Într-un cocon de lumină

imagine: Pinterest- Olanda

Se rugase la un înger, nu oricare, ci Îngerul său Păzitor ce îi călăuzea paşii în viaţa de zi cu zi, dar care, în ultimul timp părea să-l fi uitat. Se rugase din tot sufletul, cu toată ardoarea de care fusese în stare, atunci, în acel moment în care viaţa părea să nu mai aibă niciun plan pentru el. O stare de linişte îi coborâse adânc în cel mai ascuns colţ al cugetului, iar ochii încercănaţi păreau a distinge o siluetă de lumină, aşa cum văzuse în copilărie, pe o scenă scufundată în întuneric deasupra căreia plutea nefiresc un contur diafan, fără consistenţă, părând doar un spirit rătăcit în beznă.

Îi era bine şi tot acel periplu simptomatic din ultima vreme părea uitat, ca şi cum călătoria sa de mare anvergură ajunsese aproape de punctul terminus.

Lumina aceea nefiresc de caldă părea să se extindă din ce în ce mai mult, cuprinzându-i puţin câte puţin picioarele aproape îngheţate, mâinile, zăbovi puţin în dreptul plexului solar, urcând spre creștet. Da, chiar îi era nespus de bine în învăluirea aceea pe care, era sigur, nimic nu reuşea a o fi pertubat, nici chiar o calamitate cosmică.

Până la cămăruţa micuţă, ce părea mai degrabă o cabină, în care îşi petrecuse ultimii ani ar mai fi avut foarte puţin, îi ştia localizarea exactă, ar fi putut să o găsească şi cu ochii închişi, numai că, în acel loc, zărea ceva ce ar fi semănat, mai degrabă, cu o moară, una de vânt a cărei elice aducea cu nişte aripi, aşa cum văzuse prin imaginile despre Olanda, iar silueta nefamiliară era multiplicată fidel, la infinit, în ceaţa care începuse a se aşeza pe suprafaţa apei, netulburată de vreo pală de vânt.

Nu găsea niciun criteriu  verosimil conform căruia ar fi  putut încadra viziunea aceea în rândul celor reale, dar mintea îi mai jucase feste şi în alte rânduri, când aburii vreunui pahar de vin roșu băut în plus puseseră stăpânire pe capacităţile sale motorii şi intelectuale cu o viteză de nebănuit.

Cărările vieţii îl purtaseră spre o destinaţie de cele mai multe ori necunoscută, fără a-l fi întrebat de vreo calificare sau dorinţa de le străbate, iar el se supusese docil, de fiecare dată, fiind conştient că o revoltă nu ar fi avut sens sau sorţi de izbândă.

Ceața devenea din ce în ce mai amenințătoare, mai nerăbdătoare de a- l prinde în ghearele ei reci, dar lumina ce- l învăluise formase un scut protector în jurul său, prin care nici ceața și nimic altceva nu putea pătrunde.

Se simțea apărat, iar starea de bine, cam ciudată ce-i drept, nefiindu-i familiară, îi strecurase în suflet liniștea după care tânjise atât. Orice bizarerie de care s-ar fi îngrozit în mod obișnuit, acum, l-ar fi putut face să zâmbească.

Era deasupra tuturor lucrurilor ce-i umpluseră viața de până atunci, într-o stare de plutire şi  beatitudine,  părându-i-se inutil să mai revină în umezeala cețoasă pe care o simțise cotropindu-i oasele de atâtea ori. Ar fi rămas așa o veșnicie,  învăluit în coconul său de lumină și tot nu i s-ar fi părut de ajuns.

M-am jucat cu o duzină
De cuvinte, bineînţeles,
Ce poveşti se înşiră
Pe la Eddie în tabel 
Puteţi afla răsfoindu-l…

Duzina săptămânii este: (inger, moara, cabina, perturbat, scena, calificare, moment, simptomatic, anvergura, criteriu, destinatie, viteza).