Mi-e dor si doare

dor sursa:

Stiu ca sunt vorbe mult prea des rostite
Asa cum porti cu drag camasa favorita,
Dar ele dainuie in sufletele noastre
Si nu au nicidecum aspect de haina folosita.

Stiu ca le vreau strigate in gura mare,
Sau pe soptite in noptile cu luna plina,
Cand inima imi e ranita si imi pare
Ca soarele se-ascunde de bolta cea senina.

Stiu de asemeni ce greu e sa te doara
Cu mii de lame ascutite infipte-n suflet,
Sa simti ca nu mai poti decat sa zaci, usoara,
In coltul tau ascuns de lume si de umblet.

Stiu cum e sa-ti doresti sa creasca clipele, usoare
Ca niste aripi mari, cu umbre diafane,
Sa iti ascunzi in zambet ca ti-e dor si doare,
Sa lasi in urma-ti lumea, sa te pierzi in zare.

Si as mai vrea sa stiu cum mi-ar fi zborul
Spre alte ganduri, sentimente si trairi,
Sa simt din plin ca nu mai doare dorul,
Ca doar iubesc, traind un vis cu impliniri.

 

Reclame

Zambete?

zambet sursa:

„Daca pe o femeie o face sa zambeasca un altul, vinovat este cel de langa ea.”

Clisee…! Aici e vorba de mult mai mult decat un zambet. Si noi femeile ce ar trebui sa facem? Sotii, logodnice, sau iubite ar trebui sa-i lasam doar pe ei, sotii, logodnicii sau iubitii nostri sa zambeasca? Sa ne punem cenusa in cap si sa nu mai zambim nici macar la o gluma sau o vorba nostima a unui coleg sau cunoscut? Sa-i lasam doar pe ei, barbatii, sa rada intre ei ? Zambetul ne poate schimba ziua, ne lumineaza chipul, ne ajuta sa trecem mai usor chiar si prin ceata ce ne inconjoara. Mai bine zambim, (fara a fi cineva vinovat)  indiferent cine sau ce ne provoaca asta, sau si mai bine, sa radem din toata inima. Ha, ha, ha…!

Narcise

narcise

Legenda narcisei

 

O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii.

Fiind si foarte frumos, se spune că s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase.

Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea; chiar şi aşa, ea îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).

Zeiţa Nemesis (răzbunarea), văzând cruda lui indiferenţă în faţa dragostei nimfelor, a hotărât să îi dea o pedeapsă exemplară: i-a prezis să nu iubească pe nimeni niciodată, ci să se îndrăgostească de el însuşi şi, astfel, să îşi găsească moartea. Nu peste mult, timp, plimbându-se prin pădure şi ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri şi s-a înecat. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă, care să le amintească mereu de iubitul lor.

Se zice că de aceea narcisa îşi ţine mereu capul în jos, pentru că îl imita.

Sursa:

Impresii

ciupi

Impresia generala dupa vizitarea expozitiei pictorului Constantin Ciuperca este … arta la superlativ, cu toate ca ar fi fost suficient ARTA.     Daca as cita-o pe Cristina : ” este pictura adevarata, ca in vremurile de demult, ca in timpul Renasterii”. Si ce compliment mai mare poate primi un artist, decat acela de a fi asezat pe acelasi piedestal cu marii pictori din acea epoca (dupa parerea mea neavizata).
Putem descrie si in alt mod operele expuse:

Cu mere rosii, aurii
Ce stau cuminti in rame          ciupi1
Cu pajisti verzi, sori aramii,
E plin tot de culoare.

Si greierii ii poti vedea
Cum canta ascunsi in iarba,
Iar dupa colt, sta nemiscat
Un chip ce poarta barba.

Pare cam trist si ingandurat,
Zarind pe a lui frunte
De ganduri si de vis curat
Brazdate adanci cute.

La numai cativa pasi apare
O maica imbrobodita,
Ce-i pregatita de plecare
Inspre biserica cernita.

Pe-o masa grea, imbatranita
De-a vremilor uitare
O pipa sta in colt, lasata
Departe de odoare.

Si adancite in visare
Se mai zaresc domnite
Cu forme clar rubensiene
Si zambete bizare.

La loc de cinste, un portret
Cu plete rasfirate
El tine in mana bland penel
Si gandu-i e departe.

Poate la timpul ce-a trecut,
Sau care va sa vina,
Trairi boeme, de artist
Cu sufletu-n lumina.

ciupi2

ciupi3

Lucrarile vor mai ramane in expozitie inca doua-trei saptamani si daca vreti sa le vedeti, sa stiti ca merita.

Felicitari Ciupi! Ai reusit sa aduci o pata de culoare in monotonia si cenusiul acestor zile.

Margarete

margarete sursa


Legenda Margaretei

Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de frumoasă, care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor.

La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de frumos şi nespus de viteaz. Cei doi se iubesc şi plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor.

Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi paloşe trei zile şi trei nopţi şi în final prinţul este ucis. Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, iar Împăratul Florilor fuge pe urmele ei. Dându-şi seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare.

Îndurerat şi dându-şi seama de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată trăi veşnic fără ca cineva să o poată atinge.

Sursa:

Lacramioare

lacramioaresursa

Legenda Lăcrămioarei

 

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe, înţelepciune, cuminţenie.

Cei doi copii crescuseră împreună şi îşi petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori.

Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ţinutul în care locuiau şi întregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinşi de boală s-a numărat şi fata regelui, care până la urmă moare.

Băiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, de care era nedespărţit, a început atunci să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi grădinile unde se jucau pâna atunci cei doi prinţi. Prinţul a fugit de la castel şi s-a ascuns de lume, pentru a nu fi văzut de ceilalţi că îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare.

Sursa:

Lily

crin

Legenda Crinului 
 

 

Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare.

 

Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacută într-o floare.

 

Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată.

 

Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.

 

 

Sursa:

Pentru ca lily poate insemna si crin, crin alb.