
Scriu despre cuvinte
Cum trece hoinar vreun gând
Litere înşirate
Peste apusuri surâzând
Scriu despre cuvinte
Care par să vină din trecut
Printre oseminte
Transformate-n ulcele de lut.
Curgă-n ele vinul
Dorului ce macină tăcut
Adunând prea plinul
Unui rost ce tace neştiut.
Scriu despre cuvinte
Adunate-n cântecul pribeag
Rătăcite-n noapte
Luminând la capăt de drumeag.