Pâlpâit de lumânare

lumanare

 

În palme strânse

Speranţe se adună

Pâlpâitoare.

 

imagine:

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Reclame

Intuiţie sau raţiune?

curcubeu

Cred că gândurile nu au nevoie de nici un îndemn atunci când se hotărăsc să hoinărească dezlegate prin toate ungherele minţii.

Uneori sunt dictate de raţiune, aceea care le încorsetează să facă aşa, să fie altfel, într-un anume fel, că ar fi mai bine cum crede ea.

Se revoltă?

Spun că nu ar face aşa cum e mai bine?

Da. De cele mai multe ori.

Demonul acela care stă la pândă în orice colţişor mai întunecat se zbate să iasă la iveală, ori de câte ori are ocazia, iar raţiunea are de dus o luptă, poate chiar un adevărat război, pentru a izbândi.

Dar ele se vor libere, fără constrângeri, chiar şi în bătăliile pe care sunt nevoite a le duce, vor să simtă libertatea de mişcare, spaţiul fără limite, zborul cu aripi de mătase, nu cu acelea dintr-o ceară care se va topi în apropierea oricărei surse de căldură.

Alteori obosesc. Ar avea nevoie de alinare, blândeţe, încurajări, clipe de răgaz în liniştea deplină, căldura şi binecuvântarea pe care le pot afla doar într-un teritoriu sacru,  acela din centrul fiinţei care atât de greu se lasă deschis.

Prind nuanţe de castane arămii coapte sub învelişul acela ţepos ce pare un arici supărat, parfum de pământ reavăn şi ierburi uscate, împrumutate dintr-un flacon uitat deschis care-şi revarsă miresmele ca o halbă umplută în grabă cu revărsări de spumă catifelată, doar doar vor putea să convingă fortăreaţa în a-şi desfereca porţile încătuşate.

Deghizarea fiind deplină, înduplecarea le reuşeşte căci, cine ar putea rezista în faţa unei asemenea ispite?!?

creioane-colorateDe cele mai multe ori se folosesc de culori, dar nu oricare, ci acelea izbucnite din miezul fraged al unor creioane, împrumutând nuanţe de curcubeu, lăsând totul fără etichetă, într-o învălmăşeală teribilă, o abrambureală lipsită de orice logică, al cărui rost doar sufletul îl ştie.

Acela pare a fi timpul intuiţiei, un segment de veac petrecut în deplinătatea acordului dintre zbatere şi calm, echilibrul perfect între simţuri şi spirit, înţelepciune şi patimă, ca un miez perfect copt al unui fruct de avocado cu toate binefacerile lui.

În aceste momente totul e lipsit de vreo defecţiune, perfect fiabil, ardoarea înfruntărilor se îndulceşte în tuşe perfecte de împăcare cu sine, cu centrul fiinţei, cu întreaga lume.

Nu mai are loc nici o contrazicere, orice discuţie încetează, oricare răzvrătire pare inutilă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (indemn, discutie, castane, creioane, halba, flacon, teritoriu, blandete, defectiune, avocado, eticheta, fiabil), găsiţi la Eddie în tabel.

Imagini: Pinterest

 

Lordul nopţii

retina

El, Lordul Nopţii, Visul, mi te-a adus atunci când nici nu mai credeam. Erai frumos şi te vedeam cu ochii copilăriei, aşa cum orice fetiţă îşi vede idealul masculin, cel care îi insuflă curaj, o ocroteşte cu iubire şi poveşti adevărate.

Dar realitatea era cu totul alta şi chiar aşa, visând, mi-am dat seama de aceasta.

Îmi zâmbeai, cum numai tu ştiai să o faci, iar când buzele tale întredeschise au fost pregătite să rostească vorbe am avut puterea să te las acolo unde te aflai, plecând fără a mă uita în urmă.

Te-am alungat cu raţiunea ce-mi striga implacabil că nu e adevărat şi am fugit spre un alt vis, mai aproape de realităţile mele de zi cu zi, mai concret.

Umbrele trecerii tale mi-au rămas definitiv întipărite pe retină, amintindu-mi noapte de noapte, la aceeaşi bătaie de ceas, că-mi vei rămâne scrijelit adânc în suflet pentru eternitate.

Te port cu mine oricând şi oriunde fără să-mi fii povară, ci doar o parte rătăcită pentru puţin timp, atunci când mintea nu putea să înţeleagă această concretizare, sau doar nu voia să o accepte.

Am câteva grame în plus, cam douăzeci şi unu, după părerea unora, nici nu se văd, dar eu le simt atunci când am nevoie de sprijin, încurajare, încrederea că ceea ce urmează să fac voi face bine.

imagine: Pinterest

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă a săptămânii trecute, găsiţi la Eddie în tabel.

Felinarul de sub geam

felinar

Văzuse multe de-a lungul întregii sale existenţe, dar nu suflase nicicând o vorbă, nimănui, despre toate acestea. Stătea impasibil, în singurătatea sa maiestuoasă, privind totul de la o înălţime apreciabilă la care nu ar fi putut ajunge nici un om fără de ajutor.

Poate doar vântul cel veşnic în mişcare, stropii reci din serile cenuşii de toamnă, sau razele jucăuşe din zilele lungi de vară, i-ar fi putut smulge vreun secret, doar fiind martori la fel de tăcuţi, ca şi el, ai acelor clipe.

*

E noapte târzie, acum, iar gândurile învălmăşite îşi caută odihna în palma îngheţată ce sprijină tâmpla pulsândă, se vor ocrotite de rele, învăluite în căldura răspândită cu zgârcenie de o lumânare verzuie ocrotită de un pahar ştirb care poartă ultimele rămăşiţe ale unui fantastic desen auriu.

Razele ce străbat prin sticla semiopacă aruncă umbre fantastice în jur, imaginând personaje gârbovite de tremurul flăcăruii jucăuşe, respiraţia abia simţită făcând-o să danseze în acest fel.

Zbateri de aripi cenuşii, gânduri întoarse spre înăuntrul fiinţei, fantasme abia întrezărite, noapte adâncă coborâtă peste lume, toate la un loc şi fiecare în parte îşi ţes povestea distinct, cu trăiri şi culori diferite.

Se-aşază praful peste gânduri nespuse, păianjenii ţes pânze translucide în colţuri întunecate şi umede de lacrimi necurse, contururile clipelor trecute dansează sacadat, ca într-un dans ritual de început de lume. Îşi râd de insomnia ce mă stăpâneşte. Din aburul cafelei se-nfiripă un djinn ce pare hotărât să-mi împlinească orice dorinţă. Aş vrea…, aş vrea…, iar nehotărârea mea îl alungă definitiv, nu înainte de a se mai roti de câteva ori deasupra ceştii. Printre genele întredeschise zăresc dansul neîntrerupt al flăcăruii ce pare a se stinge, lăsând în urmă miros de fitil ars şi parafină topită. Aburul s-a risipit de mult, iar lichidul întunecat pare acum îngheţat în nemişcarea lui, un fel de foaier la intrarea în iad.

Pendula pendulează peste porţi pierdute, plecate păsuiri prin perioade primitive.

Zgomotul cadenţat îmi pare insuportabil, iar eu cred că am aţipit, sau, doar, am visat cu ochii întredeschişi şi mintea trează scriind crâmpeie de vers în amintiri mătuite.

Toamna din mine e plină de griuri
De clipe căzute în adânci nemişcări
E cer împânzit de nori, cenuşiuri
Ce plâng pe la colţuri de alei, pribegiri.

*

Aroma cafelei mai străjuie doar în amintire, iar felinarul de sub fereastră îmi promite că atunci când razele soarelui îi vor ştirbi strălucirea îmi va şopti doar mie toate poveştile adunate până acum.

Povestea lui, a celui care, seară de seară, stătea sub fereastra ei, pândindu-i orice mişcare, cu speranţa încă vie că îi va putea ierta rătăcirea de o clipă, lăsându-se îmbătat de umbrele pe care silueta diafană le arunca pe frânturile de draperii închise. Povestea ei, a celei căzută în contemplarea scrisorilor pe care le primise cu ani în urmă, visând  la clipele acelea de fericire nepermisă pe care le trăise cu răsuflarea tăiată într-o vară târzie, sperând încă… Şi  multe, multe altele pe care, în scurtul răstimp rămas până la ivirea soarelui, nu mai avu timp să mi le rezume.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă găsiţi aşezat în tabel la Eddie.

imagine:

Rugăciune

ruga

Doamne, doar atât te-aş ruga
Împietreşte un zâmbet pe faţa mea
Să nu ştie nici bunul, nici răul ce simt
Să par mască cioplită-n granit
Surâzând.

Doamne şi încă ceva te-aş ruga
Fă din lacrimi o sărbătoare a mea
Să lucească mereu printre astre,
Să îmi spună poveşti în cuvinte măiastre,
Alinând.

Doamne, te rog, de asculţi ruga mea
Adu-n lume puterea de a ierta
Fă din oameni făpturi de poveste
Care au gând curat, de poţi, izbăveşte
Zâmbind.

Pe aceeaşi temă s-au mai scris rugăciuni ce nu sunt aşezate în nici un tabel, deocamdată.

imagine: Pinterest

Femeia din umbră

femeia

Că este, de cele mai multe ori mâna care conduce din umbră, că puterea ei de sacrificiu pentru fiinţele iubite nu cunoaşte margini, fiind în stare să-şi sacrifice şi ultima secundă pe care ar fi putut-o păstra doar pentru ea, ultimul bănuţ cu care şi-ar fi cumpărat un ruj, o vopsea de păr, o eşarfă, un ceva cât de mic ce i-ar fi adus bucurie, că nu e niciodată indispusă, obosită, neputincioasă atunci când e nevoie de ea, că e în multe alte feluri, ea, FEMEIA, ea, MAMA, ea care preferă să rămână în umbră, „femeia din umbră” doar pentru a-i vedea pe cei dragi împăcaţi, multumiţi, asta o ştim cu toţii şi fiecare a spus-o aşa cum s-a priceput mai bine.

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.” — Mahatma Gandhi

„Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.” — Camil Petrescu

„Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.” — Miguel de Cervantes

„Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă.” — Sigmund Freud

„Noi, femeile, avem nevoie de frumusețe ca să ne iubească bărbații și de prostie ca să-i iubim.” — Coco Chanel

 citate:

imagine: facebook

Poveste fără sfârşit

9d8453666391849e7381ea2561ffe7c2

Dimineţa năvălise cenuşie în ferestre, cerul era acoperit de nori cu forme ciudate, iar aerul umed părea că ar vrea să năvălească în încăpere pentru a se încălzi în atmosfera ce mai păstra căldura nopţii între aşternuturile răvăşite.

O mişcare aproape imperceptibilă o făcu să întredeschidă ochii somnoroşi care, imediat, se închiseră ca pentru a continua visul, dar în rapida lor mişcare observaseră puiul mic, îmbujorat, care încerca să se sustragă de sub plapuma pufoasă pentru ca fără să fie simţit de mama sa să poată face tot ce vrea el până la trezirea acesteia.

Încă cinci minute, îşi spuse ea somnoroasă, măcar cinci minute mai mult în dimineţile de weekend, gândind că acestea o vor ajuta să recupereze orele târzii la care adormea în timpul săptămânii, când nu mai reuşea să ţină pasul cu trecerea rapidă a orelor, a zilelor. Acestea aveau să-i ofere rezervele necesare de energie pentru a face tot ceea ce şi-a propus şi nu credea că ar putea fi un semn de bătrâneţe, nu încă, mai avea atâtea de trăit, de împlinit.

Acest interval  de linişte profundă, când somnul părea încă dulce iar mintea trează o ajuta să-şi croiască planurile pentru ziua ce începea, acest timp nepreţuit, ar fi vrut să poată fi  prelungit cât mai mult.

Ploaia începu să se cearnă mărunt, cu un zgomot liniştitor, în acord cu starea de somnolenţă ce nu voia să o părăsească.

În curând i se va face foame, o deşteptă de-a binelea un gând fugar, ştiind că sosise vremea să părăsească patul confortabil pentru a da ochii cu realităţile de zi cu zi.

Cafetiera răspândea arome proaspete în întreaga casă, ploaia se oprise, pe moment, câte o rază timidă ar fi vrut să dea un alt verdict acelei zile, de seninătate, căldură, frumuseţe tomnatică cu nuanţe arămii, frunze odihnindu-se în palma întinsă, ca un ultim popas spre pământul ce avea nevoie de protecţia lor.

Era un fel de dovadă că toamna îşi intrase cu adevărat în drepturi, alcătuindu-şi trena de frunze ce foşnesc sub paşi uşori, răspândindu-şi miracolele dintr-un corn al abundenţei peste întreaga zare, cu arome ispititoare şi nuanţe aurii.

Rămase, aşa, cu ceaşca de cafea între palmele reci, ca o stană, o statuie de alabastru cu un zâmbet cald întipărit pe buze, care transmitea o linişte şi o pace interioară fără remuşcări, iar lichidul aburind întunecat părea să nu reuşească a-şi transmite căldura plăcută şi aroma tare spre interiorul fiinţei sale.

Un zgomot neaşteptat păru să o aducă la realitate, uşor, firesc, fără tresăriri şi atunci, ca un zidar conştiincios, începu să aşeze piatră lângă piatră, cu gesturi repetate zilnic, construind drumul tot mai durabil al vieţii sale.

Toate momentele, toate trăirile sale, aveau o rădăcină sănătoasă ce-şi trăgea seva din generaţii de oameni harnici cu încredere în ziua de mâine.

Înserarea cobora agale, în casă mirosea a prăjitură cu prune, scorţişoară şi zahăr vanilat, iar ea se pregătea pentru o nouă săptămâna, egală cu cea dinainte, fără cele cinci minute de somn în plus dimineaţa, ca într-o poveste fără sfârşit.

imagine: Pinterest

Din aceeaşi duzină de cuvinte (ploaia, zidar, stana, verdict, interval, dovada, forme, radacina, corn, batranete, palma, remuscari) s-au mai ţesut poveşti pe care le găsiţi în tabel la Eddie, alături de cele scrise pe aceeaşi temă „Poveste fără sfârşit„.