Nici prea bine, nici prea rău. Rămâne de văzut…

S-au făcut studii şi nu oricum, ci cu unele dintre cele mai precise dispozitive de măsurat buna dispozitie, iar acestea ne dezvăluie că ne îndreptăm spre schimbări nu foarte agreate.

Dacă ați sărbătorit valăntains dei cu inimioare de pluş, muuultă cicolată şi vreo cupă de şampanie care v-au făcut să vă simțiți mai iubite ca oricând, e de bine. Dar, gata, a trecut! Să vă spun ce urmează acum?!? Cea mai depresivă perioadă din an. De ce? Păi v-ați cam învățat cu strălucirea sărbătorilor, daruri cât mai multe, culori înfocate şi declarații cât mai dese. Suficient!

Începe perioada de muncă, în care trebuie să depunem eforturi susținute pentru a îndeplini tot ceea ce ne-am propus. Cum când?!? La cumpăna dintre ani. Una peste alta că astăzi a mai fost şi eclipsă parțială de soare, care, aşa cum bine ştiți, are o oarecare influența asupra noastră, tulburând cumva energiile. Le mişcă, le răstoarnă, le schimbă rostul ştiut şi nu neapărat într-un sens pozitiv, dar nici chiar negativ.

Adică e aşa, cam cum e de fiecare dată. Cei care au sădit seminţe în pământ roditor vor culege roadele, iar ceilalţi vor mai avea de aşteptat. S-a format în semnul Vărsătorului, această eclipsă şi, cică, ar fi despre viitor, inventivitate, schimbare radicală şi iubire universală.

Dacă tot veni vorba de iubire, tot astăzi, începe Anul Chinezesc al Câinelui de pământ, „verde ca jadul”, culoare care în aceeaşi cultură (codul chinezesc al culorilor anilor astrologici) este atribuită iubirii, iar iubirea este atuul acestui an.

Câinii sunt apreciaţi de majoritatea dintre noi, iar unul de jad cu atât mai mult.

imagine: Pinterest

Am tot căutat imagini şi cu greu am reuşit să-l găsesc pe acesta. Nu-i aşa că-i drăgălaş? Mai ales că lasă la vedere vreo câţiva colţi, dar sunt din jad. De! 😀

Se spune că va fi „un an echilibrat, al naturii şi al dragostei, al trăirilor intense şi iubirilor pătimaşe, cu multă energie, an al schimbărilor rapide, nici bune, dar nici rele”.

Până aici am înţeles tot, aşa cum spuneam şi mai înainte, dar vom mai vedea.

Cocluzia ar cam fi că „fiecare doarme  aşa cum îşi aşterne”.

Să vă fie bine, indiferent de culoare, orientare, eclipsă parţială sau totală, studii şi alte acareturi! 🙂

Anunțuri

Doar cuvinte

Aş fi putut  pune între noi o ancoră
Şi aş fi susţinut sus şi tare
Pentru oricine ar fi avut ochi să vadă
Că mi-ai fost sursă de inspiraţie,
Iar tu, ai fi putut răspunde la fel
Ca atunci, vesel şi zglobiu
Şi toată această joacă ar fi căpătat sens
Sau ar fi putut părea un simplu dialog
Purtat în aceeaşi limbă.
Dar ce păcat că soluţiile salvatoare
Vin prea târziu! 😆

(Sunt doar cuvinte
Care-mi bâzâiau prin minte.
Le-am lăsat, aici, libere
Sperând că n-or să mă mai sâcâie.)  😊

 

imagine: Pinterest

 

Eu şi trucurile în noaptea dintre ani

Îmi promisesem să pun în aplicare vreo câteva trucuri despre care tot citisem ani la rând şi care s-au întipărit atât de adânc în minte, încât le-am luat drept obiceiuri de sine stătătoare. Ce efecte au avut, vă spun imediat.

Cică nu e bine să strănuți în noaptea de An Nou, dar eu am făcut-o cu atâta foc de ziceai că-s îmbibată cu alcool şi numai eu ştiu că am băut şampanie pentru copii, cu aromă de căpşunele.

Mi se trage, probabil, de la geamurile deschise pentru a vedea mai bine artificiile, pentru a primi suflu nou în anul ce tocmai începea şi l-am primit.

Mai citisem că e bine ca pe masă tot ce aşezi să fie perechi, eventual două rațe mandarine, pe care le aveam dar uitasem să le scot la lumină, că nu trebuie să vadă chiar oricine ce fac eu şi feng shuiul meu.

Am uitat şi de cristalul de cuarț roz, care simbolizează iubirea, dar zace şi acela pitit printr-un buzunar de geantă tot în speranța că-mi va fi iubirea aproape mereu, că fără iubire…

Banii. Da, banii! În lipsă de buzunare i-am îndesat sub bata pantalonilor, norocul meu că nu m-am zbenguit prea tare, adică deloc, şi au rămas la locul lor. Ce m-aş fi făcut dacă îi rătăceam pe undeva, căci în geantă îmi rămăseseră câteva (vreo treizeci) bancnote de un leu puse bine pentru copiii care ar fi venit cu sorcova a doua zi şi cardul, aproape gol.

De cântat n-am cântat, de țipat nici atât, „La mulțeaniu’!” a fost cam leşinat, pupăturile nu au avut loc sub vâsc, că mănunchiul era la bucătărie într-o vază. Şi mai aştept un an minunat, cu veselie şi prosperitate!

Gălăgie prea mare n-am făcut că făceau cei adunați la fast foodul de vis-á-vis, dar cam leşinați şi ei nu ca-n alți ani. Dacă deschideam geamul oricum aveam şanse să le aud sârbele, horele şi chiuiturile până dimineață. Mai treceau, din când în când, câțiva rătăciți cu dobele atârnate de gât, zdrăngănind în dorul lelii şi ori aveau vreun urs ataşat, ori nu, se plimbau şi ei, doa-doar i-o băga cineva în seamă.

Nici tradițiile nu mai sunt ce erau odată! Ori îmbătrânesc eu, ori vremurile şi lumile chiar s-au schimbat. Cam asta e şi cu gălăgia că a rămas neatins, pe masă, clopoțelul pregătit pentru a antrena atmosfera.

Eeei, da’ ceva nou tot am avut! O bluziță galben-muştar, culoarea toamnei ce-a trecut, găsită în mall la reducere, pe care s-a îndurat Moşul să mi-o lase sub brăduț, iar eu, prevăzătoare, am păstrat-o cu etichetă până în noaptea cu pricina şi o pereche de ciorapi negri, ultimul trend. E ceva!

Despre culoarea desuurilor ce să mai zic?!? Chiar de a fost cea potrivită nu ştiu câtă iubire în plus îmi va aduce.

Şi tortul, Doamne, o nebunie! Îmi venea să plâng după bani, că făceam eu unul de stătea mâța în coadă, nu că ar sta de-adevărat, cu trei feluri de ciocolată şi frişcă,  dar el, drăgălaşul meu soț, nu. Că timp pierdut, că e mai bun cel cumpărat, că…

Şi-acu’ gândindu-mă ce straturi generoase de cremă cu ciocolată avea, cică, margarină cu cacao, mi se întoarce. Ce? Parcă mai ştiu ce?!?

Aaa, uitasem de stafide! Acelea trase în ciocolată din care trebuia să mănânc douăsprezece, câte una pentru fiecare bătaie a gongului. A luat fii-miu un pumn plin din bol şi până le-a numărat ciocolata a început să se topească, apoi mi-a transferat mie surplusul. Mai mănâncă dacă poti!

Nici de intrat nu a intrat vreun bărbat în casă, mai întâi, ci a ieşit, al meu, la o cafea cu amicii, aşa, ca la început de an. Da’ tot e bine!

A trecut, noi să fim sănătoşi! Hai, să ne fie anul mai bun, cu prosperitate şi iubire! Un an magic să avem! 😊

Despre astăzi…

E o pagină pe care o citesc în fiecare dimineață, iar astăzi am găsit acest text care chiar merită atenție, la fel ca toate celelalte, zilnice, ale aceluiași autor. Cuprinde adevăruri care trebuiesc știute și reținute. Mie mi-a plăcut mult, de aceea am hotărât să-l am aici, pentru voi și, de ce nu, pentru mine…

În calendarul creştin-ortodox sunt cei 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. Şi Sf. Glicherie. Şi noi avem arşii noştri, mucenicii noştri. Sunt 64 la număr, dar sunt ai noştri, rugaţi-vă pentru ei, pentru sufletele lor plecate înainte de vreme şi familiile îndurerate pentru totdeauna!

Tradiţional, în ”Kalendar”, Îngroparea Crăciunului. “Obiceiul îngropării Crăciunului”, de fapt a anului vechi, care a trecut, are o vechime considerabilă, fiind unul dintre cele mai arhaice elemente surprinse de calendarul popular.” Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 561.

Obiceiuri vechi de care ar trebui să ne amintim în această prăpastie în care am fost aruncaţi de istorie și de cei puternici. Trebuie să ne ţinem de ceva, să ne agăţăm, să nu ne prăbuşim în neant şi în uitarea raselor. Acest lucru poate începe cu folclorul, cu obiceiurile, cu tradiţia. Legea strămoşească. Sunt repere fixe, să ne amintim cine am fost cândva, ca să putem să fim “cineva” în viitor.  

În apropiere de Anul Nou, oricând ar fi căzut, mai toate popoarele europene aveau obiceiul de a întreba zeii, divinităţile, apoi pe bunul Dumnezeu, ce se va întâmpla cu ei în anul ce va să vie. Sărbătoare care se numea în diferite feluri, dar care are o vechime aşa de mare că nu se ştie de când, de unde, cine şi ce a produs-o. S-a uitat… Doar Lupul Şchiop mai ştie!

Şi uitând, ne pierdem, cădem. Ne pierdem dreptul asupra lucrurilor, pe care nu mai ştim cum le cheamă pe adevăratul nume și așa nu le mai stăpânim, ne pierdem dreptul asupra pământului pentru că nu mai ştim cine suntem şi nu mai ştim cine a sângerat de moarte ca să apere pământul ăsta, pentru că era al țării. Cădem…

Haideţi, oameni buni, oameni frumoşi, nu pot să vin la fiecare acasă ca să vă zgudui şi să vă pun oglinda trecutului în faţă. Haideţi, oameni întristaţi, fiţi veseli şi amintiţi-vă cine sunteţi! Smulgeţi perfuzia toxică a uitării din vena neamului şi amintiţi-vă de unde veniţi, cine sunteți şi ce puteţi. Încă nu este prea târziu… Suntem în pragul unui an nou. Am calculat că este bun, dar trebuie să vreți și domniile voastre să fie bun! Amintiți-vă de anii buni!

Lăsați smarturile și tabletele, uitați-vă în ochii celor dragi, mângâiați copiii, jucați-vă cu animăluțele, nu sunteți anexele unor dispozitive informatice, pierdeți prea mult timp pentru comunicare și socializare, sunteți niște gâște îndopate cu ”fake news” și reclame, ca gâștele îndopate și îmbătate criminal cu coniac pentru ”foie gras” – sper că procedeul gavajului prin care se obține ”delicatesea” a fost interzis! Nu? Ca să vezi…   Sursa

E adevărat că uităm, puțin câte puțin, cine suntem și de unde venim, iar aceasta nu ar trebui îngăduit. Astfel de aduceri aminte trebuiesc păstrate cu drag pentru astăzi, pentru mâine, pentru oricând.

 

E vremea colindelor

Se-apropie Crăciunul, tiptil, cu pași ușori dar siguri.

Ne-am primenit casele, sufletele, iar bucuria sărbătorilor devine din ce în ce mai mare.

Ca niște copii ce au uitat să mai crească așteptăm bunătăți, daruri sub brad, Vestea Cea Mare.

Ni-s inimile pline de frumos și emoție.

În curând vor răsuna colinde, dacă nu cumva deja am început să le ascultăm.

Din marea mulțime a celor ce-mi sunt dragi am ales unul potrivit, cred eu, cu starea de astăzi.

Cu drag pentru voi! 🙂

Crăciun, Moși și altele

 

Dacă Moș Nicolae a trecut aproape razant pe lângă ghetele mele lăsând doar câteva dulciurele, pe care am avut grijă să le strecor la momentul oportun pentru ca fiul meu să nu fie dezamăgit, de la Moș Crăciun am așteptări mult mai mari. Și diversificate.

imagine: Pinterest

Aș începe cu decorațiunile care sunt încă frumoase, strălucitoare, dar parcă sunt aceleași, mereu, de mai bine de zece ani. Le-aș schimba cu unele mai luminoase, mai noi, cu alte forme și alte culori. Prea știu că în perioada aceasta, vreme de aproape două săptămâni, pornind de la lustra din centrul camerei înspre pereți, atârnă siragurile de steluțe și comete aurii, frumoase ce-i drept, însă peste măsură de cunoscute și recunoscute pe toate părțile.

Sunt unele care mi-s dragi, la care nu aș renunța nicicând, iar dacă aș alege alte culori nu s-ar mai potrivi între ele devenind o adevărată învălmășeală de nuanțe. Și cine și-ar dori așa ceva?!?

Decoratorii ne sfătuiesc să folosim nuanțe cât mai naturale, în loc de globuri pernuțe din materiale textile în diferite nuanțe, beteala am putea să o înlocuim cu fâșii din pânză de sac decorate cât mai simplu sau ghirlande cu fulgi și steluțe din hârtie. Dacă ați ști ce preturi au…! Bineînțeles că nu ne oprește nimeni să ni le confecționăm singuri. Timp, răbdare și imaginație să avem. 😀

Culorile tradiționale ale Crăciunului sunt verde, roșu și alb, fiecare cu semnificația sa aparte, iar brăduțul viu, mirosind a pădure de conifere în zilele geroase, poartă podoabe roșii și aurii, în fiecare an, de mulți, mulți ani încoace.

Aș putea să continui cu alte schimbări, mai importante, însă cred că nu are rost. Nemulțumiri pot apărea la orice pas, dar dacă noi credem că sunt benefice, se pot face treptat, cu răbdare și chibzuință.

Bucuria de a dărui, de cele mai multe ori, e mai mare decât orice mică îmbufnare de moment, care trece mai repede decât am crede. E binecuvântare, mulțumire, sentiment de prea plin. Majoritatea darurilor sunt puse bine, așteptând ca Moș Crăciun să le așeze sub brăduț la timpul potrivit. Anul acesta nu am mai scris scrisori. Cred că ar mai fi valabile cele de anul trecut, (privitor la sănătate și binecuvântări)  cu mici modificări, pentru că Moșul a fost darnic și ne-a adus exact ce ne-am dorit.

Până  la urmă, las liber gândul de moment să-și poarte aripile pe unde o vrea, iar eu rămân cu tradiționalismul, cu ceea ce îmi este familiar și aproape de suflet, căci despre asta e Crăciunul.  Despre familie, bucurie, lumina din suflet și Nașterea Miraculoasă. 🙂

 

 

Mămăliguţa

 

imagine: Pinterest

Îmi amintesc după-amiezile de duminică în care mama făcea mămăliguţă.

În tuciul argintiu, exact în momentul în care apa cu puţină sare clocotea mai puternic, punea mălaiul auriu cu o precizie pe care o căpătase în anii de experienţă. Îl împărţea apoi în patru, făcând un semn al crucii cu melesteul, ca şi cum ar fi binecuvântat-o, menindu-i să fie gustoasă şi de saţ.

Tot amestecul acela începea a bolborosi, de parcă fiecare particulă şi-ar fi adjudecat dreptul de a ocupa un anume loc, sfădindu-se cu o alta pentru asta, astfel încât să rezulte în final un amestec omogen.

Când ştia că mălaiul a fiert, tot fără a măsura timpul după anumite criterii convenţionale, începea să amestece rotund, cu migală, apoi cu mişcări din ce în ce mai îngreunate, până când devenea o masă compactă.

Umezea, mai apoi, o lingură şi începea a presa cu mişcări rapide pentru a lua forma vasului. O răsturna pe un fund de lemn, aburindă, galbenă şi rotundă ca o lună plină. Lua un fir de aţă, dinainte pregătit şi o tăia în sferturi perfecte, din care unul, învelit într-un ştergar alb, îşi găsea culcuş între perne, pentru a se păstra cald până când ajungea tata de la serviciu.

Deşi am urmărit acest ritual de nenumărate ori, nu mi-a ieşit niciodată atât de perfectă, poate de aceea fiul meu nici nu vrea să guste, măcar.

Astăzi am încercat din nou, cred că pentru prima dată anul acesta, iar ea s-a încăpăţânat să stea lipită de fundul ceaunului, care a rămas, aşa, răsturnat peste planşeta de lemn doar-doar s-o îndura biata mămăliguţă să se desprindă.

Oi fi îngrămădit-o prea tare? Cine mai ştie!?! 🙂