Tot despre cristale, ca o clarificare

 

Nu ştiu dacă în articolul precedent am fost foarte clară, nu ştiu dacă am spus că „o piatră ne poate schimba viaţa”, ştiu doar că am făcut o referire la faptul că „am câştigat la loto”, aşa, ca o glumiţă, nereuşită, fără a avea pretenţia ca cineva să creadă că doar având un  cristal (piatră naturală) în casă viaţa îi va deveni roz în întregime, fără griji, fără nevoi.

Eu cred că e ceva gen- efectul placebo.

De exemplu, ne alegem o puşculiţă. Cu ce scop o cumpărăm? Cu scopul de a face economii, de a aduna în ea banii necesari pentru a ne achiziţiona un lucru pe care l-am dorit mult timp, dar la care am renunţat pentru că fondurile ne erau insuficiente şi am amânat pentru altă dată.

De câte ori vedem acea puşculită ne amintim obiectivul pentru care am cumpărat-o. Economiile. Adunarea sumei aceleia de bani care ne va ajuta în ceea ce ne-am propus, iar asta influenţează subconştientul, cumva, aducându-ne aminte să mai strecurăm câte o monedă acolo. Cât de repede ne vom atinge ţinta depinde doar de mărimea puşculiţei sau valoarea monedelor introduse în ea.

La fel e şi cu pietrele, zic eu.

Le-am cumpărat pentru că ne-au plăcut şi le-am aşezat într-un loc vizibil pentru a ne putea bucura privirile cu ele.

Sunt persoane care îşi achiziţionează, ştiu eu, un ametist, să zicem, pentru că au auzit sau au citit undeva că le-ar putea ajuta în a-şi mări claritatea gândirii şi concentrarea. Deci, îşi cumpără piatra respectivă şi ori de câte ori o privesc sau o ating eforturile de a se calma sau de a se concentra sunt susţinute de gândul pe care l-au avut atunci când şi-au ales piatra respectivă.

Cam aşa cred că funcţionează în cazul celor care nu practică, cu adevărat, cristaloterapia sau meditaţiile.

E cam la fel, modul de funcţionare, ca şi al panoului dorinţelor, dar acesta este deja un alt subiect. 🙂

Reclame