Nălucă

Îmi bântui diminețile reci și cețoase
Chiar înainte de răsăritul soarelui
Când pleoapele sunt încă strânse, somnoroase
Și visul mai poartă nuanța albastrului.

Cu brațe de neguri înconjurându-mi gândul
Aduci cu-a ta fire un veșnic dor de ducă
Fiind în stare a străbate-ntreg pământul,
Dar tu te risipești discret ca o nălucă.

Şi-apoi, în timpul zilei, mi te insinuezi
În orişice mişcare punând nesiguranţă,
Cu ochii cenuşii ce licăresc, diminuezi
Tot ce ar fi putut să aibă importanţă.

Îmi bântui serile rămase preţioase
Împrăştiind în juru-ţi fugarul dor de ducă
Ce lasă aripi tresărind neputincioase
Apoi te risipeşti, discret, ca o nălucă.

imagine: Pinterest

Într-un pahar de hârtie

 

Am dus pe furiş clipele la culcare
Într-un pahar de hârtie
Să nu se aştearnă peste ele uitare,
Păzindu-le o veşnicie.

Un râu de lumină izvorăşte din floare
Mişcător fir de trestie
O oră, doar clipă acuma îmi pare
Fatală autosugestie.

Am strâns în mănunchi zilele luminoase,
Purtând împlinirea la brâu,
Iar noaptea, stele de aur îmi ţese
Pe-al timpului râu.

Trecutul mi-e dascăl ce vrea sa-mi arate
Cum vremea e prinsă-n tabel
Secunda, uimiri nesfârşite să poarte
Un val răzvrătit în rastel.

Am dus pe furiş clipele la culcare
Într-un pahar de hârtie
O oră, doar clipă acuma îmi pare
Fatală autosugestie.

 

Imagine: Pinterest

Cochilii

 

Uneori reuşesc să mă strecor spre seară
Printre inerţii şi obiceiuri cotidiene
Într-o primăvară incertă şi medievală
Ce-şi poartă culoarea sub piele, tatuaje eterne.

Alteori, când la suprafaţă ies nesiguranţe
Mă ascund, mai adânc, în cochilii uitate de melci
Luând  cu mine licăriri străvezii şi fragranţe,
Paşi tăcuţi ce purtau amintiri, infantile poteci.

Şi ascult şoapte stranii ce par a veni de departe,
Aparenţele nefiindu-mi prea cunoscute,
Ca şi cum ar citi dintr-o carte, cuvinte în noapte.
Aducând în privire suveniruri neştiute.

 

imagine: Pinterest

Muza-meduza

Cu aripi noi, de porumbel,
La bicicleta cea albastră
Am pedalat la nesfârşit
Pe un pervaz de la fereastră.

Întâi trecuse doar un ceas  
Din jocul nou, şi o secundă
Un nor rămase fără glas
Cercând lumina s-o ascundă.

Sub podul galben, temător,
Urzit din razele de lună
Trecea o barcă cu motor
Ca o fantomă, cea din urmă.

Curgea-n auz un fâlfâit
De aripi moi, ca de meduză,
Iar zborul timpului grăbit
Îmi adormise iar o muză.

Visa zâmbind ca-ntr-un clişeu,
Iar chipu-i mângâiat de plete
Părea să-l fi văzut doar eu
Mirare, clipe desuete.

Prin gene încă-i zăboveau
Trei aripi mari de fluture,
Pe fruntea ei albie străluceau
Ca într-un răsărit, cuvintele.

Îmi era teamă s-o trezesc
Chiar şi c-o blândă răsuflare,
Un basm uitat să regăsesc
În zborul nopţii înspre soare.

Şi am lăsat-o să viseze
Pe ea, pe domnişoara muză,
Când s-o trezi, mă viziteze
Pe-albastra bicicletă, o meduză.

 

E luni

E, iarăşi, luni
Nici chiar toate cele şapte
Ale lumii antice minuni
Nu ar putea să-nfrâneze
Începutul acestei săptămâni.

E, iarăşi, luni  
Nici toate zâmbetele tale
Adunate-n suave cununi
Sau în scânteieri de opale
Nu pot opri doi nebuni.

Doi mari nebuni ce se grăbesc
Prin ploaia cu stropi mari şi reci
Urmând al vieţii curs firesc
Cu zilele din ce în ce mai seci
Trăindu-şi ritmul nebunesc.

Ţopăind peste bălţi, şcolăreşte,
De parcă un şotron închipuit
Se-aşterne-n faţa lor şi-i amăgeşte
Să salte cât mai sus, uşor icnind,
De griji râzând copilăreşte.

Unde se duc, de unde vin
Doar ei o ştiu sau o gândesc
Eu pot doar să-i urmez, străin,
Închipuind de ce se tot feresc
C-o urmă stinsă de suspin.

E, iarăşi, luni
„Nici iarba astăzi nu creşte”
Se filozofa din străbuni,
Dar asta e altă poveste
Dintr-un timp ce-ar aduce minuni.

 

… într-o zi ploioasă de luni…

imagine: Pinterest

 

Nocturnă

Luna-i doar un paravan   
Scrijelit de indiscreţii
Stând ascunsă dup-un ram
Nopţii poate să-i dea lecţii
De lumină.

Stelele-s doar nişte ochi
Ce clipesc ades, mioape,
Descântate de deochi
Strălucirea dintre pleoape
E lumină.

Un car e când mic, când mare,
Printre zeci de constelaţii
Răscoleşte în uitare,
Între multele senzaţii
Ani lumină.

Se întrevede şi-o cometă
Printre aştri luminând,
Rece, albă, împăunată
Îşi poartă coada-mprăştiind
Doar lumină.

Undeva-n Calea Lactee
Un gând  nu vrea să adoarmă
Se tot joacă, răsuceşte,
În spirale se întoarnă
Spre lumină.

Când e trecut de miezul nopții, nu reuşeşti să adormi şi gândurile-ţi călătoresc aiurea… 😀

imagine: Pinterest

Să-mi fii…

Surâsul ivit odată cu zorii

Pe cer roşiatic de visuri brăzdat,

Un mugur pleznind timid în magnolii

Parfum stăruind în gândul uitat.

 

O şoaptă rămasă în pragu-nserării

Pe clape stârnind un adagio trist,

Chopin ca o rugă adusă mirării

A minunii că esti şi eu mai exist.

 

Să-mi fii fericirea ce azi mă încearcă

În zări de mătase purtându-mă-n zbor,

Să-mi duci nevorbirea pe umeri, povară

Ca valsul tăcut atârnat de un dor.

 

Să-mi fii… mugur naiv de magnolii,

Parfum stăruind pe clape şi-n gând,

O şoaptă uitată în pragu-nserării

Chopin, cu mirarea că încă mai sunt…