Mie-mi spun ce noapte sunt…

 

Ce noapte îmi spun ei că sunt
Când totu-i mister pe Pământ
Şi aripi măiastre mă dor
În vise ascunse de-un nor ?

Ce gânduri pustii se-nfiripă
În zbaterea cea de o clipă
Pe care clepsidra o curge
Nisip, trecere sau răscruce ?

Ce zâmbet timid se-nfioară
În clipa ce ne înfăşoară
Cu zgura cea strânsă în suflet
Naiv rătăcind prin neumblet ?

Ne trec amintiri, le las toate
Să umble hai hui, disperate,
Capricii nestinse, s-adape
Şi visul, şi gândul în noapte.

Mie-mi spun ce noapte sunt
Când totu-i mister pe Pământ
Partaj între joc şi cuvânt
Iar ce partajăm zboară-n vânt.

A pornit, totul, de la un simplu comentariu lăsat pe pagina de facebook şi asta a ieşit. Făcusem un test, intitulat „Ce minune naturală eşti?” şi rezultatul a fost… „o noapte înstelată” 😀 Mi-era dor de o asemenea provocare, mai ales că a pornit de la Psi.

Celor ce vor să se alăture… liber. Chiar vă rog! 🙂

Comentariul ar fi cel care a dat titlul versurilor. 😀

Pentru că nu am găsit o imagine tocmai potrivită am ales Chopin, pe fundalul tabloului „Noapte înstelată” pictat de Van Gogh. Să aveţi o noapte înstelată! Cum altfel? 🙂