Aş fi vrut să pot împleti o rază de soare, sclipirea stelelor, licărul lunii, cu şoapta vântului ce mângâie brazii pe creste de munte, purtând cu el toate gândurile mele bune spre tine dar…
Acum, la ceas aniversar, cuvintele îmi par prea mici, prea puţine, de parcă s-ar fi golit de sens, sau ar avea termenul de valabilitate expirat.
Cuvintele, cele care atât te iubesc pe tine, şi tu pe ele, fiind de ajuns să le şopteşti „înşiră-te mărgăritare” pentru ca ele, docile, să se aşeze în „poveşti de neuitat”.
Eu nu ştiu să-ţi spun altfel, decât: Să ne trăieşti „Povestitoarea” noastră dragă, să ai o viaţă frumoasă, plină de visuri împlinite, pentru că atunci când acestea devin realitate ştii că „cineva acolo sus te iubeşte”, iar calea să-ţi fie presărată cu nuanţe calde, pe care, Tu, ştii atât de bine să le redai în orice moment.
La mulţi ani, Adriana! 🙂
La capatul curcubeului 