Arc de curcubeu

arcArc de curcubeu întors
Spre un colţ interior al imaginii
De parc-ar vrea să strecoare bucurii
În inimi.

Clipe zburând fără a şti
Unde îşi îndreaptă zbaterile,
Încotro îşi pornesc trecerile
Fără rost.

Zâmbet înflorind stingher
Pe aripi străvezii de amintiri,
În suflete inocente de copii
Aninându-se.

Arc de curcubeu întors,
Blândă lumină, culoare coboară,
Gânduri răzleţe, cald le înfăşoară
În ROGVAIV.

imagine: Pinterest

 

 

 

 

 

 

Marţi

pinterest

O zi obişnuită de marţi

Cam banală, ce-i drept,

Amestecând cuvinte,

Răstălmăcite pe net,

Gânduri puţin fugare

Aşternute pe hârtie,

O foaie volantă

Zburând din colivie.

O zi de marţi, banală,

Fără de tragedie,

Nici vreo trei ceasuri rele,

Dar nici vreo comedie.

Banalităţi.

 

imagine: Pinterest

 

Intuiţie sau raţiune?

curcubeu

Cred că gândurile nu au nevoie de nici un îndemn atunci când se hotărăsc să hoinărească dezlegate prin toate ungherele minţii.

Uneori sunt dictate de raţiune, aceea care le încorsetează să facă aşa, să fie altfel, într-un anume fel, că ar fi mai bine cum crede ea.

Se revoltă?

Spun că nu ar face aşa cum e mai bine?

Da. De cele mai multe ori.

Demonul acela care stă la pândă în orice colţişor mai întunecat se zbate să iasă la iveală, ori de câte ori are ocazia, iar raţiunea are de dus o luptă, poate chiar un adevărat război, pentru a izbândi.

Dar ele se vor libere, fără constrângeri, chiar şi în bătăliile pe care sunt nevoite a le duce, vor să simtă libertatea de mişcare, spaţiul fără limite, zborul cu aripi de mătase, nu cu acelea dintr-o ceară care se va topi în apropierea oricărei surse de căldură.

Alteori obosesc. Ar avea nevoie de alinare, blândeţe, încurajări, clipe de răgaz în liniştea deplină, căldura şi binecuvântarea pe care le pot afla doar într-un teritoriu sacru,  acela din centrul fiinţei care atât de greu se lasă deschis.

Prind nuanţe de castane arămii coapte sub învelişul acela ţepos ce pare un arici supărat, parfum de pământ reavăn şi ierburi uscate, împrumutate dintr-un flacon uitat deschis care-şi revarsă miresmele ca o halbă umplută în grabă cu revărsări de spumă catifelată, doar doar vor putea să convingă fortăreaţa în a-şi desfereca porţile încătuşate.

Deghizarea fiind deplină, înduplecarea le reuşeşte căci, cine ar putea rezista în faţa unei asemenea ispite?!?

creioane-colorateDe cele mai multe ori se folosesc de culori, dar nu oricare, ci acelea izbucnite din miezul fraged al unor creioane, împrumutând nuanţe de curcubeu, lăsând totul fără etichetă, într-o învălmăşeală teribilă, o abrambureală lipsită de orice logică, al cărui rost doar sufletul îl ştie.

Acela pare a fi timpul intuiţiei, un segment de veac petrecut în deplinătatea acordului dintre zbatere şi calm, echilibrul perfect între simţuri şi spirit, înţelepciune şi patimă, ca un miez perfect copt al unui fruct de avocado cu toate binefacerile lui.

În aceste momente totul e lipsit de vreo defecţiune, perfect fiabil, ardoarea înfruntărilor se îndulceşte în tuşe perfecte de împăcare cu sine, cu centrul fiinţei, cu întreaga lume.

Nu mai are loc nici o contrazicere, orice discuţie încetează, oricare răzvrătire pare inutilă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (indemn, discutie, castane, creioane, halba, flacon, teritoriu, blandete, defectiune, avocado, eticheta, fiabil), găsiţi la Eddie în tabel.

Imagini: Pinterest

 

Alteori…

alteori

Alteori, clepsidra ce-a rămas uitată,
Neîntoarsă, blocată în spaţiu,
În încremeniri deseori nefireşti,
Îşi scutură pulberea de stele
Şi magia neatinsă de cotidian,
Peste vârfurile  pădurii incendiate
De culorile vrăjite ale toamnei
Înseninând priviri înceţoşate, suflete.

imagine: pinterest

Rezoluţii şi experienţe

În serile târzii când soarele aprinde vâlvătăi peste vârfuri de pădure, iar frunzele foşnesc în dansul lor perfect, de la desprinderea de ramuri până la atingerea graţioasă a pământului ce le acceptă căldura cu recunoştinţă, deasupra oraşului tăcut ce-şi aşterne panorama arămie la picioarele noastre, cu un cocteil proaspăt turnat în paharele aburinde, parcă, e ceasul magic al bilanţurilor zilei,  al anului ce stă să se încheie, a vieţii trăite până în acest moment.
cartonase-yo-1-01-aaa-e1476180662558Când toate calculele făcute sunt pozitive merită  sărbătorite  cu  ceva fin şi cred că ar fi suficient să folosesc doar câţiva stropi din siropul YO care adună în el gustul sălbatic al fructelor alese cu grijă alături de  cel al experienţei de 60 de ani,  ani de reţete şi încercări trecute cu brio de filtrul celor mai aprigi critici, mai mari sau mai mici. Siropul de zmeură ar fi cel ales de această dată, care se lasă combinat cu alţi câţiva stropi de lime, înviorândul cu o băutură alcoolizată, doar atât cât să scoată în evidenţă aromele folosite, obţinând astfel licoarea perfectă.

 

Provocarea lansată de BlogalInitiative, prin care ar trebui să-mi stabilesc 5 rezoluţii de atins până la vârsta de 60 de ani, m-a cam pus pe gânduri, îndemnându-mă la introspecţie.
Privind în urmă, îmi dau seama că timpul zboară tăcut, îşi urmează cursul fără a putea fi oprit, iar noi trecem prin viaţă cu satisfacţii, mai mari sau mai mici, cu vise atinse, care au fost urmate cu dinţii strânşi până la împlinire, uitate în bătaia vântului, sau ancorate în realităţi trecătoare, adunând în timp pulbere de stele care ar avea nevoie doar de o baghetă magică pentru a le duce spre limanul împlinirii.
csm_jobilaeum-2_666eb9514a20, 40, 60 – trei paşi rapizi care ne duc spre vârsta ce ar trebui să ne facă a ne simţi realizaţi cumva, mulţumiţi de ceea ce am trăit.

60 de ani, o vârstă plină, oarecum rotundă, o vârstă a maturităţii depline în gândire, a automatismelor de zi cu zi ajunse la desăvârşire, a bucuriilor adunate nu doar în albume cu fotografii ci şi în simţăminte, a siguranţei lucrurilor bine făcute, a unui suflet rămas tânăr, în ciuda anilor trecuţi în grabă, în prea mare grabă.

Mă aflu undeva alături de cel de-al doilea pas, privind cu încredere spre viitor şi cu nostalgie spre anii copilăriei, căci vremurile acelea, oricât de mult ne-am dori, nu se mai întorc. Surâsul bunicii, sfaturile ei cu privire la drumul de urmat în viaţă, prima rugăciune învăţată, parfumul rufăriei albite sub clar de lună pusă la păstrare, apoi, printre săculeţi cu lavandă şi mentă sălbatică cu mireasmă ameţitoare, păstrând parcă pentru totdeauna razele soarelui în ţesătura lor, bunătăţile ascunse prin dulapurile de nuc din camera cea bună în aşteptarea năzdrăvanilor dragi.

De aici aş putea porni cu stabilirea hotărârilor şi paşilor de urmat pentru a-mi atinge ţelurile propuse.

1Surâsul bunicii- este de neuitat şi pentru a avea zâmbetul acela de om împlinit, mulţumit de trecerea sa, de ceea ce i-a oferit viaţa, ar trebui să renunţ, poate, la un viciu, la singurul şi cel mai de neînfrânt, până acum. Să fac sport sau să deprind, măcar, obiceiul unui mers rapid 30 de minute zilnic, căci sănătatea e unul din secretele care ne păstrează nu numai trupul, ci şi sufletul tinere pentru mai mult timp, iar asta se poate oglindi pe chip, negreşit.

2 – Sfaturile ei- printre care se regăseşte si acela de a gândi mai mult înainte de a-mi pierde răbdarea, de a-mi oferi răgazul necesar unei respiraţii profunde care ar avea darul de a curăţa de negativitate şi vorba, şi gândul, ducând astfel la o mai bună înţelegere, o mai bună stăpânire de sine  şi cunoaşterea în profunzime a propriei persoane.

3Prima rugăciune învăţată ar putea însemna şi primele acorduri pe clape de pian, mângâiate de degetele unei fetiţe timide, niciodată definitivate, dar care ar avea ocazia să exerseze acum, când a ajuns la maturitate, până la învăţarea câtorva valsuri de Chopin, măcar.
4Parfumul cel sălbatic al Toscanei aş vrea să-l simt mai mult decât orice, să mă las mângâiată de razele soarelui, să mă bucur de nesfârşirea livezilor de măslini, a plantaţiilor cu viţă de vie, să vizitez Florenţa, Pisa, Chianti, Coasta Etruscă şi nu în ultimul rând Vinci, oraşul unde s-a născut geniul renaşterii.
Bunătăţile. Ar fi o mare realizare să-mi reuşească reţetele celui mai pufos şi aromat cozonac care s-ar putea face vreodată, a celor mai gustoase, fragede şi îmbietoare prăjituri, a celor mai sănătoase, hrănitoare şi apetisante feluri de mîncare. 
60-de-ani
Când toate aceste obiective vor fi atinse, apropiindu-mă de vârsta la care au fost propuse a se realiza, cred că şi aniversarea va fi mai dulce, mai plină de arome şi culoare, asemeni siropurilor Yo care „sunt originare din Austria, fiind cel mai popular brand de siropuri de fructe. Apreciat în egală măsură de copii și de bunici, siropurile YO sunt făcute din fructe de cea mai bună calitate, supuse unui sistem de control al calității fructelor extrem de riguros” şi care ne umplu viaţa de fructe şi savoarea lor.