Dacă n-ai fi existat

timp

Dacă n-ai fi existat,

Tu, timp nebun cu aripi temerare

Ce răspândeşti iluzie în jur

Cum că o lume ar fi neschimbătoare.

Dac-ai putea încetini măcar

O clipă, trecerea-ţi haină

Lăsând eternităţii doar un jar

Ce pâlpâie mocnit după furtună.

De n-ai mai transforma-n cenuşă

Tot ce atingi, cu clipe efemere,

Precipitându-se spre aceeaşi uşă

Dar întâlnind doar ziduri, ori crâmpeie,

Cât de puţin de-ai mai fi stat

Pe gânduri, ca un moş zâmbind,

Dacă tu n-ai fi existat

Nu ne-am vedea îmbătrânind.

Să nu mai sapi, adânc, un rid

Pe-un chip aflat în înflorire,

Să laşi un suflet împlinit

Să se afunde-n neuitare,

Să pleci acum, definitiv,

Spre alte lumi care aşteaptă,

Cu nerăbdare, un deznodământ

La astă soartă cam nedreaptă.

Dacă nu ai fi existat,

Tu, timp nebun cu aripi temerare,

Dacă nu ai fi transformat

Speranţele în clipe reci, rătăcitoare,

Dac-ai putea să pleci definitiv

Spre alte galaxii necunoscute

Lăsând în urma ta doar vid

De clipe, ore, de minute.

Minunăţie ar fi.

 

Ce s-a mai scris pe această temă „Dacă n-ai fi existat”, care, probabil, ar fi vrut să facă referire la altceva, găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Anunțuri

Am să-ţi citesc

pictura-paris6773073

Am să-ţi citesc  cu voce tare sau încet

Cuvinte scrise-n grabă  de-un poet

Despre culori, pasteluri şi privighetori,

Despre tot ce-a iubit, sau despre flori,

Despre un oraş învăluit în ceaţă

În care îndrăgostiţii se răsfaţă

Plimbându-se sub clar de lună

Agale, doar ţinându-se de mână.

Am să-ţi citesc cu voce tare sau încet

Despre ce nu a scris nici un poet,

Despre picturi, sub clar de lună,

Pe care le admirăm,azi, împreună,

Despre culori, magie şi lumini,

Despre cei ce se simt sublimi,

Pe străzile micuţe, întortocheate,

Vibrând la vise făurite, pe-nserate.

Pe aceeaşă temă, dată de imaginea de mai sus, s-au scris şi alte articole pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

 

 

 

Şoapte în noapte

noapte-calduroasa-si-vise-frumoase_38f13dde1756bb

Auzi cum foșnesc codrii în noapte
De parcă ar vrea să strângă
În adâncul întunecimii lor
Toată nevolnicia unei lumi?

Auzi cum se tânguie talazurile
Izbindu-se de malurile reci
De parcă ar vrea să ducă în depărtări
Cele mai întunecate secrete?

Auzi cum plutesc nori întunecaţi 
În noaptea adâncă şi rece
De parcă aşteaptă să fie certaţi

De stele ce nu dorm pereche? 

Sunt aburi tăcuţi din mirare iscaţi,
Sunt sufletele îngemănate,
Sau ochi ce-au rămas goi şi uscaţi
Or fi doar şoapte în noapte?

 

Alte fantezii iscate de tema săptămânii găsiţi la Eddie în tabel.

Azi – nimic

Carassius-auratus-300x279

A fost doar un vis
Între mine şi tine
Peştişor auriu,
O dorinţă nescrisă,
O visare nespusă
Ce parcă n-o ştiu.

A fost doar poveste
Între noi, amândoi,
Visător şi un peşte.
A fost doar baladă,
Vorbe prinse-n acoladă
Ca-n năvodul pustiu.

A fost doar o vrere
Ce încă mai cere
Împliniri,
Însă, tu ai uitat
Dacă s-au întâmplat
Făuriri.

Şi din toate aceste
Vis, dorinţă, poveste,
Amintiri,
A rămas doar uimirea
C-ai uitat împlinirea
Unei vreri.

Peştişor auriu
Azi nu vreau să-ţi mai scriu
Chiar nimic.

Ce s-a mai scris despre această imagine, care constituie tema săptămânii, găsiţi la Eddie în tabel.

Sărutul ploii

dans-in-ploaie

Abia acum îşi dădea seama că ea nu ascultase niciodată ploaia, nu-i urmărise ritmul, nu o simţise ca pe un dans al stropilor, ce-n graba lor îmbraţişau tot ce le ieşea în cale, nu se gândise că ea ar putea săruta pământul, ar putea alunga migrene doar ascultându-i cadenţa, ar putea linisti gânduri, adăpa visuri în nopţi fără lună, calma spirite neliniştite.

Nu, la toate astea nu se gândise până acum. De câte ori începea să plouă bombănea nemulţumită că iar a uitat umbrela acasă, sau, că tocmai încălţase pantofii cei noi, a caror piele lăcuită ar putea avea de suferit, haina cea mai  bună se putea păta, dar, mai ales, coafura ei cea elaborată nu va mai fi la fel. Alesese să vadă doar ceea ce putea aduce negativ ploaia, dar la toate beneficiile ei nu se gândise.

Aşa făcuse şi cu celelalte aspecte ale vieţii ei. Serviciul i se părea obositor, drumul dinspre şi înspre locuinţa ei, la fel, cozile de la casele supermarcheturilor insuportabile, chiar daca era doar a doua sau a treia persoană, la piaţă nimic nu i se mai părea proaspăt sau bun de consumat. Trecea prin viaţă mormăind, încărcată de cârcoteli, ca o babă veşnic posacă şi nemulţumită, iar cu felul acesta de a fi reuşişe să îndepărteze puţinele prietene pe care le avuse. Orele se târau alene, căpătând contururi cenuşii, alungase culoarea şi micile bucurii de zi cu zi ce i-ar fi făcut viaţa  mai frumoasă, dar astăzi părea să fie altfel, un început plin de semnificaţii aparte.

Soarele îi strălucea zburdalnic în ferestre având puterea de a-i aduce bucurie, păsările ciripeau gureşe pe ramurile ce-i băteau în geam fără ca sunetele lor să i se mai pară deranjante, florile din glastre erau mai vesele ca oricând, pline de culoare şi parfum discret, totul părea să fie încărcat de bucuria de a trăi, de parcă, nicicând nu mai fusese astfel.

Se întinse alene, sub aşternuturile ce încă îi mai păstrau căldura, ca o pisică dezmierdată de primele raze ale soarelui, zâmbind porni apoi în paşi de dans spre  cafetiera ce-i va prepara cea mai bună cafea din lume, aromată, caldă, îmbietoare, singurul aliat ce-i rămăsese în ultima vreme.

Nori pufoşi păreau că se joacă “de-a prinselea” pe întinderea azurie, tot alergând şi alergând din calea unui urmăritor nevăzut.

Aşteptând curgerea lentă a cafetierei să ia sfârşit zări ceea ce nu se aşteptase să vadă tocmai astăzi, urmăritorii, nori negri, cenuşii, purtaţi de vântul ce îşi înteţise puterea. Inevitabilul se produse. Un zgomot puternic brăzdă văzduhul urmat de o lumină roşiatică, iar în clipa următoare stropi mari şi grei începură a se prăvăli peste lume.

Deschise larg uşile balconului, ca pentru a se hrăni cu mirosul de pământ reavăn, încărcat de parfumul florilor şi pe negândite păşi afară, de parcă, ar fi vrut să primească sărutul încărcat de binecuvântare, ca acela depus de bunici pe frunţile nepoţeilor dragi.

Ieşi, aşa, în pijămăluţa subţire ce părea o sfidare în faţa norilor şi întinse mâinile  pentru a primi, cu recunoştinţă din preaplinul ei, bucurându-se de aceasta exact ca în clipele copilăriei, în vacanţele de vară, când ploile scurte şi repezi erau deliciul orelor de prânz ce o mai opreau din alergări, purtând-o drept în mijlocul micilor ochiuri de apă care în curând aveau să dispară sub razele soarelui.

Era fericită. Sărutul ploii se dovedi a fi într-adevăr binecuvântat şi înţelese că în viaţă avem alegeri de făcut, putem fi exact aşa cum ne dorim, cum gândim despre noi înşine, urmându-ne calea dreaptă, sau sinuoasă, în funcţie de energia gândurilor ce ne stăpâneşte pe parcurs.

Sărutul ploii dătător de viaţă, de speranţă, deschizător de noi drumuri de-a lungul cărora putem zâmbi curcubeului.

Pe aceeaşi temă mai sunt scrieri pe care le găsiţi în tabel la Eddie.

imagine: