Poirot, parfumurile şi Moarte pe Nil

Se bărbierea cu aceeaşi atenţie pe care o acorda acestei activităţi, uneori  chiar şi de două ori pe zi, căci părul negru, aspru şi des îi cam dădea de furcă, iar prin hobloul deschis al cabinei sale pătrundeau izuri sălbatice de mâl şi ierburi uscate.

Era un bărbat pendant, care acorda mare interes aspectului său exterior, cu toate că o anumită dezordine studiată ce îi era caracteristică, putea induce uşor în eroare la prima vedere, făcându-i pe cei care nu îl cunoşteau să îşi formeze o impresie greşită.

Reuşea să pară complet absorbit de ceea ce făcea în acel moment, fie că juca dame, citea ziarul sau, pur şi simplu, aţipea, când, de fapt, era atent la orice mişcare sau vorbă din preajma sa. Alterna în vorbire expresii ale limbii franceze, care unora le păreau cel puţin curioase, iar lui mai melodioase, mai expresive, mai familiare, gândind mai detaliat în franceză, fapt care se datora originii sale belgiene.

Întinse mâna spre etajeră, dar gestul îi rămase neterminat, pentru o fracțiune de secundă degetele adunate ca pentru a prinde ceva împrumutând o postură stranie. Nu, astăzi nu va folosi parfumul obișnuit. Era suficient  after shave-ul obținut doar din ingrediente naturale după o rețetă veche pe care o mai avea o singură persoană, vânzătorul din drogheria aceea micuță ascunsă la marginea cartierului într-o clădire cu aspect veșnic proaspăt, ca și proprietarul său despre care se zvonea că ar deține secrete bine conservate din vremuri imemoriale. Produsele sale prindeau viață doar în nopțile târzii cu lună plină, într-o încăpere aflată la subsolul aceleași căsuțe mai mult înaltă decât largă sau lungă, în a cărei mansardă locuia.

 Se gândise că aromele din flaconul opac de cobalt s-ar putea amesteca ușor cu ale altor persoane din jur, derutându-l. Mefisto era parfumul pe care Hercule Poirot îl folosea în acea perioadă, cu miresme amestecate de lămâie, lavandă, bergamotă, trandafir, iris, ce se linişteau curând în note de chihlimbar, cedru, mosc şi lemn de santal.

Avea nevoie de o mare claritate pentru a putea realiza tot ceea ce-și propuse, pentru a descurca ițele atât de încâlcite ale poveștii în care, fără voia lui, fusese târât.

Mintea îi lucra febril, iar asta se putea observa doar în ochii săi ce prindeau întunecimi adânci, cu sclipiri de felină. Mai avea fix 8 minute până când va trebui să se îndrepte spre locul de întâlnire. Toate acțiunile sale aveau o precizie de ceas elvețian, fie că își îndeplinea ritualurile zilnice, își onora invitațiile sau, pur și simplu, așa cum ar fi părut celor care nu-l cunoșteau, își pierdea timpul.

Trase scaunul masiv din fața măsuței de abanos cu incrustații fine de sidef, printr-o mișcare sigură, dar lipsită de orice brutalitate, luă din teancul de hârtii,  așezat în colțul stâng al mesei, câteva coli și începu să aștearnă pe ele cu o exactitate de matematician tot felul de scheme complicate. Numele persoanelor prezente în croazieră erau echivalente cu tot atâtea denumiri ale parfumurilor celebre din acea epocă.

În seara precedentă reuşise a zări, prin deschizătura uşii, un colţ al măsuţei de toaletă din cabina celebrei moştenitoare Linnet pe care tronau nenumărate sticluţe, care mai de care mai preţioase, perii de păr şi oglinzi încastrate în argint cu inserţii de pietre preţioase, nelipsitul şirag de perle, la loc de cinste tronând Shalimar, probabil, parfumul preferat al acesteia.

Deci  numelei ei va fi legat de aromele orientale în care se regăseau citrice, bergamotă cedru cu treceri spre vetiver, patchouli, iasomie, trandafir, stingându-se uşor in miresme de vanilie, tămâie, lemn de santal, mosc, mir dulce şi piele.

La Jaqueline remarcase un amestec de piele, tabac- floral-pudrat, era desigur un parfum lansat în anii `20 ca o emancipare a femeii, acel Caron- Le Tabac Blonde cu miresme de flori de tei, garoafe şi pielărie, având ca note de mijloc stânjenel, ylang-ylang, vetiver, iar ca note de bază mosc, patchouli, cedru de Virginia şi vanilie. Desigur, era foarte potrivit firii ei rebele, hotărâte, mai ales în momentele ei decisive, unul din acestea fiind şi cel în care exclamase cu ochi furibunzi: ”Trebuie să-ţi urmezi steaua orinde te-ar duce, chiar şi spre un dezastru.”, ceea ce arăta cât de multă încredere punea în faptul că totul va avea un final fericit pentru dragostea ei cea mare fără de care nu ar fi putut trăi.

Chiar şi  Louise răspândea urma unui parfum, despre care avea să afle că Linnet se plictisise şi îi spusese că l-ar putea arunca sau face orice cu el,  în schimb Louise îl păstrase, preferând să îl folosescă din când în când, atunci când se gândea la marea ei iubire a cărei împlinire avea să fie curmată de împotrivirile sorţii, numită, bineînţeles,  Linnet.

Caron- Bellodgia, căci despre el era vorba, se deschidea în note de lăcrămioare, iasomie, garoafă, trandafir, ce lăsau locul scorţişoarei şi vetiverului haitian, curmându-se în miresme subtile de mosc, cedru şi lemn de santal.

Umpluse cu denumiri de parfumuri şi săgeţi trasate cu precizie şapte pagini, în total, în cele șapte minute pe care le petrecuse aplecat asupra lor. Le alăturase asemenea pieselor unui puzzle, după logica lui imbatabilă, rămânându-i în ecuaţie o singură necunoscută care ar fi întregit şi desluşit totul. Părea simplu, mai ales că el, Hercule Poirot, era persoana care se baza pe „exerciţiul minţii, norocul lăsându-l în seama altora.” În final scoase un oftat de mulțumire, lăsă totul în cea mai mare ordine și plecă spre a-și îndeplini celelalte îndatoriri ce nu puteau fi amânate sub niciun pretext.

Nu, astăzi nu va folosi parfumul obişnuit!

Alte povestiri parfumate pe aceeaşi temă „Parfumul personajelor  din romanul Moarte pe Nil” găsiţi în tabelul de pe blogul Mirelei.

Moarte pe Nil – Cinemagia

A fost o adevărată provocare!

imagini: Pinterest

 

Anunțuri