Parfumul literelor

Ningea cu fulgi mari şi deşi, compact, ca un zid, ce se ivise de niciunde în calea privirii înceţoşate de somn, dincolo de care nu era nimic, linişte adâncă, uitare, atât.

Adormise cu fruntea sprijinită pe cartea din care citise, iar somnul o purta lin prin povestea de iubire abia începută.

Simţea o uşoară urmă de parfum învăluindu-i gândurile, iar liniştea în care se cufundase fu întreruptă de un ton certăreţ.

-Ce parfum ai tu?

-Cum, nu simţi? E adierea iconfundabilă de mandarine, nectarine şi caprifoi, împletite într-o poveste neştiută până acum, cu început promiţător şi cald, ca un soare arzând în toiul verii.

-Mda, inconfundabilă, înţepătoare şi persistentă ca tine, A mare de tipar ce eşti.

-De parcă tu, cu buclele tale mereu perfecte, ai fi mai breaz. Mai lasă briantina aceea din păr să se usuce din când în când, ne îngreţoşează izul tău de patchouli, B…uclatule.

O sferă perfectă purtând un ruj roşu intens, ca însăşi păcatul şi o rochie cu trenă din dantelă aurie, îşi făcu simţită adierea de zmeură şi frezie, într-o armonie perfectă, închizând gura suratelor certăreţe.

Se sprijinea, afişând o aparentă nonşalanţă, de braţul ferm al unui H impozant, cu frac şi joben, ce lăsa în urma sa miros senzual de mosc, formând împreună silaba preferată a scrisorilor de amor.

Le tratau pe toate celelalte cu o atitudine plină de superioritate, de parcă ar fi fost şi începutul şi sfârşitul oricărei lumi.

Păşeau cu mersul lor regesc spre undeva, nu se ştie sigur unde, lăsând în urmă priviri admirative, iscând mici bârfe de alcov.

O jumătate de opt, partea cea mai bună a acestuia, cu forme rubensiene, apăru de după cortina din catifea întunecată, iscând murmure neînţelese, poate datorită miresmei primăvăratice de zambilă ce plutea în jurul său, precedând orice intenţie de şuşoteală, o vocală liniştită, veselă, urmată îndeaproape de un brunet descărnat, doar piele şi os, ale cărui haine păreau aninate pe un gard, filiform, dar impozant, un I cu parfum de muşchi care avea menirea de a trezi din visare pe oricine nu se simţea cu picioarele pe pământ, întregea o altă silabă importantă, parcă atotştiutoare.

Ca la un semn, toate vocalele şi consoanele, deopotrivă, prinseră a se învârti din ce în ce mai frenetic într-un dans, doar al lor, ivind cuvinte vesele şi triste înşirate pe rânduri nesigure, ca un scris timid al unei mâini stângace, nefamiliarizată cu această deprindere.

Ridică fruntea buimăcită de zumzetul neîntrerupt, ca şi cum ar fi dormit o veşnicie, dar ceasul ce-i stătea alături avea să-i contrazică această convingere.

Trecuseră abia câteva minute, prea lungi, iar durerea de cap care se accentua făcea ca zumzetul din vis să devină din ce în ce mai persistent. Ştia că niciun medicament nu ar fi scăpat-o de asta, poate doar cartea. O prinse cu grijă în palme, iar dintre filele îngălbenite se undui spre covor un plic cu o nuanţă prăfuită de roz. Îl deschise încetişor dând la iveală o foaie subţire, în aceeaşi nuanţă, ca un pergament învechit de o valoare inestimabilă.

Dragul meu drag,

Îţi scriu acum, când febra ce mă mistuie îmi înceţoşează privirile care tânjesc după chipul tău. Se pare că boala se agravează într-un ritm galopant, iar clipele rămase îmi sunt numărate… 

Părea o scrisoare de dragoste care nu mai ajunsese la destinatar, după toate aparenţele. Dar de cine şi pentru cine fusese scrisă va rămâne veşnic un mister.

Timpul hain părea că a vrut să rumege literele toate, iar pete gălbui îngreunau descifrarea textului. Printre rânduri roase mai desluşi, ici şi colo, câte un cuvânt. Litere, cuvinte frumoase, iubire, poveşti. Şi un final oarecum neaşteptat. Iubeşte literele, mireasma ce o răspândesc, alcătuieşte cu ele cuvinte ce-ţi vor fi pavăză în drumul prin această lume, foloseşte-le pentru binele tău şi al celor dragi. Păstrează aproape de suflet doar ceea ce îţi e drag şi-ţi face bine… 

O puse cu grijă între filele cărţii, sperând că undeva, cândva îşi va găsi rostul.

Pe degete îi rămăsese o vagă urmă de parfum cu note calde de zmeură, frezie, zambilă, ce lăsau locul aromelor de trandafir, iasomie, caprifoi, pentru a se linişti apoi într-o bază de muşchi, vanilie, patchouli, mosc, o nebuie de miresme, aproape identică celei pe care alesese să o poarte de ceva vreme şi care o va duce veşnic în aceeaşi poveste caldă, înmiresmată, senzuală şi ispititoare, de fiecare dată cu un alt început, dar cu acelaşi happy end.

Giordani Gold Withe e parfumul peste care am dat, întâmplător, acum ceva vreme reuşind să mă definească, cumva, o bună perioadă și chiar de nu are numele sonor al unei mărci cu tradiție, este, totuși, creat de un cunoscut în lumea parfumurilor, Thierry Wasser, purtându-mi amintirile pe aripile poveștii de astăzi a cărei temă a fost aleasă de Mirela, pentru a reîmprospăta parfumul poveștilor din „Clubul condeielor parfumate”, a cărui următoare temă va fi ”Parfumul dansului” pentru duminică 26 martie.

Am scris cu drag această poveste, încă din ziua în care am găsit mesajul prin care eram invitată să particip la poveștile parfumate, fiind surprinsă, oarecum, de aceasta. Eeei, dacă 12 februarie s-a dovedit a fi de bun augur vom vedea. 🙂 Mulțumesc, Mirela!

Imagine: