Astăzi aleg

Aleg astăzi să renunț a privi la un ecran

Peste care secundele curg cu orgoliu,

Din timpul câștigat să adun înc-un an

Pe care să-l pun cu grabă în portofoliu

De bucurii și momente dragi.

Aleg astăzi să adun într-un mare ghem

Și venin, și uitare adunate-n ciupercă,

Tot ce a răbufnit din defectul sistem

Înlocuindu-le cu suspin de flașnetă

Care deapănă acorduri  vagi.

Aleg astăzi a cerceta amănunțit acei atei

Care din închinări fac adesea o chetă

Și o lasă zălog neștiuților  zei

Ce-și așteaptă mereu cuvenita răsplată

De iubiri adunate-n desagi.

Astăzi aleg să râvnesc într-un mod asimetric

La secunde ce curg cu orgoliu

Întrerupte de gânduri țesute sporadic

Adunând în meschină pălărie-portofoliu

Doar uitări și aduceri aminte.

*

Ce s-a mai scris cu aceleași 12 cuvinte (portofoliu, ecran, venin, asimetric, ciuperca, atei, sporadic, palarie, ghem, sistem, flasneta, cheta) puteți găsi la Eddie în tabel.

Reclame