Despre…

Îmi las, deseori, gândurile să zboare, mintea să se relaxeze în visare, cuvintele să prindă contururi diferite.

Îmi plac poveştile spuse (scrise) de tine, de mine, de noi. Nu am pretenţia  că aş spune ceva nou, căci „…toate-s vechi şi nouă toate…”, dar, uneori, aş vrea să rostesc neîncetat

„Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire 
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.”

Astăzi câte un gând fugar prinde formă. Mâine se ascunde şi, oricât aş răscoli, nu-i mai pot prinde esenţa.

Liniştea deplină îmi şopteşte, pentru ca, mai apoi, zgomotul să împrăştie orice urmă a vreunei treceri.

Uneori mă surprind ideile aduse de vreo „muză”  care se lăsase aşteptată,  ascunzându-se prin cine ştie ce alte gânduri, rătăcind calea, găsindu-mă, într-un final, dintr-o oarecare întâmplare bine venită.

Alteori un singur cuvânt dintr-o duzină aleasă îmi impune aşezarea lor şi toate curg firesc, cuminţi, căutându-şi locul parcă ştiut dinainte, ca şi cum cel care se evidenţiase de la început le arată calea de urmat…

Uneori secundele se învălmășesc în uimiri de o clipă, iar gândurile capătă claritatea cristalului.

Alteori cuvintele curg ca un râu grăbit de munte, așternându-se în amintiri, dar, de cele mai multe ori, se împiedică în pietrele colțuroase din albie.

Uneori literele îmi devin prietene, alteori mă lasă doar să le bănuiesc forma, golindu-se de sens.

Uneori… alteori…, dar voi rămâne veșnic îndrăgostită de verde, cu misterul și poezia lui… 🙂

 imagine: Pinterest