Călătoria

Ploaia porni pe neașteptate, cu stropi mari și repezi, mai grăbiți chiar decât ea care era mai mereu pe fugă. Umbrelă nu-și luase, bineînțeles, căci distanța până la gară era relativ scurtă și înainte de a ieși din casă soarele zâmbea cald pe un cer mai senin decât în orice altă zi.

În scurt timp străzile și trotuarele se umpluseră de bălți pe care era imposibil să le evite,iar clădirea gării părea mai departe decât știa ea că ar fi, mult mai departe. Nu avea timp sa se adăpostească și nici nu ar fi avut unde, în afara vreunui magazin sau a unei scări de bloc.

După colț era o cafenea și asta părea să fie ceea ce îi lipsea acum cel mai mult, o cafea caldă și aromată, neagră precum buclele care îi încadrau fața, ajunse acum doar niște șuvițe din care șiroia apa. Ilona intră și ieși, în mai puțin de un minut, cu trofeul mult dorit încălzindu-i mâna plăcut.

Mai erau doar 10 minute până la plecarea trenului, iar în fața ghișeului de unde ar fi trebuit să-și cumpere biletul era o mulțime de oameni. Își va încerca norocul așa, fără bilet. Din difuzoare, aceeași voce pe care o cunoștea dintotdeauna anunța sosirea trenului la peronul unu, iar sunetul sirenelor locomotivei se făcu auzit în același timp cu duduitul cadențat al șinelor. Asta-i plăcea cel mai mult. Zgomotele intense, amestecate, agitația de pe peroane, suflul puternic simțit la apropierea trenului, toate înglobând frânturi de viață cu bune și cu rele.

Urcă în cel mai apropiat vagon și rămase pe coridor. Nici nu se pusese bine trenul în mișcare, că zări, prin geamurile ovale, un controlor care se îndrepta spre ea.  În doar o fracțiune de secundă își imagină tot ceea ce avea să urmeze, cum o întreabă dacă are bilet, și ea nu poate decât să ridice neputincioasă din umeri.

– Păi, bine domnișoară, de ce nu ti-ai cumpărat bilet de la automatul instalat pe peron?

– Știți, eram foarte grăbită, nu am avut timp.

 – Nu ai avut timp sau nu ai vrut?

– Am încercat, dar nu funcționa.

– Imposibil, azi dimineață a fost verificat, mai spuse omul cu o mină surprinsă.

De fapt, chiar îl încercase, dar în graba ei cea mare ceva nu făcuse corect, cu toate ca tehnologia îi era aliat în viața de zi cu zi și atunci, revoltată, îl lovise cu piciorul în lateral, îndreptându-se nervoasă spre tren. Toate îi erau potrivnice în acea dimineață, chiar și activitățile obișnuite, care nu aveau niciodată vreun impediment.

– Am plecat târziu de acasă și ploaia și…

– De ce nu ai plecat mai devreme? În gara următoare coborâm și mergem la postul de poliție pentru a afla părerea lor și a face ce-or ști cu tine. Bine?

– Numai mie mi se putea întâmpla asta, mormaia Ilona printre dinți. S-o crezi tu că merg la politie, mai spuse încetișor strecurându-se în mare viteză printre bagajele aflate pe coridor, dintre care răsturnă vreo câteva și trase cu furie de primul mâner al semnalului de alarmă găsit în cale, apoi coborî înainte ca scrâșnetul asurzitor al fierului pe fier să se sfârșească.  

Sub firul rupt al mânerului, pe jos, zăcea răsturnat un pahar colorat de carton din care se prelingea un firișor de cafea neagră, călduță încă.

O rupse la fugă prin lanul de porumb ce începea chiar din apropierea șinelor și alergă neținând seama la frunzele care îi răneau brațele, la spicele care aproape că îi zgâriau pleoapele, la pământul umed în care picioarele i se afundau din ce în ce mai mult până când se împiedică și căzu.

 Rămase așa în genunchi, cu ochii umezi îndreptați spre cer hohotind toată deznădejdea adunată. De ce, de ce, de ce ? răcneau neauzit buzele ei strânse. În momente ca acelea se simțea un intrus în propria viață. De unde impulsul de a opri trenul, de unde răzvrătirea aceea împotriva a tot? Se hotărâse, parcă, să-și cumpere bilet de la controlor și totul ar fi putut decurge normal, dar nu. Intrase în panică doar la vederea acelui bărbat în cămașă bleu-ciel și pantaloni bleumarin.

Abia acum își dădea seama că nu avea nici chipiu, nici însemne, nimic din detaliile care ar fi trebuit să-i confirme funcția. Era doar un călător. Izbucni în râs, un râs nervos care o lăsă sleită de puteri, apoi se ridică încetișor pentru a-și continua drumul spre oraș.

Rochia îi era distrusă, sandalele de asemenea, dar asta nu mai conta prea mult. Va ajunge acasă, va face o baie lungă cu multă spumă și uleiuri esențiale, iar după o cană aburindă cu ceai de mușețel totul va reveni pe făgașul normal, va fi din nou ea, fata delicată, atentă la comportament, la detalii, respectând tot ceea ce este de respectat, fără imbolduri huliganice și răzvrătiri nelalocul lor. Ajunsese destul de repede acasă sau doar i se păru drumul mai scurt datorită gândurilor învălmășite. Făcu o baie, își bău ceaiul și deschise o carte, dar gândurile îi zburdau aiurea, la călătoria pe care ar fi trebuit să o facă astăzi, la ziua care începuse nu tocmai bine cu tot felul de semne contradictorii pe care nu le luase în seamă, la agitația și spaima care o cuprinseseră neașteptat și o îndemnaseră spre gestul necugetat, la dialogul imaginar, în contradictoriu, cu un contolor obosit și stresat de toate tipologiile de călători întâlnite în acea zi, cărora ea le cam pusese capac.

Târziu, spre seară, după ce își purificase casa cu fumigații de Palo Santo, atinsese în treacăt, ca o adiere, clopoțeii de vânt și își ceruse iertare din tot sufletul, fiind mult mai liniștită, se simți învăluită de o lumină caldă, plăcută și se răsuci alene în așternuturile moi.

Deschise ochii și zâmbi soarelui care îi bătea în fereastră murmurând: „Bine că a fost doar un vis!” Apoi șopti un bună dimineața voios zilei ce sta să înceapă.

Avea nevoie de o mai bună înțelegere și cunoaștere a lumii. 

*** 

Această scriere vine în întâmpinarea provocării lansate de Mona 

care a reușit să mă pună la scris.  Am făcut-o cu drag. Mulțumesc! 🙂 

imagine: Pinterest

Dacă toamna ar fi femeie

 

Dacă toamna ar fi femeie
În plete de-aramă, aur și miere
S-ar prinde în dans vapori și scânteie
De rouă și soare în lichefiere.

Dacă toamna ar fi femeie
Sub pasu-i ușor pe poteci s-ar așterne
Covor ruginiu cu parfum de tămâie,
Suspinele serii s-ar ascunde-n caverne.

Dacă toamna ar fi femeie
Ar purta vis de stea căzătoare
Ce-mplinește dorințe și înalță zmeie
În noaptea adâncă din care răsare.

Dacă toamna ar fi femeie
Din plete de-aramă, aur și miere
S-ar ivi o poveste parfum, o scânteie
Dăinuind neștiut pe poteci efemere.

Imagine: Pinterest

Versificare iscată de o provocare găsită într-un grup de pe Fb, care a dat și titlul și tonul… 🙂

Toamna târziu

toamna

E toamnă, e târziu și-i cenușiu cotidian

A mai căzut o frunză din castan

Încet se mai termina înc-un an

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Dau aripi zborului, un infinit uman

Dau voce gândului să nu șoptească-n van

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Mă-ntâmpină zâmbind cu-n chip marmorean

Aceeași solitudine fără liman

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-mi fac un talisman

Din chipul zâmbitor, marmorean

Din gândul ce nu mai șoptește-n van

Din frunza ce-a căzut dintr-un castan

Din tot ce este azi cotidian

Și dau uitării tot ce-mi pare prea bacovian.

O primăvară

Imagine:Pinterest

E primăvara anotimp cochet cu tresăriri
De ghiocei și de brândușe viorii,
Narcise parfumate ce-și trimit în lume
Miresmele suave sau nebune.

Peste alei trec pași grăbiți de călători
Prin lumea parcă stoarsă de culori
Ce pare a reînvia sub razele timide
Scoțând din amorțire magie, zâmbete.

Un lung suspin ca vaietul  se-aude
Dintre copacii de pe cărăruie
E-al iernii care pleacă ultim glas
Căci nici măcar o zi nu i-a rămas .

Se-arată gânduri pline de speranță
Ce-or înflori în primăvara astă
Nouă și blândă cu parfum incert
Ce pune stăpânire pe noi încet-încet.

Și iarba adormită vrea să-nverzească
Intrând în ritmul vieții, în liniștea firească
Și-or înflori de-acuma alte vise
Peste pustiul unei ierni neninse.

S-or ridica pe plaiuri clopoței
Ce-or să vestească reînvierea ei
A inimii naturii ce-n somn greu
Și-a-ncetinit suflarea  în ritmul său

E primăvara anotimp sprințar
Ce-aduce bucurie, un întreg bazar
De adieri călduțe și miresme noi
De vise, de culori, de armonii în doi.

 

 

Arome de toamnă

Ziua a început ca oricare alta. Toamna venise pe furiș cu arome vii, proaspete, mustind a belșug. Un cer purpuriu concura cu veșmântul toamnei de un arămiu stins. Arșița verii rămăsese captivă în frunzișul istovit, iar căldura potolită binișor aducea cu ea o stare de bine, de împlinire. În jur totul era calm. Câte o gutuie rătăcită pe pervazul lat, între glastrele cu flori, sau pe colțul unei noptiere își răspândea mireasma în încăperea micuță, părând a fi o revărsare de cald și dulce-amărui. Un al șaselea simț întinsese o punte între miresme, culori și percepții, ca într-o poveste cu un final deloc banal.  Un fâlfâit de aripi, zbor înalt, zâmbet înflorind timid în colțul gurii și magia zilei se conturează definit. Un început matinal ca o provocare, un cumul de idei îndrăznețe cu arome de toamnă.

Orele trec mai repede ca oricând, iar toamnei i s-au adăugat noi miresme: de teamă, de speranță în mai bine, de revoltă, încrâncenare, bucurie sau deziluzie.

A căzut guvernul.

Viața își urmează cursul firesc. În grădini oamenii culeg rodul bogat. Strugurii prea dulci din cauza ploii mai mult absente, promit de sub roua aburindă must aromat cu gust de miere scursă din înalt, merele zâmbesc îmbujorate de sub frunzișul tot mai rar, perele au împrumutat culoarea soarelui legănându-se agale pe crengile încărcate. E toamnă, a căzut guvernul, iar viața își urmează cursul firesc.

imagine: Pinterest

Ce s-a mai scris cu cele 12 cuvinte (aramiu, gutuie, revarsare, punte, poveste, cumul, matinal, zbor, banal, in, provocare, simt), sau pe tema
 Arome de toamna, găsiți la Eddie în tabel.

Conversații

Imagine: Pinterest

Îți amintești momentele în care
În joaca de a spune, fiecare

Înțelegea ce vrea să înțeleagă
Din arcuirea literei pribeagă,
Fără sens?!?
Porneau atunci polemici neștiute
Și fiecare avea în felul său dreptate
Dar jocul tot neînțeles ne rămânea
Neexplicat la fel ca și o stea
Care s-a stins.
Și-apoi dintr-o configurare-n alta
Pe care -o capătă cuvintele, unealta
Discuțiilor ce lesne prind contur
Mai sec, albastru, cerc fără retur
Închis.
Se închideau în ele conversații
Care porneau ușor, fără tentații,
De teama depășirii vreunui prag
De spaimă că ar prinde drag
Nonsens.

Mămăliguţa

 

imagine: Pinterest

Îmi amintesc după-amiezile de duminică în care mama făcea mămăliguţă.

În tuciul argintiu, exact în momentul în care apa cu puţină sare clocotea mai puternic, punea mălaiul auriu cu o precizie pe care o căpătase în anii de experienţă. Îl împărţea apoi în patru, făcând un semn al crucii cu melesteul, ca şi cum ar fi binecuvântat-o, menindu-i să fie gustoasă şi de saţ.

Tot amestecul acela începea a bolborosi, de parcă fiecare particulă şi-ar fi adjudecat dreptul de a ocupa un anume loc, sfădindu-se cu o alta pentru asta, astfel încât să rezulte în final un amestec omogen.

Când ştia că mălaiul a fiert, tot fără a măsura timpul după anumite criterii convenţionale, începea să amestece rotund, cu migală, apoi cu mişcări din ce în ce mai îngreunate, până când devenea o masă compactă.

Umezea, mai apoi, o lingură şi începea a presa cu mişcări rapide pentru a lua forma vasului. O răsturna pe un fund de lemn, aburindă, galbenă şi rotundă ca o lună plină. Lua un fir de aţă, dinainte pregătit şi o tăia în sferturi perfecte, din care unul, învelit într-un ştergar alb, îşi găsea culcuş între perne, pentru a se păstra cald până când ajungea tata de la serviciu.

Deşi am urmărit acest ritual de nenumărate ori, nu mi-a ieşit niciodată atât de perfectă, poate de aceea fiul meu nici nu vrea să guste, măcar.

Astăzi am încercat din nou, cred că pentru prima dată anul acesta, iar ea s-a încăpăţânat să stea lipită de fundul ceaunului, care a rămas, aşa, răsturnat peste planşeta de lemn doar-doar s-o îndura biata mămăliguţă să se desprindă.

Oi fi îngrămădit-o prea tare? Cine mai ştie!?! 🙂

 

Copilăriei cu obraji de vară

imagine: Pinterest

E prima zi de vară, calendaristic, e 1 iunie, ziua cireşei, prima zi din cireşar, dar încă mai miroase a căpşuni cu parfum sălbatic şi ademenitor aşa cum încă mai simţim copilăria inocentă, sturlubatică, mai mult sau mai puţin aproape.

Astăzi îmi regăsesc anii copilăriei prin ochi inocenţi de copil real, copil frumos, copil aproape de suflet, minune cu care m-a binecuvântat viaţa.

Şi obrajii lui au culoarea cireşelor coapte,  iar inimioara forma aceluiaşi fruct.

E sezonul lor, al căpşunilor, care nu va ţine o veşnicie, dar a căror dulceaţă şi mireasmă o purtăm mereu în suflet, fiind preferate, poate, datorită aromei, a formei, a culorii, a suflului proaspăt, nedomolit pe care îl aduc.

E ziua ei, a copilăriei aflată la orice vârstă, a noastră a tuturor celor ce încă ne mai putem transforma în personaje de poveste, cărora ni se mai citesc urme de mirare şi întrebare în priviri, mai purtăm în suflete o fărâmă de inocenţă şi prospeţime.

E ziua copilăriei cu obraji de vară în culoarea cireşelor pârguite şi zâmbet de căpşuni.

La mulţi ani copilărie, oricare ţi-ar fi forma sau vârsta !

P.S. Dimineaţă, la prima oră, am ajutat la colorarea unor semne de carte, aşa, pentru a intra mai bine în hainele copilului care, culmea, mi s-au potrivit… 🙂

Duminica

Duminica-i calmă, tăcută, senină
Nu lasă urme adânci pe retină
Sfioasă pare că astăzi zâmbeşte
Şoptind, susurând neştiută poveste.

Pădurile-mi picură în suflet pace,
Iar munţii înalţă vârfuri spre cer
Oraşu-i scăldat în lumină şi doarme
Părând părăsit de oameni şi larme.

Spre cer, trei pui de şoim se înalţă
În cerc tot mai larg ei zborul învaţă
La poale de dealuri cresc flori parfumate
Le strâng în buchete suav colorate.

Un buchet cu flori de câmp să vă coloreze săptămâna. 🙂

 

 

 

Miniaturile

"tu" sunt "eu"

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Fericirea dintr-o clipă

...care-i asociată unui gând bun

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

gand in zbor

ganduri fugare

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro și pe ocartenescrisa.ro

Gara pentru noi

blogul Renatei

Fata din vis

Viata e un exercitiu fara repetitie.

BLOG D'AGATHA

...experiențe și experimente...

%d blogeri au apreciat: