Viaţa e frumoasă

 

papad

Îşi duse mâna tremurândă spre fruntea brăzdată de riduri adânci de parcă ar fi vrut să oprească goana nebună a gândurilor.
Întrezărea o fetiţă bălaie cu o rochiţică verde crud ca primele fire ale ierbii, brăzdată de un brâu cu păpădii pufoase, inocente ca şi chipul ei, ce muşca cu poftă dintr-o îngheţată cu fistic. Cosiţele blonde îi săltau pe umeri în ritmul paşilor ei zglobii. Din când în când zâmbea şi tot seninul părea să se fi adunat în privirile ei.

La câţiva paşi zăcea îngheţata strivită, transformată într-o pastă lăptoasă, sub razele soarelui dogoritor. Lacrimi mari i se adunaseră pe obraji, guriţa mică tremura într-un început de rictus, ochii senini începuseră a semăna cu cerul înaintea furtunii, iar obrajii îi deveniseră trandafirii.

Simţea şi acum gustul inconfundabil al fisticului, aroma lui întipărită în cerul gurii, iar măna i se relaxă, uitând tremuratul de acum câteva clipe, ridurile frunţii i se destinseră, ochii îşi recăpătaseră seninul de altă dată. Culese o păpădie şi la fel ca în zilele copilăriei suflă în coroana-i pufoasă, împrăştiind umbreluţele vesele peste tot.

În fond… viaţa e frumoasă !