Legenda florilor de liliac

liliacsursa:

Mitologia greaca ne poveste ca zeul padurilor si campiilor, tanarul Pan, a intalnit-o intr-o dimineata pe frumoasa nimfa Syringa. Acesta a ramas fascinat de gratia nimfei. Insa, in momentul in care a incercat sa vorbeasca cu Syringa, aceasta s-a speriat si a fugit.

Captivat de frumusetea ei, el a urmarit-o, a rapit-o si a ascuns-o intr-o padure. Syringa era foarte speriata si ca sa scape de zeul Pan s-a transformat intr-un arbust cu flori frumoase si placut mirositoare. Pan a fost foarte intristat si a inceput sa colinde singur padurile, facand bine tuturor celor care ii ieseau in cale. Asa a aparut liliacul pe pamant. Se spune ca de la aceasta legenda provine numele latin al florii de liliac. Liliacul alb simbolizeaza inocenta tineretii, iar liliacul mov, primele emotii ale iubirii. Tocmai de aceea liliacul infloreste primavara (aprilie-mai), in anotimpul iubirii.

Intr-o alta legenda se spune că într-o vreme-ndepărtată au fost doi tineri ce se iubeau foarte mult şi doreau să-şi petreacă tot restul vieţii impreuna. Însă o boală l-a cuprins pe tanar şi cum atunci nu existau aşa multe leacuri, în scurt timp a murit. Nu trecea seară în care fata să nu stea lângă mormântul lui, plângându-l şi dorindu-l înapoi. Se ducea la el zi de zi, până când, odată, nici ea nu se mai putu ridica de pe mormântul lui. Se spune că în locul unde a rămas a răsărit o floare mov-albastră ca şi ochii ei, pe care oamenii au numit-o Liliac, de la numele fetei: Lili.

sursa:

Anunțuri

CEI 40 DE MUCENICI şi legendele Babei Dochia

babasursa

• Baba Dochia este o bătrînă zeiţă agrară, care a murit într-o zi de 1 martie şi-a renăscut de Mucenici, pe 9 martie. O legendă spune însă că Baba Dochia era o soacră răutăcioasă, care şi-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, în prima zi din martie. Pe drum, fata s-a întîlnit cu un moşneag, care i-a dăruit un mănunchi de fragi. Văzînd fructele, Baba Dochia a crezut că a venit primăvara şi a îmbrăcat nouă cojoace unul peste altul, şi-a luat oile şi-a pornit pe munte. Vremea frumoasă a făcut-o să-şi lepede, pe rînd, toate cojoacele. Atunci s-a pornit ger şi viscol, iar baba, împreună cu turma ei, s-au transformat în sloiuri de gheaţă, care s-au prefăcut apoi în piatră. Se zice că ar fi Babele, din Munţii Bucegi. O altă poveste spune că Baba Dochia şi-a început urcuşul pe munte, alături de fiul ei, Dragobete. Cum începuse o ploaie amestecată cu ninsoare, care a durat 9 zile şi 9 nopţi, Dochia şi-a aruncat cojoacele, prea grele de atîta apă. De aceea e vremea aşa de schimbătoare în primele 9 zile din martie, pentru că Dochia îşi scutură cojoacele de ploaie sau zăpadă. O altă legendă spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit împăratul roman Traian. Urmărită de soldaţii lui Traian, Dochia se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Iar Maica Domnului o ajută să scape, transformînd-o, împreună cu turma sa, într-un complex de stînci, cunoscute ca Pietrele Doamnei.

CEI 40 DE MUCENICI. Tradiţii şi superstiţii

• Tradiţia celor 40 sau 44 de pahare de vin: În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să încerce să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că cine reuşeşte să ducă la bun sfîrşit acest obicei, va fi sănătos tot anul. De altfel, atît adulţii, cît şi copiii, trebuie să guste atît din mucenici, cît şi un pic de vin, simbol al săngelului sfinţilor sacrificaţi.
• De Mucenici nu se lucrează: În tradiţia populară se spune că, dacă vrei să fii sănătos tot anul, nu trebuie să munceşti în această zi, altminteri vei fi pedepsit de sfinţi cu 40 de săptămîni de boală.
• Ziua în care se împarte pomană adormiţilor. O prăznuire ce aduce aminte de sufletele adormiţilor, pe 9 martie se împart mucenici, dar si alte alimente.
• Vremea dinaintea şi din ziua mucenicilor ne arată cum va fi vara. Astfel, se spune că, dacă va tuna înainte de 9 martie, vara va fi una ploioasă, şi nu foarte îmbelşugată. În cazul în care va tuna chiar în ziua de mucenici, vara va fi una bogată şi călduroasă. O altă superstiţie spune că ploaia din această zi anunţă o vreme similară şi pentru ziua de Paşte. Zăpada sau ploaia care cade de Mucenici are puteri vindecătoare pentru durerile de ochi sau cap.
• „Focurile de Măcinici“ – o tradiţie ce există încă în mediul rural. Pentru a purifica gospodăria sau cîmpurile, sătenii dau foc uscăciunilor. Se crede că fumul şi focul au rolul de a curăţa şi purifica mediul, de la casă şi familie, pînă la animalele din gospodărie. Cenuşa rămasă este şi ea împrăştiată în curte pentru a alunga relele.

Sursa:

Steluta transformata in floare

floare-de-colt_2013122407

LEGENDA FLORII DE COLT

. Se spune că, de demult, o stea s-a desprins de pe cer şi a plecat în lume, ca să vadă cum sînt oamenii. Zburînd pe aripile vîntului, steaua a străbătut ţări şi mări, dar nu a găsit niciun loc care să îi fie pe plac. Ajungînd însă pe culmile Munţilor Piatra Craiului, a rămas încîntată de frumuseţea locurilor şi a hotărît să facă popas. Dar cînd a încercat să coboare de pe spinarea vîntului, a alunecat şi s-a lovit de un vîrf ascuţit. Cînd a atins stînca, s-a prefăcut într-o floare albă, catifelată. De atunci, steluţa poate fi găsită numai pe piscurile înalte, aproape de cerul din care s-a desprins. Oamenii au numit-o floare-de-colţ, fiindcă un colţ de piatră a transformat steluţa în floare.

Sursa:

Mi-e dor si doare

dor sursa:

Stiu ca sunt vorbe mult prea des rostite
Asa cum porti cu drag camasa favorita,
Dar ele dainuie in sufletele noastre
Si nu au nicidecum aspect de haina folosita.

Stiu ca le vreau strigate in gura mare,
Sau pe soptite in noptile cu luna plina,
Cand inima imi e ranita si imi pare
Ca soarele se-ascunde de bolta cea senina.

Stiu de asemeni ce greu e sa te doara
Cu mii de lame ascutite infipte-n suflet,
Sa simti ca nu mai poti decat sa zaci, usoara,
In coltul tau ascuns de lume si de umblet.

Stiu cum e sa-ti doresti sa creasca clipele, usoare
Ca niste aripi mari, cu umbre diafane,
Sa iti ascunzi in zambet ca ti-e dor si doare,
Sa lasi in urma-ti lumea, sa te pierzi in zare.

Si as mai vrea sa stiu cum mi-ar fi zborul
Spre alte ganduri, sentimente si trairi,
Sa simt din plin ca nu mai doare dorul,
Ca doar iubesc, traind un vis cu impliniri.

 

Zambete?

zambet sursa:

„Daca pe o femeie o face sa zambeasca un altul, vinovat este cel de langa ea.”

Clisee…! Aici e vorba de mult mai mult decat un zambet. Si noi femeile ce ar trebui sa facem? Sotii, logodnice, sau iubite ar trebui sa-i lasam doar pe ei, sotii, logodnicii sau iubitii nostri sa zambeasca? Sa ne punem cenusa in cap si sa nu mai zambim nici macar la o gluma sau o vorba nostima a unui coleg sau cunoscut? Sa-i lasam doar pe ei, barbatii, sa rada intre ei ? Zambetul ne poate schimba ziua, ne lumineaza chipul, ne ajuta sa trecem mai usor chiar si prin ceata ce ne inconjoara. Mai bine zambim, (fara a fi cineva vinovat)  indiferent cine sau ce ne provoaca asta, sau si mai bine, sa radem din toata inima. Ha, ha, ha…!

Narcise

narcise

Legenda narcisei

 

O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii.

Fiind si foarte frumos, se spune că s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase.

Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea; chiar şi aşa, ea îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).

Zeiţa Nemesis (răzbunarea), văzând cruda lui indiferenţă în faţa dragostei nimfelor, a hotărât să îi dea o pedeapsă exemplară: i-a prezis să nu iubească pe nimeni niciodată, ci să se îndrăgostească de el însuşi şi, astfel, să îşi găsească moartea. Nu peste mult, timp, plimbându-se prin pădure şi ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri şi s-a înecat. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă, care să le amintească mereu de iubitul lor.

Se zice că de aceea narcisa îşi ţine mereu capul în jos, pentru că îl imita.

Sursa:

Impresii

ciupi

Impresia generala dupa vizitarea expozitiei pictorului Constantin Ciuperca este … arta la superlativ, cu toate ca ar fi fost suficient ARTA.     Daca as cita-o pe Cristina : ” este pictura adevarata, ca in vremurile de demult, ca in timpul Renasterii”. Si ce compliment mai mare poate primi un artist, decat acela de a fi asezat pe acelasi piedestal cu marii pictori din acea epoca (dupa parerea mea neavizata).
Putem descrie si in alt mod operele expuse:

Cu mere rosii, aurii
Ce stau cuminti in rame          ciupi1
Cu pajisti verzi, sori aramii,
E plin tot de culoare.

Si greierii ii poti vedea
Cum canta ascunsi in iarba,
Iar dupa colt, sta nemiscat
Un chip ce poarta barba.

Pare cam trist si ingandurat,
Zarind pe a lui frunte
De ganduri si de vis curat
Brazdate adanci cute.

La numai cativa pasi apare
O maica imbrobodita,
Ce-i pregatita de plecare
Inspre biserica cernita.

Pe-o masa grea, imbatranita
De-a vremilor uitare
O pipa sta in colt, lasata
Departe de odoare.

Si adancite in visare
Se mai zaresc domnite
Cu forme clar rubensiene
Si zambete bizare.

La loc de cinste, un portret
Cu plete rasfirate
El tine in mana bland penel
Si gandu-i e departe.

Poate la timpul ce-a trecut,
Sau care va sa vina,
Trairi boeme, de artist
Cu sufletu-n lumina.

ciupi2

ciupi3

Lucrarile vor mai ramane in expozitie inca doua-trei saptamani si daca vreti sa le vedeti, sa stiti ca merita.

Felicitari Ciupi! Ai reusit sa aduci o pata de culoare in monotonia si cenusiul acestor zile.