Sunt un om pe o scară ce se-nalță spre cer
În vâltorile vieții pot părea chiar stingher
Numai sufletul știe câte visuri a nins
Printre fulgi timpurii ce pluteau în abis.
Sunt un om pe o scară parcă fără sfârșit
Ce uneori mai coboară spre un alt infinit
Se întoarce la start că să-și ia iar avânt
Pentru o nouă lansare, spre un nou început.
Cu privirea întoarsă înspre propriul trecut
Chibzuit trec prin viață, prea puțin cunoscut
Și îmi ferec oblonul care dă spre tumult
Odihnindu-mi tăcerea într-un vers de demult.
Sunt un om pe o scară ce așteaptă zâmbind
Muguri de primăvară să zărească plesnind
Aripi largi să îi crească din surâs efemer
Gânduri verzi să-ncolțească peste griul stingher.
La capatul curcubeului 