Azi, o floare și un zâmbet

Imagine:Pinterest

Am prins o floare-n butoniera zilei
Să-mi consemneze că sub albul pur
Stau patimi ce-s captive în cătușele iubirii
Dintr-un târziu de vară, pe-nserat.

Din ziua-n care mai plecau cocorii
Și toamna ne zâmbea din depărtări
Ne promitea că va-nveli și norii
În aur scurs, poveste fără deportări.

Și-s prizoniere unor clipe efemere
De parcă ieri s-a transformat în azi
Și-un  astăzi se va preschimba în mâine
Iar până la eternitate nu-i decât un pas.

Azi la manșete am agățat un zâmbet
Ce se lărgește-n roșu-rubiniu, căci azi
De prin ninsoarea pură, fără umblet
Se iscă șoapte și povești, curg amintiri fără zăgaz .

 

E-o molimă-n oraș, iubite – glossă

E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi
C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi.

E liniște printre morminte, cu măști nu mai putem jeli, greoi
Se afundă-n riduri de-oseminte necurse lacrimi strânse în șuvoi
Care-au secat speranța în mai bine și visurile dintre noi.
Pe-aleile bătătorite de pașii cei îndoliați ai soartei
Preumblă toamna cea cernită cu giulgiul greu de zgura hâtrei
E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei.

Se scutură pomii de frunze și parcă ar aduce înapoi
Parfumul risipit pe tâmple, iluziile peste amândoi
Copiii care-am fost odată acum rămași tăcuți și goi
În brațele neiertătoare a nefirescului și- a luptei
Ce se iscase-n primăvară printre cohortele planetei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei.

Și-i liniște-n oraș, iubite, ninsorile par să nu aib-acces
De-a se așterne calm, neprihănite, peste ororile-n exces
Și peste lumea asta îndârjită de efemerul, palidul, succes.
E liniște-n oraș, iubite și ce-aș mai vrea să scutur flori de tei
Peste deschisele morminte din inimi sau să strig spre zei
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei.

E noapte neagră în oraș, iubite, lapovițează trist și-afurisit
Cad stropi și fulgi, iar în cuvinte aș vrea să ning-acum neostoit
Cu albele vocale și consoane ce au scăpat ca dintr-un labirint
Care fusese populat cu gânduri incerte, înghețate ca un sloi
Ce își așteaptă primăvara și-nmugurirea șoaptelor în doi
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi.

Și ploaia asta-mi susură-n ureche litanii spuse-n cimitir
Peste sicriele acoperite ce n-au mai fost unse cu mir,
Iar sufletele-ngrămădite în norii negri parcă își dau gir
Pentru fragile bucurii ce n-au mai fost trăite, însă noi
Ne ducem viețile-nainte prin moină, frica e-n amândoi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi.

Mi-e teamă să rostesc cuvinte și astăzi pare parcă prea târziu
Printre schelete, jocurile toate s-au rătăcit și nu mai știu
De-au fost vreodată adevărate sau doar iluzii în pustiu.
E-o molimă-n oraș, iubite și-i lumea transformată-n mușuroi
Cu reguli tot mai des confuze, cu zborul frânt, cu mers greoi,
C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi.

C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi.
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei
E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei.

***

M-am prins în jocul unui Pisic , pornit inițial de aici, căruia îi mulțumesc pentru că m-a acceptat  și, trebuie să recunosc, este pentru prima dată când încerc a scrie glossă. Rezultatul l-ați văzut aici. 😀

O simplă cafea

Din boabele proaspăt trecute prin valțurile de chihlimbar
Se furișează o poveste cu arome desuete și gust ușor amar,
Se presară apoi un praf de cardamom, cât un fir de nisip însorit,
Doar atât, cât un bob, pentru un gust de-a dreptul desăvârșit.
Un strop de miere aurie luminează în întregime tabloul final,
Îndulcindu-l cât să iște un răsărit ruginiu, molatec, autumnal.

imagine: Pinterest

O zi. La ferestre
Un surâs fără veste
Arome terestre
Bucuria dimineții
O simplă cafea.

***

Astăzi, întâi octombrie,  este Ziua Internațională a Cafelei și, cu această ocazie, m-am gândit să vă dăruiesc una virtuală.

Să vă fie ziua înmiresmată și luminoasă! 🙂

Septembrie trei

 

imagine:Pinterest

Septembrie trei
Într-o joi
Cu soarele blând prins în  mreje de nori
Lumina răsfrânge anemic prin noi
O joacă de gânduri, de fluturi, de flori.

Septembrie trei
Într-o joi
Prin zgura umbroasă a zilelor moi
Expunem păcate uitate și goi
De doruri ne frângem în umbre de doi.

 

Septembrie trei
Într-o joi
Ni-s orele parcă mai repezi, un roi
De inimi răzlețe sculptate-ntr-un sloi
Și-s mâinile aripi scăldate în ploi.

Septembrie trei
Într-o joi …

***

Happy birthday to me…! :))

 

O primăvară

Imagine:Pinterest

E primăvara anotimp cochet cu tresăriri
De ghiocei și de brândușe viorii,
Narcise parfumate ce-și trimit în lume
Miresmele suave sau nebune.

Peste alei trec pași grăbiți de călători
Prin lumea parcă stoarsă de culori
Ce pare a reînvia sub razele timide
Scoțând din amorțire magie, zâmbete.

Un lung suspin ca vaietul  se-aude
Dintre copacii de pe cărăruie
E-al iernii care pleacă ultim glas
Căci nici măcar o zi nu i-a rămas .

Se-arată gânduri pline de speranță
Ce-or înflori în primăvara astă
Nouă și blândă cu parfum incert
Ce pune stăpânire pe noi încet-încet.

Și iarba adormită vrea să-nverzească
Intrând în ritmul vieții, în liniștea firească
Și-or înflori de-acuma alte vise
Peste pustiul unei ierni neninse.

S-or ridica pe plaiuri clopoței
Ce-or să vestească reînvierea ei
A inimii naturii ce-n somn greu
Și-a-ncetinit suflarea  în ritmul său

E primăvara anotimp sprințar
Ce-aduce bucurie, un întreg bazar
De adieri călduțe și miresme noi
De vise, de culori, de armonii în doi.

 

 

De am privi

De am privi norii, din când în când,
Am putea desluși care ne sunt dorințele,
Năzuința de a atinge basmul nemuririi
Și semnele ce vor rămâne în urma noastră.

De am privi soarele, din când în când,
Am putea descoperi cum să-i adunăm pe cei dragi
În jurul unei străluciri de poveste ce se numește viață
Trăită cu adevărat în tihnă și armonie ca-ntr-o magie.

De am privi cerul, din când în când,
Am putea învinge teama aceea inexplicabilă
De a nu reuși să facem, la timp,  tot ce ne dorim
Să împăcăm limitările cu graba și neputința de infinit.

 

Aripi

Şi-ar fi dorit să se nască o poveste
Cu fâlfâit de aripi arămii,
Dar cuvintele nu se mai lasă înşirate
În felul acesta. Poate doar acum.

Şi-ar fi dorit să se  nască un cântec
Pe fâlfâit de aripi arămii,
Dar sunetele tac speriate de ritmul
Unei inimi prea pline. De recunoştinţă.

Şi-ar fi dorit ca gândurile să îi zboare
Cu fâlfâit de aripi arămii
Tivind punți de curcubeie măiastre
Până la alte gânduri răzleţe. Peste care a nins.

Aripi pâlpâind în zbor fremătător de cuvinte.

Imagine: Pinterest

 

 

Vers nou

Imagine:Pinterest Noul an ninge printre gânduri răzlețe
Caleidoscop de simțiri dospite la cald
Un chip,
Un cuvânt,
Un zâmbet înflorind.

Și-aduce prin cerneri de fulgi și de visuri,
Prin albul lăptos de iarnă timidă
Un dor,
Un albastru,
Un verde târziu,
O urare de bine pentru zile ce vin.

Ar vrea să te întrebe de încă mai știi
Despre gândul acela ce-a trecut furișat
O cometă,
O pâlpâire,
O aripă-n zbor.

Și-a lăsat că o trenă aurie zvâcnind
Amalgam de emoții adunate-n cocon
De mătase,
De aur,
De hohot nebun
Și-o urare de bine pentru zile ce vin.

Imagine: Pinterest

Mai e o toamnă

imagine: Pinterest

Ți-aș mai  fi spus ceva acum când toamna doarme
Învăluită-n miere și scânteieri de-aramă
Ducându-și abundența îmbietoare ca o doamnă
Mai e o altă blândă toamnă până mâine.

Ți-aș mai fi spus ceva acum când visul molcom
De bogății secrete adunate-n pumni
Alungă gânduri grele ce nu mai fac minuni
Șoptind timid spre toamna ce doarme până mâine.

Ți-aș mai fi spus ceva acum când zorii zilei
Scăldați în purpură, în bronz și flăcări încă vii
Dau tonul unei zilei cu gânduri aurii
Și ne trimit un zâmbet de toamnă până mâine.

De ți-aș fi spus ceva acum când toamna doarme
Învăluită-n miere și scânteieri de-aramă
O cadră înmiresmată cuprinsă într-o ramă
Ți-aș fi șoptit ca toamna ce-i blândă până mâine.

 

Plouă

Plouă ca-ntr-un început de comedie
Tragică jucată pe-nserate
Într-o minte învăluită în nebunie
Doar cu personaje întrupate
Dintr-un cerc de fum.

imagine: Pinterest

 

Plouă ca lungi hohote de plâns
Izbucnite din dureri amare
După ce o întreagă lume a râs
De actorii unei comedii bizare
La răscruci de drum.

 

Plouă ca-ntr-un început de parodie
Cu speranțe care au tăcut
Zâmbet înrudind meschinărie
Cu grimasă, ciob dintr-un film mut,
O depresie ce-a început postum.