Cochilii

 

Uneori reuşesc să mă strecor spre seară
Printre inerţii şi obiceiuri cotidiene
Într-o primăvară incertă şi medievală
Ce-şi poartă culoarea sub piele, tatuaje eterne.

Alteori, când la suprafaţă ies nesiguranţe
Mă ascund, mai adânc, în cochilii uitate de melci
Luând  cu mine licăriri străvezii şi fragranţe,
Paşi tăcuţi ce purtau amintiri, infantile poteci.

Şi ascult şoapte stranii ce par a veni de departe,
Aparenţele nefiindu-mi prea cunoscute,
Ca şi cum ar citi dintr-o carte, cuvinte în noapte.
Aducând în privire suveniruri neştiute.

 

imagine: Pinterest