
De multe ori am căzut pe gânduri, ca într-o stare de transă neașteptată în care nu reușeam să văd mai departe de momentul actual, darmite să am vreo idee despre ceea ce aș fi putut îmbrăca a doua zi și atunci materia cenușie trimitea fluxuri nervoase, imaginile obiectelor din garderobă se succedau rapid, încercând a face corelații între nuanțe, starea de bună dispoziție, ziua săptămânii, șansă.
Citisem, ce-i drept, de multe ori despre culorile care m-ar putea ajuta, într-un fel sau altul, să-mi schimb atitudinea, să-mi insufle o mai mare încredere nu numai în forțele proprii, ci și în ceea ce îmi era menit, despre influența anumitor planete, zile, energii.
Strânsa legătură dintre zilele săptămânii şi planetele de care acestea sunt guvernate ne este cunoscută majorității dintre noi. Astfel: ziua de luni este guvernată de către Lună, marţi- Marte, miercuri- Mercur, joi- Jupiter, vineri- Venus, sâmbătă- Saturn, iar duminica este aflată sub influenţa Soarelui.
Se spune că lunea, prima zi a săptămânii este indicată pentru introspecţie, pentru începerea lucrului în scopuri care ne sunt dragi, ne atrag şi deschid emoţional, pregătindu-ne pentru celelalte zile care urmează. Culorile potrivite acestei zile ar fi, aici părerile sunt împărţite, argintiu, culoarea perlei, alb sau chiar galben. Sunt culori calme, care ne ajută să trecem mai uşor spre activităţile care ne aşteaptă după un weekend relaxant.
Marţi este ziua în care organismul şi-a regăsit forţa, indicată pentru activităţi care ne solicită, cum ar fi mersul la sală, consumul de energie fizică fiind indicat, iar culoarea cea mai potrivită acestei zile este roşul, în toate nuanţele sale de la roz până la cea mai închisă varietate a acesteia, o culoare vibrantă care sugerează perseverenţă.
Miercuri este ziua cea mai potrivită pentru activităţi intelectuale, examene, testări, comunicare, conferinţe, culorile care ar trebui să predomine în ţinută fiind: violetul-considerată cândva culoarea regală, evocând eleganţă, înţelepciune, chiar introspecţie; chiar verdele în toate nuanţele sale- o culoare a prospeţimii, relaxării, armoniei sau nuanţe de maro- o culoare telurică, a celor ce sunt bine ancoraţi în realitate, demni de încredere, înţelepţi.
Joi suntem plini de voie bună, muncim mai cu spor, facem planuri sau le realizăm pe cele puse la punct până acum, ne distrăm şi totul ni se pare mai uşor. Culorile potrivite acestei zile sunt albastrul- o culoare a încrederii, nuanţele deschise evocând linişte şi calm, galbenul cu toate tonalităţile sale de la cele mai deschise, pale, până la cele mai aprinse, pline de lumină şi expansiune-verbul zilei.
Vinerea- guvernată de planeta iubirii şi a frumuseţii, face trecerea spre sfârşitul săptămânii cu ajutorul nuanţelor de alb-culoarea purităţii, a prospeţimii, o nonculoare, de fapt, cum spun unii; verde- care mai simbolizează şi prosperitatea, confortul, roz- romantism şi feminitate; ziua fiind foarte potrivită pentru întâlniri romantice, o ieşire la teatru sau cinema.
Sâmbăta- putem etala un aer mistic, rafinat, prin accente ale culorilor închise ca negrul- sobru şi distins, conferind eleganţă şi rafinament; violet, mov închis- o zi a austerităţii, potrivită pentru a evalua activităţile din timpul săptămânii, putând corecta ceea ce nu este tocmai cum ne-am dorit şi face noi planuri pe termen lung.
Duminica- o zi de odihnă în care putem redeveni copii, jucându-ne, dând frâu liber imaginaţiei, păstrându-ne prospeţimea şi spiritul liber, fiind o zi guvernată de soare putem alcătui ţinute în culori luminoase cu nuanţe de portocaliu- care ne întăreşte starea de bine, ne remontează, ne încarcă cu energie solară pentru a face faţă cu brio solicitărilor săptămânii care va urma.
Acestea sunt doar sugestii, existând într-adevăr o legătură între culori, starea de spirit, planete guvernante şi zilele săptămânii, nefiind necesar ca întreaga ţinută să fie în nuanţele menţionate, fiind suficient un accesoriu (o eșarfă legată la o gleznă fluturând la orice mișcare sau o șosetă mai lungă purtată drept bandană-gen ”Bravo ai stil”, un sacou agățat pe un umăr pe care nu trebuie să-l mișcăm prea mult de teama că l-am putea rătăci, stricându-ne astfel feng shuiul, devenind scorțoși în mișcări și atitudine), o pată de culoare (dar nu de înghețată sau fructe), orice ne poate remonta şi ajuta să trecem mai uşor peste provocările de zi cu zi.
Acestea ar putea fi culorile zilelor noastre. 😀 Cert este că de câte ori mă gândesc la ce voi purta mâine, îmi amintesc toate acestea, iar ziua ce urmează a începe chiar mi se pare mult mai bună. 🙂