Domnișoara Peach și culorile anului

imagine: Pinterest

Sufletul ei răspândește lumină, o lumină aurie care îi atrage involuntar pe cei din jur. Așezată la una dintre cele trei mese ale terasei înființate lângă ușa cofetăriei, chiar pe trotuarul îngust, tânăra încălzește între degetele lungi și subțiri o limonadă. Gâtul ei este sensibil și nu ar suporta lichidul cu prea multe cuburi de gheață. Pielea ei are culoarea anului, peach fuzz, avea să afle de la cofetarul care o privise îndelung prin geamurile mari și rămăsese uimit că încă nu se atinsese de renumitul elixir a cărui rețetă nu fusese schimbată în ultimele două decenii, pentru care folosise întotdeauna un amestec de lămâi bine coapte, lime și un strop de ghimbir în cantități atent dozate care dădeau un gust deosebit băuturii.

Și pentru a-și învinge curiozitatea, bărbatul traversează grăbit cofetăria fără clienți și se înființează la masa la care stă ea, ocupă scaunul aflat vizavi de al ei, întrebând-o cu un aer binevoitor:

– Deci, nu vă place limonada?

– Aaa, nu, nu e vorba de asta. Tocmai pentru ea am venit. Am auzit că e foarte gustoasă, dar, știți, gâtul meu…

– Gâtul dumneavoastră are exact culoarea anului – peach fuzz- o culoare caldă, care te duce cu gândul la bucuria de a trăi cu toate simțurile treze, de a avea grijă de noi și de ceilalți. De fapt, pielea dumneavoastră are culoarea pufului de piersică, în întregime.

Ea roși, simțindu-se ca într-o saună și își îndreptă privirea spre pantofi. Și aceștia aveau aceeași culoare. Îi încălțase pe fugă, fără a se gândi dacă sunt potriviți cu ținuta aleasă. Apoi, spuse:

– Aaa, dar văd că sunteți atras de culori și ultimele tendințe ale modei, iar asta e ceva rar la bărbații…

– Bărbații obișnuiți sau cei care stau în bucătărie, ați vrut să spuneți?

– Aaa, nu, la majoritatea bărbaților, cu excepția celor care chiar se ocupă de modă, decorațiuni și au făcut o adevărată artă din aceste preocupări, asta am vrut să spun.

– Mda, răspunse el ursuz și se ridică.

– Întotdeauna e așa liniște pe aici, face ea o încercare de a continua conversația, ca pentru a-l îmbuna.

– În ultima vreme, da. Nu știu ce s-a întâmplat, dar clienții parcă ocolesc prăvăliile din zonă după ce au fost renovate.

– Aaa, vedeți? V-ați răspuns singur. Poate că doar culoarea sau lipsa ei este răspunsul.

El mormăi ceva neinteligibil, scărpinându-și barbișonul îngrijit.

Ea continuă:

– Ați spus ceva sau doar mi s-a părut?

– Am spus că planul urbanistic general prevede o oarecare uniformitate a culorii pentru clădirile din zona veche a orașului.

– Aaa, da? Poate pentru exterior, mi se pare normal, dar nu cred că și pentru interior. Spuneți-mi, cum arătau înainte de uniformizare? Ce culori aveau clădirile, cum erau vitrinele sau terasele? se lansă ea într-un adevărat maraton al întrebărilor, apoi zâmbi, dezvăluind o dantură îngrijită. 

Bărbatul se așeză pe scaunul de pe care abia se ridicase și, cu privirile ațintite într-un punct aflat la mare depărtare, începu să povestească pe un ton oarecum emoționat.

– În primul rând, între terasele cofetăriei, patiseriei, cafenelei și gelateriei nu existau despărțitoarele astea ca niște garduri ce împiedică accesul de la una la alta prin lateral. Clienții le puteau străbate de la un capăt la celălalt fără a coborî pe stradă, chiar dacă zona a devenit pietonală, iar fiecare fațadă avea o altă culoare, aleasă de proprietari și asta dădea un farmec aparte cartierului. În după-amiezele din timpul săptămânii străduțele acestea erau pline de oameni care se plimbau și alegeau să-și petreacă timpul aici, iar în weekenduri deveneau de-a dreptul neîncăpătoare. Nici nu era nevoie să te uiți în calendar pentru a ști dacă e sâmbătă sau duminică.

Acum toate zilele sunt la fel: monotone, anoste și goale. Nu cred că micile noastre afaceri moștenite din tată-n fiu, unele dintre ele aflate la a treia sau chiar a patra generație vor mai rezista mult, mai ales că în curând se va deschide un supermarket în capătul cartierului, iar ca să te reinventezi, să-ți restartezi viața la o anumită vârstă e foarte greu, ba uneori pare de-a dreptul imposibil. Vocea îi devenise pierită, ochii îi rămăseseră ațintiți în același punct ca și cum ar fi retrăit acele zile, iar când o auzi vorbind aproape tresări. 

­– Aaa, dar aici te contrazic. O reinventare e binevenită oricând. Între ei se instalase un fel de complicitate, iar faptul că începuseră să se tutuiască li se părea normal.

– Da? Și ce mare lucru aș putea să fac pentru a-mi revigora negoțul? 

– Păi, ai putea începe prin a readuce la viață tot ceea ce atrăgea înainte. O copertină care ar face terasa mai umbrită ar fi tocmai potrivită. Ai putea agăța glastre cu flori la capetele ei, iar în interior am putea reînvia culoarea de altă dată. „Renew blue” îți spune ceva? E tot una din vedetele anului și e o nuanță odihnitoare. Imobilul acesta are numărul doi, nu-i așa? Tocmai bine s-ar potrivi pentru că e o clădire ce poartă energia elementului apă. Trebuie să ai mare grijă la robinete, să fie mereu funcționale și să te ferești de inundații. În rest, totul va fi perfect dacă pui în practică sfaturile mele: obiecte fluide, rotunde – începând cu mesele și scaunele și terminând cu decorațiunile. Toate trebuie să fie în deplină armonie. De exemplu: suntem în Era Vărsătorului, anul Dragonului Verde de Lemn, ca lunație e tocmai perioada de Lună Nouă – în care dăm glas intențiilor, plantăm semințele visurilor cu șanse mai mari de împlinire. Astrologia, numerologia, feng shui-ul și toate celelalte arte străvechi ne îndrumă cum să ne facem viața mai frumoasă. Nu e nimic greșit în a ține cont de ele, dimpotrivă, aș spune eu.  

El o privea pierdut. Chiar dacă radia încredere în propriile capacități și cunoștințe, aparenta ei fragilitate nu prea îl convingea și nu știa cu ce s-ar alege din toată acea vorbărie, dar hotărî pe loc să-i acorde o șansă.

– Cred că m-ai pierdut pe undeva, o întrerupse el.

– Știi ce? Ar trebui să te lași dus de val și să crezi în rezultate uimitoare. Cam asta e tot ceea ce trebuie să faci.

Ea se ridică și abia atunci el observă că e mult mai mică de statură decât crezuse, ca o zână bună ce venise să-l amețească cu tirada ei, fiind sigur că undeva, sub trenciul olive, stă ascunsă o baghetă magică și chiar atunci degetul ei arătător țâșni înaintea celorlalte arătând un punct de lângă ușa de la intrarea în cofetărie:

– Aici va fi o statuie a zeiței Tyche în mărime naturală, dar într-o interpretare modernă, stilizată, astfel încât numai cunoscătorii vor ști cine e, iar dacă te întrebi de ce, află că ea reprezenta destinul, norocul întâmplător și e ceva de care chiar ai nevoie. Florile din cornul pe care îl ține în mâini (simbol al norocului) ar putea fi înlocuite cu brioșe sau altceva, aripile i le-am putea păstra, iar cu celelate elemente specifice mai vedem ce vom face. Bineînțeles că vom avea și părerea unui artist. Voi reveni zilele astea cu ceva mai concret, apoi se îndepărtă cu pași ușori, abia atingând pavajul.

El o petrecu din priviri până când dispăru după cotitură, pe cealaltă alee și rămase întrebându-se: Oare ce culoare o avea creierul ei în interior?, apoi își răspunse zâmbind –  Cu siguranță tot una din nuanțele vedetă ale anului.

***

Propunerea Cameliei: un text cu titlul la alegere dar cu următoarele caracteristici: să conțină o parte din corpul uman și o culoare (de exemplu: mâna verde, piciorul alb, burta albastră, etc.) partea de conținut rămâne la liberă alegere și inspirație. 

pentru cine folosește cele 12 cuvinte, acestea vor fi: dantură, pantofi, cofetarul,umbrită,maraton,saună,emoționat,cotitură,bucătărie,garduri,calendar, sâmbătă.