Parfum de verde nou

Te-aș îmbrăca în verde, cel mai crud
Din zâmbete, l-aș pune aninând
De-o ramură înflorită.

Și gândurile toate le-aș culege
Pe furiș, ca o nescrisă lege
Să poată să te mintă.

Să ne aducă înflorirea toată
Pe care-o așteptăm ca pe o mantră
Din suflet murmurată.

Atunci, din ramurile-ți pustiite
Vor naște muguri, zilele-nsorite
Ne vor zâmbi deodată.

Și toată vremea asta-nnegurată
Își va purta amarul înfricoșată
Departe, spre o sferă mai înaltă

Iar verdele va fi în stăpânire
Peste un gând, un zâmbet, o iubire
De blândă primăvară.

Parfumul cel de verde nou mi-aduce
În inimă iertarea ca o cruce
Pe care-am răstignit ciudată,
Aridă, tâmpă și înfrigurată o iarnă
Ce nu se mai sfârșea.

Azi zâmbetul mi-i de un verde crud
Timid a îmbobocit în colț de gând
Și-așteaptă înflorirea.

Și vesele-mi sunt vorbele ce se aștern
Ca picurii de rouă într-un poem
Doar de amândoi știut.

Și-i primăvară iar cu verde nou
Culorile ne-mbie ca un halou
Retina mângâind.

Mi-i verde crud și verde nou
O primăvară prinsă ca trofeu
În colț de gând.

***

Dintre miresmele cele mai pure
Azi am ales doar câteva anume
Ce-alcătuiesc parfumul drag primit
În zi de sărbătoare ca un mit
Al primăverii.
Nu e creat de-un parfumier celebru
Dar poartă în flacon revigorantul echilibru
De limoncello chiar și nectarină,
Frezie, lotus, flori de portocal, grădină
În nebunia înfloririi.

***

Alerg cu  versu-mi ticluit fără de veste
Să ne înscriem în tabelul de poveste
Ce multe alte scrieri găzduieşte.

El s-ar fi vrut plin de miresme şi parfum
Dar gândul a zburat precum un fum
Şi dus a fost, râzând nebun.

 

Reclame

Primăvara dada

Pentru că i-am promis Suzanei că voi posta și cea de a doua poezie iscată de tematica dada, în colaborare cu fiul meu și cum mi-aș dori să mai înveselesc puțin vremea mohorâtă, cu orice chip, las versurile pentru o clipă de destindere (sper).

 

Azi pe urme dadaiste

imagine: Pinterest

Înflorește primăvara
Iar prin cercuri elitiste
Se strecoară îngrijorarea
Da da.

Cine poate să mai spună
Cine poate să mai știe
Cine va-mpleti cunună
Versului, cine mai scrie
Da da?

Între ramuri înflorite
Zboară alene câte o gâză
Prin magnolii parfumate
Pare chiar și mai confuză
Da da.

Pe aripi de vânt molatec
Vine-o șoaptă pe furiș
Cică acum primăvăratec
Se strecoară-n luminiș
Noul Da da.

 

 

Noi şi literatura

Astăzi   sărbătorim Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret odată cu o altă mare celebrare- 214 ani de la naşterea îndrăgitului   scriitor de basme şi poveşti-Hans Christian Andersen.

Şi   cum o astfel  de celebrare nu putea trece nebăgată în seamă, noi,  eu şi fiul meu, adică, ne-am hotărât să o facem într-un  stil propriu, practic, jucându-ne printre cuvinte într-un stil literar atât de la modă în perioada interbelică-Dada.

Pentru că tot se va desfăşura un proiect pe această temă în săptămâna „Şcoala altfel” am intrat în joc vrei, nu vrei.

Doamna profesoară de română a dorit ca versurile să aibă înţeles şi rime, iar rezultatul jocurilor noastre îl las mai  jos, nu înainte de a vă spune că Samuel Rosenstock, cel care avea să fie un cunoscut poet şi eseist român- Tristan Tzara- cofondator al mişcării culturale dadaiste ce a dus la o adevărată revoluţie în artă, s-a născut în Moineşti, pe plaiurile noastre  dragi.

Copilul a decupat cuvinte, a colorat, a avut idei pe care le-am prelucrat aşa cum ne-am priceput mai bine.    
O gară. Dadaisme.

Poposisem într-o gară
Fără tren, fără peron,
Doar pe coș ieșea o dâră
De fum gros, bonjour monsieur
Dada.

Domnul cu un frac albastru
Și cravată, un artist,
Își tot etala măiastru
Un monoclu dadaist
Dada.

Nu avea privirea tristă
Nici prea vesel nu părea
Într-o mână, o batistă
O strângea, o frământa
Dada.

Fluierat profund se aude
După curbă, prin macaz
Trece o locomotivă
Fără geamuri, fără haz,
Dada.

Am plecat, era prea șters
Tot tabloul în ansamblu
Domnul s-a oprit din mers
Și în felul lui macabru
Zice dada.

Abia aştept rezultatul pe care îl va primi mâine. 😀

Doar un om

imagine:Pinterest

Sunt un om pe o scară ce se-nalță spre cer
În vâltorile vieții pot părea chiar stingher
Numai sufletul știe câte visuri a nins
Printre fulgi timpurii ce pluteau în abis.

Sunt un om pe o scară parcă fără sfârșit
Ce uneori mai coboară spre un alt infinit
Se întoarce la start că să-și ia iar avânt
Pentru o nouă lansare, spre un nou început.

Cu privirea întoarsă înspre propriul trecut
Chibzuit trec prin viață, prea puțin cunoscut
Și îmi ferec oblonul care dă spre tumult
Odihnindu-mi tăcerea într-un vers de demult.

Sunt un om pe o scară ce așteaptă zâmbind
Muguri de primăvară să zărească plesnind
Aripi largi să îi crească din surâs efemer
Gânduri verzi să-ncolțească peste griul stingher.

 

Anticariatul din centru

La anticariatul din centru găsim așezate pe rafturile îngălbenite de vreme zâmbete rătăcite cândva între răsărit și apus.

Pitite pe polițe iluzorii stau clipe de libertate alese în mod aleatoriu, momente în care poți renunța la orice decizii lăsându-te în voia liniștii ce împresoară totul în jur, chiar și suflete care se simt la fel de ușoare ca un fulg sau o pană ce plutește purtată pe aripi de adieri primăvăratice.

Secundele par trase de un fir nevăzut prin inelul imperturbabil al vremurilor spre porțile deschise ale amintirilor, mereu fără paznic, într-o rotire continuă de carusel, cu o mișcare regresivă, din ce în ce mai apropiată de punctul de plecare, de origini.

O mască lăsată deoparte, pe un alt raft, pare o transpunere a timpului grăbit în nisip măsurat de o clepsidră ce a rămas neîntoarsă.

Ceva mai departe de ochii curioși se ascund serile liniștite, relaxante, confortabile care pot transforma în vers opac orice scenă înmărmurită în eternitatea amintirilor ca o piesă de teatru auzită cândva la radio, pe furiș, sub pătura roșie făcută cort deasupra gândurilor obosite de atâta alergătură.

La anticariatul din centru intrăm plini de încredere, cu siguranța că oricât de osteniți am fi vom găsi în cel mai neașteptat ungher liniștea aceea deplină după care jinduim de atâtea ori.

Acolo ușile nu sunt nicicând ferecate, intrarea e bine luminată, primitoare, conferind instantaneu o stare de bine.

Vânzători nu sunt. Fiecare își alege cele de trebuință lăsând altceva la schimb. O singură condiție este- ca totul să fie cât mai vechi, mai drag, mai aducător de bucurie.

La anticariatul din  centru îți poți lăsa gândurile să se odihnească în cel mai comod fotoliu și privirile să rătăcească peste rafturi nevăzute altora sau să scotocească prin sertare nedeschise încă.

La anticariatul din centru posibilitățile sunt infinite.

***

Ce s-a mai scris pornind de la cele 12 cuvinte (libertate, aleatoriu, pana, radio, incredere, decizii, masca, vers, opac, scena, fir, transpunere) sau pe aceeași temă găsiți la Eddie în tabel.

De astăzi vine primăvara

Dintr-o sursă sigură, la fel de sigură ca un laborator cu grad mare de securitate, ştim cu toţii că astăzi este echinocţiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea în orice punct de pe glob, soarele luminează în mod egal cele două emisfere, începutul primăverii astronomice, ziua se măreşte, iar natura îşi dispută dreptul de a se afla în expansiune.

imagine: Pinterest

Un punct de răscruce în care iarna va fi definitiv alungată, energiile telurice ce în această perioadă au stagnat, aflîndu-se într-o oarecare formă de conservare îşi vor face simţită creşterea insuflându-ne, tuturor, o stare de armonie, de benefică transformare a tot ceea ce înseamnă viaţă, atât în sinele nostru cel mai profund, cât şi în exterior, în tot ceea ce există independent de voinţa sau fiinţa noastră.

Comoditatea va fi de domeniul trecutului, orice nălucă a vreunui gând derizoriu va fi îndepărtată,  orice dungi alburii de nesiguranţă ce se încăpăţânează să mai persiste în mintea noastră în care se află imprimată matricea unui destin implacabil vor fi șterse, izbutind a ieşi învingători din lupta cu noi înşine, ca după un dejun copios ce-şi cere starea de siestă, recurgând chiar la vestita «Dolce far niente», contemplând, pur şi simplu, frumuseţea clipei.

Dincolo de vălurile vaporoase pline de culoare și bucurii pe care le vom trage peste tot ceea ce înseamnă nelinişte, angoasă, intense frământări interioare, decapitarea visurilor doar pentru că, la un moment dat, ni se păreau irealizabile, vom lăsa să se insinueze, până la claritatea deplină, aroma de vanilie a împlinirilor, a dorului de vârsta inocenţei, a pătrunderii neaşteptate a unui sentiment de pace, linişte, de siguranţă nesfârşită şi iubire necondiţionată.

Astăzi chiar, ar trebui să renaştem, căci despre asta este echinocţiul acesta, despre crearea unei realităţi conforme cu ceea ce am răsădit în ultima vreme, un nou început, o cale ce nu a fost bătătorită înainte, recunoaşterea propriilor merite , a propriilor valori, a unicităţii fiecăruia, a adevărului despre noi şi viaţa noastră. Să eliberăm limitările, să aşezăm noile posibilităţi acolo unde le este locul, ca într-un cartier general cu drepturi depline, să ne jucăm find serioşi în acelaşi timp, ştiind că pentru toate acestea energiile benefice vor fi cele care ne vor sprijini în demersurile ce urmează a fi făcute.

Un echinocţiu cu bucurii şi izbânzi să avem! 🙂

 

Femeie din astre

imagine: Pinterest

Femeie din astre
Cu  gânduri măiastre
În palmele tale
Strângi pulberi de stele
Risipite de vânt.

Femeie din astre
Cu visuri albastre
Stau pe buzele tale
Infinite petale
Arcuite de zâmbet.

Femeie din astre
În vorbe  sihastre
Pui lapte şi   miere
Ce aduc mângâiere
Prefăcute-n   cuvânt.

Femeie din astre
În nopţile noastre
Cu privirile tale
Licăriri de cristale
Luminezi în secret.

În palmele tale
Strângi pulberi de stele
În vorbe sihastre
Pui lapte şi miere
Femeie din stele.

***

… pornind de la  un titlu. 😀