Semn

Imagine: Pinterest

Împărăţia visurilor pare închisă
Atunci când sufletul plânge mocnit
Şi-aşteaptă semnul care luminează
Şi gând, şi zile, tot, la nesfârşit.

Împărăţia sufletului se deschide
Când sensul pare să se fi schimbat
Şi semnu’ acela aşteptat surâde
În mod surprinzător, neaşteptat.

E doar un gând rătăcit acum ceva vreme… 😁

Anunțuri

Când soarele zâmbeşte

imagine: Pinterest

Rămăsese dusă pe gânduri în faţa ceaiului ce-şi împrăştia mireasma din ceşcuţa albă cu dungă aurie, preferata Elenei. Elena era prietena ei de care, acum, o despărţeau mii de kilometri, dar asta nu o împiedica să-şi amintească zilnic privirea ei albastră, luminoasă, zâmbetul senin şi faptul că acele ceşti din porţelan alb cu dungă aurie i se păreau un adevărat rafinament, în materie de servicii pentru ceai sau cafea, de aceea le şi cumpărase. Cu gândul la ea.

imagine:

Temperatura din termometre crescuse simţítor faţă de acum două-trei zile, când, se anunţase un fenomen unic în ţară, cel puţin de când se ştia ea „zăpada portocalie”, fenomen datorat unui ciclon puternic care ar fi adus praf saharian asupra sudului ţării.

Ştirea aceasta o pusese pe gânduri şi şi-ar fi dorit, măcar pentru câteva ore să se afle în una din zonele menţionate a fi afectate de acest fapt neobişnuit.

„Dar dacă nu e să fiu acolo, nu e. Mă voi mulţumi cu imaginile de pe siteuri sau de la ştiri.” îşi spuse în timp ce storcea gânditoare câteva picături de lămâie în ceaiul aburind parfumat.

Rămăsese conectată, cumva, la povestirea unui scriitor cunoscut care aducea cu ea arome de mir, aer sărat cu mireasmă de mare, mai puţină cramponare de  realităţile zilnice, dintr-o epocă ce avea un fel de a fi mai liber, necenzurat, plin de o altă bucurie de a trăi tot ceea ce viaţa aduce în cale.

Şi-ar fi dorit să fie putut da timpul înapoi, să se fi aflat într-un salon în care s-ar fi desfăşurat o seară literară obişnuită, fără prea mari rigori artistice, cu prieteni buni alături şi discuţii elevate pe marginea scrierilor vremii. Şi aerul acela greu de parfumuri orientale şi miros de ţigări de foi sau tutun bun, muzica în surdină, ţinutele elegante şi toate celelalte detalii, mai mult sau mai puţin semnificative, ar fi putut alina dorul neostoit de preaplin sufletesc.

Se agăţă de imaginea aceea ca o bărcuţă de hârtie aflată în derivă ce îşi opreşte trecerea prea iute peste valurile învolburate datorită unui pai nesemnificativ aflat chiar atunci, la momentul oportun, în cel mai potrivit loc.

Visă aşa o vreme, fiind adusă la realitate de o rază jucăuşă care se încăpăţâna să-i tot intre în ochi, scimbându-i percepţia culorilor, oricât de mult şi-ar fi schimbat, în mod involuntar, poziţia capului. „Hmm, nimicuri!” mormăi ca pentru sine, realizând în acelaşi moment că începuse să se plângă tot mai des şi să găsească în orice cusururi, exact ca o băbuţă veşnic nemulţumită.

Tot aşa îi răspundea şi fiul ei atunci când era la grădiniţă, iar ea îl întreba curioasă ce mai făcuse peste zi. „Hmm, nimicuri!”şi  zâmbi, amintindu-şi.

Raza aceea de soare, încăpăţânată, reuşi să o facă a -şi schimba dispoziţia şi a înţelege că viaţa e nespus de frumoasă, plină de binecuvântări care se ivesc la tot pasul, doar să avem timpul şi prezenţa de spirit de a le descoperi, adunându-le în albumul cu clipe magice.

Ce s-a mai scris cu aceleaşi 12 cuvinte impuse (temperatura, lamaie, scriitor, mir, putina, salon, alina, pai, epoca, liber, aer, mare) sau pe aceeaşi temă, găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

Nesfârşit

 

imagine: Facebook

Tu, din înalt,

Aruncai o privire fugară

Eu, din adânc,

Aşteptam mărginiri să apară

Joc de ocheade întoarse spre infinit

Din înălțimi sau adâncuri

Din nesfârşit.

***

imagine

 

Astăzi este Ziua Internațională a Poeziei. Să o sărbătorim așa cum se cuvine, zic.

 

Momente de răgaz în compania lecturii

Astăzi mi-am lăsat orice activitate deoparte în favoarea unei cărţi, care mi s-a părut interesantă după titlu şi m-am convins că nu am dat greş.

Aşa cum reiese din titlu, cartea cuprinde poveşti de dragoste, la prima vedere.

Sunt cinci, una mai frumoasă decât cealaltă.

Prima – „Crinii din clasa întâi de liceu” scrisă de Gabriel Liiceanu poartă mireasma „ucigătoare” a crinilor regali în fiecare gând,cu un final neaşteptat.

Cea de a doua – „Terebentina” de Adriana Bittel e tot despre un anumit miros rămas în suflet, cel al…terebentinei, bineînţeles, un pictor şi amintiri ce încălzesc sufletul.

A treia -„Misiune imposibilă” de Ana Blandiana e o descriere aparte a unor ochi negri care putea grăi mai mult decât cuvintele şi un înger ce a ales să-şi lepede aripile. Superbă!

A patra -„Alesul” de Nicolae  Manolescu este plină de mister, aşa cum numai apropierea de mare, nisip, pescăruşi, poate fi.

Cea de a cincea şi ultima, dar nu cea din urmă, – „Un pariu la Paris” de Ioana Pârvulescu o deosebită poveste a cărei acţiune se petrece la… Paris.

Nu spun mai mult, dar cred că e suficient să vă deschid apetitul pentru lectură.

Un mod plăcut de petrecere a timpului liber, cum altfel, iar pentru asta trebuie să …

Mulţumesc, Dorinapentru că mi-ai oferit posibilitatea de a o citi şi a o păstra, nu doar în suflet! 🙂 

Secunde de rătăcire

Uneori pare necesar a pierde calea. O pierdem pentru ca, mai apoi, să o regăsim. O regăsim pentru a o rătăci, din nou şi oricâte măsuri de precauţie ne-am lua nu reuşim a ne pierde mereu.

Stăm şi privim la un lucru ştiut, gândindu-ne la tot ceea ce putem lăsa în urmă. Ne împăcăm cu gândul că putem porni pe un alt drum. Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa.

Asta se întâmpla şi cu ea. Trecea prin una din acele stări confuze în care totul părea să-şi fi pierdut contururile obişnuite, sensurile veritabile. Ţinea în mână o tabacheră cu monogramă, rămasă de la el, ca zestre,ar fi putut zice, şi un monoclu ce ieşise de multă vreme din uz, uitat într-un sertar care rămăsese nedeschis. Până astăzi. S-ar fi putut ascunde în el multe comori pentru un suflet neconsolat, aşa că se hotărî să mai scotocească puţin.

Mai găsi acolo o integramă, începută şi neterminată. Nici măcar un singur careu nu era complet, iar asta şi caligrafia ar fi putut spune multe despre persoana care încercase a le dezlega misterul. Însă acum chiar nu era în dispoziţia necesară pentru a face pe spioana.

Cu un aer stingher cotrobăi cu înfrigurare în toate colţurile sertarului. Era sigură că ar trebui să găsească ceva mult mai interesant, dar obiectele care păreau aruncate într-o doară acolo, nu mai ofereau nicio surpriză pentru că rămăsese doar un capăt de creion, neascuţit şi ceva ce începuse a străluci în momentul în care îşi mişcă puţin capul, cu un gest nemulţumit, lăsând astfel să treacă o rază de soare răzleaţă spre interiorul acela prăfuit.

Începu gestul de a întinde mâna spre acel obiect, dar acesta rămase neterminat pentru că şi-o retrase speriată în momentul în care auzi fluieratul insistent al ceainicului uitat pe foc.

imagine: Pinterest

Da, era ora ceaiului, momentul favorit al oricărei zile care nu era amânat sub nici un pretext. Aproape că începuse a alerga, îndreptându-se spre locul din care se auzea sunetul strident. Opri focul, puse pliculeţul aromat, de ceai verde cu iasomie, la infuzat în ceşcuţa albă cu o dungă fină aurie, preferata Elenei şi ca aflată în transă, atrasă de o forţă necunoscută se întoarse la sertarul a cărui enigmă nu fusese dezlegată, încă, mormăind ca pentru sine: „ceaiul mai poate aştepta si aşa e prea fiebinte”.

Soarele strălucea din ce în ce mai puternic, iar lumina lui dădea contururi noi obiectelor, făcând ca bucăţica metalică din interiorul sertarului să capete noi scânteieri. Abia atunci o străfulgeră un gând. „Sertarul ar putea avea fund dublu”, ceea ce se dovedi adevărat în momentul în care atinse pârghia micuţă, metalică.

Ieşi la iveală un teanc de hârtii îngălbenite de vreme printre care descoperi o patalama care atesta faptul că un anume Costache Ionescu era licenţiat în drept, o poză-bust a unui domn foarte scorţos ce-şi purta ochelarii demodaţi cu un aer stingher stând alături de o doamnă pe ai cărei umeri strălucea o capă de hermină. Fracul lui ar fi putut trece drept elegant şi astăzi, iar rochia ei, de o fineţe aparte, în mod sigur ar fi foarte apreciată. Păreau gătiţi pentru un banchet , dar aerul lor era foarte glacial, în ciuda zâmbetelor de complezenţă, de parcă petrecerea ar fi avut loc pe o banchiză şi  locul de desfăşurare ar fi fost anunţat cu doar câteva momente înainte.

Dezamăgită lăsă obiectele să cadă exact în locul din care le luase şi se întoarse la ceaiul şi prăjiturelele cu migdale care o aşteptau în bucătăria luminoasă.

Păi cum să nu fii dezamăgită când descoperi obiecte fără valoare ale unor necunoscuţi în loc să dai de vreo moştenire, ceva. Dar dacă… ?!?

Putem doar să tragem aer în piept şi să pornim din nou, indiferent unde ne va duce viaţa, independent de surprizele ce ne apar în cale.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă sau cu cele 12 cuvinte (monograma, spioana, zestre, integrama, banchet, banchiza, monoclu, stingher, patalama, tabachera, capa, bust) găsiţi la Eddie în tabel.

Vis

Ştii că te-am visat azi noapte?!?
Purtai bluză din poplin,
Îmi zâmbeai slab, printre şoapte,
Iar ca să-mi vorbeşti puțin
Părea chin.

Imagine:Pinterest

Era clar o stânjeneală
Interpusă între noi,
Dragul de pălăvrăgeală
Glasu-ți altădat’ vioi
Era stins.

O fi doar un vis de noapte
Printre altele, mai ştii?!?
Însă toate acele şoapte
Şi regretele târzii
N-au apus.

 

Semnătura mea parfumată

Aş fi vrut să scriu o poveste alcătuită din cuvinte frumoase şi simțăminte alese, aşa cum se cuvine la o astfel de aniversare, dar o gripă rebelă, după ce a trecut pe la majoritatea dintre noi, s-a gândit să se oprească şi pe la mine, sper că doar pe fugă.

Şi inspirația e pe coclauri, nicio muză nu vrea să mă viziteze, aşa că am rămas doar eu şi gândurile mele. Scrisesem două povestiri, ieri, în gând, în somnul care m-a toropit imediat ce am ajuns de la serviciu şi apoi, în cel de azi noapte, dar au zburat de cum am deschis ochii fără a lăsa măcar o idee în urma lor.

E aniversarea de 7 ani a Clubului condeielor parfumate, un loc unde se împletesc cuvinte frumoase cu parfumuri, care mai de care mai vii, proaspete, unice.

În treceri de-o clipă
Pe-a timpului aripă
Se împletesc surâsuri
Pe chipuri şi în gânduri
Cu tuşe personale
De piele sau florale
Ce pot a lumina
Condeie şi privirea.

Am să vă spun, astăzi, despre ultima mea descoperire în materie de parfumuri- Si Giorgio Armani. Este un amestec de sălbăticie, dată de aroma frunzelor de coacăze negre, cu adieri suave de frezie şi trandafiri în notele de mijloc, cuminţindu-se apoi în notele de bază ce lasă loc miresmelor de ambroxan, vanilie, tonuri lemnoase şi patchouli exotic.

Este parfumul unei femei puternice, sensibile şi senzuale în acelaşi timp, care are o doză de hotărâre ce nu poate fi înduplecată cu una, cu două, dar care, în acelaşi timp, ştie să se bucure de viață şi să aleagă tot ce-i mai bun din ea.

Şi ce compliment poate fi mai mare decât acela adresat de un glas mic, puțin alintat, care-ți şopteşte: Ce bine miroşi, mami! ca şi cum atunci ar fi simțit pentru întâia dată mireasma care te învăluie zi de zi, de ceva timp.

De poveste poate fi orice zi din viața noastră dacă ştim şi vrem să ne-o facem aşa. E ca şi cum am deschide ochii, într-o bună dimineață şi am hotărî că astăzi este o zi specială, independentă de ziua de naștere, 8 martie sau alte sărbători cunoscute. Pur și simplu te uiți în oglindă și vezi o imagine nouă, aceea la care ai jinduit mult timp, iar asta îți dă încredere în forțele proprii şi puterea de a trece peste orice obstacol.

Astăzi te accepți aşa cum eşti, cu bune, cu rele şi te iubeşti. Prin fereastra întredeschisă pătrunde un aer primăvăratic, chiar de temperaturile sunt negative, ce aduce cu el ceva din acceptarea totală, ca o mântuire a sufletului, parte din semnătura ta parfumată, puțin sălbatică, puțin senzuală, plină de momente dragi şi împliniri. Şi atunci ştii că toate aceste bucățele se vor potrivi perfect, formând un tot unitar, ca şi cum din puzzleul acela imens numit viață nu ar lipsi nici măcar o piesă infimă care ar fi putut duce la neîmplinire.

Astăzi eşti plină de iubire pe care o reverşi cu dărnicie în jur, alături de cel mai sincer zâmbet al tău şi ştii că eşti binecuvântată cu daruri care altora le lipsesc.

Astăzi este despre tuşa personală pe care o imprimăm vieții noastre şi atingerea pe care o aducem în sufletele şi viețile celorlalți.

Si este un tandru şi sălbatic mister, este puterea de a vedea „la vie en rose”. Lansat în 2013, stă ascuns într-un flacon  elegant şi simplu ceea ce este reprezentativ brandului Armani, are un anume „je ne sais quoi” care atrage şi conferă o anume dependenţă.

Aşa cum spuneam, este o mare aniversare astăzi care merită sărbătorită de toţi aceia care au scris vreodată povesti parfumate sau care doar le-au citit. La mulţi ani lor, condeierilor, cititorilor şi celei care este gazda minunată a acestui club, Mirela, pe care o felicit pentru ideea aceasta, pentru felul în care a adunat în jur atâtea persoane, poveşti, treceri mai mult sau mai puţin grăbite.

Şi ar mai fi un motiv ce merită sărbătorit astăzi- Ziua Mondială a scriitorilor. La mulţi ani! 🙂

imagine: