Fericirea ca dualitate în cartea sufletului

imagine: Facebook
imagine: Facebook

Din calendar îmi zâmbește cald imaginea unei zile de toamnă idilică. Cu un tremur abia perceptibil al mâinii cauzat de urma unui regret pentru că, iată, a mai trecut încă o zi, mai smulg o filă ce urmează cursul celorlalte desprinse de la începutul acestui an. Mi-e bine și visez cu ochii deschisi așa cum fac adeseori.

Toamna îmi şoptește dulce povaţă
Ne trece viaţa, dar e bine-acasă
Icoană vie ne rămâne-n suflet
Vorba ce-alină dorul, ca un plânset
De frunze care încă mai foşnesc
Se leagănă şi-agale se rotesc
Prin dansul lor timid în înserare,
Plimbare, ca un început de amânare.

*

Mă gândisem să-mi fac un dar, unul mic şi plăpând dintr-o rază ce se conturase ca o gutuie cu puf auriu pe una din ferestre, însă a rămas doar un gând şi zâmbetul de o clipă ce s-a ivit din preaplinul acestei neașteptate descoperiri. Părea un semn încărcat de iubire coborât din înaltul unei singurătăţi voite a clipei prezente. Cu foşnet stins, ca o atingere eterică a unei mâini de pictor înarmate cu un penel care i-ar fi putut fi spadă şi scut, deopotrivă, lumina îmi descrie o cărare, ca o revenire din întunericul unei nopţi fără lună sau stele, mai neagră decât însăşi păcatul.

*

Ploaia ar trebui să fie cenuşie, şi rece, şi grea, în zilele târzii de toamnă, dar poate fi luminoasă, caldă, zburdalnică, în timp ce degetele desenează o inimă plină pe sticla aburită.

În casă-i cald şi bine, iar pâcla are doar darul de a ne face mai atenţi la micile bucurii de zi cu zi, la surâsurile înflorind în colţul buzelor, la binecuvântările primite în trecerea obişnuită a clipelor.

Yin-yang, lumină-întuneric, soare-pâclă, dualități care se atrag și se resping în același timp, anulându-se.

Prind file nescrise în copertă. Instantanee de viață cotidiană,  frânturi de gânduri, fâșii de dor, gravate pe aripa unui future ce-și odihnește zborul ușor în licăriri de zâmbet. Din călimara sufletului aleg nuanțe vii, perene, care rezistă cu încăpățânare trecerii timpului. Drept semn de carte ancorez un tril de privighetoare în speranța că va dăinui veșnic, acoperind orice zgomot făcut pentru nimic.  Uimiri de copii naivi, zvâcniri de inimă, rămân puse bine în același înveliș, alături de celelalte fragmente adunate și toate lasă-n urma lor o dâră, siaj înmiresmat al anotimpurilor trecute.

S-ar fi putut crede că mă voi lansa într-o dezbatere filozofică, după titlu, asupra iubirii, dualității, trăirilor sufletești, dar este doar o joacă printre cuvintele și temele impuse ale săptămânilor care au trecut.

Duzina150- coperta, file, calimara, semn, incapatanare, tril, aripa, naivi, inima, speranta, zgomot, siaj. Tema editiei: Cartea sufletului.

Duzina149- raza, gutuie, fosnet, atingere, pictor, maini, revenire, gand, inaltul, carare, dar, iubire. Tema este: Fericirea.

Duzina 148- plimbare, suflet, calendar, vie, vorba, toamna, tremur, frunze, acasa, dulce, povata, icoana. Tema este :  Dualitate.

La Eddie găsiți ce s-a mai scris pe aceste teme, cu aceleași cuvinte impuse.

Anunțuri

Cuvântul călător

Vreme de rugină peste speranță
Așează praf de stele, măiastră,
Peste gânduri ce reprimă întrebări,
Peste murmur de astăzi și ieri.

Volver a caminar...
imagine: Pinterest

Calde cuvinte care adăpostesc
Între litere seci tot ce este lumesc,
Calități neștiute care ar mai putea
Să aducă un zâmbet, să aprindă o stea.

Cad nevăzute din abisuri de ființă
Începuturi de timp aducând biruință,
Profunzime în vise, căutare în intrigi
Ce se simt ancorate cu nevăzute verigi.

Și rămân suspendate în aer, nefiresc,
Între litere seci, peste tot ce-i lumesc
Doar idei de finețe, înălțate în zbor,
Acoperite c-o umbră de cuvânt călător.

Ce s-a mai ivit din aceeași duzină de cuvinte, sau pentru tema săptămânii, găsiți la Eddie în tabel.

Rapsodia boemă a toamnei

Se crease un spațiu liber între ieri și azi, ca o fantă în care cineva ar fi putut ascunde un crâmpei de viață, atât de adânc, încît ar fi putut rămâne acolo pe vecie, această suspensie aducând prejudicii grave liniarității.
Gândea, tot mai des, că ar fi nevoie de puțină magie pentru a face legătura dintre trecut și prezent, pentru ca linia care definește traiectoria noastră în lume să fie una continuă, nu întreruptă.
Și a lăsat, atunci, gândurile moi să se îmbrace cuminți în coconul de mătase al visurilor pentru a umple cu atingerea lor molatecă orice deschidere ar fi putut apărea în continuitatea mersului firesc al lucrurilor.
A început să căptușească bine, bine, pereții abrupți ai fantei cu abundența de culori tomnatice, irizări aurii, roșcate, raze de soare călduț și foșnet stins de frunze îngălbenite ce-i picurau în auz pași ușori, somnambulici, care păreau a trece peste aglomerarea umedă a unor particole de nisip. Mai adăugă zâmbete, zgomotul valurilor sparte de țărmuri, întâlniri cu prieteni dragi și melodii transmise pe unde radio ce-i aduseseră destindere în timpul lungilor peregrinări.
Iar ultimul ingredient, secret și indispensabil în același timp, care putea hotărî trăinicia eșafodajului ridicat, era iubirea. Sentimentul deplin ce face oamenii mai buni, le aduce surâsul pe chip înfrumusețându-le clipele. Și cum ar fi putut să nu iubească viața, cu tot ceea ce îi aducea în cale, când era atât de plină de mister și frumusețe?!?
Dădu frâu liber imaginației ascultând aceeași rapsodie care devenise un fel de laitmotiv în fiecare toamnă, știind că fiecare dintre noi putem deveni eroi, construindu-ne cu migală drumul vieții după bunul plac, nelăsând niciun obstacol să pună piedici planurilor făurite, simțindu-ne într-un final învingători.
Chiar şi sufletul părea să-i danseze în aur topit peste care cădeau fulgi ruginii.
Ce s-a mai scris pornind de la aceeaşi duzină de cuvinte (liber, nisip, rapsodie, invingatori, cineva, iubeasca, magie, viata, radio, prieteni, continua, eroi) găsiţi în tabel la Eddie.

 

În căutarea perfecțiunii

imagine: Pinterest

Îmi adun înserarea în cuvinte cuminți
Lasând gândul să zboare spre zări noi, năzuinți,
Arămiuri și miere îmi induc noi păreri
Cum că mâine-i clădit dintr-un astăzi și un ieri,
Amintiri.

Printre visele toate care par că s-au copt
A rămas rătăcită o idee, un moft,
C-aș putea să ating azi aripa minunii,
Tatonând inutil în căutarea perfecțiunii,
Amăgiri.

Aș putea asculta, dintr-un pur altruism,
Apriori, avânt ce-ar suna a truism
Adieri de vânt molcom ce alină anost
O alegere ascunsă, un motiv fără rost.
Frământări.

O fugară alegere nuanțând un antet
Ce-ar putea adăuga acceptare, cvintet
De nuanțe meschine, simplă acuratețe
Adunând dintre slove ce se vor săltărețe,
Viețuiri.

 

Ce idei a mai ivit aceeași duzină de cuvinte
Găsiți, ca de obicei, în tabel la Eddie.

Pelerinul

Mă priveai pe furiş cu ochii aceia pisiceşti, de-un verde stins bătând în gălbui, gata-gata să-mi răcoreşti orice senzaţie de toropeală, să alungi toată căldura strânsă în decursul verii, tot arămiul răsfirat pe pielea încinsă.
Îmi strecurai în vise foşnet de frunze uscate, tânguitor, suspin lasciv după seva proaspătă care părea a fi doar o amintire, amestec de vechi şi nou incompatibil.
Îmi alungai cocorii spre zări neştiute, ducând cu ei murmurul apelor, serenitatea nuferilor, mirosul algelor la ceas de seară, parfum cunoscut de stuf şi papură,  iar printre strigătele lor puternice se amestecau zeci de cuvinte nerostite.
Voiai să schimbi întreaga paletă de culori, golind de sens vivacitatea ierbii, a pomilor, a frunzelor, să laşi în urmă încăperile sufletului golite de strălucirea soarelui, cu pereţii pătaţi de umezeala însingurării reci, ca şi cum o mână nevăzută ar fi strivit bobiţe serbezi  de belladonna, un rău necesar în leacurile de iubire.
Cu un surâs blajin aş fi putut crea o punte între ieri şi mâine, aş fi putut rosti o incantaţie, aş fi putut face ceva, orice ar fi conţinut un strop de magie pentru ca acea minune ce părea pe sfârşite să mai reziste, să mai rămână puţin printre noi şi hotărârea mea părea să te sperie, să facă al tău acoperământ falnic, în culori de miere aurie şi bronz topit, incandescent, a se clătina în unduiri uşoare.
Te-ai fi putut ascunde sub mângâierea unui suflet de mamă ce-şi alintă puiul pe-nserat, printre ramuri ce doar în vis erau lipsite de vlagă, la o răscruce de poteci pe care paşii trec rar, din ce în ce mai rar în zilele caniculare, dar nu, tu vrei a te făli cu apropiata ta sosire.
Îţi voi mai da o şansă, conjurându-te să-ţi mai amâni venirea, îţi voi alege cea mai preţioasă ramă pentru a-ţi răsplăti aşteptarea, transformându-te în icoană a prosperităţii, însă nu acum. Curând. Mai întârzie pe drumurile-ţi străbătute în ultima vreme, mai dă-ne un răgaz cât de mic!
Nu te alung definitiv, însă nu sunt pregătită, încă, a te întâmpina cum se cuvine.
Eşti, după cum se ştie, un călător neobosit ce străbate meleaguri pe care le-am văzut numai în închipuire.
Tu eşti doar pelerinul-toamnă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Pelerinul”, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (mama, iubire, blajin, mana, parfum, rau, minune, acoperamant, punte, nou,vechi, icoana), găsiţi la Eddie în tabel.

Iluzii

imagine: Pinterest

Nu avea decât o pată,
Una singură, într-un colţ
Insignifiantă, aproape nevăzută,
Dar frunzele pluteau în jurul ei
În nuanţe de verde-oliv.

Mai apoi ea s-a mutat în centru
Ca o inimă plăpândă
Atrăgând în jurul ei florile
Cu petale multicolore, moi,
Părând curcubeie stinse.

Şi-a început un dans frenetic
Între frunzele verde-oliv
Şi florile-curcubeie stinse,
Iar ea s-a făcut nevăzută
Neputând să reziste mişcării
Din ce în ce mai ameţitoare,
Ca o roată de de bâlci, ce nu putea fi
Înfrânată de nicio forţă,
Oprită de niciun gând,
Toate acestea petrecându-se doar
Atunci când covorul devine fermecat.  

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Când covorul devine fermecat” găsiţi în tabel la Eddie.

Nopți în satin alb

Nopți în satin alb
Cu șoaptele ascunse
Plutind printre nori.

Nopți în satin alb
Cu vise-ngemănate
Surâzându-ne.

Nopți în satin alb,
Ecouri neștiute,
Înfiorare.

Ideea pentru tema săptămânii vine de la Suzana, iar celelalte scrieri pe această temă le găsiți, ca de obicei, la Eddie în tabel.

În urma unui comentariu în care mi s-a amintit de această melodie, m-am hotărât să o adaug aici.