Necugetări şi Dezlegări. Cărţile Ruxandrei

De ziua ei, Ruxandra Diana s-a gândit că a face cadouri altora ar fi un gest tocmai potrivit, iar eu m-am numărat printre beneficiarele acestuia.

Mai întâi au fost Necugetările care se insinuaseră în dorințe nerostite. Le-am privit coperta o vreme pentru ca mai apoi să mă împac cu gândul că nu le voi răsfoi.

Mi-am dorit această carte, dar nu am spus nimic.

A trecut timp și cred că poezia cuprinsă în    acest volum și-a cerut cumva o continuare firească, o legătură între atunci și acum.

Recent au apărut Dezlegările și, de această dată, mi-am luat inima-n dinți rostindu-mi dorința. I-am spus-o chiar ei și s-a împlinit. Am primit ambele volume pe care le-am citit plină de curiozitate. Curiozitatea de a descoperi ceva nou și totuși familiar, în același timp. De nou am avut parte din plin, dar de familiar nu.

Versurile-i sunt albe și mov și albastre şi în zeci de alte nuanțe pe care le prind și le aduc aproape citindu-le.

Era normal să-i mulțumesc într-un fel și am ales să o fac aici, în locul cel mai drag, punct de întâlnire cu voi. Să aflați și voi (ceea ce știți deja) că, da, mai sunt oameni care citesc versuri și, mai ales care le scriu. Și le scriu în stilul propriu, plin de căldură, gând curat, vis înaripat, poveste.

Citindu-le gândul stă de strajă asupra cuvintelor parcurse precum astrul nopții asupra întregului Pământ. E treaz, plin de uimire și frumusețe. E plin de vrajă înțelesul de neînțeles și răspândește magie în jur.

Le-am citit cu drag şi le voi ține aproape până când vor rămâne imprimate pe pagini urmele răsfoirilor.

Mulţumesc, Diana!

***

O primăvară frumoasă  cu  zâmbete largi, frumuseţe şi visuri împlinite să aveţi! 🙂

Reclame

Parfumul unui nou început

Pământul se mistuia în nuanțele curcubeului estompându-și contururile clare, de parcă vagi iluzii fuseseră absorbite de valuri tulburi, răsturnate, afundate în hăuri de necuprins. Tot ceea ce fusese cunoscut se transformase într-o incertitudine sâcâitoare. Un petec stingher de verde stins rămăsese mușcat de curgerea  neoprită întărind infailibilitatea vremelniciei. Deasupra lui, agățat parcă de o minusculă insulă plutitoare, un ram golaș prinsese în treacăt timpul între rame sferice încrezător în puterea sa de a-l ține captiv. Doar inima, sărmana, se ostenea a-și păstra ritmul neschimbat și lucirea neatinsă, aninându-se pe aceeaşi ramură. Habar nu avea de cicatricile ce fuseseră destinate a o brăzda odată ce prizonierul se va fi eliberat continuându-și curgerea impasibil în fața meandrelor apărute în cale.

Timpul îşi aştepta descătuşarea, inima îşi etala inocenţa, mâini sigure răsfoiau pagini cu litere uşor reliefate ale căror informaţii apăreau afişate pe un ecran imens ce avea capacitatea de a le stoca, transformându-le mai apoi în amintiri. Era singura carte rămasă în potopul necuprins. În ea descoperisem neșteptat că în Japonia, când un vas de ceramică se sparge , unii olari umplu crăpăturile cu aur, alăturând cât mai armonios fragmentele din care se ivește apoi un întreg. Ei văd închegările acestea ca pe ceva necesar, ştiind că fisura s-a făcut în mod neaşteptat. Își dau seama că nimeni nu trece prin această lume într-o singură bucată, dar asta nu trebuie să ne diminueze frumusețea sau rezistența. Fisurile fac parte din istoria noastră, vor fi mereu cu noi. Ne-au făcut mai buni, mai puternici, ne-au adus ceva nou.

De câte ori am încercat să ne adunăm cioburile împrăștiate, să lipim fisurile cu tot ce avem mai de preț, să îndreptăm discontinuitățile şi, în urma acestor eforturi, din lutul vlăguit au înmugurit lăstarii unui nou început?!?

Un verde crud și-a slobozit spre înalt nuanța proaspătă, amestecând azuriul cu galbenul amețitor, rănind privirea nedeprinsă cu strălucirea prin profunzimea sa necunoscută până atunci.

Am mers mai departe, de fiecare dată. Ne-am purtat cu mândrie cicatricile încă pulsând, am strâns din dinți și-am continuat. Am învățat din înfrângeri sau victorii lecția ce ne-a fost predată, uneori cu teama că va reveni iar și iar până când ne vom deprinde să tragem concluziile necesare, să nu mai repetăm aceleași greșeli, să privim lucrurile din alt unghi, cu alți ochi.

Argila ce ne alcătuiește a devenit mai rezistentă la provocări, la ciocniri neașteptate, la mânuiri neîndemânatice. Firișoarele acelea aurii îi conferă trăinicia pe care nu am fi crezut că o va avea.

Amestecăm lut, culoare, strălucire, atingere neștiută, emoție și uimire, reușind a realiza o sferă imensă ce ne absoarbe-n vidul său, populând-o cu visuri calde, aurii.

Amețiți de ceea ce pare a fi o izbândă ne deșteptăm ca dintr-un vis agasant, ce seamănă cu o rugă păgână care te-ndeamnă să-ți schimbi radical concepțiile,    principiile, viața însăși în totalitatea ei şi-atunci ştii că e vremea unui nou început înmiresmat cu arome floral-acvatice, ce te-ajută să curgi odată cu tot ceea ce îți va fi adus în cale, într-o continuă legănare de hamac agățat deasupra valurilor peste care ning flori de lotus, dezvăluind un buchet olfactiv alb, delicat, floral-fructat, energic, tineresc, îndulcit cu un strop de miere.

imagine: Pinterest

Creat de Pierre Bourdon și lansat de Davidoff în 1996, parfumul Cool Water are o bază ușor pudrată, lemnos-vanilată, care-și păstrează prospețimea datorită unui plus de savoare adus de zmeură și mure.

Se deschide în note de lotus, crin, lămâie, ananas, gutuie, coacăze negre; lăsând locul celor de lăcrămioare, iasomie, păducel, trandafir, miere; liniștindu-și năvala în acorduri de lemn de santal, mosc, vetiver, piersică, zmeură, mure și rădăcină de violete.

Este un adevărat impuls spre descătușarea energiilor latente, evocând o zi de vacanță, odihnitoare, în acel atât de necesar  „dolce far niente”, sub soarele cald,  la țărmul mării.

***

Astăzi Clubul Condeielor Parfumate împlineşte 8 ani  de  activitate, cu poveşti parfumate uimitoare, condeie măiastre ce ştiu a dansa printre  cuvinte făcând din  asta o adevărată sărbătoare. „La mulţi    ani, Club, condeieri, cititori! La mulţi  ani, Mirela dragă, iniţiatoarea acestui proiect şi gazdă minunată!” 🙂 

 

Zidul- fragmentări

imagine: Pinterest

Printre multe fragmente interpuse
Se strecoară lacrimi încă necurse
Se ivește un zâmbet timid, o culoare
Să mai șteargă din griul zilelor care
Aliniate-s la zid.

Peste-o zbatere de aripă, o uitare
Limitând un destin, căutare
De imagine ce nu se arată
Semn umil descriind arc pe poartă
Ca o breșă în zid.

Parcă așteaptă o inițiere
Călăuză în joc de putere
Înșirând zbor de litere în antet
Într-un fel anumit, oarecum desuet
Lasând urme pe zid.

E o carte ce n-a fost jucată
Amânând totul încă o dată
O selecție care nu este
Nici reală și nici o poveste
Proiectată pe zid.

Un fragment important este lipsă
Rătăcit într-un puzzle uitat, neatinsă
Stă cartea visând lângă foc
Altă soartă-n alt timp şi alt loc
Răsfoită de vânt pe un zid.

***
Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, cu aceleaşi 12 cuvinte (cautare, imagine, foc, carte, semn, selectie, calauza, initiere, lipsa, data, litere, antet) sau pe aceeaşi temă- Zidul, găsiţi  în tabelele lui Eddie.

Scriu despre cuvinte

imagine  

 

Scriu despre cuvinte
Cum trece hoinar vreun  gând
Litere înşirate
Peste apusuri surâzând

Scriu despre  cuvinte
Care par să vină din trecut
Printre oseminte
Transformate-n ulcele de lut.

Curgă-n  ele vinul
Dorului ce macină tăcut
Adunând prea plinul
Unui rost ce tace neştiut.

Scriu despre cuvinte
Adunate-n cântecul  pribeag
Rătăcite-n noapte
Luminând la capăt de drumeag.

Vând îmbrățișări

 

Imagine: Pinterest   

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Le dau ieftin
La schimb cu un zâmbet sau o mirare
Să-nvelesc un suspin.

Îmbrățișări, îmbrățișări ofer astăzi
Pentru un cuvânt
Care poate pe loc opri o ninsoare
Transformând-o în senin.

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Neprețuite
Fără să fac cu ele vreun nesperat troc
Sunt gratuite.
*
Așa cum bine știți astăzi este ziua îmbrățișărilor, dar în același timp a fost declarată și cea mai deprimantă zi din an. Ce algoritmi or fi folosit  psihologii pentru a ajunge la această concluzie doar ei, cei care au declarat-o astfel, pot ști.

Cred că o îmbrățișare oferită cu drag ne poate smulge din această stare.
„Blue monday” 😀

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conversații

Imagine: Pinterest

Îți amintești momentele în care
În joaca de a spune, fiecare

Înțelegea ce vrea să înțeleagă
Din arcuirea literei pribeagă,
Fără sens?!?
Porneau atunci polemici neștiute
Și fiecare avea în felul său dreptate
Dar jocul tot neînțeles ne rămânea
Neexplicat la fel ca și o stea
Care s-a stins.
Și-apoi dintr-o configurare-n alta
Pe care -o capătă cuvintele, unealta
Discuțiilor ce lesne prind contur
Mai sec, albastru, cerc fără retur
Închis.
Se închideau în ele conversații
Care porneau ușor, fără tentații,
De teama depășirii vreunui prag
De spaimă că ar prinde drag
Nonsens.

Parfumul unui vis

Deschisese ochii nedumerită, cu un sentiment de nesiguranță. Avusese un vis, dar ce anume visase nu-și amintea. Soarele urcase de mult pe bolta cerească, iar ora obișnuită la care se trezea rămăsese în urmă, undeva între vis și somn adânc, ca de plumb, neodihnitor. Știa că va trebui să-și înceapă activitățile zilnice chiar dacă nu avea niciun chef. Ora cafelei trecuse şi  ea, deci va sări peste, deocamdată.

Nu prea avea chef să părăsească aşternutul cald. Se tot întorcea de pe o  parte pe cealaltă încercând să-şi amintească. Zadarnic. Privirea îi fu atrasă de cadranul verzui al ceasului de perete. Era târziu, cu adevărat şi trebuia să se mobilizeze. În colţul camerei, pe care privirea ei  îl cerceta iscoditoare, o lumină zglobie dansa pătrunzând prin perdeaua fină ca o spumă. Ceva părea să se mişte abia perceptibil acolo.

Imagine: Pinterest

Pipăi cu mâini curioase toate celelalte colţuri   ale încăperii vrând parcă să simtă cu adevărat firele de borangic arhaic ce îi înfioraseră visul. Pânze de păianjen nu erau, iar răcoarea pereţilor îi făcu bine, trezind-o definitiv, dându-i certitudinea că visul dinspre ziuă se destrămase odată cu temerile ei nefondate.

Căutase semnificaţia viselor cu pânză de păianjen. „Dacă dai pânza de păianjen jos cu mâna înseamnă că vei obţine o victorie. Dacă te afli în ea, poţi fi într-o situaţie compromiţătoare sau descoperi obiecte acoperite de uitare”. Pânzele de păianjen visate de ea erau  luminate de o rază de soare ce pătrunsese în colţurile acelea, în mod obişnuit întunecoase, dezvăluindu-i ţesătura neobişnuit de fină, ireală. Tocmai de aceea, involuntar, a şters pereţii cu palmele fără a folosi vreun obiect care ar fi făcut ca totul să fie mai simplu.

Aşa făcuse şi în vis. Acum îşi amintea. Le îndepărtase cu un gest ferm, uimită de acele apariţii neaşteptate, firave, luminoase cumva. Aveau sclipiri argintii, de valuri înspumate, legănându-se asemeni lor, într-un balans continuu, aproape imperceptibil. Sclipiri argintii. Argint. Da. Citise undeva că anul acesta se poartă din nou argintul. Se prevestea a fi un an norocos, cu o vibrație bună.

Venise vremea, așadar, să scoată la lumină puținele bijuterii pe care le avea și să le poarte, în sfârșit, chiar dacă mereu i se păruse că argintul nu i se potrivește. În schimb, își cumpărase câteva pentru că îi plăcea să le privească, să le aibă, ba chiar le admira la alte persoane.

S-ar potrivi perfect cu parfumul acela achizionat cândva, Precious Silver, cu note orientale.

Până la urmă se preconiza a fi o zi bună.

Azi -13- fără fatidica pisică neagră, cu valuri argintii și înmiresmări senzuale viața pare să-i zâmbească mai mult ca oricând.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, găsiţi în tabel la Eddie.