Tot despre cristale, ca o clarificare

 

Nu ştiu dacă în articolul precedent am fost foarte clară, nu ştiu dacă am spus că „o piatră ne poate schimba viaţa”, ştiu doar că am făcut o referire la faptul că „am câştigat la loto”, aşa, ca o glumiţă, nereuşită, fără a avea pretenţia ca cineva să creadă că doar având un  cristal (piatră naturală) în casă viaţa îi va deveni roz în întregime, fără griji, fără nevoi.

Eu cred că e ceva gen- efectul placebo.

De exemplu, ne alegem o puşculiţă. Cu ce scop o cumpărăm? Cu scopul de a face economii, de a aduna în ea banii necesari pentru a ne achiziţiona un lucru pe care l-am dorit mult timp, dar la care am renunţat pentru că fondurile ne erau insuficiente şi am amânat pentru altă dată.

De câte ori vedem acea puşculită ne amintim obiectivul pentru care am cumpărat-o. Economiile. Adunarea sumei aceleia de bani care ne va ajuta în ceea ce ne-am propus, iar asta influenţează subconştientul, cumva, aducându-ne aminte să mai strecurăm câte o monedă acolo. Cât de repede ne vom atinge ţinta depinde doar de mărimea puşculiţei sau valoarea monedelor introduse în ea.

La fel e şi cu pietrele, zic eu.

Le-am cumpărat pentru că ne-au plăcut şi le-am aşezat într-un loc vizibil pentru a ne putea bucura privirile cu ele.

Sunt persoane care îşi achiziţionează, ştiu eu, un ametist, să zicem, pentru că au auzit sau au citit undeva că le-ar putea ajuta în a-şi mări claritatea gândirii şi concentrarea. Deci, îşi cumpără piatra respectivă şi ori de câte ori o privesc sau o ating eforturile de a se calma sau de a se concentra sunt susţinute de gândul pe care l-au avut atunci când şi-au ales piatra respectivă.

Cam aşa cred că funcţionează în cazul celor care nu practică, cu adevărat, cristaloterapia sau meditaţiile.

E cam la fel, modul de funcţionare, ca şi al panoului dorinţelor, dar acesta este deja un alt subiect. 🙂

Anunțuri

Cristale, piramidă şi alte amintiri

Fiindcă tot a povestit Suzana de piramida ei din carton şi efectele acesteia, mi-am amintit că odată, de mult, într-o altă epocă, am avut şi eu o piramidă confecţionată din electrozi pentru sudură, curăţaţi în prealabil de învelişul acela care ajută la sudare. Trebuia ca unghiurile să fie egale, respectând proporţiile celei a lui Keops, la scară redusă, în funcţie de utilizare.

Citisem o carte „Cristalul, această fiinţă vie” scrisă de Dael Walker şi mă apucase un chef nebun, ca o sminteală,  să încerc şi eu câteva din experimentele descrise acolo. S-a prins în joc şi soţul meu care mi-a confecţionat piramida, urmând instrucţiunile date, alegând aparatura necesară pentru aceasta cu mare atenţie. Am ales să purific în acea piramidă un cristal de cuarţ, primit în dar de la o prietenă. Erau în mare vogă cursurile de yoga, ca un fel de ameţire generală care părea să pună stăpânire pe majoritatea dintre noi. De aici legătura cu cristalele, energiile şi beneficiile aduse de ele.

În piramida respectivă trebuia aşezat cristalul, legat cu fire văzute, nu nevăzute, la 2/3 de bază, pentru a fi purificat de informaţiile negative împrumutate între timp. Despre efectul de piramidă s-au scris, s-au făcut studii, s-au demonstrat multe, rămânând ca fiecare dintre noi să ne alegem ceea ce credem că este în acord cu firea şi viaţa noastră de zi cu zi.

bucăţica mea de cuarţ

Ce efect a avut, nu-mi mai amintesc în detaliu, dar ştiu că l-am împărţit în două părţi aproximativ egale (una mie, una lui) şi mult timp le-am purtat aproape.

Aaaa, da! Am câştigat de vreo două ori la loto în perioada aceea, dar cum au venit, la fel de uşor s-au şi dus, banii.

Anii au trecut, yoga a rămas doar o amintire, dar colecţia de cristale a crescut, cumpărându-le mai ales pentru frumuseţea lor.

Unele stau închise în cutiuţele lor, ca într-o cală pe cale de surpare, altele, mai ales în lumina puternică a soarelui de vară, cred că şi-ar dori să aibă drept protecţie un palmier uriaş, să fie acoperite de alge, apa mării, dezmierdate de muzicalitatea unui nai, nu că eu nu mi-aş dori cam aceleaşi lucruri.

cuarţ roz, aventurin, lapis lazuli

Acum port cristale mai mici ca brăţară, de fapt nu una ci mai multe, în forme şi culori diferite.

ochi de tigru; agate şi cuarţ fumuriu; rudraksha+carneol+ochi de tigru

Dacă mi-or aduce beneficii sau m-or ajuta în împlinirea visurilor, nu ştiu, probabil adânc, în subconştient, e înrădăcinată această idee, dar mi-s dragi tare şi chiar dacă mai mereu le uit în cutiuţa lor de bambus le port cu bucurie de câte ori mi se pare că s-ar potrivi ţinutei şi stării de spirit din acea zi.

cuarţ fumuriu şi agate faţetate primite în dar de la Adriana

E doar un joc, cu 12 impuse (bratara, nai, palmier, alge, aparatura, chef, sminteala, ametire, joc, fire, cala, surpare). Ce s-a mai scris cu aceleaşi cuvinte găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel. 

Am câştigat un premiu la care doar am sperat

Nici nu ştiu cu ce să încep.

Cred că, cel mai bine ar fi cu începutul.

Scriam acum ceva vreme că mi-aş dori să am o altfel de casă, virtuală, că sunt în căutarea unei găzduiri web, care să ofere mai mult, mai bun, unei pagini.  Participam cu articolul „Acasă, altfel” la un concurs care, credeam că va fi de mare anvergură, cu mulţi participanţi, concurenţă mare, aşa, ca pe platformele de concursuri.

Dar, ţi-ai găsit! Au fost patru articole participante, toate câştigătoare. Aşa m-am ales cu o căsuţă nouă, diferită de aceasta, dar în care voi fi tot eu, puţin altfel, cred.

Tatonări.

Vă invit să treceţi, chiar dacă, deocamdată, nu sunt prea multe de văzut.

La stabilirea temei şi alte chiţibuşuri m-a ajutat Adriana, care a muncit mult şi mi-a zis că a făcut totul cu plăcere şi drag, la fel cum ar fi făcut-o pentru ea.

Îi mulţumesc mult pentru tot! 🙂

 

La mulți ani!

 

La mulţi ani bloguleţ!

Astăzi e despre tine, despre faptul că nu mai ai forma şi denumirea iniţială, că ţi-ai pierdut o parte din articole, deliberat, că ai adunat şi bune şi rele, dar, mai ales că ai strâns în jurul tău oameni buni şi frumoşi cărora le mulţumesc pentru treceri, cuvinte, semne…

Tot lor le spun că îmi sunt dragi şi chiar de nu-i vizitez cu regularitate, încerc să recuperez tot ceea ce nu am reuşit a face la timp (citit, apreciat,comentat). 🙂

 

Umbre, năluciri şi lumină

Imagine: Pinterest

Ora aceea a începutului de zi, rotundă şi perfectă, era acum muşcată de privirile care sticleau galben-verzui în semiîntunericul încăperii, ca şi cum o felină şi-ar fi urmărit prada într-o nemişcare deplină. Sfera momentului desăvârşit  era întretăiată de o dungă, o linie frântă de venin.

Se simţea privită, urmărită, iar nedumerirea îi creştea ştiindu-se singură. Îşi surprinse privirea rătăcită, ca a unui pui de puma hăituit. Ea, atât de agilă, atât de puternică, acum stătea într-un colţ cu ochii împăienjeniţi de multele lacrimi neplânse.

Se simţea fragilă şi neînsemnată, ca o schiţă nereuşită a ceea ce crezuse a fi cu doar câteva clipe înainte. Părea că este parte dintr-o echipă de actori amatori făcând figuraţie în piesa vieţii ei, cea în care ar fi trebuit să aibă rolul principal.

Drumul străbătut până atunci, momentele ei de glorie, clipele frumoase, păreau doar o hartă la scară mult prea redusă a unui itinerariu dinainte stabilit de o forţă nevăzută cu puteri depline, independent de voinţa ei.

Întinse mâna spre un flacon care se afla pe măsuţa alături de care se ghemuise pândind umbrele ce căpătau contururi din ce în ce mai bizare pe pereţii pictați de reflexiile roşiatice ale răsăritului. Era flaconul cu extract de magie din care, din când în când, simţea nevoia să elibereze câte un strop miraculos.

Doar gândindu-se la asta se simţea deja eliberată de spaime şi îndoieli. Tot pipăind cu degete crispate în căutarea elixirului magic fu surprinsă de atingerea rece, ca de marmură, a unui obiect pe care nu-şi amintea să-l fi pus acolo. Era mapa cu irizaţii de smarald în care foile albe aşteptau cuminţi cernerea gândurilor ce se va aşterne în cuvinte, începerea atât de amânată a ceea ce s-ar fi putut numi un  jurnal.

Lumina, devenind din ce în ce în ce mai puternică,  pătrundea prin ferestrele largi oferind desluşiri, familiarităţi, certitudini, izgonind nesiguranţa.

Îşi mişcă picioarele amorţite de strângerea prea puternică a braţelor, deschise ochii şi-şi îndreptă privirea spre albul atât de strălucitor al zăpezii, ca o capă de hermină, care îi săgetă irisul cu fascicole argintii.

Era o feerie, căreia îi dusese dorul, pătrunsă neaşteptat în lumea umbrelor ce deveneau încet încet doar amintire.

Un ultim salt întunecat, o sclipire galben -verzuie, gheare ascunse în perniţa moale, un rânjet  de nălucă rănită şi-atât. Lumina puse stăpânire deplină asupra momentului, triumfând.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (extract, schita, pernita, harta, flacon, mapa, actori, puma, dunga, muscata, capa, jurnal) găsiţi la Eddie în tabel.

Bradul meu

Bradul meu adăpostește

brad stilizat

Mulțime de vise,
De Crăciunul Sfânt şopteşte
Caldele colinde.

Pe un glob mai străluceşte
Povestea ştiută,
De pe un ram se iveşte
Veselie multă.

Clinchet cristalin se-aude,
Vremea rezonanţei,
Flutură din aripi mute
Îngerul speranţei.

Lumini multe, colorate
Pâlpâie uşor,
Sărbătorile Preasfinte
Trec fără de zor.

Se apropie bilanțul
De sfârșit de an,
Primul va afla brăduțul
Dac-a fost în van
Tot ce ieri am încercat
A face mai bine
Dacă gândul murmurat
Îmi mai aparține.

Bradul meu adăpostește
Zâmbet neştiut,
La final de an vesteşte
Ce- mi doresc mai mult.

 

Poveştile pe aceeaşi temă a săptămânii  vă aşteaptă la Eddie în tabel.

Chiar dacă aceasta a fost tema pentru săptămâna dintre Crăciun şi sfârşitul de an, iar articolul a cam hibernat în draft, m-am gândit că o merge şi-acum, tot se apropie Crăciunul pe vechi… 😀