Scriitoarea

imagine:Pinterest

Nu sunt un scriitor. Cel puțin nu în această viață. Aș putea trăi doar cu dorința ca într-o alta să mă nasc cu acest har, să fiu mai consecventă. 

Nu sunt un scriitor. Nu unul de cursă lungă care să scrie pagini întregi, să citească, să corecteze, să o ia mereu de la capăt până când rândurile așternute devin perfecte, cel puțin în propria accepțiune.

Pot lăsa, uneori, cuvintele să curgă prin venele mele, să pulseze în ritmul inimii, să străbată epiderma ajungând la lumină, strigându-și propriul adevăr. Și atât. 

Pot să mă bucur, alteori, de o idee bună, ce pare a fi așa în acel moment pentru ca mai apoi să-mi apară ca banală. 

Nu sunt un scriitor. Pot doar să citesc ceea ce ei au scris, să-i admir, să-mi formulez propriile concluzii privitoare la ceea ce tocmai am parcurs și să le păstrez pentru mine.

Lectura mea trece prin suflet și mai puțin prin filtrul rațiunii. Nu vreau să emit păreri. Țin totul închis, cât mai adânc, până când logica ia locul simțirilor și le alungă în colțul lor liniștit. 

Trăiesc alături de personaje, le simt neliniștile și mă răzvrătesc în fața nedreptăților fatale. Las simțurile să filtreze tot ceea ce este necesar, fără a mă pierde în amănunte inutile. 

Nu sunt un scriitor.  

Împături cu mâini nesigure hârtia albă, simplă, pe care scrisese acele rânduri, în trei părți egale, astfel încât atunci când va fi scoasă din plic și  deschisă să fie accesibil începutul. Exact așa cum învățase la școală. Pentru că orice lucru are un început.

Își lăsă apoi privirea să se odihnească asupra pădurii ce se zărea prin fereastra întredeschisă, absorbind cu irisul senin, plin de nesaț, tot verdele acela crud care părea a poposi liniștit acolo , confundându-se cu el.

Ochii i se iveau curioși de sub cascada arămie, neliniștită, veșnic în mișcare, a părului sau plin de personalitate, ce cobora în bucle ușoare pe umerii rotunzi, mângâindu-i delicat. Umerii aceia ai unui copil bine dezvoltat datorită activităților fizice pe care acum îi ridică ușor în semn de nepăsare.

Scrisese scrisoarea aceea, așa, dintr-un imbold de moment, dar cui să o trimită? Oamenii nu mai scriu scrisori acum. Folosesec alte mijloace de comunicare mult mai rapide , mai moderne și mai eficiente.

În verdele senin al ochilor săi se iviseră umbre mici, semne de îngrijorare, pe care le alungă repede cu un gest nerăbdător al mîinii care parcă ar fi vrut să spună că nu are nicio importanță. Ideea ce îi venise în acel moment părea salvatoare.

Își va scrie săptămânal câte o scrisoare pe care o va lăsa în cutia poștală din vale, așezată chiar la răscrucea drumurilor.

Ea trebuia mereu să urce pentru a ajunge acasă, acest nou acasă pe care îl știa de o lună, pe care îl alesese pentru liniștea și depărtarea de orice altă locuință, pentru apropierea de pădure, de lumină, de aer curat.

Zâmbi cu încredere noii găselnițe și se relaxă gândindu-se că viața poate fi și frumoasă.

Aproape că uitase de ritmul tumultuos în care trăise timp de un an. Un an plin, întreg. Un an de la succesul fulminant pe care primul său roman îl cunoscuse. Î se prevăzuseră alte victorii cel puțin la fel de răsunătoare, dar ceva s-a întâmplat la un moment dat.

O fisură, undeva, care se lărgea pe zi ce trece amenințând să o absoarbă în întregime. Avusese inspirația de a se  retrage exact în ultimul moment, atunci când încă se mai putea salva.

Aproape că uitase.

Doar nopțile îi erau bântuite de lumina reflectoarelor, de întruniri, drumuri lungi cu mașina, din  goana căreia nu vedea mai nimic. Uitase să și respire, uitase să trăiască, uitase să fie ea și să facă tot ceea ce îi plăcea mai mult. Uitase.

Și-n visurile ei agitate părea că se afundă într-o apă tulbure. Deschidea atunci gura trăgând aer cu aviditate, ca pentru a se pregăti de scufundare și brațele le desfăcea larg, lăsându-le mai apoi să cadă inerte de-a lungul corpului știind că nu are de ce să se prindă. Singura salvare era ea însăși,  puterea ei de a rămâne lucidă. Se trezea  scăldată în sudori reci încercând să-și amintească unde se află și ce făcuse în ziua care  tocmai se încheiase.

Reclame

Noi şi literatura

Astăzi   sărbătorim Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret odată cu o altă mare celebrare- 214 ani de la naşterea îndrăgitului   scriitor de basme şi poveşti-Hans Christian Andersen.

Şi   cum o astfel  de celebrare nu putea trece nebăgată în seamă, noi,  eu şi fiul meu, adică, ne-am hotărât să o facem într-un  stil propriu, practic, jucându-ne printre cuvinte într-un stil literar atât de la modă în perioada interbelică-Dada.

Pentru că tot se va desfăşura un proiect pe această temă în săptămâna „Şcoala altfel” am intrat în joc vrei, nu vrei.

Doamna profesoară de română a dorit ca versurile să aibă înţeles şi rime, iar rezultatul jocurilor noastre îl las mai  jos, nu înainte de a vă spune că Samuel Rosenstock, cel care avea să fie un cunoscut poet şi eseist român- Tristan Tzara- cofondator al mişcării culturale dadaiste ce a dus la o adevărată revoluţie în artă, s-a născut în Moineşti, pe plaiurile noastre  dragi.

Copilul a decupat cuvinte, a colorat, a avut idei pe care le-am prelucrat aşa cum ne-am priceput mai bine.    
O gară. Dadaisme.

Poposisem într-o gară
Fără tren, fără peron,
Doar pe coș ieșea o dâră
De fum gros, bonjour monsieur
Dada.

Domnul cu un frac albastru
Și cravată, un artist,
Își tot etala măiastru
Un monoclu dadaist
Dada.

Nu avea privirea tristă
Nici prea vesel nu părea
Într-o mână, o batistă
O strângea, o frământa
Dada.

Fluierat profund se aude
După curbă, prin macaz
Trece o locomotivă
Fără geamuri, fără haz,
Dada.

Am plecat, era prea șters
Tot tabloul în ansamblu
Domnul s-a oprit din mers
Și în felul lui macabru
Zice dada.

Abia aştept rezultatul pe care îl va primi mâine. 😀

Necugetări şi Dezlegări. Cărţile Ruxandrei

De ziua ei, Ruxandra Diana s-a gândit că a face cadouri altora ar fi un gest tocmai potrivit, iar eu m-am numărat printre beneficiarele acestuia.

Mai întâi au fost Necugetările care se insinuaseră în dorințe nerostite. Le-am privit coperta o vreme pentru ca mai apoi să mă împac cu gândul că nu le voi răsfoi.

Mi-am dorit această carte, dar nu am spus nimic.

A trecut timp și cred că poezia cuprinsă în    acest volum și-a cerut cumva o continuare firească, o legătură între atunci și acum.

Recent au apărut Dezlegările și, de această dată, mi-am luat inima-n dinți rostindu-mi dorința. I-am spus-o chiar ei și s-a împlinit. Am primit ambele volume pe care le-am citit plină de curiozitate. Curiozitatea de a descoperi ceva nou și totuși familiar, în același timp. De nou am avut parte din plin, dar de familiar nu.

Versurile-i sunt albe și mov și albastre şi în zeci de alte nuanțe pe care le prind și le aduc aproape citindu-le.

Era normal să-i mulțumesc într-un fel și am ales să o fac aici, în locul cel mai drag, punct de întâlnire cu voi. Să aflați și voi (ceea ce știți deja) că, da, mai sunt oameni care citesc versuri și, mai ales care le scriu. Și le scriu în stilul propriu, plin de căldură, gând curat, vis înaripat, poveste.

Citindu-le gândul stă de strajă asupra cuvintelor parcurse precum astrul nopții asupra întregului Pământ. E treaz, plin de uimire și frumusețe. E plin de vrajă înțelesul de neînțeles și răspândește magie în jur.

Le-am citit cu drag şi le voi ține aproape până când vor rămâne imprimate pe pagini urmele răsfoirilor.

Mulţumesc, Diana!

***

O primăvară frumoasă  cu  zâmbete largi, frumuseţe şi visuri împlinite să aveţi! 🙂

Vând îmbrățișări

 

Imagine: Pinterest   

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Le dau ieftin
La schimb cu un zâmbet sau o mirare
Să-nvelesc un suspin.

Îmbrățișări, îmbrățișări ofer astăzi
Pentru un cuvânt
Care poate pe loc opri o ninsoare
Transformând-o în senin.

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Neprețuite
Fără să fac cu ele vreun nesperat troc
Sunt gratuite.
*
Așa cum bine știți astăzi este ziua îmbrățișărilor, dar în același timp a fost declarată și cea mai deprimantă zi din an. Ce algoritmi or fi folosit  psihologii pentru a ajunge la această concluzie doar ei, cei care au declarat-o astfel, pot ști.

Cred că o îmbrățișare oferită cu drag ne poate smulge din această stare.
„Blue monday” 😀

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doruri

Dor de mine
Dor de tine
Dor de nici nu mai știu cine
Dor de dor
De viitor
Peste toate-i numai dor
Dor de oase reîncarnate
Numai dor e peste toate

Dor de soare arzător
De nisipul sclipitor
Dor de albastru și de verde
De tot ce nu se mai vede
Dor de tine
Dor de doi
Numai doruri între noi
Dor de ploaie
Dor de stele
Dor de mii de curcubeie
Ce se-aşază lin pe gene
Zâmbind dorurilor mele.
Dor de vis înaripat
Încotro o fi zburat?
Dor de mine
Dor de toți
Dor iluzii fără sorţi
Dor înfiorări de-o clipă
Peste marginea abruptă
A unui dor

 

***
… E doar o joacă la-nceput de an căreia sunteți bineveniți a vă alătura. 😁

An Nou binecuvântat

Fix 30 de minute a durat petrecerea mea de Revelion. La 12 fără un sfert m-am machiat, m-am îmbrăcat la țol festiv, oarecum și la fără 3 minute mi-am dat seama că nu am ce turna în pahar, fără alcool, pentru a ciocni.

Înşfac o portocală și dau fuga la bucătărie să o fac suc. Pe marginea chiuvetei, acolo mi-am găsit. Prima jumătate-risipită, după ce am răsturnat recipientul cu o mişcare neatentă. Zic ceva de dulce printre dinți și încercând să-mi păstrez calmul, storc în grabă cealaltă jumătate.

Victorioasă, mă întorc în cameră cu un deget de suc pe fundul paharului. Bun și ăla. Ai mei erau preocupați cu admirarea artificiilor prin fereastra închisă. Cu cine să ciocnesc?!? Și numărătoarea?!? Nu am auzit 4, 3, 2, 1… Probabil că ratasem momentul.

Puiul meu dormea adânc, așa cum numai un copil neobișnuit cu ora atât de târzie poate dormi. Toate încercările mele de a-l trezi au rămas zadarnice. I-am strecurat în mânuţă o bancnotă pentru a avea un an prosper și l-am pupăcit pe creștet dorindu-i „Un an nou luminos!”, zâmbind plină de recunoștință minunii cu care am fost binecuvântată.

Și atunci am realizat că fericirea e atât de aproape, doar să știi care e momentul potrivit pentru a o atinge.

Plină de o bună dispoziţie abia mascată, străduindu-mă să fiu zen, de altfel, mă îndrept spre fereastra de la bucătărie, o deschid larg, îndrept paharul spre cerul brazdat de steluțe în lumini multicolore și-mi lansez spre Univers, șoptit sau în gând, nu mai știu sigur, dorințele pentru noul an. Îmi luasem și cele 12 stafide, pe astea nu le-am uitat, câte una pentru fiecare dorință sau fiecare bătaie a gongului din care nu am auzit nici măcar una, dar sunt sigură că ele se vor împlini. Nici măcar nu sunt imposibile.

A urmat demachierea, schimbatul în pijama, direcția pat și butonat telecomanda. Somn de voie până dimineața în care m-am trezit cu certitudinea că noul an va fi binecuvântat.

Cam așa a fost trecerea mea într-un an nou pe care vi-l doresc „plin de bucurii și împliniri alături de cei dragi!”. La voi cum s-a petrecut?

***

Cu un alt titlu, dar exact în aceeaşi formă, articolul  poate fi găsit şi aici. 🙂

Un An Nou cu împliniri garantate

imagine: Pinterest

Vă spuneam anul trecut despre anumite trucuri menite a ne ajuta să avem un  an nou minunat, cu dorinţe împlinite, spor şi prosperitate,  voie bună, bucurii. Între timp cunoştinţele în materie mi s-au îmbogăţit, căci, vorba aceea „Omul cât trăieşte învaţă” rămâne valabilă oricât de multă vreme ar  trece.

Deci,  ce am mai adunat între timp din înţelepciunea populară vă împărtăşesc şi  vouă, ca să nu mă bucur de una singură de anumite beneficii.

Pe lângă bani, să aveţi în portofel şi solzi de peşte. Da, aţi citit bine, solzi. Cum, de ce?!? Pentru că solzii au  formă rotundă, asemeni monedelor. Trebuie  să    fie mulţi, bine uscaţi, puşi într-o hârtie şi păstraţi tot anul,  iar apoi să vedeţi ce vor trage banii la  portofelul vostru, ca peştele la boabe de porumb,  nu alta.

Dintre alimentele pregătite pentru festivitatea din noaptea  de la  cumpăna anilor să nu lipsească cerealele, orz, orez, tăiţei cât mai lungi, pentru ca şi viaţa să ne fie cât mai lungă, acestea fiind bogate în   fibre sunt simbolul unei vieţi sănătoase şi îndelungate.

Rodia, chiar dacă e obicei importat din Turcia, aduce prin  consumarea ei o porţie maaare de noroc, cultura acestei ţări asemănând-o cu inima unui om sănătos.

Fructele rotunde, în general, atrag prosperitatea, îmbunătăţesc sănătatea şi vitalitatea.

Legumele verzi. Aşa cum bine ştim verdele este culoarea sinonimă cu  prosperitatea, deci, pregătiţi şi consumaţi cât mai multe salate, frunze, castraveţi, spanac, nu contează, doar să aibă culoarea verde. Aviz ierbivorilor, scuze, vegetarienilor! 😀

Tortul e nelipsit, simbolizând veşnicia, căci, cine nu vrea să fie veşnic, dulce?!? Cred că şi acesta ar trebui să fie  de formă rotundă, nu dreptunghiulară cum îl fac eu de obicei. Adevărul e că sfera este unul din simbolurile perfecte care ne duc cu gândul spre continuitatea inepuizabilă nemărginită…

Şampania  aduce veselie, dezleagă limbile, dă o stare de bine, atunci  când este consumată cu măsură, iar dacă pe fundul paharului punem o monedă,  bine  dezinfectată înainte, succesul ne este garantat şi    dorinţele, toate, împlinite.

imagine: Pinterest

Cu magie şi iubire
Să vă fie noul an
Bucurie,  fericire,
Să aveţi şi gologani
Anu’ acesta şi-n tot anul
La anul şi la mulţi ani!