CEI 40 DE MUCENICI şi legendele Babei Dochia

babasursa

• Baba Dochia este o bătrînă zeiţă agrară, care a murit într-o zi de 1 martie şi-a renăscut de Mucenici, pe 9 martie. O legendă spune însă că Baba Dochia era o soacră răutăcioasă, care şi-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, în prima zi din martie. Pe drum, fata s-a întîlnit cu un moşneag, care i-a dăruit un mănunchi de fragi. Văzînd fructele, Baba Dochia a crezut că a venit primăvara şi a îmbrăcat nouă cojoace unul peste altul, şi-a luat oile şi-a pornit pe munte. Vremea frumoasă a făcut-o să-şi lepede, pe rînd, toate cojoacele. Atunci s-a pornit ger şi viscol, iar baba, împreună cu turma ei, s-au transformat în sloiuri de gheaţă, care s-au prefăcut apoi în piatră. Se zice că ar fi Babele, din Munţii Bucegi. O altă poveste spune că Baba Dochia şi-a început urcuşul pe munte, alături de fiul ei, Dragobete. Cum începuse o ploaie amestecată cu ninsoare, care a durat 9 zile şi 9 nopţi, Dochia şi-a aruncat cojoacele, prea grele de atîta apă. De aceea e vremea aşa de schimbătoare în primele 9 zile din martie, pentru că Dochia îşi scutură cojoacele de ploaie sau zăpadă. O altă legendă spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit împăratul roman Traian. Urmărită de soldaţii lui Traian, Dochia se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Iar Maica Domnului o ajută să scape, transformînd-o, împreună cu turma sa, într-un complex de stînci, cunoscute ca Pietrele Doamnei.

CEI 40 DE MUCENICI. Tradiţii şi superstiţii

• Tradiţia celor 40 sau 44 de pahare de vin: În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să încerce să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că cine reuşeşte să ducă la bun sfîrşit acest obicei, va fi sănătos tot anul. De altfel, atît adulţii, cît şi copiii, trebuie să guste atît din mucenici, cît şi un pic de vin, simbol al săngelului sfinţilor sacrificaţi.
• De Mucenici nu se lucrează: În tradiţia populară se spune că, dacă vrei să fii sănătos tot anul, nu trebuie să munceşti în această zi, altminteri vei fi pedepsit de sfinţi cu 40 de săptămîni de boală.
• Ziua în care se împarte pomană adormiţilor. O prăznuire ce aduce aminte de sufletele adormiţilor, pe 9 martie se împart mucenici, dar si alte alimente.
• Vremea dinaintea şi din ziua mucenicilor ne arată cum va fi vara. Astfel, se spune că, dacă va tuna înainte de 9 martie, vara va fi una ploioasă, şi nu foarte îmbelşugată. În cazul în care va tuna chiar în ziua de mucenici, vara va fi una bogată şi călduroasă. O altă superstiţie spune că ploaia din această zi anunţă o vreme similară şi pentru ziua de Paşte. Zăpada sau ploaia care cade de Mucenici are puteri vindecătoare pentru durerile de ochi sau cap.
• „Focurile de Măcinici“ – o tradiţie ce există încă în mediul rural. Pentru a purifica gospodăria sau cîmpurile, sătenii dau foc uscăciunilor. Se crede că fumul şi focul au rolul de a curăţa şi purifica mediul, de la casă şi familie, pînă la animalele din gospodărie. Cenuşa rămasă este şi ea împrăştiată în curte pentru a alunga relele.

Sursa:

Steluta transformata in floare

floare-de-colt_2013122407

LEGENDA FLORII DE COLT

. Se spune că, de demult, o stea s-a desprins de pe cer şi a plecat în lume, ca să vadă cum sînt oamenii. Zburînd pe aripile vîntului, steaua a străbătut ţări şi mări, dar nu a găsit niciun loc care să îi fie pe plac. Ajungînd însă pe culmile Munţilor Piatra Craiului, a rămas încîntată de frumuseţea locurilor şi a hotărît să facă popas. Dar cînd a încercat să coboare de pe spinarea vîntului, a alunecat şi s-a lovit de un vîrf ascuţit. Cînd a atins stînca, s-a prefăcut într-o floare albă, catifelată. De atunci, steluţa poate fi găsită numai pe piscurile înalte, aproape de cerul din care s-a desprins. Oamenii au numit-o floare-de-colţ, fiindcă un colţ de piatră a transformat steluţa în floare.

Sursa:

Mi-e dor si doare

dor sursa:

Stiu ca sunt vorbe mult prea des rostite
Asa cum porti cu drag camasa favorita,
Dar ele dainuie in sufletele noastre
Si nu au nicidecum aspect de haina folosita.

Stiu ca le vreau strigate in gura mare,
Sau pe soptite in noptile cu luna plina,
Cand inima imi e ranita si imi pare
Ca soarele se-ascunde de bolta cea senina.

Stiu de asemeni ce greu e sa te doara
Cu mii de lame ascutite infipte-n suflet,
Sa simti ca nu mai poti decat sa zaci, usoara,
In coltul tau ascuns de lume si de umblet.

Stiu cum e sa-ti doresti sa creasca clipele, usoare
Ca niste aripi mari, cu umbre diafane,
Sa iti ascunzi in zambet ca ti-e dor si doare,
Sa lasi in urma-ti lumea, sa te pierzi in zare.

Si as mai vrea sa stiu cum mi-ar fi zborul
Spre alte ganduri, sentimente si trairi,
Sa simt din plin ca nu mai doare dorul,
Ca doar iubesc, traind un vis cu impliniri.

 

Zambete?

zambet sursa:

„Daca pe o femeie o face sa zambeasca un altul, vinovat este cel de langa ea.”

Clisee…! Aici e vorba de mult mai mult decat un zambet. Si noi femeile ce ar trebui sa facem? Sotii, logodnice, sau iubite ar trebui sa-i lasam doar pe ei, sotii, logodnicii sau iubitii nostri sa zambeasca? Sa ne punem cenusa in cap si sa nu mai zambim nici macar la o gluma sau o vorba nostima a unui coleg sau cunoscut? Sa-i lasam doar pe ei, barbatii, sa rada intre ei ? Zambetul ne poate schimba ziua, ne lumineaza chipul, ne ajuta sa trecem mai usor chiar si prin ceata ce ne inconjoara. Mai bine zambim, (fara a fi cineva vinovat)  indiferent cine sau ce ne provoaca asta, sau si mai bine, sa radem din toata inima. Ha, ha, ha…!

Narcise

narcise

Legenda narcisei

 

O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii.

Fiind si foarte frumos, se spune că s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase.

Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea; chiar şi aşa, ea îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).

Zeiţa Nemesis (răzbunarea), văzând cruda lui indiferenţă în faţa dragostei nimfelor, a hotărât să îi dea o pedeapsă exemplară: i-a prezis să nu iubească pe nimeni niciodată, ci să se îndrăgostească de el însuşi şi, astfel, să îşi găsească moartea. Nu peste mult, timp, plimbându-se prin pădure şi ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri şi s-a înecat. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă, care să le amintească mereu de iubitul lor.

Se zice că de aceea narcisa îşi ţine mereu capul în jos, pentru că îl imita.

Sursa:

Lily

crin

Legenda Crinului 
 

 

Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare.

 

Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacută într-o floare.

 

Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată.

 

Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.

 

 

Sursa:

Pentru ca lily poate insemna si crin, crin alb.

Viorele

viorea

Legenda viorelei
Legenda spune că prinţesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului şi împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseţii nemaivăzute a prinţesei, aceasta a fost ursită de cea de-a douăsprezecea ursitoare ca în primăvara vârstei de 12 ani să fie răpită de Zâna Florilor.

Cu toate încercările părinţilor ei de a o păzi, Viorica este răpită la vârsta de 12 ani, primăvara, şi este prefacută într-o floare albastră, albastrul fiind simbolul melancoliei. Această floare este aşezată între celelalte flori din grădina Zânei Florilor şi este numită Viorica, nume care este cunoscut popular şi ca Viorea.

De atunci, Viorica este o floare care înfloreşte primăvara şi care se distinge de celelalte prin culoarea albastră, sugestie clară a melancoliei, dar şi a încrederii în viitor. De asemenea, perenitatea florii este o sugestie a vieţii scurte a prinţesei Viorica. Aşa cum prinţesa a trăit doar 12 ani, se pare că o viorea rezistă, de obicei, doar 12 săptămâni până când se ofileşte.

sursa

Floarea soarelui

 

floarea soa

LEGENDA FLORII SOARELUI
Demult, tare demult, traia un rege foarte bogat,atat de bogat incat putea cumpara o tara intreaga.Avea comori nepretuite dar cea mai de pret comoara a lui era fata sa.
Fata avea parul galben ca spicele graului, avea vocea si veselia pasarilor iar despre frumusete ce sa mai vorbim… Sute de regi si-ar fi dat averile pentru ea. Nici o alta printesa nu o egala.
Venise si vreamea maritisului, iar mii de printi fusesera refuzati de biata printesa care nu isi gasea iubire.Ea se indragostise de soare. Intr-o zi ii spuse tatalui ei:
-Tata, stiu ca esti suparat ca nu am ales nici un print dar eu iubesc pe altcineva.
-Pe cine?
-Pe cineva, care in fiecare dimineata e la fereastra mea, a carui splendoare o admir in fiecare zi .Este soarele, tata!Cu el vreau sa ma marit!
-Nu te prosti fata mea. Nimeni nu poate sa se indragosteasca de soare; in plus, o legenda veche spune ca cine se va casatori cu soarele nu are voie sa-l priveasca ca altfel se va transforma in floare.
-Nu-mi pasa, eu ma voi casatori cu soarele!
Pentru a o feri pe fata de blestem, regele isi inchise propria fiica intr-o celula din castel. Fata era pazita zi si noapte de cate patru paznici care nu aveau voie s-o priveasca, deoarece, sigur se indragosteau de ea. Intr-o zi fata a inceput sa cante iar paznicii s-au uitat la ea si pe loc s-au indragostit de chipul acela fermecator.Ii erau ca niste sclavi iar printesa profita.A reusit sa scape din castel si a inceput drumul spre Soare cu cei patru paznici dupa ea.O mare parte din drum au mers prin campuri acoperite cu fel si fel de flori.Cand poposeau,paznicii vanau iar fata studia florile si aproape ca stia orice floare si fiecare miros. Au intalnit oameni buni,care le-au dat niste indicatii dar si oameni rai care vroiau sa-i jefuiasca doar pentru o punguta de galbeni pe care o aveau la ei, dar nu reuseau datorita celor patru viteji ostasi.Abia dupa cinci zile regele a aflat ca printesa disparuse si a plecat impreuna cu zece mii de viteji in cautarea printesei.Printesa avea un avans bun dar regele avea cai.Drumul lor a durat zece zile si zece nopti dar intr-un final au ajuns la palatul de aur al maretului Soare.In acel moment tocmai se intorcea si Soarele acasa dar si imparatul ajunsese.Soarele cum a privit la fata s-a indragostit de ea si i-a spus:
-Esti cea mai frumoasa printesa pe care am vazut-o! Si am vazut multe….
-Si tu m-ai fermecat cu frumusetea ta si as dori sa ne casatorim!
-Desigur ca si eu as vrea! Dar sti de blestem?
-Da, dar eu nu cred ca se va intampla ceva.
-Nu voi permite ca fata mea sa se casatoreasca cu Soarele iar apoi sa se transforme in floare! interveni imparatul.
-Tata,nu te poti pune in calea iubirii noastre! spuse printesa.
-Ba uite ca pot! se incapatana regele.
Soarele,fiind de partea printesei si fiind mult mai puternic decat regele si armata sa ii intemnita pe toti sub imensul sau palat.
Dupa ceva timp nu i-a mai pasat de blestem si fata s-a casatorit cu soarele.Imediat dupa ziua nuntii fata a dorit sa-l vada pe Soare in toata splendoarea lui. Tocmai atunci a reusit si imparatul sa scape pentru a-i fi dat sa vada cum se implineste blestemul.Fata s-a transformat in floare chiar sub ochii sotului si tatalui ei.Acea floare si acum se intoarce mereu dupa sotul ei pentru a-l admira.
Aceasta este FLOAREA SOARELUI !

Sursa:

Pentru tine…!

copil   sursa

Pentru tine, fiul meu,
Dar trimis de Dumnezeu,
M-am trezit ades in zori
Sa strang roua de pe flori
Cu ea sa te imbaiez,
Zilele sa-ti luminez.

Pentru tine, al meu fiu,
Lumina, zambet zglobiu,
Vreau sa fiu in lumea ta
Tot ce-i bun si as mai vrea
Sa ai parte doar de soare,
Fara nici o intristare.

Fiul meu, doar pentru tine
As aduce valuri line
Din a lumilor oceane,
Stropi de binecuvantare
Pentru viata ta intreaga
Si faptura ta cea draga.

Pentru tine, fiul meu,
Dar trimis de Dumnezeu,
Stelele sa straluceasca,
Pasii sa-ti calauzeasca
Pe cararea vietii tale
Spre impliniri si bunastare.

Alegeri

relatii   sursa

Ne traim viata in perioada de inceput linistiti, lipsiti de griji, copilarind…

Dar vine si timpul cand ne dorim o relatie si atunci… fara sa stam prea mult pe ganduri, ne aruncam in valtoare cu ochii inchisi, cu pumnii stransi, incordati si in acelasi timp cu mii de vise si sperante. Plasmuim in cel de langa noi tot ceea ce ne-am dorit mai mult sperand ca ne vom atinge visurile. Timpul trece…  uneori in zbor, alteori abia se taraste si realizam deodata ca  nu e chiar asa cum ne-am imaginat, ca persoana de langa noi nu e chiar ceea ce ne-am dorit sa fie, ca nu ne-a implinit visurile si asteptarile. Si totusi cum ne-ar fi viata fara iubire, fara o fiinta careia sa-i putem impartasi binele si raul, sa o sprijinim cand are nevoie si care sa ne intinda o mana atunci cand ne simtim rataciti ?  Ajungem sa ne inabusim adevaratele trairi de dragul celui de langa noi sau de teama a ceea ce ar crede sau ar zice lumea despre noi. Am citit acum ceva vreme un banc, ce m-a obsedat o perioada. ”Intra o tipa bine intr-un magazin si cere vanzatorului o paine. Dupa ce o serveste , acesta amabil o intreaba -daca ar mai dori domnita si altceva, la care ea raspunde- as mai dori  un barbat adevarat si o sticla de Martini, dar deocamdata ma multumesc doar cu o paine.” , (nu ca mi-as dori si altceva atunci cand cumpar paine). Ne putem alege sa ramanem incorsetati intr-o relatie sau sa fim liberi. Liberi sa ce…? Sa incepem o alta relatie… si o alta… pana cand vom accepta ca fiecare isi are propriile trairi, propria nevoie de libertate, propria identitate. Aflam ca de fapt tot ceea ce am asteptat e doar viata pe care ne-am dorit-o, proiectata in persoana de langa noi, ca de fapt ne privim in oglinda, ca ne-am dorit prea mult sa fie asa cum am vrut noi, fara a lasa timp Universului sa ne daruiasca ceea ce meritam. Valurile cad unul cate unul descoperind goliciunea sufletelor noastre,la fel si  mastile purtate una peste alta de dragul de a fi pe placul partenerului de viata, a prietenilor, a colegilor, a lumii. Avem nevoie de un spatiu al nostru in care sa renuntam la masti, la tot ceea ce purtam zilnic peste adevarata noastra faptura, sa fim singuri fata in fata cu noi ,cu realitatea noastra. Si il avem…acest spatiu e sufletul nostru, in care daca ne-am adanci cat mai profund, clipa de clipa, am descoperi adevarata noastra valoare, adevarata noastra traire. Sa pasim fara teama in interiorul nostru, fara dorinte sau visuri, despuiati de asteptarile celorlalti si vom gasi adevarata liniste si implinire. Chiar astazi am citit un indemn ” sa le lasam celorlalti libertatea de a trai asa cum considera ei ca este potrivit,iar noi sa ii iubim in continuare. Sa primim totul cu inima deschisa si seninatate. In fiecare experienta salasluieste o binecuvantare.”

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

%d blogeri au apreciat: