Un puzzle între obişnuință şi mister

Te crezi o persoană pragmatică. Eşti dependentă de ordine, meticulozitate, precizie şi orice gând este la locul său.

Uneori mai dezlegi un rebus şi o faci rapid, fără corecturi, de parcă tu l-ai fi creat. De obicei,  mintea ta analitică adună cu repeziciune cifre ca şi cum le-ar vedea înşiruite pe coloane ordonate.

Îţi este obişnuinţă aşezarea riguroasă şi orice dezordine are ordinea bine ştiută doar de tine.

Alteori trece prin tine un iz de parfum, o aparentă culoare, nevoia de ceva nou, de altceva şi, atunci, te apropii stingheră de cutia cu piese de puzzle. Unul pe care nu ai mai încercat să-l întregeşti din fărâme. Iei, la alegere o piesă ce-ţi pare mai plină de farmec prin aspectul ei. O evaluezi din priviri, te concentrezi asupra celorlalte, încercând să creezi o poveste şi toate par să se aşeze la locul lor cu uşurinţă.

Înclinaţia spre organizare face totul mai facil.

Începi dintr-un colţ şi laşi jocul să se orânduiască firesc, asemenea unui drum lin, fără sinuozităţi, intuind potrivirea.

Nu te-ai gândit nicicând că ai putea face risipă de gesturi inutile.

În schimb, cu oamenii e mai complicat.

Nu dispui mereu de toate datele necesare şi  nu reuşeşti a le descoperi misterele.

Precizia matematică nu mai are rost în calculele logaritmice ale unor anumite stări, priviri, insinuări. Totul pare complicat, iar tu, în naivitatea ta congenitală, laşi deoparte chibzuinţa şi dai rigurozitatea la schimb pe un zâmbet.

Faci risipă de presupuneri, îţi compui o mască ce nu ţi se potriveşte şi are un efect distonant asupra felului tău de a fi. Nicicând nu-ţi vei ierta asta, aşa că, mai bine renunţi acum, cât nu e prea târziu.

Încerci să te relaxezi. Îşi îndrepţi privirile spre fereastră şi soarele îţi surâde blând dintre nori. Te aşezi pe fotoliu, cu o ceaşcă mare de cafea  pe care o strângi cu ambele mâini pentru a-i prelua căldura binefăcătoare. Mireasma ei proaspătă are darul de a te desprinde dintre gândurile haotice.

Revii la jocul tău de puzzle, îţi dai seama că îi lipseşte o piesă, iar fără ea totul e în zadar. Imaginea nu se compune perfect, povestea nu se leagă şi-atunci îţi pare rău că ai deschis cutia.

Misterul nu te mai atrage. Enigmele nu au mereu o singură rezolvare.

Cele 12 cuvinte au fost alese de Laura şi nu ştiu, încă, dacă s-a rezolvat problema tabelului… 😆

 

Anunțuri