Semnătura mea parfumată

Aş fi vrut să scriu o poveste alcătuită din cuvinte frumoase şi simțăminte alese, aşa cum se cuvine la o astfel de aniversare, dar o gripă rebelă, după ce a trecut pe la majoritatea dintre noi, s-a gândit să se oprească şi pe la mine, sper că doar pe fugă.

Şi inspirația e pe coclauri, nicio muză nu vrea să mă viziteze, aşa că am rămas doar eu şi gândurile mele. Scrisesem două povestiri, ieri, în gând, în somnul care m-a toropit imediat ce am ajuns de la serviciu şi apoi, în cel de azi noapte, dar au zburat de cum am deschis ochii fără a lăsa măcar o idee în urma lor.

E aniversarea de 7 ani a Clubului condeielor parfumate, un loc unde se împletesc cuvinte frumoase cu parfumuri, care mai de care mai vii, proaspete, unice.

În treceri de-o clipă
Pe-a timpului aripă
Se împletesc surâsuri
Pe chipuri şi în gânduri
Cu tuşe personale
De piele sau florale
Ce pot a lumina
Condeie şi privirea.

Am să vă spun, astăzi, despre ultima mea descoperire în materie de parfumuri- Si Giorgio Armani. Este un amestec de sălbăticie, dată de aroma frunzelor de coacăze negre, cu adieri suave de frezie şi trandafiri în notele de mijloc, cuminţindu-se apoi în notele de bază ce lasă loc miresmelor de ambroxan, vanilie, tonuri lemnoase şi patchouli exotic.

Este parfumul unei femei puternice, sensibile şi senzuale în acelaşi timp, care are o doză de hotărâre ce nu poate fi înduplecată cu una, cu două, dar care, în acelaşi timp, ştie să se bucure de viață şi să aleagă tot ce-i mai bun din ea.

Şi ce compliment poate fi mai mare decât acela adresat de un glas mic, puțin alintat, care-ți şopteşte: Ce bine miroşi, mami! ca şi cum atunci ar fi simțit pentru întâia dată mireasma care te învăluie zi de zi, de ceva timp.

De poveste poate fi orice zi din viața noastră dacă ştim şi vrem să ne-o facem aşa. E ca şi cum am deschide ochii, într-o bună dimineață şi am hotărî că astăzi este o zi specială, independentă de ziua de naștere, 8 martie sau alte sărbători cunoscute. Pur și simplu te uiți în oglindă și vezi o imagine nouă, aceea la care ai jinduit mult timp, iar asta îți dă încredere în forțele proprii şi puterea de a trece peste orice obstacol.

Astăzi te accepți aşa cum eşti, cu bune, cu rele şi te iubeşti. Prin fereastra întredeschisă pătrunde un aer primăvăratic, chiar de temperaturile sunt negative, ce aduce cu el ceva din acceptarea totală, ca o mântuire a sufletului, parte din semnătura ta parfumată, puțin sălbatică, puțin senzuală, plină de momente dragi şi împliniri. Şi atunci ştii că toate aceste bucățele se vor potrivi perfect, formând un tot unitar, ca şi cum din puzzleul acela imens numit viață nu ar lipsi nici măcar o piesă infimă care ar fi putut duce la neîmplinire.

Astăzi eşti plină de iubire pe care o reverşi cu dărnicie în jur, alături de cel mai sincer zâmbet al tău şi ştii că eşti binecuvântată cu daruri care altora le lipsesc.

Astăzi este despre tuşa personală pe care o imprimăm vieții noastre şi atingerea pe care o aducem în sufletele şi viețile celorlalți.

Si este un tandru şi sălbatic mister, este puterea de a vedea „la vie en rose”. Lansat în 2013, stă ascuns într-un flacon  elegant şi simplu ceea ce este reprezentativ brandului Armani, are un anume „je ne sais quoi” care atrage şi conferă o anume dependenţă.

Aşa cum spuneam, este o mare aniversare astăzi care merită sărbătorită de toţi aceia care au scris vreodată povesti parfumate sau care doar le-au citit. La mulţi ani lor, condeierilor, cititorilor şi celei care este gazda minunată a acestui club, Mirela, pe care o felicit pentru ideea aceasta, pentru felul în care a adunat în jur atâtea persoane, poveşti, treceri mai mult sau mai puţin grăbite.

Şi ar mai fi un motiv ce merită sărbătorit astăzi- Ziua Mondială a scriitorilor. La mulţi ani! 🙂

imagine:

28 de gânduri despre „Semnătura mea parfumată”

  1. Draga Condeierule, La multi ani frumosi si parfumati, cu inspiratie, reusite si binele cel de toate zilele si toti anii! 🌺🍰
    Dana, ai clasa, esti un om aparte, cu o educatie reala, cimentata bine. Si stii de ce intaresc spusele astea aici si acum…nu toti condeierii (ma opresc aici)!😉
    Uite, acum sunt la o sindrofie, scriu pe telefon, m-am retras sa citesc in liniste, n-am diacritice, uf! Dar am aripi si m-am entuziasmat asa, dintr-o data! Pentru ca sunt si oameni ca tine si ca majoritatea, din fericire, a frumosilor nostri condeieri! Care inteleg efortul meu, asa cum eu inteleg si apreciez efortul tau in conditiile date. Ma bucur ca aniversam IMPREUNA acesti 7 ani de povesti parfumate! La multi ani noua, tuturor! 💖💚💛
    Imi pare rau ca ai luat gripa, multa sanatate iti doresc si sper sa te faci bine cat mai grabnic.
    Armani e nume sacru pentru mine…Ador simplitatea stilului Armani, originalitatea si finetea, culorile si nobletea creatiilor sale. Am semnat parfumat cu Armani intr-o perioada dura, ca profesoara la o droaie de copii, in cea mai mare scoala clujeana, sub o conducere nedreapta si cred ca parfumul m-a intarit, facandu-ma mai increzatoare si mai puternica. Era Emporio She, o capodopera. Acel parfum m- a determinat sa plec si sa invat designul.☺ Si , de Armani, este una din cele mai rafinate creatii actuale, parfumul fiind exact cum il descrii, aureoleaza frumos femeia senzuala, puternica, feminina, care stie ce vrea si … vrea! 😉❤
    Ai scris frumos si cald, cred ca ai scapat de virus, ceea ce ar fi perfect. Majoritatea nu crede, dar un parfum bun te poate vindeca de aproape orice, te binedispune, te indragosteste, te indreapta si te face mai frumoasa! Daca e bine ales, Si! 😘🌷
    Zile frumoase si sanatate iti doresc, Dana draga! 🌹

    Apreciat de 1 persoană

      1. Nici măcar nu te-am felicitat pentru puterea de a o lua de la început atunci când prezentul nu era tocmai roz, iar viitorul îți părea incert źlşi chiar cred că şi parfumul a avut partea sa de contribuție în hotărârea pe care ai luat-o.

        Apreciază

  2. Nici măcar nu mai contează diacriticele când cuvintele sunt astfel- pline de căldură, înălţătoare…
    şi da, îţi dau dreptate când spui că un parfum îţi poate conferi o stare de bine, putere, încredere în propria persoană. Mă bucur nespus că m-am alăturat vouă, condeierilor parfumaţi, că am avut ocazia de a vă descoperi, citi, schimba impresii. La mulţi ani parfumaţi , Mirela şi mulţumesc! 🙂

    Apreciază

  3. Ai scris o poveste frumoasa si parfumata cu multe invataminte! Sper ca nu le vei ‘uita’ in nici o zi! Pana la urma iubirea si daruirea ei noua insine si celorlalti, cred ca este misterul si magia unei vieti frumoase!
    O duminica frumoasa, Dana draga, cu sanatate si bucurii!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ne amintim în mod neaşteptat de ceea ce ar trebui să fie un crez al vieții noastre de zi cu zi -iubirea. Iubirea pentru noi înşine, pentru cei dragi şi mereu aproape, pentru tot ce este bun şi frumos, pentru tot, iar dacă ea ne picură în cuvinte cu atât mai mult o vom ține aproape. Mulțumesc, Suzana dragă, să ai o duminică plină de lumină şi frumos! 😊❤

      Apreciază

  4. Nu stiu cum sa încep …
    Mai întai spun „Insanatosire grabnica” si apoi zic „Si” …. am iubit acest parfum!
    Am avut un „rendez-vous” cu acest parfum acum vreo trei ani si chiar ne-am iubit o perioada … pana a intervenit altul între noi! 😀
    Sa a o duminica placuta draga mea, fara febra si batiste de hartie! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  5. Atat de proaspat acesti SI al lui Armani ca si incantatoarea ta impletire intre parfum si viata ta din care si el face parte, completandu te si facandu te remarcata 🙂
    La multi ani de scris parfumat iti doresc si eu!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Aşteptasem această aniversare şi chiar îmi dorisem să inventez ceva frumos, dar planurile mi-au fost date peste cap. Aşa au ieşit la lumină frânturi înmiresmate de viață. La mulți ani cu parfum şi poveşti cât mai multe! 😊

      Apreciază

    1. Cred că e vorba doar de parfum şi ce răspândeşte el… Am încercat să-ţi las un comentariu pe blog, dar nu am reuşit, aşa că l-am lăsat pe fb. Mulţumesc mult pentru trecere şi cuvinte! O primăvară plină de culoare, parfum şi împliniri să ai, Lăcrămioara! La mulţi ani cu parfum de poveste! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. Frumos, frumos, foarte frumos! 🙂
    Poate ca sunt eu putin „sarita” dar am senzatia ca parfumurile care ne plac in mod deosebit ne fac sa ne simtim… supereroi! 🙂
    „Si” pare a fi un parfum care mi-ar placea. Hainele „Armani” sigur imi plac. Oh, nu! Nu ma imbrac la „Armani”! :)) Doar ca-mi plac hainele „casei”. 🙂
    La multi ani, drag condeier parfumat! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Multa sanatate si LA MULTI ANI ! condeielor parfumate ❗ ❤ Povestile ne-au adormit, ne-au incantat, bucurat dar mama a fost aceia care a imprimat parfumul care ne-a dat invatatura si putere pentru o viata frumoasa ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

ganduri

" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.

Micile Mizerii

POVESTE CU PERSONAJE IMAGINARE, CONŢINUT AMBIGUU ŞI SFÂRŞIT NEDEFINIT

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Mala Teaha

photography, painting & color

lt.mala

ca o filozofeala si-n loc de...

Oala lumii

cu lingura prin oalele altora...

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

Spațiu dedicat evoluției personale

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging