Caut gazdă

Nu, nu o gazdă oarecare, ci o nouă căsuţă, cu mai multe facilităţi pentru siteul meu.

V-aţi gândit vreodată să treceţi de la o platformă de blogging gratuită de tip WordPress, sau Blogger (.blogspot) două dintre cele mai folosite platforme de către bloggeri, pe un domeniu propriu?

Ofertele sunt, practic, nelimitate, dar trebuie să ne alegem cu mare atenţie „gazda”, pe cei ce ne vor oferi servicii de web hosting, nume de domenii sau servere dedicate, fiind capabili să ne ofere, contra cost, îmbunătăţirile pe care vrem să le aducem siteului nostru.

De aceea suportul tehnic de calitate 24 de ore din 24, 7 zile din 7 sunt necesare, alături de viteza mare  (se instalează peste 150 de scripturi din doar câteva clickuri, fără grija actualizării acestora) şi multe alte beneficii.

pusculitaCei de la MegaHost sunt atât de siguri de calitatea serviciilor oferite şi de faptul că toţi clienţii vor fi mulţumiţi, încât, în caz contrar, restituie suma achitată integral în termen de 30 de zile.

Este o companie care activează în acest domeniu de peste 10 ani, cu vechime, experienţă şi seriozitate, reuşind, în acest fel, să mulţumească pe deplin pe cei care i-au ales.

Oferă găzduire web pentru toate platformele online, de la cele mai mici bloguleţe, la siteuri complexe, pachetele puse la dispoziţie fiind diferite, ca preţ şi complexitate, în funcţie de ceea ce ne dorim, la orice plan de găzduire site fiind oferit gratuit şi un domeniu de tip .com, .org, . info, sau .net, pentru cei ce vor să facă primii paşi în lumea siteurilor web, acestea fiind foarte utile, mai ales pentru cei care au proiecte aflate la început şi nu necesită foarte multe resurse., având nevoie de o prezenţă on line rapidă şi necostisitoare.

Toate planurile de găzduire web beneficiază, gratuit, de cel mai avansat instrument de administrare şi configurare a unui site prin Control Panel, uptime şi viteza maximă garantate prin tehnica de ultimă oră folosită la servere, suportul tehnic fiind asigurat non-stop.

Nu-i aşa că totul pare mai uşor când ştii că nu mai ai nici o grijă a siteului tău fie el cât de mic?

Mă gândesc serios la asta, dar, între timp, aş vrea să aflu şi părerile voastre. 🙂

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

%d blogeri au apreciat: