Iubirea unui cupidon turcoaz

Cu mare însuflețire mă pregătisem pentru noaptea dintre ani, respectând cu  o riguroasă sfințenie toate trucurile aflate în timp, pentru prosperitate, iubire, dorințe împlinite. În noaptea dintre ani e musai să purtăm ceva roșu, de preferat desuurile, pentru iubire și noroc; să avem pe masă un pește întreg, gătit desigur, pentru a înota printre provocări la fel ca el; să nu lipsească boabele de struguri- eu am ales stafide trase-n ciocolată să-mi fie prosperitatea dulce, douăsprezece desigur, tot atâtea câte bătăi de gong sunt; șampanie pentru veselie; bani în buzunare, dacă acestea există în ținuta aleasă; lumânări și alte mici acareturi menite să ne asigure un an minunat.

Prietenele, drăguțele de ele, mă cadorisiseră cu  ”blind date”-ul vieții mele,  ca să  nu trec de una singură în noul an, gândind că, poate, s-o înfiripa vreo relație, iar eu începusem să visez cu ochii deschiși.

O bătaie ușoară în ușă mă smulse din visare, apoi, clinchetul vesel al soneriei mă trezi de-a binelea, aducându-mă cu picioarele pe pământ, nereușind, totuși, să-mi risipească toate emoțiile ce mă asaltau. Precipitându-mă spre intrare, mă împiedic de măsuța ce trona de ani buni în același loc. Cu stângul. Doamne, de n-ar fi chiar de tot sărac cu duhul!

Înainte de a deschide, arunc o privire fugară în oglinda ce acoperea aproape în întregime un perete al holului, iar rezultatul mi s-a părut mai mult decât satisfăcător. Nu degeaba investisem o mare parte din ultimul salariu în tratamente cosmetice, masaje balineze și mezoterapie. Efectul era wow! Chiar și pentru mine care mă știam de o viață. Aproape că nu mă mai recunoșteam în tipa aceea cu picioarele lungi învăluite de ciorapi din mătase, rochia neagră cu decolteu decent, nici prea lungă, nici prea scurtă, ci tocmai potrivită ca mărime și aspect, perfectă pentru o noapte de neuitat.

El era prezentabil, nimic de spus și nici neghiob nu părea.  Mirosea a parfum ales cu grijă și un strop de alcool fin, doar atât cât să mi se pară irezistibil de sexi. Oare a avut nevoie de un stimulent pentru a veni, pentru a-și face curaj?1? El știe. Costumul îi venea bine, parcă prea bine, iar cămașa azurie cu guler răsfrânt, asortată cu ochii în culoarea peruzelei, se așeza perfect pe torsul bine întreținut. Crea un contrast plăcut cu părul în nuanțe închise, de cafea proaspăt prăjită, din care o șuviță rebelă, îi cădea pe frunte, intensificându-i culoarea irișilor și așa destul de neobișnuită. Privirea aceea putea îngheța pe loc orice flacără răzleață a vreunui avânt nelalocul lui și la fel de bine, putea topi orice suflet înghețat pe vreun fund de lac părăsit.  Cravata și-ar fi pierdut rostul, încărcând aspectul inutil. Era mai bine fără, părerea mea.

Chimia și-a făcut simțită prezența imediat. Că o fi fost un amestec de acid cu o bază în cantități și concentrații inegale, nu știu, principalul este că reacția nu a fost una de neutralizare, ci o adevărată explozie de simțuri răscolite și bătăi repezi ale inimii. Ca un foc de artificii străpunsese privirea lui pătrunzătoare învelișul sensibil al plexului meu solar, înfingându-se drept în centrul centrului său. Un cupidon în nuanțe turcoaz flutura din aripi ca un colibri în jurul neuronilor mei năuciți.

imagine: Pinterest

De parcă aș mai fi avut nevoie de ei!?!  Pășisem cu dreptul, chiar dacă mă împiedicasem cu stângul.

Aranjamentul superb de flori care mi-a fost înmânat imediat ce el a pășit în interiorul casei și al vieții mele, a avut  contribuția binemeritată, întregind tabloul unei seri ce se anunța a fi promițătoare.

Secundele vibrau între noi, încărcate de o energie aproape palpabilă, greu de descris în cuvinte. Cred că un pictor ar fi putut-o reda în tonuri de roșu aprins cu fulgerări aurii. Magia era din ce în ce mai prezentă, iar sufletul meu plutea pe norișori zglobii din vată de zahăr. Cu greu am putut inspira adânc. Îngăimând o scuză abia auzită am  dat o fugă în baie pentru un ultim retuș al machiajului și pentru a strecura în una din cupele sutienului o bancnotă, cea mai mare, întru prosperitatea ce va să fie. Când m-am întors, întregul tablou, cu care abia mă familiarizasem și pe care îl acceptasem ca fiind schița reușită a unei adevărate opere de artă fusese schimbat, ca și cum o mână de copil poznaș pictase în locul acestuia ceva ce i s-a părut mai nostim.

Nici urmă de stafide trase în ciocolată. Șampania fusese desfăcută în grabă, turnată în ambele pahare și înghițită, cred că pe nerăsuflate, cu tot cu monedă. Mai vrei prosperitate, mă apostrofez în gând cu năduf, ia prosperitate! Cum faci, fată dragă, de îi nimerești atât de bine pe craii ăștia?
Eei, dar dacă tot s-au dus simbolurile prosperității mele, dorințele încă nerostite, măcar să fac zgomot, mult zgomot pentru alungarea energiilor negative, doar-doar s-o trezi și ‘mnealui ce căzuse, pardon, se așezase, într-o rână pe fotoliu ca răpus de obuze.
Și-ncep a zornăi din morișca de lemn, folosită pe vremuri în timpul meciurilor de pe stadion, a suna din clopoțel și a sparge, plină de nervi, toate baloanele atârnate prin casă pentru care mai că-mi ieșiseră ochii din orbite când le umflasem.

-Nici nu știi cât de frumoasă ești când te enervezi, reuși să îngaime el ca abia trezit dintr-un somn adânc, atunci când energia mea aproape se epuizase în vacarmul pe care îl iscasem.

Am înmărmurit cu mâna întinsă spre carafa plină cu apă rece pe care mă pregătisem să i-o torn între ochi.

Cu abilitate mă prinse de cealaltă mână și mă conduse spre camera de alături.

Acum chiar nu mai aveam grai. Cupidonul meu își schimbase culoarea din turcoaz în fucsia și zbaterile aripilor își răriseră bine ritmul spre deloc. Săgeata arcului său auriu a nimerit, pe nesimțite, drept în mijlocul unui suflet însetat de iubire care s-a dovedit a fi chiar al meu. Își atinsese ținta.

Lumânările fuseseră aprinse de mâna unui magician nevăzut, în care eu clar nu mă transformasem, șampania rece aburise ușor paharele care aveau în ele monedele pregătite din timp, iar muzica pornise și ea în surdină, dirijată de sufletul meu atât  de  anxios, dar și expansiv, în același timp. Cred că dacă ar fi fost o cortină de catifea ar fi putut acoperi întreaga lume cu emoții intense, aducătoare de fericire.

Mai erau doar câteva secunde până la prima bătaie a gongului și el m-a tras mai aproape, într-o îmbrățișare pasională, susurându-mi în ureche:

-La mulți ani, iubire!

Am reușit să bâlbâi un ”la mulți ani!” pentru ca, mai apoi, să rămân din nou fără suflare, pe pași de tangou amețitor, în care am uitat de nervi, de supărare, de toate pregătirile care mi se păruseră zadarnice.

imagine: Pinterest

Eram doar eu și el, un cuplu ce dansa cu pasiunea și ușurința pe care numai multele ore de exersare le pot da. Un sincron perfect.

Dimineața s-a strecurat pe furiș între cutele perdelei, argintând delicat contururile proiectate pe pereții camerei. Florile își păstraseră prospețimea și mirosul lor delicat se amestecase cu parfumul lui, cu al meu, cu al lumânărilor înmiresmate și al șampaniei încă neterminate. O adiere de vânticel răcoros pătrundea prin deschiderea ușii de la balcon, aducând cu ea noi promisiuni, visuri de atins, dorințe mocnite ce-și așteptau împlinirea. O cafea tare și aromată ar fi fost tocmai potrivită acum, îmi ziceam în gând, încă aiurită de prea puținul somn și emoțiile trăite. Alene, părăsesc așternutul cald și zăresc lucind pe parchet bancnota nou nouță cu boaba de strugure verde desenată de mine cu migală într-un colț, chipurile simbol al prosperității, ”un porte bohneure”. Aveam eu o legătură ciudată cu prosperitatea asta. O privesc zâmbind și-mi amintesc cum se strecurase poznașă, după tangoul cu pricina, exact în același loc. El o ridicase și-mi spuse pe un ton jumătate ironic, jumătate glumeț:

-Pentru suma asta sărbătorim și mâine seară. Ce zici? și o strecurase cu o naturalețe nedisimulată în buzunar.

I-aș fi mormăit o vorbă dulce printre dinți, când toate culorile posibile și imposibile ale curcubeului se rânduiseră pe obrajii mei, dar zâmbetul senin și sincer ce-i rămăsese agățat de colțurile gurii, m-a liniștit.

Un zgomot mic, înfundat, m-a făcut să mă urnesc spre bucătărie. Cafetiera bolborosea, împrăștiind ultimele picături de apă fierbinte peste pulberea întunecată.  Fusese programată la aceeași oră din fiecare zi. O făcusem cu o seară înainte?!? Nu eram sigură. Nu mai eram sigură de nimic. Nici măcar de realitatea nopții ce tocmai trecuse, cu toate că mărturie îmi stăteau florile, parfumul și căldura cuibărită în suflet. Cu un gest prea brusc smulg cana din locașul ei, răsturnând pe covor câțiva stropi de cafea. Plină de năduf și cu lacrimi în ochi șterg petele îndărătnice oftând:  Mama ei de viață! Lașul lașilor, nici măcar rămas bun nu și-a luat!

O bătaie ușoară în ușă și clinchetul vesel al soneriei îmi întrerup tirada abia începută. Deschid larg și mută de uimire îl descopăr în prag cu brațele pline de flori și plăcinte calde. Purta o pereche de blugi ce-i veneau ca turnați și un tricou vesel, ici colo ca zgâriat de pisici, într-un fel studiat cu atenție. Era mai frumos decât cu o seară înainte, iar ținuta îi dădea lejeritate în gesturi și o mai mare încredere în sine. De parcă i-ar fi lipsit vreun pic?!? Aveam să aflu că locuia la doar câteva blocuri distanță, însă nu ne întâlnisem niciodată.

M-a prins de mână, fără să mai am timp de comentarii și am observat că gestul acesta devenise într-un timp prea scurt un obicei. S-a oprit exact în mijlocul bucătăriei, unde trona buretele umed trântit peste petele de cafea doar puțin decolorate în încercările mele de a le face invizibile.

– Tu n-ai înțeles că m-am îndrăgostit de tine? A fost ”un coupe de foudre” nimicitor. Ce ai de zis despre asta?

Căpătasem prostul obicei de a nu răspunde întrebărilor, ci doar de a bâlbâi cuvinte neinteligibile, iar asta nu mai putea continua așa. Mi-am strâns pumnii, adunând toată furia în ei și m-am năpustit asupra lui încercând să îl lovesc. Era ca și cum m-aș fi luptat cu un sac de box ce ar fi putut ricoșa oricând, sfârșind prin a fi tot eu cea rănită.

-Puteai să îmi zici măcar bună dimineața sau orice altceva, spun cu un glas întretăiat ce s-ar fi vrut puternic.

-Puteam, dar unde ar mai fi fost surpriza? Răspunde izbucnind într-un râs molipsitor care mă făcea să mă simt atât de acasă.

Am hohotit împreună secunde bune, iar îmbrățișarea lui mă lăsase, din nou, fără suflare. Ne era bine împreună și răspunsurile mele chiar păreau fără sens. Știa că treceam prin aceeași furtună de emoții care ne pecetluise drumul încă din prima clipă.

În poza dintr-un colț al bucătăriei în care zambeam încadrată de cele două prietene , acum pluteau doi cupidoni aurii, iar în mijloc pulsa în ritm nebun o inimă plină de fericire. Cel turcoaz își va găsi locul alături. Asta e! Soarta.

imagine: Pinterest

Am cautat pe blog o poveste de iubire și, spre surprinderea mea, chiar de-mi plac tare mult, nu am găsit. Asa că a trebuit să fie una. Măcar una. 😁

Vina acestei scrieri o poartă Em și Siono.

 

Articol sponsorizat Learn from the experts: Create a successful blog with our brand new courseThe WordPress.com Blog

Are you new to blogging, and do you want step-by-step guidance on how to publish and grow your blog? Learn more about our new Blogging for Beginners course and get 50% off through December 10th.

WordPress.com is excited to announce our newest offering: a course just for beginning bloggers where you’ll learn everything you need to know about blogging from the most trusted experts in the industry. We have helped millions of blogs get up and running, we know what works, and we want you to to know everything we know. This course provides all the fundamental skills and inspiration you need to get your blog started, an interactive community forum, and content updated annually.

O simplă cafea

Din boabele proaspăt trecute prin valțurile de chihlimbar
Se furișează o poveste cu arome desuete și gust ușor amar,
Se presară apoi un praf de cardamom, cât un fir de nisip însorit,
Doar atât, cât un bob, pentru un gust de-a dreptul desăvârșit.
Un strop de miere aurie luminează în întregime tabloul final,
Îndulcindu-l cât să iște un răsărit ruginiu, molatec, autumnal.

imagine: Pinterest

O zi. La ferestre
Un surâs fără veste
Arome terestre
Bucuria dimineții
O simplă cafea.

***

Astăzi, întâi octombrie,  este Ziua Internațională a Cafelei și, cu această ocazie, m-am gândit să vă dăruiesc una virtuală.

Să vă fie ziua înmiresmată și luminoasă! 🙂

Septembrie trei

 

imagine:Pinterest

Septembrie trei
Într-o joi
Cu soarele blând prins în  mreje de nori
Lumina răsfrânge anemic prin noi
O joacă de gânduri, de fluturi, de flori.

Septembrie trei
Într-o joi
Prin zgura umbroasă a zilelor moi
Expunem păcate uitate și goi
De doruri ne frângem în umbre de doi.

 

Septembrie trei
Într-o joi
Ni-s orele parcă mai repezi, un roi
De inimi răzlețe sculptate-ntr-un sloi
Și-s mâinile aripi scăldate în ploi.

Septembrie trei
Într-o joi …

***

Happy birthday to me…! :))

 

Responsabilizarea, dovadă de iubire în vreme de Corona

imagine: Pinterest

Cerul, împovărat de atâtea lacrimi neplânse, apăsa cenușiu peste lume, acoperind cu o mantie sticloasă imaginile apocaliptice. Lumea își oprise fuga nebună, ca  un carusel al cărui angrenaj defect nu mai putea fi reparat, rămas brusc în inerție, tocmai când își luase avânt cu încredere, iar culorile de odinioară se infiltraseră în adâncurile pământului . Totul devenise static, diform, fără contururi precise, negru-cenușiu, înghețat în nemișcare.

 

O rază răzleață, ce reușise să se strecoare neașteptat prin pâcla deasă, lumina, într-o curte părăsită, două trupuri inerte, îmbătrânite înainte de vreme,  cu pielea ternă, ca de sac prea des folosit,  cu părul nins de zgura regretelor cernută prin sita deasă a disperării. Aveau mâinile întinse spre aceeași mască și ochii, încă senini, cu privirile fixe, înlănțuite. Un El și o Ea ce împărțiseră de-a lungul existenței zâmbete, speranțe,  un colț de masă, același cearșaf. Își sorbiseră, printre surâsurile din zori, cafeaua din aceeași cană, crescuseră copii, acum ajunși fiecare la casele lor și se plimbaseră, ținându-se de mână în serile târzii, la poalele pădurii ce începea brusc în continuarea curții acum pustiite.

Trăiseră întreaga viață într-o armonie deplină pentru că știuseră să cedeze, tacit, când unul când celălalt, făcându-și mici concesii pentru ca spiritul liber și iubirea aceea impetuoasă, ce-i animase de la bun început, să nu rămână doar amintiri. Reproșurile nerostite roiau acum în jurul lor ca o gelatină diformă de culoarea mucegaiului. Se avântau năvalnic pentru ca, mai apoi, să plonjeze asupra trupurilor inerte.

 Ar fi trebuit să nu ieșim deloc din casă, aveam cu ce trăi. Pâinea frământată de mâinile tale ar fi fost mult mai gustoasă. se auzi glasul lui nostalgic; covorașul acela de la intrare, îmbibat în clor, pe care tot am amânat să-l pun, în speranța că te vei gândi tu să o faci, poate ne-ar mai fi prelungit zilele -răsuna și glasul ei îndurerat;  măștile medicale, pe care cu greu le-am găsit , dar le-am păstrat pentru urgențe mai mari, poate ne-ar fi ținut departe de molima asta;  am avut atâtea sfaturi și experiențe ale altora drept exemplu, însă nu le-am urmat niciodată până la capăt;  Dacă… poate… răsunau tot mai clar acoperindu-le pe celelalte.

Cuvintele, acum golite de sens, rămăseseră mult timp suspendate în ceața lor densă.  Deodată, parcă începuseră a prinde miros, un iz înțepător de clor ce alunga vinețiul mucegaiului, dizolvându-l.  Un zumzet ciudat acoperi liniștea. Instinctiv, mi-am întins brațele amorțite. Cred că stătusem prea mult timp în poziția aceea de pui ce se simte protejat în pântec. Mă hrănisem cu cenușiu și asta îmi afectase cumva subconștientul. Fusesem încremenită de spaima ce mă cuprinsese și-mi găsisem un oarecare confort în aducerea genunchilor spre piept și împreunarea brațelor, iar efectele le simțeam din plin acum.

Mirosul devenea tot mai pregnant. Părea să muște din pereții groși cu nesaț, înlăturând orice urmă de rezistență, anihilând-o, asemeni unui animal flămând ce-și devorează prada pe nerăsuflate.  Nedumerită, mi-am deschis ochii și privirea mi s-a îndreptat spre fereastră. Un personaj, echipat cu un costum de protecție, așa cum numai în filme văzusem până acum, tocmai părăsea scara blocului, ceea ce îmi lămuri de îndată proveniența mirosului suspect. Întregul cartier fusese dezinfectat. Aleile umede, încă neatinse de pași grăbiți, surâdeau .

Lumina nu mai era captivă, natura își urma nestingherită cursul.  Peste noapte, furișat, mugurii plezniseră în înfloriri parfumate. O mierlă își lansa, dintre crengile liliacului alb, trilurile sprințare. Razele călduțe ale soarelui îmi zâmbeau sfios, la revărsatul zorilor, insinuând în întreaga ființă zeci de culori nemaivăzute și un gând se înfiripă timid, prinzând putere. Totul va fi bine.

Din stânga ușii de la intrare îmi zâmbește în nuanțe puternice ”Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona”, #AsteaAsaSeFac, ca o promisiune a gândului împlinit.

  1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
  2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
  3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
  4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
  5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
  6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
  7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
  8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Urmez cu strictețe toate aceste sfaturi, pe cele care răsună în magazine (dezinfectați-vă mîinile, folosiți mănuși în timpul cumpărăturilor, nu atingeți produsele pe care nu le cumpărați, pe cât posibil preferați să faceți plata cu ajutorul cardului , nu a bancnotelor; păstrați distanța impusă, cea a unui căricior de cumpărături fiind suficientă…), cât și pe acelea citite și răscitite pe mai toate siteurile.  Cumpărăturile făcute în prezența tuturor membrilor familiei cât și consultarea lor la fața locului au devenit o amintire, deocamdată, acestea fiind doar atribuțiile unuia singur, cu lista aferentă, eventual. Las dorul de plimbat, printre rafturile magazinelor sau mallurilor, la dospit, pentru vremurile mai prielnice ce or veni, dar mi-am făcut aliat de nădejde din eMag cu multitudinea de produse atât de necesare și livrarea lor promptă, în siguranță.

Că pielea mâinilor seamănă cu un pergament din cauza spălărilor repetate și a dezinfectantului, nu mai contează. Mă spăl mereu, cu apă caldă și săpun, clătesc și iar mă spăl. Că-mi pare mai tot timpul ba că mi se înfundă nasul, ba că respir mai greu, ba chiar că am accese de temperatură, că mă mănâncă pielea feței pe care nu trebuie să o ating, mai ales când sunt în afara casei, că nu găsesc făină și drojdie la vreun magazin sau alt produs pe care aș fi vrut să-l cumpăr, nu mai pare atât de nefiresc. Știu că e doar mental și-n mijlocul atâtor știri sumbre îmi îndrept atenția spre lucruri plăcute, utile. Important este să urmez toate sfaturile care mă ajută să rămân sănătoasă alături de familie, de cei dragi, să fac orice este necesar pentru a ajuta la stoparea răspândirii virusului, pentru binele nostru, al tuturor. Nu mă mai plâng de nimic, mă responsabilizez.

Și cum responsabilizarea, acum, în vremuri de Covid-19, poate fi și o dovadă de iubire, vă las o imagine foarte grăitoare în acest sens, preluată de pe Facebook, care mi-a plăcut tare mult.

Articol scris pentru  campania inițiată de fondatorul BlogalInitiative, Cristian China-Birta, în cadrul inițiativei #AsteaAsaSeFac, în care a lansat și  ”Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona” cu sfaturi utile menite să ne responsabilizeze în această perioadă de pandemie. 

 

Lumea din interior

imagine: Pinterest

Te simți, uneori, ca pe o scenă  necunoscută, un actor rătăcit între cuvinte inventate ad-hoc și-ți pare greu să privești în față marele adevăr. Ți-s unii dintre pași nesiguri și brațele nu-și găsesc astâmpărul decât atunci când îți imaginezi că ții în mâini scenariul salvator.

E un spectacol improvizat în gând cu mirare și unică redescoperire a sinelui. Ai vrea să fie bine, că doar el triumfă, dar pentru asta ai avea nevoie de o schimbare ce se lasă așteptată. Un suflu nou, încărcat cu senin, care să demonteze tot ceea ce ai crezut până acum că ți-ar fi carte de căpătâi.

Te încrezi în litere și în puterea lor de a făuri cuvinte pline de forța ce poate nărui munții aceia îndărătnici care stau stavilă în împlinirea viselor tale mărețe, transformându-i în deșert. Ai crede că ai reușit dacă nisipul acela arid nu s-ar transforma peste noapte în munți mai înalți decât cei care tocmai s-au surpat.

Și, atunci, o iei de la capăt cu un scenariu improvizat, pe o scenă necunoscută, șovăitor, într-o lume înșelătoare, cu visuri mărețe și munți transformați în deșert.

Am divagat pe tema săptămânii, cu ajutorul cuvintelor propuse de Eddie (scena, adevar, mirare, spectacol, litere, pasi, mâini, redescoperire, crede, bine, schimbare, senin), în ale cărui tabele puteți găsi și alte scrieri .

Responsabil în vreme de Corona

Sosit-a mult aşteptata primăvară
Dar iată că-i vreme de molim-afară
Bătrâni stau în casă, copii nu au şcoală
Toţi ne afundăm în distanţare socială.

Restricţiile toate vor fi mai severe
Cu fiece zi boala prinde putere
Să-i frângem tăria uniţi vom reuşi
Reducând conştient expunerea la viruşi.

Evită transportul în public cât poţi
Distanţa necesară păstreaz-o de toţi
Cumpărăturile fă-le mai raţional
Să ajungă şi altora în mod egal.

Foloseşte mănuşi sau chiar şi o mască
Plăteşte cu cardul nu cu cash la casă
Banii mai poţi să-i numeri altădată
Când lumea va fi cu totul vindecată.

De pleci la serviciu sau revii acasă
Spală-te cu săpun şi cu apă mai caldă
Douăj’ de secunde sau mai mult dacă poţi
Să salvezi sănătatea ta şi a celorlalţi.

Fii deci responsabil în vreme de Corona
Astea aşa se fac, stai mai mult acasă
Când vor trece toate, va şti toată lumea
Că regulile-s făcute să fie respectate.

***

Am răspuns provocării BlogalInitiative 
În cadrul iniţiativei #AsteaAsaSeFac
Cristian China-Birta vă învaţă de bine
Şi poţi cumpăra orice, on line, de la eMAG.

  1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
  2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
  3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
  4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
  5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
  6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
  7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
  8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Efectul iubirii

imagine: Pinterest

Se așeză la pian cu un gest hotărât și mâinile începură  a-i alerga neostenite pe claviatură. Ba mângâia delicat clapele, ba le lovea într-un ritm sacadat.

Sunetele se înlănțuiau armonios ca o eliberare a emoțiilor prea mult timp ferecate.

Se formă atunci o nișă între perechile albe și cele negre, ca un vortex ce-l atrăgea spre necunoscut. L-ar fi putut duce oriunde dacă s-ar fi lăsat cuprins în acest vârtej neașteptat.

Ar fi putut fi ca o renaștere pe ritmuri neștiute. Ar fi putut deveni o frescă pastelată a unei clipe de fericire în dorința de infinit. Ar fi putut fi doar efectul iubirii căzând în picături fine peste întreaga lume, ca o mângâiere. Ar fi reușit să fie un suport indestructibil pentru orice dorință ce se vrea îndeplinită. Ar fi putut…

Din dor de „Jocul celor 12 cuvinte„, de voi, de tema săptămânii (Efectul iubirii), m-am grăbit să aștern câteva rânduri care se vor înscrie  în tabel. Ce alte povești sau povestiri vor ivi cuvintele date (delicat, renastere pastelata, suport, pian, gest, picaturi, oriunde, eliberare, fericire, in, dorinta) găsiți, ca de obicei, la Eddie

O primăvară

Imagine:Pinterest

E primăvara anotimp cochet cu tresăriri
De ghiocei și de brândușe viorii,
Narcise parfumate ce-și trimit în lume
Miresmele suave sau nebune.

Peste alei trec pași grăbiți de călători
Prin lumea parcă stoarsă de culori
Ce pare a reînvia sub razele timide
Scoțând din amorțire magie, zâmbete.

Un lung suspin ca vaietul  se-aude
Dintre copacii de pe cărăruie
E-al iernii care pleacă ultim glas
Căci nici măcar o zi nu i-a rămas .

Se-arată gânduri pline de speranță
Ce-or înflori în primăvara astă
Nouă și blândă cu parfum incert
Ce pune stăpânire pe noi încet-încet.

Și iarba adormită vrea să-nverzească
Intrând în ritmul vieții, în liniștea firească
Și-or înflori de-acuma alte vise
Peste pustiul unei ierni neninse.

S-or ridica pe plaiuri clopoței
Ce-or să vestească reînvierea ei
A inimii naturii ce-n somn greu
Și-a-ncetinit suflarea  în ritmul său

E primăvara anotimp sprințar
Ce-aduce bucurie, un întreg bazar
De adieri călduțe și miresme noi
De vise, de culori, de armonii în doi.