Tablou de zi

Cireș, salcie, tuia și un ciot de tei,

Un soc ce-a înverzit se-ascunde printre ei

Parfum amestecat, culoare, înfloriri

Al mierlei tril și ciripit voios de vrăbii

Formează un  tablou. De-o zi.

Anunțuri

Încorsetări. Prea strâns legaţi de anumite tipare

Şi uite-aşa izbucneşti necontrolat, încorsetat de o cutumă sau alta, în clipa când comportamentul de copil ce se-ndreaptă spre adolescenţă, care nu şi-a găsit încă rostul, tatonând neştiutor, îţi devine neînţeles. Îţi vine să exclami „Pe vremea mea!…”  şi nu găseşti suficiente cuvinte clare, adevărate, care să convingă că statul lipit de monitorul calculatorului sau touch-ul telefonului, ore în şir, prea multe, nu e benefic.

Ai vrea să-i spui că mult mai bine i-ar face socializarea cu alţi copii de vârsta lui, nu on line, joaca, alergatul, mersul cu bicicleta sau chiar o simplă plimbare, într-o zi însorită aşa cum este cea de astăzi, prin parc, respirând aer  curat, bucurându-se de natură.

Nu ştii în ce categorie poţi încadra aceste porniri şi-ţi pare o risipă imensă a calmului ce te stăpânea cu câteva momente în urmă. Este o păcăleală de neconceput petrecerea timpului în acest fel. Ştii că şi tu o faci, dar nu pentru o perioadă atât de îndelungată sau atât de des şi-ţi dai seama de puterea pe care o are exemplul dat.

Te-ndrepţi fără să vrei spre o zonă sensibilă în care nervii ajunşi la paroxism tind să-i transmită şi lui aceeaşi stare. Şi i-o transmit. Ai vrea să-i insufli tărie de caracter, un dram de organizare înţeleaptă a timpului, pe categorii: şcoală, teme, învăţat, timp liber, joacă şi peste toate astea bucurie, copilărie ce trebuie trăită la vremea ei.

Ai putea să-i spui că o să-i fie mai uşor în viaţă, atunci când are un crez, o cale mai lină de urmat, dar taci şi asta duce la o ruptură, la închiderea în camere separate, muţenie. Mai bine aşa, decât strigăte şi reproşuri, ca-ntr-un pictorial nereuşit, caragialesc.

Să-i spui o părere, a ta, proprie, e tardiv acum şi-aştepţi îngândurat să se destindă atmosfera. Ai putea face o paralelă între copilăria ta şi a lui, dar crezi că deja a auzit-o de prea multe ori şi i-a ajuns. Să te calmezi e cel mai bun lucru, să-i spui că îl iubeşti, să-l îmbrăţişezi cu drag şi să-l convingi că tot ceea ce faci e spre binele său.   

Asta ar putea fi o victorie. 

 

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (categorie, parc, paroxism, cutuma, pacaleala, risipa, crez, pictorial, zona, paralela, victorie, parere) găsiţi la Eddie în tabel.

Zâmbetul unui spirit rebel

imagine: Pinterest

După îndelungi căutări fusese găsit şi scos în lume ultimul rătăcitor sihastru.

Avea un zâmbet clar, o anumită blândeţe imprimată pe chip de viaţa aceea petrecută în tăcere, iar în priviri i se putea citi o anume inteligenţă nativă. Mulţi credeau că a dus o viaţă tristă, dar el ştia că, în esenţă, chiar şi atunci când eşti cu cineva sau în mijlocul mulţimii tot singur eşti.

Doar pe tine te poţi baza. Doar la tine poţi găsi sprijin şi ajutor. Nu ai ce face. După ce reuşeşti să afli asta şi să o înţelegi, singurătatea poate deveni o alegere. Nu mai ai nevoie de o altă voce, reală sau nu, care să-ţi transmită un anumit mesaj atemporal. Capeţi o anumită siguranţă în gesturi, în atitudine, ţi-e suficientă o clipă de tăcere care se poate prelungi atât cât vrei tu sau chiar la nesfârşit. Ţi-e bine cu tine şi cu gândurile tale pe care le auzi din ce în ce mai clar, iar forfota şi alergarea după lucruri efemere îţi devin străine, cu totul.

Ceasul nu îţi mai arată ora, o oră oarecare care-şi pierde valoarea, însemnătatea şi atunci poţi renunţa cu uşurinţă la el. Redevii copil ori de câte ori vrei să o faci, sau, mai bine zis, redescoperi copilul acela interior care, până atunci, aşteptase resemnat să-i acorzi atenţia cuvenită. Lumea privită prin ochi de copil are întotdeauna o altă valenţă, o altă dimensiune, culori şi sunete mai puternice, emoţii mai vii, mai sincere, mai autentice.

Ţi-e bine aşa şi starea aceasta ai vrea să dăinuie la nesfârşit. Reuşeşti să o porţi cu tine, să o ţii aproape de suflet atâta timp cât vacarmul exterior nu te ajunge. Revezi cu ochii minţii toate acele cărţi citite cu sufletul la gură, care te-au purtat prin atâtea şi atâtea lumi, iar zâmbetul prinde a înmuguri timid, la început, pentru ca mai apoi să aibă tot mai mult curaj, punând stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Şi ce bine e să zâmbeşti prin toţi porii!

Poţi fi smuls, cu brutalitate uneori, din starea aceasta de autosuficienţă şi trimis înapoi în lumea prea grăbită pentru ritmul tău, prea avidă de senzaţional şi efemer, iar zâmbetul se stinge, puţin câte puţin, lăsând în urma lui o grimasă, falsă amintire a ceea ce a fost.

Şi toate merg mai departe, într-un iureş care te absoarbe zi de zi, făcându-te să uiţi care sunt cu adevărat valorile de care sufletul tău are nevoie pentru a zâmbi. Te încăpăţânezi să regăseşti starea aceea perfectă şi, poate, pentru scurt timp, reuşeşti. Apoi, îţi dai seama că timpul nu poate fi oprit, că nu tu eşti stăpânul său, oricât de mult ai încerca să-l amăgeşti.

Viaţa dăinuie. Găseşte mereu o cale să perpetueze.

Ultimul rătăcitor sihastru a fost scos în lume, iar chipul său radia de zâmbet. Zâmbetul unui spirit rebel.

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (voce, mesaj, atemporal, siguranta, clar, blandete, tacere, minute, inteligenta, carti, ora, copil) sau pe aceeaşi temă, găsiţi la Eddie în tabel.

Gândul de azi

imagine: Pinterest

Renunțarea la ceea ce ne ține blocați, încorsetați de o anumită idee sau teamă, poate fi o cale de a lăsa lumina și binecuvântarea să pătrundă în cele mai tainice ascunzișuri.

*

Duminică de florii binecuvântată cu pace și lumină în suflete!