Gând diurn

imagine: Pinterest

Într-o astfel de zi
Jumătate însorită, jumătate umbrită
De nori fără consistenţă
Nu-mi rămâne altceva de făcut, decât
Să las lumina să danseze
Pe-o aripă care cuprinde un moment
Şi încă o clipă.
Desculţe să valseze-n iarba înaltă
Lumina, aripa şi clipa,
Să cearnă moara zeilor nisipul
De zgura timpului,
De amintiri întortocheate să se scuture,
Iar timpul să se strecoare-ncetişor
Spre asfinţit.

Anunțuri