Haiku

3269

Gene plecate

Misterul unui zâmbet

Adumbrindu-se.

 

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Misterul unui zâmbet”  găsiţi la Eddie în tabel.

Anunțuri

Sărutul ploii

dans-in-ploaie

Abia acum îşi dădea seama că ea nu ascultase niciodată ploaia, nu-i urmărise ritmul, nu o simţise ca pe un dans al stropilor, ce-n graba lor îmbraţişau tot ce le ieşea în cale, nu se gândise că ea ar putea săruta pământul, ar putea alunga migrene doar ascultându-i cadenţa, ar putea linisti gânduri, adăpa visuri în nopţi fără lună, calma spirite neliniştite.

Nu, la toate astea nu se gândise până acum. De câte ori începea să plouă bombănea nemulţumită că iar a uitat umbrela acasă, sau, că tocmai încălţase pantofii cei noi, a caror piele lăcuită ar putea avea de suferit, haina cea mai  bună se putea păta, dar, mai ales, coafura ei cea elaborată nu va mai fi la fel. Alesese să vadă doar ceea ce putea aduce negativ ploaia, dar la toate beneficiile ei nu se gândise.

Aşa făcuse şi cu celelalte aspecte ale vieţii ei. Serviciul i se părea obositor, drumul dinspre şi înspre locuinţa ei, la fel, cozile de la casele supermarcheturilor insuportabile, chiar daca era doar a doua sau a treia persoană, la piaţă nimic nu i se mai părea proaspăt sau bun de consumat. Trecea prin viaţă mormăind, încărcată de cârcoteli, ca o babă veşnic posacă şi nemulţumită, iar cu felul acesta de a fi reuşişe să îndepărteze puţinele prietene pe care le avuse. Orele se târau alene, căpătând contururi cenuşii, alungase culoarea şi micile bucurii de zi cu zi ce i-ar fi făcut viaţa  mai frumoasă, dar astăzi părea să fie altfel, un început plin de semnificaţii aparte.

Soarele îi strălucea zburdalnic în ferestre având puterea de a-i aduce bucurie, păsările ciripeau gureşe pe ramurile ce-i băteau în geam fără ca sunetele lor să i se mai pară deranjante, florile din glastre erau mai vesele ca oricând, pline de culoare şi parfum discret, totul părea să fie încărcat de bucuria de a trăi, de parcă, nicicând nu mai fusese astfel.

Se întinse alene, sub aşternuturile ce încă îi mai păstrau căldura, ca o pisică dezmierdată de primele raze ale soarelui, zâmbind porni apoi în paşi de dans spre  cafetiera ce-i va prepara cea mai bună cafea din lume, aromată, caldă, îmbietoare, singurul aliat ce-i rămăsese în ultima vreme.

Nori pufoşi păreau că se joacă “de-a prinselea” pe întinderea azurie, tot alergând şi alergând din calea unui urmăritor nevăzut.

Aşteptând curgerea lentă a cafetierei să ia sfârşit zări ceea ce nu se aşteptase să vadă tocmai astăzi, urmăritorii, nori negri, cenuşii, purtaţi de vântul ce îşi înteţise puterea. Inevitabilul se produse. Un zgomot puternic brăzdă văzduhul urmat de o lumină roşiatică, iar în clipa următoare stropi mari şi grei începură a se prăvăli peste lume.

Deschise larg uşile balconului, ca pentru a se hrăni cu mirosul de pământ reavăn, încărcat de parfumul florilor şi pe negândite păşi afară, de parcă, ar fi vrut să primească sărutul încărcat de binecuvântare, ca acela depus de bunici pe frunţile nepoţeilor dragi.

Ieşi, aşa, în pijămăluţa subţire ce părea o sfidare în faţa norilor şi întinse mâinile  pentru a primi, cu recunoştinţă din preaplinul ei, bucurându-se de aceasta exact ca în clipele copilăriei, în vacanţele de vară, când ploile scurte şi repezi erau deliciul orelor de prânz ce o mai opreau din alergări, purtând-o drept în mijlocul micilor ochiuri de apă care în curând aveau să dispară sub razele soarelui.

Era fericită. Sărutul ploii se dovedi a fi într-adevăr binecuvântat şi înţelese că în viaţă avem alegeri de făcut, putem fi exact aşa cum ne dorim, cum gândim despre noi înşine, urmându-ne calea dreaptă, sau sinuoasă, în funcţie de energia gândurilor ce ne stăpâneşte pe parcurs.

Sărutul ploii dătător de viaţă, de speranţă, deschizător de noi drumuri de-a lungul cărora putem zâmbi curcubeului.

Pe aceeaşi temă mai sunt scrieri pe care le găsiţi în tabel la Eddie.

imagine:

Parfumul… de rouă

parfum

Din prelungirea unui zbor
Eu am ales nemărginirea,
Pe când adoarme stins un dor
Începe a se sfârşi şi vremea
De mângâieri.

Din aripi străvezii de fluturi
Cu gânduri tremurând sub pleoape
Croit-am stele pentru înalturi
Şi lună, soare, chiar păcate,
Că-i omenesc.

Din cuiburile largi de vulturi
Am smuls o pană de cărbune
Să fie pavăză la visuri
Să nu mai zboare cine ştie
Spre ce zări.

Parfum de rouă am cules
Din cupa cerului senin
Ce se răstoarnă mult prea des
Peste-amintiri şi nu mai ştim
Cine-a surâs.

Sau cine-amarnic a mai plans
Peste parfum de primăveri
Cine o pană a mai smuls
De prin uitatele tăceri
Cu zborul frânt.

Şi ce rămâne-n urma lor?!?
Parfum suav de rouă strânsă
Din cupa cerului, din dor,
Din amăgirea cea neplânsă
Istovitor.

Alte scrieri pentru tema de luni „Parfumul…” găsiţi la Eddie în tabel.

Descântec

descantec

Pentru că se doreşte un descântec, o magie albă, care să ne scape de răutate, e necesar să pornim în căutarea ingredientelor la ceasul când ziua se îngână cu noaptea, pe cărări neumblate.

Când înserarea coboară
Până luna să răsară
Trilul de privighetoare
Strâns într-o strecurătoare
Fără să îi pui capac
Atârnată de-un copac
Îţi va da putere nouă
Până-n zorile cu rouă.
Mergi pe urmă de bursuc
Ca să nu mai fii năuc,
În inima codrului
Smulgi acele pinului,
Praf din scoarţă de alun
Ca să fii un om mai bun.
Puful de la căprior
Te va face mai uşor,
Ochi de salamandră
Cu galben pătată,
Vânt de miază-noapte
Încărcat cu şoapte,
Apă rece de izvor
Pusă-n cel mai nou ulcior,
Din pământ iei bulgăre,
Amesteci cu fagure,
Le pui toate în ceaun
Şi culegi numai ce-i bun
Le fereci cu gânduri bune
Să le faci cadou la lume.
Şi de le vezi adunate
Toate în aceeaşi noapte,
Mergi acasă, pregăteşte
Până soarele luceşte
Licoarea cea magică
Ce de rău te vindecă.
Ziua să te odihneşti,
Trupul să ţi-l primeneşti
Pentru seara care vine
Să descânţi numai de bine.
De cu noapte până-n zori
Te stropeşti de nouă ori,
Pe faţă în asfinţit,
Pe trup pân’ la răsărit
Să ai gândurile curate
Ca să scapi de răutate.
Poţi trece şi prin vecini
Ca să îi scapi de venin
Însă să nu fii văzut
Şi să stai cât mai ascuns,
Ca licoarea s-aibă leac
La toţi să le fie drag
Să te-asculte, să te vadă
Şi să nu mai fie sfadă.
Să şopteşti descântec
Uşor ca un cântec
Vorbe bune, alinătoare
Peste lume or să zboare,
Să aducă mulţumire
Şi celor ursuzi din fire.
foto:

 

Mulţumesc tuturor celor ce s-au jucat pe această temă! 🙂

Roxana, Rudia, Sonia.