Despre astăzi…

E o pagină pe care o citesc în fiecare dimineață, iar astăzi am găsit acest text care chiar merită atenție, la fel ca toate celelalte, zilnice, ale aceluiași autor. Cuprinde adevăruri care trebuiesc știute și reținute. Mie mi-a plăcut mult, de aceea am hotărât să-l am aici, pentru voi și, de ce nu, pentru mine…

În calendarul creştin-ortodox sunt cei 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. Şi Sf. Glicherie. Şi noi avem arşii noştri, mucenicii noştri. Sunt 64 la număr, dar sunt ai noştri, rugaţi-vă pentru ei, pentru sufletele lor plecate înainte de vreme şi familiile îndurerate pentru totdeauna!

Tradiţional, în ”Kalendar”, Îngroparea Crăciunului. “Obiceiul îngropării Crăciunului”, de fapt a anului vechi, care a trecut, are o vechime considerabilă, fiind unul dintre cele mai arhaice elemente surprinse de calendarul popular.” Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 561.

Obiceiuri vechi de care ar trebui să ne amintim în această prăpastie în care am fost aruncaţi de istorie și de cei puternici. Trebuie să ne ţinem de ceva, să ne agăţăm, să nu ne prăbuşim în neant şi în uitarea raselor. Acest lucru poate începe cu folclorul, cu obiceiurile, cu tradiţia. Legea strămoşească. Sunt repere fixe, să ne amintim cine am fost cândva, ca să putem să fim “cineva” în viitor.  

În apropiere de Anul Nou, oricând ar fi căzut, mai toate popoarele europene aveau obiceiul de a întreba zeii, divinităţile, apoi pe bunul Dumnezeu, ce se va întâmpla cu ei în anul ce va să vie. Sărbătoare care se numea în diferite feluri, dar care are o vechime aşa de mare că nu se ştie de când, de unde, cine şi ce a produs-o. S-a uitat… Doar Lupul Şchiop mai ştie!

Şi uitând, ne pierdem, cădem. Ne pierdem dreptul asupra lucrurilor, pe care nu mai ştim cum le cheamă pe adevăratul nume și așa nu le mai stăpânim, ne pierdem dreptul asupra pământului pentru că nu mai ştim cine suntem şi nu mai ştim cine a sângerat de moarte ca să apere pământul ăsta, pentru că era al țării. Cădem…

Haideţi, oameni buni, oameni frumoşi, nu pot să vin la fiecare acasă ca să vă zgudui şi să vă pun oglinda trecutului în faţă. Haideţi, oameni întristaţi, fiţi veseli şi amintiţi-vă cine sunteţi! Smulgeţi perfuzia toxică a uitării din vena neamului şi amintiţi-vă de unde veniţi, cine sunteți şi ce puteţi. Încă nu este prea târziu… Suntem în pragul unui an nou. Am calculat că este bun, dar trebuie să vreți și domniile voastre să fie bun! Amintiți-vă de anii buni!

Lăsați smarturile și tabletele, uitați-vă în ochii celor dragi, mângâiați copiii, jucați-vă cu animăluțele, nu sunteți anexele unor dispozitive informatice, pierdeți prea mult timp pentru comunicare și socializare, sunteți niște gâște îndopate cu ”fake news” și reclame, ca gâștele îndopate și îmbătate criminal cu coniac pentru ”foie gras” – sper că procedeul gavajului prin care se obține ”delicatesea” a fost interzis! Nu? Ca să vezi…   Sursa

E adevărat că uităm, puțin câte puțin, cine suntem și de unde venim, iar aceasta nu ar trebui îngăduit. Astfel de aduceri aminte trebuiesc păstrate cu drag pentru astăzi, pentru mâine, pentru oricând.