E-o molimă-n oraș, iubite – glossă

E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi
C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi.

E liniște printre morminte, cu măști nu mai putem jeli, greoi
Se afundă-n riduri de-oseminte necurse lacrimi strânse în șuvoi
Care-au secat speranța în mai bine și visurile dintre noi.
Pe-aleile bătătorite de pașii cei îndoliați ai soartei
Preumblă toamna cea cernită cu giulgiul greu de zgura hâtrei
E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei.

Se scutură pomii de frunze și parcă ar aduce înapoi
Parfumul risipit pe tâmple, iluziile peste amândoi
Copiii care-am fost odată acum rămași tăcuți și goi
În brațele neiertătoare a nefirescului și- a luptei
Ce se iscase-n primăvară printre cohortele planetei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei.

Și-i liniște-n oraș, iubite, ninsorile par să nu aib-acces
De-a se așterne calm, neprihănite, peste ororile-n exces
Și peste lumea asta îndârjită de efemerul, palidul, succes.
E liniște-n oraș, iubite și ce-aș mai vrea să scutur flori de tei
Peste deschisele morminte din inimi sau să strig spre zei
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei.

E noapte neagră în oraș, iubite, lapovițează trist și-afurisit
Cad stropi și fulgi, iar în cuvinte aș vrea să ning-acum neostoit
Cu albele vocale și consoane ce au scăpat ca dintr-un labirint
Care fusese populat cu gânduri incerte, înghețate ca un sloi
Ce își așteaptă primăvara și-nmugurirea șoaptelor în doi
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi.

Și ploaia asta-mi susură-n ureche litanii spuse-n cimitir
Peste sicriele acoperite ce n-au mai fost unse cu mir,
Iar sufletele-ngrămădite în norii negri parcă își dau gir
Pentru fragile bucurii ce n-au mai fost trăite, însă noi
Ne ducem viețile-nainte prin moină, frica e-n amândoi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi.

Mi-e teamă să rostesc cuvinte și astăzi pare parcă prea târziu
Printre schelete, jocurile toate s-au rătăcit și nu mai știu
De-au fost vreodată adevărate sau doar iluzii în pustiu.
E-o molimă-n oraș, iubite și-i lumea transformată-n mușuroi
Cu reguli tot mai des confuze, cu zborul frânt, cu mers greoi,
C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi.

C-o matematică sinistră și impară trasează reguli grave în convoi
Și-mparte des, pe nesimțite, iubiri și cupluri ce au fost de doi
E-o molimă-n oraș, iubite, care-și întinde gheara neagră peste noi.
Necunoscute amănunte dintre un noi sau poate dintre ei
Păcate nemărturisite iscate-n zori sub frunzele de tei
E-o molimă-n oraș, iubite, pândește cu ochi arzător și grei.

***

M-am prins în jocul unui Pisic , pornit inițial de aici, căruia îi mulțumesc pentru că m-a acceptat  și, trebuie să recunosc, este pentru prima dată când încerc a scrie glossă. Rezultatul l-ați văzut aici. 😀