Dacă toamna ar fi femeie

 

Dacă toamna ar fi femeie
În plete de-aramă, aur și miere
S-ar prinde în dans vapori și scânteie
De rouă și soare în lichefiere.

Dacă toamna ar fi femeie
Sub pasu-i ușor pe poteci s-ar așterne
Covor ruginiu cu parfum de tămâie,
Suspinele serii s-ar ascunde-n caverne.

Dacă toamna ar fi femeie
Ar purta vis de stea căzătoare
Ce-mplinește dorințe și înalță zmeie
În noaptea adâncă din care răsare.

Dacă toamna ar fi femeie
Din plete de-aramă, aur și miere
S-ar ivi o poveste parfum, o scânteie
Dăinuind neștiut pe poteci efemere.

Imagine: Pinterest

Versificare iscată de o provocare găsită într-un grup de pe Fb, care a dat și titlul și tonul… 🙂

Toamna târziu

toamna

E toamnă, e târziu și-i cenușiu cotidian

A mai căzut o frunză din castan

Încet se mai termina înc-un an

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Dau aripi zborului, un infinit uman

Dau voce gândului să nu șoptească-n van

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Mă-ntâmpină zâmbind cu-n chip marmorean

Aceeași solitudine fără liman

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-mi fac un talisman

Din chipul zâmbitor, marmorean

Din gândul ce nu mai șoptește-n van

Din frunza ce-a căzut dintr-un castan

Din tot ce este azi cotidian

Și dau uitării tot ce-mi pare prea bacovian.

O primăvară

Imagine:Pinterest

E primăvara anotimp cochet cu tresăriri
De ghiocei și de brândușe viorii,
Narcise parfumate ce-și trimit în lume
Miresmele suave sau nebune.

Peste alei trec pași grăbiți de călători
Prin lumea parcă stoarsă de culori
Ce pare a reînvia sub razele timide
Scoțând din amorțire magie, zâmbete.

Un lung suspin ca vaietul  se-aude
Dintre copacii de pe cărăruie
E-al iernii care pleacă ultim glas
Căci nici măcar o zi nu i-a rămas .

Se-arată gânduri pline de speranță
Ce-or înflori în primăvara astă
Nouă și blândă cu parfum incert
Ce pune stăpânire pe noi încet-încet.

Și iarba adormită vrea să-nverzească
Intrând în ritmul vieții, în liniștea firească
Și-or înflori de-acuma alte vise
Peste pustiul unei ierni neninse.

S-or ridica pe plaiuri clopoței
Ce-or să vestească reînvierea ei
A inimii naturii ce-n somn greu
Și-a-ncetinit suflarea  în ritmul său

E primăvara anotimp sprințar
Ce-aduce bucurie, un întreg bazar
De adieri călduțe și miresme noi
De vise, de culori, de armonii în doi.

 

 

Arome de toamnă

Ziua a început ca oricare alta. Toamna venise pe furiș cu arome vii, proaspete, mustind a belșug. Un cer purpuriu concura cu veșmântul toamnei de un arămiu stins. Arșița verii rămăsese captivă în frunzișul istovit, iar căldura potolită binișor aducea cu ea o stare de bine, de împlinire. În jur totul era calm. Câte o gutuie rătăcită pe pervazul lat, între glastrele cu flori, sau pe colțul unei noptiere își răspândea mireasma în încăperea micuță, părând a fi o revărsare de cald și dulce-amărui. Un al șaselea simț întinsese o punte între miresme, culori și percepții, ca într-o poveste cu un final deloc banal.  Un fâlfâit de aripi, zbor înalt, zâmbet înflorind timid în colțul gurii și magia zilei se conturează definit. Un început matinal ca o provocare, un cumul de idei îndrăznețe cu arome de toamnă.

Orele trec mai repede ca oricând, iar toamnei i s-au adăugat noi miresme: de teamă, de speranță în mai bine, de revoltă, încrâncenare, bucurie sau deziluzie.

A căzut guvernul.

Viața își urmează cursul firesc. În grădini oamenii culeg rodul bogat. Strugurii prea dulci din cauza ploii mai mult absente, promit de sub roua aburindă must aromat cu gust de miere scursă din înalt, merele zâmbesc îmbujorate de sub frunzișul tot mai rar, perele au împrumutat culoarea soarelui legănându-se agale pe crengile încărcate. E toamnă, a căzut guvernul, iar viața își urmează cursul firesc.

imagine: Pinterest

Ce s-a mai scris cu cele 12 cuvinte (aramiu, gutuie, revarsare, punte, poveste, cumul, matinal, zbor, banal, in, provocare, simt), sau pe tema
 Arome de toamna, găsiți la Eddie în tabel.

Conversații

Imagine: Pinterest

Îți amintești momentele în care
În joaca de a spune, fiecare

Înțelegea ce vrea să înțeleagă
Din arcuirea literei pribeagă,
Fără sens?!?
Porneau atunci polemici neștiute
Și fiecare avea în felul său dreptate
Dar jocul tot neînțeles ne rămânea
Neexplicat la fel ca și o stea
Care s-a stins.
Și-apoi dintr-o configurare-n alta
Pe care -o capătă cuvintele, unealta
Discuțiilor ce lesne prind contur
Mai sec, albastru, cerc fără retur
Închis.
Se închideau în ele conversații
Care porneau ușor, fără tentații,
De teama depășirii vreunui prag
De spaimă că ar prinde drag
Nonsens.

Mămăliguţa

 

imagine: Pinterest

Îmi amintesc după-amiezile de duminică în care mama făcea mămăliguţă.

În tuciul argintiu, exact în momentul în care apa cu puţină sare clocotea mai puternic, punea mălaiul auriu cu o precizie pe care o căpătase în anii de experienţă. Îl împărţea apoi în patru, făcând un semn al crucii cu melesteul, ca şi cum ar fi binecuvântat-o, menindu-i să fie gustoasă şi de saţ.

Tot amestecul acela începea a bolborosi, de parcă fiecare particulă şi-ar fi adjudecat dreptul de a ocupa un anume loc, sfădindu-se cu o alta pentru asta, astfel încât să rezulte în final un amestec omogen.

Când ştia că mălaiul a fiert, tot fără a măsura timpul după anumite criterii convenţionale, începea să amestece rotund, cu migală, apoi cu mişcări din ce în ce mai îngreunate, până când devenea o masă compactă.

Umezea, mai apoi, o lingură şi începea a presa cu mişcări rapide pentru a lua forma vasului. O răsturna pe un fund de lemn, aburindă, galbenă şi rotundă ca o lună plină. Lua un fir de aţă, dinainte pregătit şi o tăia în sferturi perfecte, din care unul, învelit într-un ştergar alb, îşi găsea culcuş între perne, pentru a se păstra cald până când ajungea tata de la serviciu.

Deşi am urmărit acest ritual de nenumărate ori, nu mi-a ieşit niciodată atât de perfectă, poate de aceea fiul meu nici nu vrea să guste, măcar.

Astăzi am încercat din nou, cred că pentru prima dată anul acesta, iar ea s-a încăpăţânat să stea lipită de fundul ceaunului, care a rămas, aşa, răsturnat peste planşeta de lemn doar-doar s-o îndura biata mămăliguţă să se desprindă.

Oi fi îngrămădit-o prea tare? Cine mai ştie!?! 🙂

 

Copilăriei cu obraji de vară

imagine: Pinterest

E prima zi de vară, calendaristic, e 1 iunie, ziua cireşei, prima zi din cireşar, dar încă mai miroase a căpşuni cu parfum sălbatic şi ademenitor aşa cum încă mai simţim copilăria inocentă, sturlubatică, mai mult sau mai puţin aproape.

Astăzi îmi regăsesc anii copilăriei prin ochi inocenţi de copil real, copil frumos, copil aproape de suflet, minune cu care m-a binecuvântat viaţa.

Şi obrajii lui au culoarea cireşelor coapte,  iar inimioara forma aceluiaşi fruct.

E sezonul lor, al căpşunilor, care nu va ţine o veşnicie, dar a căror dulceaţă şi mireasmă o purtăm mereu în suflet, fiind preferate, poate, datorită aromei, a formei, a culorii, a suflului proaspăt, nedomolit pe care îl aduc.

E ziua ei, a copilăriei aflată la orice vârstă, a noastră a tuturor celor ce încă ne mai putem transforma în personaje de poveste, cărora ni se mai citesc urme de mirare şi întrebare în priviri, mai purtăm în suflete o fărâmă de inocenţă şi prospeţime.

E ziua copilăriei cu obraji de vară în culoarea cireşelor pârguite şi zâmbet de căpşuni.

La mulţi ani copilărie, oricare ţi-ar fi forma sau vârsta !

P.S. Dimineaţă, la prima oră, am ajutat la colorarea unor semne de carte, aşa, pentru a intra mai bine în hainele copilului care, culmea, mi s-au potrivit… 🙂

Duminica

Duminica-i calmă, tăcută, senină
Nu lasă urme adânci pe retină
Sfioasă pare că astăzi zâmbeşte
Şoptind, susurând neştiută poveste.

Pădurile-mi picură în suflet pace,
Iar munţii înalţă vârfuri spre cer
Oraşu-i scăldat în lumină şi doarme
Părând părăsit de oameni şi larme.

Spre cer, trei pui de şoim se înalţă
În cerc tot mai larg ei zborul învaţă
La poale de dealuri cresc flori parfumate
Le strâng în buchete suav colorate.

Un buchet cu flori de câmp să vă coloreze săptămâna. 🙂

 

 

 

Poirot, parfumurile şi Moarte pe Nil

Se bărbierea cu aceeaşi atenţie pe care o acorda acestei activităţi, uneori  chiar şi de două ori pe zi, căci părul negru, aspru şi des îi cam dădea de furcă, iar prin hobloul deschis al cabinei sale pătrundeau izuri sălbatice de mâl şi ierburi uscate.

Era un bărbat pedant, care acorda mare interes aspectului său exterior, cu toate că o anumită dezordine studiată ce îi era caracteristică, putea induce uşor în eroare la prima vedere, făcându-i pe cei care nu îl cunoşteau să îşi formeze o impresie greşită.

Reuşea să pară complet absorbit de ceea ce făcea în acel moment, fie că juca dame, citea ziarul sau, pur şi simplu, aţipea, când, de fapt, era atent la orice mişcare sau vorbă din preajma sa. Alterna în vorbire expresii ale limbii franceze, care unora le păreau cel puţin curioase, iar lui mai melodioase, mai expresive, mai familiare, gândind mai detaliat în franceză, fapt care se datora originii sale belgiene.

Întinse mâna spre etajeră, dar gestul îi rămase neterminat, pentru o fracțiune de secundă degetele adunate ca pentru a prinde ceva împrumutând o postură stranie. Nu, astăzi nu va folosi parfumul obișnuit. Era suficient  after shave-ul obținut doar din ingrediente naturale după o rețetă veche pe care o mai avea o singură persoană, vânzătorul din drogheria aceea micuță ascunsă la marginea cartierului într-o clădire cu aspect veșnic proaspăt, ca și proprietarul său despre care se zvonea că ar deține secrete bine conservate din vremuri imemoriale. Produsele sale prindeau viață doar în nopțile târzii cu lună plină, într-o încăpere aflată la subsolul aceleași căsuțe mai mult înaltă decât largă sau lungă, în a cărei mansardă locuia.

 Se gândise că aromele din flaconul opac de cobalt s-ar putea amesteca ușor cu ale altor persoane din jur, derutându-l. Mefisto era parfumul pe care Hercule Poirot îl folosea în acea perioadă, cu miresme amestecate de lămâie, lavandă, bergamotă, trandafir, iris, ce se linişteau curând în note de chihlimbar, cedru, mosc şi lemn de santal.

Avea nevoie de o mare claritate pentru a putea realiza tot ceea ce-și propuse, pentru a descurca ițele atât de încâlcite ale poveștii în care, fără voia lui, fusese târât.

Mintea îi lucra febril, iar asta se putea observa doar în ochii săi ce prindeau întunecimi adânci, cu sclipiri de felină. Mai avea fix 8 minute până când va trebui să se îndrepte spre locul de întâlnire. Toate acțiunile sale aveau o precizie de ceas elvețian, fie că își îndeplinea ritualurile zilnice, își onora invitațiile sau, pur și simplu, așa cum ar fi părut celor care nu-l cunoșteau, își pierdea timpul.

Trase scaunul masiv din fața măsuței de abanos cu incrustații fine de sidef, printr-o mișcare sigură, dar lipsită de orice brutalitate, luă din teancul de hârtii,  așezat în colțul stâng al mesei, câteva coli și începu să aștearnă pe ele cu o exactitate de matematician tot felul de scheme complicate. Numele persoanelor prezente în croazieră erau echivalente cu tot atâtea denumiri ale parfumurilor celebre din acea epocă.

În seara precedentă reuşise a zări, prin deschizătura uşii, un colţ al măsuţei de toaletă din cabina celebrei moştenitoare Linnet pe care tronau nenumărate sticluţe, care mai de care mai preţioase, perii de păr şi oglinzi încastrate în argint cu inserţii de pietre preţioase, nelipsitul şirag de perle, la loc de cinste tronând Shalimar, probabil, parfumul preferat al acesteia.

Deci  numelei ei va fi legat de aromele orientale în care se regăseau citrice, bergamotă cedru cu treceri spre vetiver, patchouli, iasomie, trandafir, stingându-se uşor in miresme de vanilie, tămâie, lemn de santal, mosc, mir dulce şi piele.

La Jaqueline remarcase un amestec de piele, tabac- floral-pudrat, era desigur un parfum lansat în anii `20 ca o emancipare a femeii, acel Caron- Le Tabac Blonde cu miresme de flori de tei, garoafe şi pielărie, având ca note de mijloc stânjenel, ylang-ylang, vetiver, iar ca note de bază mosc, patchouli, cedru de Virginia şi vanilie. Desigur, era foarte potrivit firii ei rebele, hotărâte, mai ales în momentele ei decisive, unul din acestea fiind şi cel în care exclamase cu ochi furibunzi: ”Trebuie să-ţi urmezi steaua orinde te-ar duce, chiar şi spre un dezastru.”, ceea ce arăta cât de multă încredere punea în faptul că totul va avea un final fericit pentru dragostea ei cea mare fără de care nu ar fi putut trăi.

Chiar şi  Louise răspândea urma unui parfum, despre care avea să afle că Linnet se plictisise şi îi spusese că l-ar putea arunca sau face orice cu el,  în schimb Louise îl păstrase, preferând să îl folosescă din când în când, atunci când se gândea la marea ei iubire a cărei împlinire avea să fie curmată de împotrivirile sorţii, numită, bineînţeles,  Linnet.

Caron- Bellodgia, căci despre el era vorba, se deschidea în note de lăcrămioare, iasomie, garoafă, trandafir, ce lăsau locul scorţişoarei şi vetiverului haitian, curmându-se în miresme subtile de mosc, cedru şi lemn de santal.

Umpluse cu denumiri de parfumuri şi săgeţi trasate cu precizie şapte pagini, în total, în cele șapte minute pe care le petrecuse aplecat asupra lor. Le alăturase asemenea pieselor unui puzzle, după logica lui imbatabilă, rămânându-i în ecuaţie o singură necunoscută care ar fi întregit şi desluşit totul. Părea simplu, mai ales că el, Hercule Poirot, era persoana care se baza pe „exerciţiul minţii, norocul lăsându-l în seama altora.” În final scoase un oftat de mulțumire, lăsă totul în cea mai mare ordine și plecă spre a-și îndeplini celelalte îndatoriri ce nu puteau fi amânate sub niciun pretext.

Nu, astăzi nu va folosi parfumul obişnuit!

Alte povestiri parfumate pe aceeaşi temă „Parfumul personajelor  din romanul Moarte pe Nil” găsiţi în tabelul de pe blogul Mirelei.

Moarte pe Nil – Cinemagia

A fost o adevărată provocare!

imagini: Pinterest