Iubirea unui cupidon turcoaz

Cu mare însuflețire mă pregătisem pentru noaptea dintre ani, respectând cu  o riguroasă sfințenie toate trucurile aflate în timp, pentru prosperitate, iubire, dorințe împlinite. În noaptea dintre ani e musai să purtăm ceva roșu, de preferat desuurile, pentru iubire și noroc; să avem pe masă un pește întreg, gătit desigur, pentru a înota printre provocări la fel ca el; să nu lipsească boabele de struguri- eu am ales stafide trase-n ciocolată să-mi fie prosperitatea dulce, douăsprezece desigur, tot atâtea câte bătăi de gong sunt; șampanie pentru veselie; bani în buzunare, dacă acestea există în ținuta aleasă; lumânări și alte mici acareturi menite să ne asigure un an minunat.

Prietenele, drăguțele de ele, mă cadorisiseră cu  ”blind date”-ul vieții mele,  ca să  nu trec de una singură în noul an, gândind că, poate, s-o înfiripa vreo relație, iar eu începusem să visez cu ochii deschiși.

O bătaie ușoară în ușă mă smulse din visare, apoi, clinchetul vesel al soneriei mă trezi de-a binelea, aducându-mă cu picioarele pe pământ, nereușind, totuși, să-mi risipească toate emoțiile ce mă asaltau. Precipitându-mă spre intrare, mă împiedic de măsuța ce trona de ani buni în același loc. Cu stângul. Doamne, de n-ar fi chiar de tot sărac cu duhul!

Înainte de a deschide, arunc o privire fugară în oglinda ce acoperea aproape în întregime un perete al holului, iar rezultatul mi s-a părut mai mult decât satisfăcător. Nu degeaba investisem o mare parte din ultimul salariu în tratamente cosmetice, masaje balineze și mezoterapie. Efectul era wow! Chiar și pentru mine care mă știam de o viață. Aproape că nu mă mai recunoșteam în tipa aceea cu picioarele lungi învăluite de ciorapi din mătase, rochia neagră cu decolteu decent, nici prea lungă, nici prea scurtă, ci tocmai potrivită ca mărime și aspect, perfectă pentru o noapte de neuitat.

El era prezentabil, nimic de spus și nici neghiob nu părea.  Mirosea a parfum ales cu grijă și un strop de alcool fin, doar atât cât să mi se pară irezistibil de sexi. Oare a avut nevoie de un stimulent pentru a veni, pentru a-și face curaj?1? El știe. Costumul îi venea bine, parcă prea bine, iar cămașa azurie cu guler răsfrânt, asortată cu ochii în culoarea peruzelei, se așeza perfect pe torsul bine întreținut. Crea un contrast plăcut cu părul în nuanțe închise, de cafea proaspăt prăjită, din care o șuviță rebelă, îi cădea pe frunte, intensificându-i culoarea irișilor și așa destul de neobișnuită. Privirea aceea putea îngheța pe loc orice flacără răzleață a vreunui avânt nelalocul lui și la fel de bine, putea topi orice suflet înghețat pe vreun fund de lac părăsit.  Cravata și-ar fi pierdut rostul, încărcând aspectul inutil. Era mai bine fără, părerea mea.

Chimia și-a făcut simțită prezența imediat. Că o fi fost un amestec de acid cu o bază în cantități și concentrații inegale, nu știu, principalul este că reacția nu a fost una de neutralizare, ci o adevărată explozie de simțuri răscolite și bătăi repezi ale inimii. Ca un foc de artificii străpunsese privirea lui pătrunzătoare învelișul sensibil al plexului meu solar, înfingându-se drept în centrul centrului său. Un cupidon în nuanțe turcoaz flutura din aripi ca un colibri în jurul neuronilor mei năuciți.

imagine: Pinterest

De parcă aș mai fi avut nevoie de ei!?!  Pășisem cu dreptul, chiar dacă mă împiedicasem cu stângul.

Aranjamentul superb de flori care mi-a fost înmânat imediat ce el a pășit în interiorul casei și al vieții mele, a avut  contribuția binemeritată, întregind tabloul unei seri ce se anunța a fi promițătoare.

Secundele vibrau între noi, încărcate de o energie aproape palpabilă, greu de descris în cuvinte. Cred că un pictor ar fi putut-o reda în tonuri de roșu aprins cu fulgerări aurii. Magia era din ce în ce mai prezentă, iar sufletul meu plutea pe norișori zglobii din vată de zahăr. Cu greu am putut inspira adânc. Îngăimând o scuză abia auzită am  dat o fugă în baie pentru un ultim retuș al machiajului și pentru a strecura în una din cupele sutienului o bancnotă, cea mai mare, întru prosperitatea ce va să fie. Când m-am întors, întregul tablou, cu care abia mă familiarizasem și pe care îl acceptasem ca fiind schița reușită a unei adevărate opere de artă fusese schimbat, ca și cum o mână de copil poznaș pictase în locul acestuia ceva ce i s-a părut mai nostim.

Nici urmă de stafide trase în ciocolată. Șampania fusese desfăcută în grabă, turnată în ambele pahare și înghițită, cred că pe nerăsuflate, cu tot cu monedă. Mai vrei prosperitate, mă apostrofez în gând cu năduf, ia prosperitate! Cum faci, fată dragă, de îi nimerești atât de bine pe craii ăștia?
Eei, dar dacă tot s-au dus simbolurile prosperității mele, dorințele încă nerostite, măcar să fac zgomot, mult zgomot pentru alungarea energiilor negative, doar-doar s-o trezi și ‘mnealui ce căzuse, pardon, se așezase, într-o rână pe fotoliu ca răpus de obuze.
Și-ncep a zornăi din morișca de lemn, folosită pe vremuri în timpul meciurilor de pe stadion, a suna din clopoțel și a sparge, plină de nervi, toate baloanele atârnate prin casă pentru care mai că-mi ieșiseră ochii din orbite când le umflasem.

-Nici nu știi cât de frumoasă ești când te enervezi, reuși să îngaime el ca abia trezit dintr-un somn adânc, atunci când energia mea aproape se epuizase în vacarmul pe care îl iscasem.

Am înmărmurit cu mâna întinsă spre carafa plină cu apă rece pe care mă pregătisem să i-o torn între ochi.

Cu abilitate mă prinse de cealaltă mână și mă conduse spre camera de alături.

Acum chiar nu mai aveam grai. Cupidonul meu își schimbase culoarea din turcoaz în fucsia și zbaterile aripilor își răriseră bine ritmul spre deloc. Săgeata arcului său auriu a nimerit, pe nesimțite, drept în mijlocul unui suflet însetat de iubire care s-a dovedit a fi chiar al meu. Își atinsese ținta.

Lumânările fuseseră aprinse de mâna unui magician nevăzut, în care eu clar nu mă transformasem, șampania rece aburise ușor paharele care aveau în ele monedele pregătite din timp, iar muzica pornise și ea în surdină, dirijată de sufletul meu atât  de  anxios, dar și expansiv, în același timp. Cred că dacă ar fi fost o cortină de catifea ar fi putut acoperi întreaga lume cu emoții intense, aducătoare de fericire.

Mai erau doar câteva secunde până la prima bătaie a gongului și el m-a tras mai aproape, într-o îmbrățișare pasională, susurându-mi în ureche:

-La mulți ani, iubire!

Am reușit să bâlbâi un ”la mulți ani!” pentru ca, mai apoi, să rămân din nou fără suflare, pe pași de tangou amețitor, în care am uitat de nervi, de supărare, de toate pregătirile care mi se păruseră zadarnice.

imagine: Pinterest

Eram doar eu și el, un cuplu ce dansa cu pasiunea și ușurința pe care numai multele ore de exersare le pot da. Un sincron perfect.

Dimineața s-a strecurat pe furiș între cutele perdelei, argintând delicat contururile proiectate pe pereții camerei. Florile își păstraseră prospețimea și mirosul lor delicat se amestecase cu parfumul lui, cu al meu, cu al lumânărilor înmiresmate și al șampaniei încă neterminate. O adiere de vânticel răcoros pătrundea prin deschiderea ușii de la balcon, aducând cu ea noi promisiuni, visuri de atins, dorințe mocnite ce-și așteptau împlinirea. O cafea tare și aromată ar fi fost tocmai potrivită acum, îmi ziceam în gând, încă aiurită de prea puținul somn și emoțiile trăite. Alene, părăsesc așternutul cald și zăresc lucind pe parchet bancnota nou nouță cu boaba de strugure verde desenată de mine cu migală într-un colț, chipurile simbol al prosperității, ”un porte bohneure”. Aveam eu o legătură ciudată cu prosperitatea asta. O privesc zâmbind și-mi amintesc cum se strecurase poznașă, după tangoul cu pricina, exact în același loc. El o ridicase și-mi spuse pe un ton jumătate ironic, jumătate glumeț:

-Pentru suma asta sărbătorim și mâine seară. Ce zici? și o strecurase cu o naturalețe nedisimulată în buzunar.

I-aș fi mormăit o vorbă dulce printre dinți, când toate culorile posibile și imposibile ale curcubeului se rânduiseră pe obrajii mei, dar zâmbetul senin și sincer ce-i rămăsese agățat de colțurile gurii, m-a liniștit.

Un zgomot mic, înfundat, m-a făcut să mă urnesc spre bucătărie. Cafetiera bolborosea, împrăștiind ultimele picături de apă fierbinte peste pulberea întunecată.  Fusese programată la aceeași oră din fiecare zi. O făcusem cu o seară înainte?!? Nu eram sigură. Nu mai eram sigură de nimic. Nici măcar de realitatea nopții ce tocmai trecuse, cu toate că mărturie îmi stăteau florile, parfumul și căldura cuibărită în suflet. Cu un gest prea brusc smulg cana din locașul ei, răsturnând pe covor câțiva stropi de cafea. Plină de năduf și cu lacrimi în ochi șterg petele îndărătnice oftând:  Mama ei de viață! Lașul lașilor, nici măcar rămas bun nu și-a luat!

O bătaie ușoară în ușă și clinchetul vesel al soneriei îmi întrerup tirada abia începută. Deschid larg și mută de uimire îl descopăr în prag cu brațele pline de flori și plăcinte calde. Purta o pereche de blugi ce-i veneau ca turnați și un tricou vesel, ici colo ca zgâriat de pisici, într-un fel studiat cu atenție. Era mai frumos decât cu o seară înainte, iar ținuta îi dădea lejeritate în gesturi și o mai mare încredere în sine. De parcă i-ar fi lipsit vreun pic?!? Aveam să aflu că locuia la doar câteva blocuri distanță, însă nu ne întâlnisem niciodată.

M-a prins de mână, fără să mai am timp de comentarii și am observat că gestul acesta devenise într-un timp prea scurt un obicei. S-a oprit exact în mijlocul bucătăriei, unde trona buretele umed trântit peste petele de cafea doar puțin decolorate în încercările mele de a le face invizibile.

– Tu n-ai înțeles că m-am îndrăgostit de tine? A fost ”un coupe de foudre” nimicitor. Ce ai de zis despre asta?

Căpătasem prostul obicei de a nu răspunde întrebărilor, ci doar de a bâlbâi cuvinte neinteligibile, iar asta nu mai putea continua așa. Mi-am strâns pumnii, adunând toată furia în ei și m-am năpustit asupra lui încercând să îl lovesc. Era ca și cum m-aș fi luptat cu un sac de box ce ar fi putut ricoșa oricând, sfârșind prin a fi tot eu cea rănită.

-Puteai să îmi zici măcar bună dimineața sau orice altceva, spun cu un glas întretăiat ce s-ar fi vrut puternic.

-Puteam, dar unde ar mai fi fost surpriza? Răspunde izbucnind într-un râs molipsitor care mă făcea să mă simt atât de acasă.

Am hohotit împreună secunde bune, iar îmbrățișarea lui mă lăsase, din nou, fără suflare. Ne era bine împreună și răspunsurile mele chiar păreau fără sens. Știa că treceam prin aceeași furtună de emoții care ne pecetluise drumul încă din prima clipă.

În poza dintr-un colț al bucătăriei în care zambeam încadrată de cele două prietene , acum pluteau doi cupidoni aurii, iar în mijloc pulsa în ritm nebun o inimă plină de fericire. Cel turcoaz își va găsi locul alături. Asta e! Soarta.

imagine: Pinterest

Am cautat pe blog o poveste de iubire și, spre surprinderea mea, chiar de-mi plac tare mult, nu am găsit. Asa că a trebuit să fie una. Măcar una. 😁

Vina acestei scrieri o poartă Em și Siono.

 

20 de gânduri despre „Iubirea unui cupidon turcoaz”

  1. O scriere geniala, o poveste originala, iar de-i fictiune sau reala, s-o parcurg a fost o placere royala ! Merci draga Dana !
    Un sfârsit de saptamâna binecuvântat în toate, alaturi de toti cei dragi Sufletului tau minunat !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mă gândisem că prea am lungit textul, că nu va avea nimeni răbdare să-l citească. E primul articol atât de lung. Cu drag l=am scris și mă bucur tare că ți-a plăcut. Să-ți fie weekendul cu bucurii și noi decoperiri uimitoare, Suzana dragă! ❤

      Apreciază

  2. mi-au plăcut foarte mult construcțiile tale metaforice. imaginația minuțioasă și scrierea lungă, amplă, excelent dozată cu umor (nu mult, dar atât cât trebuia). mi-a plăcut mult focul acela mocnit de dincolo de cuvinte și acela vine din tine, e lăuntric și cu atât mai autentic. ai niște metafore care electrizează de-a dreptul. bravo!
    îmi pare unul dintre cele mai meșteșugite texte pe care le-am citit în ultima vreme și mă bucur mult că este al tău.
    te îmbrățișez cu drag! :*

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mi-am dorit să scriu o astfel de poveste, cu o undă de umor și cum eu nu sunt chiar cea mai veselă și expansivă persoană, m-am bucurat să aflu că mi-a ieșit cumva. Dacă tu spui că este un text bun, atunci înseamnă că este și mă bucur nespus de reușita mea. În tine și în concluziile tale am încredere oricând. Cred că a mocnit în mine atât de mult dorința de a scrie un astfel de text până când, depășind faza de fermentare, cuvintele au răbufnit pur și simplu. A fost de cizelat la ele, dar au avut un curs destul de lin, chiar dacă, inițial, am așternut doar cateva idei.
      Îți mulțumesc mult pentru tot, Pisic și îți întorc îmbrățișările cu drag! ❤😤😘

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s