Nocturnă

Luna-i doar un paravan   
Scrijelit de indiscreţii
Stând ascunsă dup-un ram
Nopţii poate să-i dea lecţii
De lumină.

Stelele-s doar nişte ochi
Ce clipesc ades, mioape,
Descântate de deochi
Strălucirea dintre pleoape
E lumină.

Un car e când mic, când mare,
Printre zeci de constelaţii
Răscoleşte în uitare,
Între multele senzaţii
Ani lumină.

Se întrevede şi-o cometă
Printre aştri luminând,
Rece, albă, împăunată
Îşi poartă coada-mprăştiind
Doar lumină.

Undeva-n Calea Lactee
Un gând  nu vrea să adoarmă
Se tot joacă, răsuceşte,
În spirale se întoarnă
Spre lumină.

Când e trecut de miezul nopții, nu reuşeşti să adormi şi gândurile-ţi călătoresc aiurea… 😀

imagine: Pinterest

Să-mi fii…

Surâsul ivit odată cu zorii

Pe cer roşiatic de visuri brăzdat,

Un mugur pleznind timid în magnolii

Parfum stăruind în gândul uitat.

 

O şoaptă rămasă în pragu-nserării

Pe clape stârnind un adagio trist,

Chopin ca o rugă adusă mirării

A minunii că esti şi eu mai exist.

 

Să-mi fii fericirea ce azi mă încearcă

În zări de mătase purtându-mă-n zbor,

Să-mi duci nevorbirea pe umeri, povară

Ca valsul tăcut atârnat de un dor.

 

Să-mi fii… mugur naiv de magnolii,

Parfum stăruind pe clape şi-n gând,

O şoaptă uitată în pragu-nserării

Chopin, cu mirarea că încă mai sunt…

 

Din înalt

Din înaltul semeţ de-un albastru argintiu

Aş putea să desprind zâmbetul cel zglobiu

Nu un rictus ce taie adânc, bisturiu,

Coborând peste breasla unora ce nu ştiu

Cât înseamnă tăceri, resemnări şi nesomn

Adâncite în sufletul simplu de om.

 

Din înaltul semeţ, cu o formă extremă,

Aş putea să culeg gând pufos, teoremă ,

Să-l sculptez în scrisoarea aceea perenă

Ce transcende o viaţă, o clipă eternă,

Fără plic sau ştampilă, fără destinatar,

Doar trecând peste lume, ca un suflu hoinar.

 

Din înaltul semeţ mi-aş lua inspiraţie

Ca să scriu, să tot scriu fără vreo conotație

Despre alge sau nori, despre vreo conspiraţie,

Despre cum să-ţi păstrezi zilnic o aspiraţie,

Neputând să-nțelegi toate acele mizerii,

Să mai crezi că eşti bun, pus în slujba grandorii.

 

Din înaltul semeţ, ca un ochi de pisică,

Am ales zâmbet blând şi fugar ce abdică,

Iz uşor de aloe, frunză sălbaticită,

O poveste uşoară, poate adeverită,

Gând curat, desenând doar al meu curcubeu

Imprimat pe manşetă, dintr-un vârf de stilou.

 

Mirări răscolitoare

Un arc de cerc la pândă
Fluturi dansând în noapte
Tăcerea o desparte
În doruri.

O împresurare blândă
Parfum ce răscolește
Pământ care mustește
În deliruri.

Dintr-o mirare ascunsă
Privirea ca o floare
Dă glasului muţire
În versuri.

Ar vrea să amăgească
Stoluri răscolitoare
Plutinde pe o boare
În șerpuiri.

 

imagine: Pinterest

Mamei

E mama primul, singurul cuvânt
Rostit în şoaptă ca un legământ
Îl port în suflet şi mi-l fac veşmânt
Al visurilor de copil, silabe legănând. 

O lume-ntreagă fără de zăbavă răvăşeşte
Să-ţi afle fericirea, tu ştii că te iubeşte,
Iar glasul tău cel dulce blând o cheamă
Cu-acelaşi vechi şi nou cuvânt, un murmur- mamă. 

E mama primul, singurul cuvânt
Rostit în şoaptă ca un legământ
Şi vechi şi nou de-a pururi va rămâne
Un gând pios, un început de rugăciune. 

imagine: G+