El, Lordul Nopţii, Visul, mi te-a adus atunci când nici nu mai credeam. Erai frumos şi te vedeam cu ochii copilăriei, aşa cum orice fetiţă îşi vede idealul masculin, cel care îi insuflă curaj, o ocroteşte cu iubire şi poveşti adevărate.
Dar realitatea era cu totul alta şi chiar aşa, visând, mi-am dat seama de aceasta.
Îmi zâmbeai, cum numai tu ştiai să o faci, iar când buzele tale întredeschise au fost pregătite să rostească vorbe am avut puterea să te las acolo unde te aflai, plecând fără a mă uita în urmă.
Te-am alungat cu raţiunea ce-mi striga implacabil că nu e adevărat şi am fugit spre un alt vis, mai aproape de realităţile mele de zi cu zi, mai concret.
Umbrele trecerii tale mi-au rămas definitiv întipărite pe retină, amintindu-mi noapte de noapte, la aceeaşi bătaie de ceas, că-mi vei rămâne scrijelit adânc în suflet pentru eternitate.
Te port cu mine oricând şi oriunde fără să-mi fii povară, ci doar o parte rătăcită pentru puţin timp, atunci când mintea nu putea să înţeleagă această concretizare, sau doar nu voia să o accepte.
Am câteva grame în plus, cam douăzeci şi unu, după părerea unora, nici nu se văd, dar eu le simt atunci când am nevoie de sprijin, încurajare, încrederea că ceea ce urmează să fac voi face bine.
imagine: Pinterest
Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă a săptămânii trecute, găsiţi la Eddie în tabel.
La capatul curcubeului 