Noaptea magică – Sânzienele

imagine: Pinterest

Știa de mult timp că aceasta este noaptea magică, noaptea în care porțile cerurilor se deschid, iar strămoșii se întorc acasă. Animalele prind grai omenesc. Peste păduri, peste câmpurile înmiresmate fetele-flori zboară, cântă, dansează și în trecerea nevăzută transmit din puterile lor magice lumii vegetale, transformând-o în plante cu puterea de a lecui suflete și trupuri, mai ales pe cele ale copiilor. Prin cântecul lor însănătoșesc pe cei bolnavi, prin jocul lor fac iarba să crească mai deasă, mai fragedă, mai hrănitoare și apără lanurile înspicate de grâu.

Adunase, la vremea prânzului, când puterea soarelui era cea mai mare, florile galben-aurii și în nuanțe de alb-untos ale sânzienelor, iar acum se bucura de mireasma lor suavă și se pregătea cu conștiinciozitate pentru noaptea ce se apropia parcă prea greu. Ziua era frumoasă, dar nerăbdarea nu o lăsa să se bucure prea mult și nici să ducă la bun sfârșit orice lucru ar fi început.

Ea era altfel, de obicei, o fire calmă, așezată, răbdătoare și oricărei activități îi găsea finalitate,  căci îi displăceau lucrurile lăsate de izbeliște, obiectele împrăștiate și dezordinea de orice fel, însă azi parcă nu mai era ea. Nu recunoștea această agitație ca făcând parte din firea ei și asta o neliniștea întrucâtva. Simțea că se apropie ceva cu o forță mai puternică decât ar fi putut să înțeleagă acum, ceva care îi va schimba viața, definitiv. Fiind peste puterile ei să se împotrivească, tot ceea ce îi mai rămânea de făcut era acceptarea inevitabilului, dar echilibrul mult dorit se lăsa așteptat.

Sunt oameni care știu să se bucure de toate acestea, de vraja acestei nopți, a cerurilor deschise, de întreaga încărcătură energetică și spirituală a clipei prezente și tot gândindu-se la asta și-a dat seama că nimic nu ar putea să-i împiedice încercarea unei noi stări, a unei relaxări profunde pe care ar putea-o căpăta.

Alese o meditație, din multele pe care își dorise de-a lungul timpului să le încerce și se lăsă purtată pe aripi de muzică relaxantă, abandonă orice rezistență și lăsă gândurile să vină și să plece, să se așeze așa cum vor. Le simțea palpabile, material, de parcă energia pe care o aduceau se transformase în sfere luminoase, clare sau opace, de nuanțe diferite, în toate culorile curcubeului și treptat, simți cum liniștea pune stăpânire pe ea, gândurile își pierd din intensitate, iar sferele devin din ce în ce mai intense, rotindu-se în sensul acelor de ceasornic, într-un dans doar de ele știut, pe o muzică proprie, creându-și opera unică. 

Se relaxă din ce în ce mai tare și pe muzica divină a sferelor ce răspândeau curcubeie, căzu într-un somn profund cu vise angelice, cu fecioare despletite dansând în lumina lunii, cu simboluri arhaice, neînțelese, adevărate hieroliglife, peste toate acestea suprapunându-se un el, un Tutankamon fără masca de aur, cu trăsături ca dăltuite în piatră și ochi pătrunzători, a căror privire îi răscolea măruntaiele. Era acolo, lângă ea, o prezență aproape palpabilă, ce aducea miresme proaspete de piele tăbăcită și lemn de cedru din adâncimea unor păduri neștiute.

Îi zâmbea și zâmbetul acela divin o învăluia într-o căldură plăcută, din ce în ce mai intensă. Întinse mâna să îl atingă și totul de risipi ca un fum. Vraja se destrămase neasteptat.

Soarele își răspândea razele jucăușe cu generozitate. Se vede treaba că se ridicase de multișor pe bolta cerească, iar noaptea cea magică trecuse. Simțea că are nevoie de aer și se-ndreptă grăbită, trăgând perdelele cu un gest ferm, deschizând geamurile pentru a lăsa de aerul proaspăt să pătrundă în încăpere. Credea că astfel va scăpa de fantasmele din timpul nopții care, oricum, i se părea ratată. Toate planurile ei fuseseră spulberate. Buchetul de sânziene zăcea ofilit pe masa micuță de lângă pat. Uitase să-l pună sub pernă. De fapt nu mai făcuse nimic din tot ceea ce plănuise cu atâta emoție.  

Printre florile multicolore din glastre simți o privire insistentă ațintită asupra ei. Ziua se anunța a fi neobișnuită, cumva.

Mesaj de 1 iunie – nu uita să visezi

Imagine: Facebook

Astăzi e vreme de povești șoptite pe înserat, e ziua în care amintirile ne deschid porțile senine ale copilăriei spre zâmbete, jocuri, bucurii mici și autentice.

Astăzi copilăria ne surâde cu obraji de culoarea căpșunilor și miresme proaspete de liliac încă înflorit într-o primăvară târzie.

Astăzi ne putem alege orice personaj, oricât de îndrăzneț sau neobișnuit și-i putem da aripi de lumină făcându-l să locuiască la noi în suflet.

Astăzi nu este nici prea târziu și nici prea devreme pentru tot ce am vrea să facem, să spunem, să trăim, să visăm.

Astăzi e ziua ei, a copilăriei fără vârstă și fără limite de vreun fel.

La mulți ani tuturor copiilor! La mulți ani copilăriei cu aripi aurii!

Să poți oricând să visezi e o artă

Pe care o știi retușa pas cu pas

Indiferent ce-ți aduce în viață

Clipa, drumul sau momentul de răgaz.

Săptămâna Patimilor- dialog

-Ai văzut fulgii aceia argintii?

-Da. Numai că nu erau argintii ci aurii.

-Aurii?

-Da. Și nu erau fulgi ci sfere.

-Sfere?

-Da. Și sferele acelea sunt miliardele de particule ce alcătuiesc sufletul tău.

-Da?

-Da.

-Auzi, da’ tu de unde știi atât de multe?

-Secret. Nu-ti spun.

-Bine. Acum știu. Sufletul poartă în el Lumina Divină. Deci, acestea sunt fărâmele de Divinitate din noi pe care trebuie să le îngrijim, să le creștem, să le păzim. Am fost creați „după chipul și asemănarea Lui”.

-Da.

-Stii, am simțit o înfiorare neașteptată. E ca și cum mi-ar fi pășit cineva peste umbră. Ce poate fi?

-Eeei, cred că gândurile tale au luat-o puțin înainte. Astăzi, în Joia cea Mare, de fapt cu mai bine de două mii de ani înainte, s-au întâmplat multe. Iar întâmplările de atunci, de la începuturile creștinismului , le prăznuim azi. Cea mai cunoscută ar fi Cina cea de taină, apoi Spălarea picioarelor, rugăciunea din grădina Ghetsimani și mai apoi Vânzarea Domnului pentru treizeci de arginți. Se poate ca din această cauză să te fi înfiorat.

-Da , am simțit tristețe, dar știu că toate s-au întâmplat spre binele nostru, pentru mântuirea neamului omenesc. Eu vreau să-mi păstrez sufletul curat, să onorez sacrificiul făcut pentru noi .

-Asta este cel mai important, să păstrezi viu Miracolul din suflet. Cu ușurință și bucurie să ți se împlinească voia!

***

Sărbători Pascale binecuvântate cu lumină și pace în suflet să aveți!

De ziua lor, a cărților

Zâmbește soarele peste Lumea Poveștilor ori de câte ori degetele unui copil răsfoiesc paginile unei cărți. Mirările din ochii lui însuflețesc personajele care devin, de fiecare dată, tot mai năstrușnice și mai vesele. Luna pleacă la culcare abia după ce spune „Noapte bună!” micuților care și-au terminat povestea și le priveghează visurile. Urmele lăsate de degetele lor, acum liniștite în somnul profund, au imprimat alte traiectorii personajelor din cărțile răsfoite. Zânele și zmeii, prinții și printesele, Feții Frumoși și Ilenele Cosânzene își urmează micii cititori în visele lor spunându-le alte și alte povești, la nesfârșit.

E liniște în case și răsuflările puștilor adormiți abia se aud, dar uimirile din privirile lor sunt încă vii sub pleoapele închise. Cu sufletul la gură și surâsul întipărit pe chip își urmăresc eroii neobosiți în aventuri neînfricate. Și basmele se transformă în vise, iar visele în basme și legende

Vor crește cândva, în curând, fără a băga de seamă măcar, dar poveștile de acum le vor rămâne mereu în suflet.

***

Un gând fugar, așternut astăzi, de Ziua Internațională a Cărților pentru Copii.

imagine: Pinterest

Scriitoarea

imagine:Pinterest

Nu sunt un scriitor. Cel puțin nu în această viață. Aș putea trăi doar cu dorința ca într-o alta să mă nasc cu acest har, să fiu mai consecventă. 

Nu sunt un scriitor. Nu unul de cursă lungă care să scrie pagini întregi, să citească, să corecteze, să o ia mereu de la capăt până când rândurile așternute devin perfecte, cel puțin în propria accepțiune.

Pot lăsa, uneori, cuvintele să curgă prin venele mele, să pulseze în ritmul inimii, să străbată epiderma ajungând la lumină, strigându-și propriul adevăr. Și atât. 

Pot să mă bucur, alteori, de o idee bună, ce pare a fi așa în acel moment pentru ca mai apoi să-mi apară ca banală. 

Nu sunt un scriitor. Pot doar să citesc ceea ce ei au scris, să-i admir, să-mi formulez propriile concluzii privitoare la ceea ce tocmai am parcurs și să le păstrez pentru mine.

Lectura mea trece prin suflet și mai puțin prin filtrul rațiunii. Nu vreau să emit păreri. Țin totul închis, cât mai adânc, până când logica ia locul simțirilor și le alungă în colțul lor liniștit. 

Trăiesc alături de personaje, le simt neliniștile și mă răzvrătesc în fața nedreptăților fatale. Las simțurile să filtreze tot ceea ce este necesar, fără a mă pierde în amănunte inutile. 

Nu sunt un scriitor.  

Împături cu mâini nesigure hârtia albă, simplă, pe care scrisese acele rânduri, în trei părți egale, astfel încât atunci când va fi scoasă din plic și  deschisă să fie accesibil începutul. Exact așa cum învățase la școală. Pentru că orice lucru are un început.

Își lăsă apoi privirea să se odihnească asupra pădurii ce se zărea prin fereastra întredeschisă, absorbind cu irisul senin, plin de nesaț, tot verdele acela crud care părea a poposi liniștit acolo , confundându-se cu el.

Ochii i se iveau curioși de sub cascada arămie, neliniștită, veșnic în mișcare, a părului sau plin de personalitate, ce cobora în bucle ușoare pe umerii rotunzi, mângâindu-i delicat. Umerii aceia ai unui copil bine dezvoltat datorită activităților fizice pe care acum îi ridică ușor în semn de nepăsare.

Scrisese scrisoarea aceea, așa, dintr-un imbold de moment, dar cui să o trimită? Oamenii nu mai scriu scrisori acum. Folosesec alte mijloace de comunicare mult mai rapide , mai moderne și mai eficiente.

În verdele senin al ochilor săi se iviseră umbre mici, semne de îngrijorare, pe care le alungă repede cu un gest nerăbdător al mîinii care parcă ar fi vrut să spună că nu are nicio importanță. Ideea ce îi venise în acel moment părea salvatoare.

Își va scrie săptămânal câte o scrisoare pe care o va lăsa în cutia poștală din vale, așezată chiar la răscrucea drumurilor.

Ea trebuia mereu să urce pentru a ajunge acasă, acest nou acasă pe care îl știa de o lună, pe care îl alesese pentru liniștea și depărtarea de orice altă locuință, pentru apropierea de pădure, de lumină, de aer curat.

Zâmbi cu încredere noii găselnițe și se relaxă gândindu-se că viața poate fi și frumoasă.

Aproape că uitase de ritmul tumultuos în care trăise timp de un an. Un an plin, întreg. Un an de la succesul fulminant pe care primul său roman îl cunoscuse. Î se prevăzuseră alte victorii cel puțin la fel de răsunătoare, dar ceva s-a întâmplat la un moment dat.

O fisură, undeva, care se lărgea pe zi ce trece amenințând să o absoarbă în întregime. Avusese inspirația de a se  retrage exact în ultimul moment, atunci când încă se mai putea salva.

Aproape că uitase.

Doar nopțile îi erau bântuite de lumina reflectoarelor, de întruniri, drumuri lungi cu mașina, din  goana căreia nu vedea mai nimic. Uitase să și respire, uitase să trăiască, uitase să fie ea și să facă tot ceea ce îi plăcea mai mult. Uitase.

Și-n visurile ei agitate părea că se afundă într-o apă tulbure. Deschidea atunci gura trăgând aer cu aviditate, ca pentru a se pregăti de scufundare și brațele le desfăcea larg, lăsându-le mai apoi să cadă inerte de-a lungul corpului știind că nu are de ce să se prindă. Singura salvare era ea însăși,  puterea ei de a rămâne lucidă. Se trezea  scăldată în sudori reci încercând să-și amintească unde se află și ce făcuse în ziua care  tocmai se încheiase.

Noi şi literatura

Astăzi   sărbătorim Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret odată cu o altă mare celebrare- 214 ani de la naşterea îndrăgitului   scriitor de basme şi poveşti-Hans Christian Andersen.

Şi   cum o astfel  de celebrare nu putea trece nebăgată în seamă, noi,  eu şi fiul meu, adică, ne-am hotărât să o facem într-un  stil propriu, practic, jucându-ne printre cuvinte într-un stil literar atât de la modă în perioada interbelică-Dada.

Pentru că tot se va desfăşura un proiect pe această temă în săptămâna „Şcoala altfel” am intrat în joc vrei, nu vrei.

Doamna profesoară de română a dorit ca versurile să aibă înţeles şi rime, iar rezultatul jocurilor noastre îl las mai  jos, nu înainte de a vă spune că Samuel Rosenstock, cel care avea să fie un cunoscut poet şi eseist român- Tristan Tzara- cofondator al mişcării culturale dadaiste ce a dus la o adevărată revoluţie în artă, s-a născut în Moineşti, pe plaiurile noastre  dragi.

Copilul a decupat cuvinte, a colorat, a avut idei pe care le-am prelucrat aşa cum ne-am priceput mai bine.    
O gară. Dadaisme.

Poposisem într-o gară
Fără tren, fără peron,
Doar pe coș ieșea o dâră
De fum gros, bonjour monsieur
Dada.

Domnul cu un frac albastru
Și cravată, un artist,
Își tot etala măiastru
Un monoclu dadaist
Dada.

Nu avea privirea tristă
Nici prea vesel nu părea
Într-o mână, o batistă
O strângea, o frământa
Dada.

Fluierat profund se aude
După curbă, prin macaz
Trece o locomotivă
Fără geamuri, fără haz,
Dada.

Am plecat, era prea șters
Tot tabloul în ansamblu
Domnul s-a oprit din mers
Și în felul lui macabru
Zice dada.

Abia aştept rezultatul pe care îl va primi mâine. 😀

Necugetări şi Dezlegări. Cărţile Ruxandrei

De ziua ei, Ruxandra Diana s-a gândit că a face cadouri altora ar fi un gest tocmai potrivit, iar eu m-am numărat printre beneficiarele acestuia.

Mai întâi au fost Necugetările care se insinuaseră în dorințe nerostite. Le-am privit coperta o vreme pentru ca mai apoi să mă împac cu gândul că nu le voi răsfoi.

Mi-am dorit această carte, dar nu am spus nimic.

A trecut timp și cred că poezia cuprinsă în    acest volum și-a cerut cumva o continuare firească, o legătură între atunci și acum.

Recent au apărut Dezlegările și, de această dată, mi-am luat inima-n dinți rostindu-mi dorința. I-am spus-o chiar ei și s-a împlinit. Am primit ambele volume pe care le-am citit plină de curiozitate. Curiozitatea de a descoperi ceva nou și totuși familiar, în același timp. De nou am avut parte din plin, dar de familiar nu.

Versurile-i sunt albe și mov și albastre şi în zeci de alte nuanțe pe care le prind și le aduc aproape citindu-le.

Era normal să-i mulțumesc într-un fel și am ales să o fac aici, în locul cel mai drag, punct de întâlnire cu voi. Să aflați și voi (ceea ce știți deja) că, da, mai sunt oameni care citesc versuri și, mai ales care le scriu. Și le scriu în stilul propriu, plin de căldură, gând curat, vis înaripat, poveste.

Citindu-le gândul stă de strajă asupra cuvintelor parcurse precum astrul nopții asupra întregului Pământ. E treaz, plin de uimire și frumusețe. E plin de vrajă înțelesul de neînțeles și răspândește magie în jur.

Le-am citit cu drag şi le voi ține aproape până când vor rămâne imprimate pe pagini urmele răsfoirilor.

Mulţumesc, Diana!

***

O primăvară frumoasă  cu  zâmbete largi, frumuseţe şi visuri împlinite să aveţi! 🙂

Vând îmbrățișări

 

Imagine: Pinterest   

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Le dau ieftin
La schimb cu un zâmbet sau o mirare
Să-nvelesc un suspin.

Îmbrățișări, îmbrățișări ofer astăzi
Pentru un cuvânt
Care poate pe loc opri o ninsoare
Transformând-o în senin.

Îmbrățișări, îmbrățișări de vânzare
Neprețuite
Fără să fac cu ele vreun nesperat troc
Sunt gratuite.
*
Așa cum bine știți astăzi este ziua îmbrățișărilor, dar în același timp a fost declarată și cea mai deprimantă zi din an. Ce algoritmi or fi folosit  psihologii pentru a ajunge la această concluzie doar ei, cei care au declarat-o astfel, pot ști.

Cred că o îmbrățișare oferită cu drag ne poate smulge din această stare.
„Blue monday” 😀

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doruri

Dor de mine
Dor de tine
Dor de nici nu mai știu cine
Dor de dor
De viitor
Peste toate-i numai dor
Dor de oase reîncarnate
Numai dor e peste toate

Dor de soare arzător
De nisipul sclipitor
Dor de albastru și de verde
De tot ce nu se mai vede
Dor de tine
Dor de doi
Numai doruri între noi
Dor de ploaie
Dor de stele
Dor de mii de curcubeie
Ce se-aşază lin pe gene
Zâmbind dorurilor mele.
Dor de vis înaripat
Încotro o fi zburat?
Dor de mine
Dor de toți
Dor iluzii fără sorţi
Dor înfiorări de-o clipă
Peste marginea abruptă
A unui dor

 

***
… E doar o joacă la-nceput de an căreia sunteți bineveniți a vă alătura. 😁