne putem măsura cu o putere mult mai mare decât a visurilor noastre plăpânde, facem un pas înapoi, respirăm adânc, ne reîncărcăm bateriile aruncându-ne, din nou, în vâltoare.

Pe mal, nisipuri mişcătoare unduiesc asemenea unei fete morgana sub raze aurii. Răcoarea undelor ne învăluie plăcut aducând o nouă perspectivă asupra obiectivului dorit.

Intuitiv ştim că cele mai mari comori sunt ascunse în întuneric, sub o piatră mare, mare cât toate zilele, în străfundurile pământului şi, oricât ne-am strădui, fără încredere în propriile forţe, fără  a cunoaşte exact încercările care ne aşteaptă, fără calcule minuţios făcute, am putea da greş în aflarea ei.

Dar când eşti purtat de un crez adânc, de motivaţie, când tot ceea ce este uman în propria-ţi persoană şi cald, şi luminos în toate acele trăiri ale tale, când totul în jur te sprijină, ar fi de neconceput să poţi da greş, să poţi ceda pentru un motiv oarecare.

Zi de zi înfruntăm aceleaşi nisipuri mişcătoare în căutarea stabilităţii, a certitudinii că pasul uşor va fi pe teren stabil, iar pentru asta, nu pregetăm nici un efort. Cu speranţele toate adunate într-o privire îndrăzneaţă ne dăm voie să fim cutezători pe drumul ales, iar tot ce a fost potrivnic rămâne bine ancorat pe ţărmul cu amintiri şi-atunci orice labirint are ieşirea asigurată facil.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte, pe aceeaşi temă, găsiţi la Grişka în tabel.

 

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

%d blogeri au apreciat: