Parfumul unui vis

Deschisese ochii nedumerită, cu un sentiment de nesiguranță. Avusese un vis, dar ce anume visase nu-și amintea. Soarele urcase de mult pe bolta cerească, iar ora obișnuită la care se trezea rămăsese în urmă, undeva între vis și somn adânc, ca de plumb, neodihnitor. Știa că va trebui să-și înceapă activitățile zilnice chiar dacă nu avea niciun chef. Ora cafelei trecuse şi  ea, deci va sări peste, deocamdată.

Nu prea avea chef să părăsească aşternutul cald. Se tot întorcea de pe o  parte pe cealaltă încercând să-şi amintească. Zadarnic. Privirea îi fu atrasă de cadranul verzui al ceasului de perete. Era târziu, cu adevărat şi trebuia să se mobilizeze. În colţul camerei, pe care privirea ei  îl cerceta iscoditoare, o lumină zglobie dansa pătrunzând prin perdeaua fină ca o spumă. Ceva părea să se mişte abia perceptibil acolo.

Imagine: Pinterest

Pipăi cu mâini curioase toate celelalte colţuri   ale încăperii vrând parcă să simtă cu adevărat firele de borangic arhaic ce îi înfioraseră visul. Pânze de păianjen nu erau, iar răcoarea pereţilor îi făcu bine, trezind-o definitiv, dându-i certitudinea că visul dinspre ziuă se destrămase odată cu temerile ei nefondate.

Căutase semnificaţia viselor cu pânză de păianjen. „Dacă dai pânza de păianjen jos cu mâna înseamnă că vei obţine o victorie. Dacă te afli în ea, poţi fi într-o situaţie compromiţătoare sau descoperi obiecte acoperite de uitare”. Pânzele de păianjen visate de ea erau  luminate de o rază de soare ce pătrunsese în colţurile acelea, în mod obişnuit întunecoase, dezvăluindu-i ţesătura neobişnuit de fină, ireală. Tocmai de aceea, involuntar, a şters pereţii cu palmele fără a folosi vreun obiect care ar fi făcut ca totul să fie mai simplu.

Aşa făcuse şi în vis. Acum îşi amintea. Le îndepărtase cu un gest ferm, uimită de acele apariţii neaşteptate, firave, luminoase cumva. Aveau sclipiri argintii, de valuri înspumate, legănându-se asemeni lor, într-un balans continuu, aproape imperceptibil. Sclipiri argintii. Argint. Da. Citise undeva că anul acesta se poartă din nou argintul. Se prevestea a fi un an norocos, cu o vibrație bună.

Venise vremea, așadar, să scoată la lumină puținele bijuterii pe care le avea și să le poarte, în sfârșit, chiar dacă mereu i se păruse că argintul nu i se potrivește. În schimb, își cumpărase câteva pentru că îi plăcea să le privească, să le aibă, ba chiar le admira la alte persoane.

S-ar potrivi perfect cu parfumul acela achizionat cândva, Precious Silver, cu note orientale.

Până la urmă se preconiza a fi o zi bună.

Azi -13- fără fatidica pisică neagră, cu valuri argintii și înmiresmări senzuale viața pare să-i zâmbească mai mult ca oricând.

***

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, găsiţi în tabel la Eddie.

Reclame