La naiba cu principiile!

Lumea trăieşte după anumite reguli bine stabilite, şi-a format anumite principii pe care să le urmeze, greu fiindu-i să se abată de la ele, însă, poate veni o zi în care toate acestea să explodeze, răspândindu-se în miliarde de bucăţele aruncate în toate punctele cardinale ştiute sau încă nedescoperite, simţind că toate conceptele ce i-au fost călăuză până atunci îşi pierd rostul şi valoarea.

Se spune că „Oamenii cu principii sunt cei care cad cel mai rău şi se afundă cel mai mult.”, iar asta se poate întâmpla oricând, pe neaşteptate.

Am vrea să ne arătăm fericirea întregului Univers, să ne-o strigăm din toţi rărunchii, însă ceva ne opreşte. Ne ascundem după diminutive, pseudonime, suntem în stare de orice pentru a ne păstra, cât de cât, parte din mister, din adevărata identitate, iar asta nu ar fi tot, atunci când o mică părticică din acele „principii” adânc înrădăcinate în subconştient, atât de adânc, încât, nicio acţiune conştientă nu ar putea-o şterge definitiv, atentează la cadenţa obişnuită a curgerii fireşti cu care suntem învăţaţi, totul pare doar un angrenaj defect.

Cum ar fi să lăsăm deoparte toate constrângerile, complexele, tiparele cu care ne-am născut şi crescut, să punem câteva bucăţi de dinamită, acolo, în cel mai ascuns ungher al firii, pentru a putea trăi eliberaţi de ele, să ne curăţăm mintea de frici şi iluzii?!?

Uneori simţim că am vrea să ne debarasăm de ele, ca de nişte haine uzate ce nu ni se mai potrivesc, şi să luăm cu o înghiţitură lacomă o parte din marea felie de libertate ce ne este oferită tuturor, gratuit, dar nu, ele, principiile, vin şi ne trag de mânecă, parcă pentru a ne atenţiona că suntem pe cale de a face ceva greşit. Ne mulţumim, atunci, cu porţia dinainte stabilită, satisfăcătoare, calculată în aşa fel încât să nu rămânem nici flămânzi, dar nici să nu ne îngrăşăm.

Continuarea… aici.

imagine: Pinterest

Muza-meduza

Cu aripi noi, de porumbel,
La bicicleta cea albastră
Am pedalat la nesfârşit
Pe un pervaz de la fereastră.

Întâi trecuse doar un ceas  
Din jocul nou, şi o secundă
Un nor rămase fără glas
Cercând lumina s-o ascundă.

Sub podul galben, temător,
Urzit din razele de lună
Trecea o barcă cu motor
Ca o fantomă, cea din urmă.

Curgea-n auz un fâlfâit
De aripi moi, ca de meduză,
Iar zborul timpului grăbit
Îmi adormise iar o muză.

Visa zâmbind ca-ntr-un clişeu,
Iar chipu-i mângâiat de plete
Părea să-l fi văzut doar eu
Mirare, clipe desuete.

Prin gene încă-i zăboveau
Trei aripi mari de fluture,
Pe fruntea ei albie străluceau
Ca într-un răsărit, cuvintele.

Îmi era teamă s-o trezesc
Chiar şi c-o blândă răsuflare,
Un basm uitat să regăsesc
În zborul nopţii înspre soare.

Şi am lăsat-o să viseze
Pe ea, pe domnişoara muză,
Când s-o trezi, mă viziteze
Pe-albastra bicicletă, o meduză.

 

În joacă

 

Pe coama timpului, albită         
De treceri, stă să năvălească
O clipă, încă neștirbită
De dor, o pasăre măiastră
În zbor.

Ca-ntr-un concert în premieră
Secundele-s aliniate
Spre start, o clipă efemeră
Ce are trac, le tot împarte
În absurde.

Pe trunchiul de pian pictat
Cu grijă de-o pană albastră
Poemul pare-ngândurat
El știe doar să zdrăngănească
În mod minor.

Și mare zarvă se pornise
Între poem, clipe, secunde,
Țâșneau cuvintele ascunse
Ca dintr-o stație cu unde
Nepermise.

Un element ce ignorase
Toată acestă nebunie
Porni, de parcă se înviorase,
Să le reducă la muțenie
Cântând.

Ca o  mașină fără frâne
Ce-și poartă aripile din fier
În zbor de timp, luciri zâne
Ce nemurirea nu și-o cer
În gând.

Trec zile, luni, tot ca secunde
Lăsând în urma lor doar zgură,
Iar anii muți nu pot ascunde
Momentele de anvergură
Infinit.

Pe coama timpului- narcisă
Adusă fără cheltuială
Din primăvara cea apusă
Continuă făgăduială
De parfum.

Dau doi bănuți pentru un gând
Ce nu mai vrea să se-nfiripe
Din teacă pot să scot râzând
Cuvinte, să-mi clădesc aripe
Spre zbor.

 

Din joacă, folosind aceeași duzină de cuvinte ( coama, concert, pictat, grija, statie, element, masina, fier, narcisa, cheltuiala, teaca, banuti) s-au mai ivit scrieri pe care le găsiți la Eddie în tabel.

 

iamgine: Pinterest

E luni

E, iarăşi, luni
Nici chiar toate cele şapte
Ale lumii antice minuni
Nu ar putea să-nfrâneze
Începutul acestei săptămâni.

E, iarăşi, luni  
Nici toate zâmbetele tale
Adunate-n suave cununi
Sau în scânteieri de opale
Nu pot opri doi nebuni.

Doi mari nebuni ce se grăbesc
Prin ploaia cu stropi mari şi reci
Urmând al vieţii curs firesc
Cu zilele din ce în ce mai seci
Trăindu-şi ritmul nebunesc.

Ţopăind peste bălţi, şcolăreşte,
De parcă un şotron închipuit
Se-aşterne-n faţa lor şi-i amăgeşte
Să salte cât mai sus, uşor icnind,
De griji râzând copilăreşte.

Unde se duc, de unde vin
Doar ei o ştiu sau o gândesc
Eu pot doar să-i urmez, străin,
Închipuind de ce se tot feresc
C-o urmă stinsă de suspin.

E, iarăşi, luni
„Nici iarba astăzi nu creşte”
Se filozofa din străbuni,
Dar asta e altă poveste
Dintr-un timp ce-ar aduce minuni.

 

… într-o zi ploioasă de luni…

imagine: Pinterest

 

Parfumul seducţiei

Conversaţia se lega anevoie, dar odată începută…

-Am avut o relaţie cu o femeie din cauza căreia am avut nevoie de multe şedinţe la psiholog. Părinţii mei au fost profesori… Era ceva mai mare ca vârstă, decât mine şi cred că m-a vrut doar pentru bani. Banii, cât mai mulţi, sunt indispensabili, nu-i aşa doamnă?!? Mi se adresă aruncându-mi o privire, în oglinda retrovizoare, ce ar fi vrut să zică „ştiu eu cel  mai bine”. Dar, acum, gata! Cele mai importante persoane, pentru mine, sunt soţia şi copilul meu.

Debitul verbal, aparent dezlânat, m-a făcut să cred că rămăsese ceva, acolo, o rană pe suflet, necicatrizată definitiv.

Oare ce, din atitudinea sau înfăţişarea mea, l-au făcut să mi se adreseze astfel? O fi fost doar unda de parfum care, cred că persista plăcut în jur, ca o înflorire abia adiind în fapt de primăvară?!?

Mă obişnuisem cu notele florale din… simţind că îmi întregesc ţinuta, că fac parte din însăşi personalitatea mea. Dar dacă tocmai el, parfumul…

Eu am iubit-o şi ea… nu a mai continuat, lăsându-ne să ne imaginăm că el, un băiat tânăr, dintr-o familie bună, cu visuri mari, a fost prins în mrejele unei femei cu experienţă de viaţă.

Dragostea lor o fi fost năvalnică, cum este orice lucru interzis, cu speranţe şi elan tineresc, de o parte, iar de cealaltă doar interes.

Îmi imaginam o „Ea”, ale cărei ursitoare fuseseră cam distrate, nereuşind să înduplece Destinul a-i dărui o inteligenţă ascuţită, o frumuseţe aparte, daruri de preţ, iar, pentru asta, a trebuit să muncească mult, în fiecare zi a vieţii ei pentru a compensa, oarecum, aceste neajunsuri. Cu o determinare de invidiat a învăţat secrete, ascunse multora, ale seducţiei, ale vieţii însăşi, absorbind esenţa acestora, reuşind să-şi pună în evidenţă şi chiar să îmbunătăţească, unele atuuri pe care le avea.

Seducţia are propriile ei reguli, iar persoana care le stăpâneşte, cu adevărat, le poate ridica la rang de artă, jonglând cu ele spre a-şi satisface propriile interese.

Iubirea lor s-a mistuit pe meleaguri străine, departe de casă, dar de prea multă patimă arzândă, i-a lăsat istoviţi, doar cu amintiri înmiresmate. Când „Ea” a  crezut că este pregătit să dea piept cu viaţa, cu orice îi va aduce în cale, l-a eliberat de sub puterea seducţiei sale deschizând larg poarta coliviei aurite, lăsându-l să se bucure de tinereţe aşa cum va şti mai bine.

Îmi părea, sincer, rău pentru el şi pentru experienţa prin care trebuise să treacă. Viaţa ne aduce în cale persoane care au rolul de a ne învăţa ceea ce trebuie să ştim pentru a ne desăvârşi, iar dacă nu trecem testul acestor învăţături, experienţele se vor repeta, iar şi iar, până când ne vom trezi cu adevărat.

Încercam să-mi imaginez, în acelaşi timp, ce parfum ar fi putut folosi „Ea”. Să fi fost acelaşi pe care eu îl purtam în acea zi sau doar unul asemănător?!?

Les Ors de Versailles  un parfum reprodus după reţetele de acum 250-300 de ani, găsite în arhivele palatului Regelui Soare, ce poartă cu el comorile nepreţuite, poveştile de amor şi trădările, intrigile ţesute între zidurile care au văzut şi auzit atâtea încercând să respecte cât mai mult formulele originale, ingredientele naturale folosite în acele vremuri.

Se deschide cu note suave de pară caramelizată şi grapefruit roz, având ca note de mijloc iasomia şi zambilele roz, care se sting în notele de bază ale ambrei şi moscului alb, miresme de pământ, lemnoase, ce par a extinde textura caldă, oarecum dulce, a întregii poveşti, delicată, jucăuşă, romantică, floral-fructată.

Acest parfum îmi este mereu aproape, nu numai datorită miresmelor sale, ci şi faptului că l-am câştigat la un concurs fulger organizat de o prietenă dragă mie.

Seducţia, după părerea mea, este o armă cu două tăişuri a cărei mânuire neatentă poate lăsa răni adânci de ambele părţi.

Povestea a fost scrisă pentru tema aleasă de Ella, în cadrul Clubului Condeielor Parfumate, următoarele provocări fiind:

-în data de 7 mai cu tema „Parfumul personajelor din romanul Moarte pe Nil de Agata Christie„,
-în data de 21 mai cu tema „Parfumul magazinelor de altă dată„.

Nocturnă

Luna-i doar un paravan   
Scrijelit de indiscreţii
Stând ascunsă dup-un ram
Nopţii poate să-i dea lecţii
De lumină.

Stelele-s doar nişte ochi
Ce clipesc ades, mioape,
Descântate de deochi
Strălucirea dintre pleoape
E lumină.

Un car e când mic, când mare,
Printre zeci de constelaţii
Răscoleşte în uitare,
Între multele senzaţii
Ani lumină.

Se întrevede şi-o cometă
Printre aştri luminând,
Rece, albă, împăunată
Îşi poartă coada-mprăştiind
Doar lumină.

Undeva-n Calea Lactee
Un gând  nu vrea să adoarmă
Se tot joacă, răsuceşte,
În spirale se întoarnă
Spre lumină.

Când e trecut de miezul nopții, nu reuşeşti să adormi şi gândurile-ţi călătoresc aiurea… 😀

imagine: Pinterest