Copacelul cu „ochi ai lui Dumnezeu”

Viforul vuise crunt câteva zile, adunând zăpezile ca într-o poală şi purtându-le din loc în loc. Noaptea ce trecuse, fusese parcă mai crâncen ca oricând, smulgând acoperişuri şi copaci mai firavi din rădăcini, răscolind pături mari de zăpadă cu braţe puternice de gigant.

Deodata s-a făcut linişte, o linişte adâncă de început de lume. Zorile purpurii luminând o lume parcă nouă, se iviseră timid, aruncând sclipiri diamantine pe întregul cuprins.

Puterea luminii creştea clipă de clipă, scoţând din penumbrele fantomatice contururi ce acum păreau familiare.

Începea o nouă zi ce se anunţa a fi mai calmă, fără răbufnirile violente ale viforului, dar era frig, atât de frig, încât nu ai fi scos din casă nici măcar un deget.

Străduţele albe erau aproape pustii, doar câte un trecător înfrigurat se grăbea spre serviciu. Peste câteva minute aveam să mă număr şi eu printre ei, dar amânam clipa aceea cât puteam de mult.

Nu ştiu dacă o fi pură întamplare sau nu, dar în drumul meu din acea dimineaţă, am zărit un copăcel plin de vrăbii, care mai de care mai zgribulite. Ce le-o fi adunat acolo, tocmai lângă biserică, nu ştiu, însă văzându-le am zâmbit şi mi-am adus aminte de expresia Adrianei, care atât de frumos ne spune poveşti pe pagina ei virtuală, „ochi ai lui Dumnezeu” . Unele speriate de apropierea mea, au zburat spre a-şi gasi alt locuşor în care să se încălzească, iar pe cele care au mai rămas am reuşit să le surprind într-o imagine.

177

O fi fost doar pură întâmplare, sau acela a fost momentul în care a trebuit să-mi amintesc de Adriana şi poveştile ei…?

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Copacelul cu „ochi ai lui Dumnezeu””

  1. Am laptop, da? Si citesc clar şi nu chinuit ceea ce nu e deloc o coincidenţă, ci e rezultatul interacţiunii noastre pe aici, încât, nu e de mirare ca ne va sări în ochi o pisică şi vom zâmbi cu gândul la vreun mâţ pervazier, vreun curcubeu, iar gândul că i-ai putea ghici capătul va incolţi in minte, că orice gând are pentru mine un MUGUR sau orice exclamaţie gen ”iubesc viaţa” îmi aminteste de un om drag. Si as putea-o ţine mult si bine asa, caci am o lume pe care o iubesc şi careia nu-i aloc suficient timp sa o descopăr. Ochii lui Dumnezeu sunt din ce in ce mai prezenţi, pentru că iarna asta nu vrea deloc sa plece. Mulţumesc, Dana, pentru tot; pentru încurajare, pentru credit şi chiar răbdare. Te imbratisez cu drag. Mulţumesc de poveste.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s