Flori de gheata

Flori_de_gheata_by_Alexysz

Într-un oraş dintr-o ţară ce se găseşte departe de aici şi unde nu era niciodată iarnă, trăia o fetiţă care avea cam 12 ani. Locuia împreună cu bunica ei, într-o căsuţă mică de la marginea oraşului, trăind din ce câştiga bătrâna care lucra cu ziua pe ici pe colo.

Fetiţa îngrijea de casă şi făcea de mâncare, iar când avea timp liber se ducea în pădure după legume. Dar nu-i fu dat fetiţei să se bucure prea mult de bunica ei, încât într-o zi aceasta pică bolnavă la pat, şi, nu mult după aceea, muri. Neştiind ce să facă, după ce a rămas singură, neavând nici un sprijin de nicăieri, biata copilă hotărî să se ducă pe la doamnele pentru care lucrase bunica ei, ca să le roage să găsească ceva de lucru şi pentru dânsa.

De milă, multe din cocoane îi dăduseră pânză şi aţă pentru a le broda felurite batiste, cum avea să se priceapă ea mai bine. Dacă vor fi frumoase, îi vor da şi mai mult de lucru. Biata fetiţă ştia a face fel de fel de cusături cu acul, dar niscaiva modele ca să poată mulţumi cocoanele nu avea.

Ajungând acasă, amărâtă cum era, rugă pe Bunul Dumnezeu să-i vie în ajutor. Deodată, cerul, care până atunci fusese totdeauna albastru în ţara aceea, începu să se întunece şi, peste puţin timp, fulgi mari de zăpadă porniră să cadă.

Fetiţa aprinse repede focul şi, zgribulită de frig, se urcă în pat ca să se încălzească. Acolo, ghemuită, aţipi curând.

Dimineaţa, când se sculă, sări iute din pat şi fugi la fereastră să vadă de mai ninge afară. Şi… minune!…

Geamurile erau acoperite cu sute de modele, frumoase, în formă de frunze, de steluţe, de rămurele cu flori şi fel de fel de alte chipuri, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi. Fata nu mai putu de bucurie. Luă repede un creion şi scoase ce i se păru mai frumos, apoi le aşeză pe pânză şi le lucră.

Când fură gata cusute, le duse cocoanelor, care se uimiră de frumuseţea modelelor şi de măiestria cu care erau lucrate.

Îi mai dădură şi alte doamne de lucru, încât fata nu dovedea cât i se cerea.

Ajungând acasă, îi mulţumi lui Dumnezeu, care îi ascultase rugăciunea şi îi venise în ajutor, trimiţându-i ca model minunatele flori de gheaţă ce sclipesc aşa de frumos şi pe care, le vedeţi şi voi iarna pe la geamuri, când este ger afară.

sursa:

Anunțuri

Noaptea de sanzaiene

sanziene_1

 

În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sânzienelor. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu. În Moldova, creștinii ortodocși se roagă la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri și de boli.

 

 

 

 

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sanzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi Copii din Grupul niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, potrivit crestinortodox.ro.

Hora Sânzienelor

Legendele spun că Sanzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și „dau puteri” deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Soarele iubirii

Sanzienele reprezintă și un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-și unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec și joc. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis. Se țin bâlciuri cu tiribombe și călușei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene și împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coronițele. Dacă se lovesc sau se agăță de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete și străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege „Drăgaica”. Este propusă una dintr-un grup de șapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte și cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă și cântă voioase. Adesea „Drăgaicele” sunt confundate cu „Sanzienele”. După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor.

Scăldate în rouă

Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl așază pe grindă, în șură. Ei speră ca până la acea înălțime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc și mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos și drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face și ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soț și să aibă copii frumoși și sănătoși.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/noaptea-de-sanziene-ce-nu-ai-voie-sa-faci-si-ce-poti-pati-daca-nu-respecti-traditia-496965-1.html#ixzz35U6w8439

 

Moment de relache

Da, avem nevoie si de relaxare (din cand in cand, sau cat se poate de des). Prilejul s-a ivit mergand la un spectacol de circ, ce s-a dovedit a fi cel mai bun din ultima vreme.

270

 

A meritat intr-adevar si am petrecut doua ore distrandu-ne, razand in gura mare de nazdravaniile lui Marcelino, am „vizionat” si un „film marca Holywood” in regia aceluiasi saltimbanc mentionat.

A dat dovada de un fler deosebit in alegerea personajelor din public, in rolurile unei dive, un macho man si Johnny Deep.

Ne-am distrat copios (eu si fiul meu Alex), alaturi de toti ceilalti prezenti.

Ne-au mai adus buna dispozitie „omul-balon”, „fratii Bellucci”, care au participat la emisiunea „Romanii au talent” si „dansul apei”.

206228

 

Bineinteles ca au fost si numere de acrobatie, un dans al unui (unei) arlechin(e) nostim(e) cu o foca, „Indiana Jones”- care ne-a prezentat aligatori, serpi, un vultur, un hipopotam ce mananca 150 Kg paine pe zi (cica), pelicani dansatori, porci spinosi si un foarte dragalas pinguin.

234

247

241

 

Toti cei care au vazut spectacolul au zis ca da, intr-adevar a meritat…