Despre toamnă

Pinterest

Toamna e despre parfum de gutui şi de mere,
Despre soarele blând în culoare de miere,
Despre grânele strânse grăbit în hambare,
Despre al ei veşmânt viu, încărcat de culoare.

Toamna ne şopteşte uşor la fereastră
O poveste, când bruma e tot mai deasă
Despre păsări ce-au plecat spre meleaguri mai calde,
Despre căldura din vatră, flăcări zglobii în noapte.

 

 

Anunțuri

Cuvântul călător

Vreme de rugină peste speranță
Așează praf de stele, măiastră,
Peste gânduri ce reprimă întrebări,
Peste murmur de astăzi și ieri.

Volver a caminar...
imagine: Pinterest

Calde cuvinte care adăpostesc
Între litere seci tot ce este lumesc,
Calități neștiute care ar mai putea
Să aducă un zâmbet, să aprindă o stea.

Cad nevăzute din abisuri de ființă
Începuturi de timp aducând biruință,
Profunzime în vise, căutare în intrigi
Ce se simt ancorate cu nevăzute verigi.

Și rămân suspendate în aer, nefiresc,
Între litere seci, peste tot ce-i lumesc
Doar idei de finețe, înălțate în zbor,
Acoperite c-o umbră de cuvânt călător.

Ce s-a mai ivit din aceeași duzină de cuvinte, sau pentru tema săptămânii, găsiți la Eddie în tabel.

Rapsodia boemă a toamnei

Se crease un spațiu liber între ieri și azi, ca o fantă în care cineva ar fi putut ascunde un crâmpei de viață, atât de adânc, încît ar fi putut rămâne acolo pe vecie, această suspensie aducând prejudicii grave liniarității.
Gândea, tot mai des, că ar fi nevoie de puțină magie pentru a face legătura dintre trecut și prezent, pentru ca linia care definește traiectoria noastră în lume să fie una continuă, nu întreruptă.
Și a lăsat, atunci, gândurile moi să se îmbrace cuminți în coconul de mătase al visurilor pentru a umple cu atingerea lor molatecă orice deschidere ar fi putut apărea în continuitatea mersului firesc al lucrurilor.
A început să căptușească bine, bine, pereții abrupți ai fantei cu abundența de culori tomnatice, irizări aurii, roșcate, raze de soare călduț și foșnet stins de frunze îngălbenite ce-i picurau în auz pași ușori, somnambulici, care păreau a trece peste aglomerarea umedă a unor particole de nisip. Mai adăugă zâmbete, zgomotul valurilor sparte de țărmuri, întâlniri cu prieteni dragi și melodii transmise pe unde radio ce-i aduseseră destindere în timpul lungilor peregrinări.
Iar ultimul ingredient, secret și indispensabil în același timp, care putea hotărî trăinicia eșafodajului ridicat, era iubirea. Sentimentul deplin ce face oamenii mai buni, le aduce surâsul pe chip înfrumusețându-le clipele. Și cum ar fi putut să nu iubească viața, cu tot ceea ce îi aducea în cale, când era atât de plină de mister și frumusețe?!?
Dădu frâu liber imaginației ascultând aceeași rapsodie care devenise un fel de laitmotiv în fiecare toamnă, știind că fiecare dintre noi putem deveni eroi, construindu-ne cu migală drumul vieții după bunul plac, nelăsând niciun obstacol să pună piedici planurilor făurite, simțindu-ne într-un final învingători.
Chiar şi sufletul părea să-i danseze în aur topit peste care cădeau fulgi ruginii.
Ce s-a mai scris pornind de la aceeaşi duzină de cuvinte (liber, nisip, rapsodie, invingatori, cineva, iubeasca, magie, viata, radio, prieteni, continua, eroi) găsiţi în tabel la Eddie.

 

Despre echinocțiul de toamnă și surprizele pe care ni le oferă

 Dacă ar fi să studiem etimologia cuvântului echinocțiu am afla că acesta provine din limba latină, de la aequus (egal) și nox (noapte), deci noaptea suntem cu toții egali. Aaaa, nu! Noaptea este egală cu… ziua, bineînțeles, iar asta se întâmplă în ambele emisfere. Cea dreaptă, în care domină limbajul, logica și calculele matematice și cea stângă responsabilă de abilitățile spațiale, recunoașterea și înțelegerea imaginilor vizuale, precum și procesarea muzicii. Sau era invers?!? Sigur invers era! De fapt, egalitatea dintre zi și noapte se petrece între emisferele geografice, nu cele cerebrale, cum s-ar fi crezut. Emisfera nordică (boreală) și sudică (australă) a globului terestru.
Anul acesta echinocțiul de toamnă are loc în zodia Balanței, pe data de 22 septembrie și vine încărcat cu posibilități neașteptate, din punct de vedere astrologic, fiind un moment al armonizării și echilibrării cosmice. Gata cu toate nesiguranțele și distorsiunile la care destinul ne-a supus, gata cu tărăgănările inutile. Acum ori niciodată, am putea spune.

Dacă ar fi să privim adânc în interiorul nostru, în tainițele egoului, am putea afla că ne-am zbătut degeaba să urnim munții din loc, să dăm un alt curs, fără sinuozități, dorințelor noastre, căci forța aceea supranaturală care hotărăște în mod irevocabil și fatalist tot ceea ce trebuie să parcurgem în drumul nostru scurt (sau prea lung) își stabilise, cu mult înainte de a ne da seama, traiectoria.

Toamna este sezonul îndrăgostiților, iar ultimele zile de soare ne fac să fim mult mai sensibili în viața amoroasă. Și eu care credeam că primăvara ar fi, atunci când natura se trezește la viață odată cu sentimentele noastre care pe perioada iernii intraseră în hibernare.

Este timpul să adunăm tot ceea ce am sădit și îngrijit peste an, iar unii dintre noi ar putea fi răsplătiți cu abundența oferită de Univers, căci eforturile sunt întotdeauna răsplătite.

Continuarea – aici.

Doar amintirile rămân

imagine: Pinterest

Ne mor iubirile
Și dusă-i cenușa lor pe aripi de vânt
Doar amintirile
Rămân și tot  mai frig se face-n noi, în gând.

Purtam în inimă
Parfum, mirări și zâmbet de veseli copii
Auzul mai animă
Ca pe o șoaptă, clinchete de clopoței.

Ne amintim cu drag
Și azi, de tot ce a rămas ca bibelou
Oprindu-ne în prag
Cu dor, mai priveghem trecutul din tablou.

Ne mor iubirile
Și-s duse precum o frunză galbenă în vânt
Doar amintirile
Rămân, pe banca sufletului suspinând.

 

Ce versuri, șoapte, a ivit
Duzina nouă de cuvinte
Găsiți, în mod obișnuit,
La Eddie și-ale lui arhive.

Poveste fără sfârșit

 

imagine: G+

Un domn menestrel purtat de iluzii
Adânc răzlețit pe alei de palat
În care-un baron își fixase concluzii
De viață, de trai, clar, de neegalat,
Găsi hoinărind neîncetat, fără rost,
O bancă ascunsă într-un loc umbros.

Departe de poartă, de ochi curioși,
De ziduri ce au urechi indiscrete,
Un sfetnic, o doamnă, deloc credincioși
O intrigă par să țeasă, pe-ndelete,
Ea- mască de bal, el- costum, epoleți
Părând, spre apus, ca de aur săgeți.

Purtau o discuție aprinsă, în taină,
Din ochi scăpărând, pe furiș, vii sclipiri
Parfum de tuberoze, divin, în grădină
Plutea ca un abur îmbiind rătăciri,
A căror urmare păreau să n-o știe
Nici doamnă, nici sfetnic și nici menestel.

E vremea în care se țes des urzeli
Cu toții se-ascund după măști inventate
O epocă apusă, speranțe, îndoieli,
Cernite și ele de absurditate,
De scurgerea grabnică pe care timpul
Trecând, încremenea în clepsidră nisipul.

Începută de Carmen, continuată de mine
Într-un fel aiurit, învârtind o duzină
De cuvinte propuse, povestea conține
mister, dar nu pare a fi încheiată.
Poate că alții vor ști să o spună altfel
Sau sfârșită-i deja, la Eddie în tabel.

În căutarea perfecțiunii

imagine: Pinterest

Îmi adun înserarea în cuvinte cuminți
Lasând gândul să zboare spre zări noi, năzuinți,
Arămiuri și miere îmi induc noi păreri
Cum că mâine-i clădit dintr-un astăzi și un ieri,
Amintiri.

Printre visele toate care par că s-au copt
A rămas rătăcită o idee, un moft,
C-aș putea să ating azi aripa minunii,
Tatonând inutil în căutarea perfecțiunii,
Amăgiri.

Aș putea asculta, dintr-un pur altruism,
Apriori, avânt ce-ar suna a truism
Adieri de vânt molcom ce alină anost
O alegere ascunsă, un motiv fără rost.
Frământări.

O fugară alegere nuanțând un antet
Ce-ar putea adăuga acceptare, cvintet
De nuanțe meschine, simplă acuratețe
Adunând dintre slove ce se vor săltărețe,
Viețuiri.

 

Ce idei a mai ivit aceeași duzină de cuvinte
Găsiți, ca de obicei, în tabel la Eddie.