Poirot, parfumurile şi Moarte pe Nil

Se bărbierea cu aceeaşi atenţie pe care o acorda acestei activităţi, uneori  chiar şi de două ori pe zi, căci părul negru, aspru şi des îi cam dădea de furcă, iar prin hobloul deschis al cabinei sale pătrundeau izuri sălbatice de mâl şi ierburi uscate.

Era un bărbat pendant, care acorda mare interes aspectului său exterior, cu toate că o anumită dezordine studiată ce îi era caracteristică, putea induce uşor în eroare la prima vedere, făcându-i pe cei care nu îl cunoşteau să îşi formeze o impresie greşită.

Reuşea să pară complet absorbit de ceea ce făcea în acel moment, fie că juca dame, citea ziarul sau, pur şi simplu, aţipea, când, de fapt, era atent la orice mişcare sau vorbă din preajma sa. Alterna în vorbire expresii ale limbii franceze, care unora le păreau cel puţin curioase, iar lui mai melodioase, mai expresive, mai familiare, gândind mai detaliat în franceză, fapt care se datora originii sale belgiene.

Întinse mâna spre etajeră, dar gestul îi rămase neterminat, pentru o fracțiune de secundă degetele adunate ca pentru a prinde ceva împrumutând o postură stranie. Nu, astăzi nu va folosi parfumul obișnuit. Era suficient  after shave-ul obținut doar din ingrediente naturale după o rețetă veche pe care o mai avea o singură persoană, vânzătorul din drogheria aceea micuță ascunsă la marginea cartierului într-o clădire cu aspect veșnic proaspăt, ca și proprietarul său despre care se zvonea că ar deține secrete bine conservate din vremuri imemoriale. Produsele sale prindeau viață doar în nopțile târzii cu lună plină, într-o încăpere aflată la subsolul aceleași căsuțe mai mult înaltă decât largă sau lungă, în a cărei mansardă locuia.

 Se gândise că aromele din flaconul opac de cobalt s-ar putea amesteca ușor cu ale altor persoane din jur, derutându-l. Mefisto era parfumul pe care Hercule Poirot îl folosea în acea perioadă, cu miresme amestecate de lămâie, lavandă, bergamotă, trandafir, iris, ce se linişteau curând în note de chihlimbar, cedru, mosc şi lemn de santal.

Avea nevoie de o mare claritate pentru a putea realiza tot ceea ce-și propuse, pentru a descurca ițele atât de încâlcite ale poveștii în care, fără voia lui, fusese târât.

Mintea îi lucra febril, iar asta se putea observa doar în ochii săi ce prindeau întunecimi adânci, cu sclipiri de felină. Mai avea fix 8 minute până când va trebui să se îndrepte spre locul de întâlnire. Toate acțiunile sale aveau o precizie de ceas elvețian, fie că își îndeplinea ritualurile zilnice, își onora invitațiile sau, pur și simplu, așa cum ar fi părut celor care nu-l cunoșteau, își pierdea timpul.

Trase scaunul masiv din fața măsuței de abanos cu incrustații fine de sidef, printr-o mișcare sigură, dar lipsită de orice brutalitate, luă din teancul de hârtii,  așezat în colțul stâng al mesei, câteva coli și începu să aștearnă pe ele cu o exactitate de matematician tot felul de scheme complicate. Numele persoanelor prezente în croazieră erau echivalente cu tot atâtea denumiri ale parfumurilor celebre din acea epocă.

În seara precedentă reuşise a zări, prin deschizătura uşii, un colţ al măsuţei de toaletă din cabina celebrei moştenitoare Linnet pe care tronau nenumărate sticluţe, care mai de care mai preţioase, perii de păr şi oglinzi încastrate în argint cu inserţii de pietre preţioase, nelipsitul şirag de perle, la loc de cinste tronând Shalimar, probabil, parfumul preferat al acesteia.

Deci  numelei ei va fi legat de aromele orientale în care se regăseau citrice, bergamotă cedru cu treceri spre vetiver, patchouli, iasomie, trandafir, stingându-se uşor in miresme de vanilie, tămâie, lemn de santal, mosc, mir dulce şi piele.

La Jaqueline remarcase un amestec de piele, tabac- floral-pudrat, era desigur un parfum lansat în anii `20 ca o emancipare a femeii, acel Caron- Le Tabac Blonde cu miresme de flori de tei, garoafe şi pielărie, având ca note de mijloc stânjenel, ylang-ylang, vetiver, iar ca note de bază mosc, patchouli, cedru de Virginia şi vanilie. Desigur, era foarte potrivit firii ei rebele, hotărâte, mai ales în momentele ei decisive, unul din acestea fiind şi cel în care exclamase cu ochi furibunzi: ”Trebuie să-ţi urmezi steaua orinde te-ar duce, chiar şi spre un dezastru.”, ceea ce arăta cât de multă încredere punea în faptul că totul va avea un final fericit pentru dragostea ei cea mare fără de care nu ar fi putut trăi.

Chiar şi  Louise răspândea urma unui parfum, despre care avea să afle că Linnet se plictisise şi îi spusese că l-ar putea arunca sau face orice cu el,  în schimb Louise îl păstrase, preferând să îl folosescă din când în când, atunci când se gândea la marea ei iubire a cărei împlinire avea să fie curmată de împotrivirile sorţii, numită, bineînţeles,  Linnet.

Caron- Bellodgia, căci despre el era vorba, se deschidea în note de lăcrămioare, iasomie, garoafă, trandafir, ce lăsau locul scorţişoarei şi vetiverului haitian, curmându-se în miresme subtile de mosc, cedru şi lemn de santal.

Umpluse cu denumiri de parfumuri şi săgeţi trasate cu precizie şapte pagini, în total, în cele șapte minute pe care le petrecuse aplecat asupra lor. Le alăturase asemenea pieselor unui puzzle, după logica lui imbatabilă, rămânându-i în ecuaţie o singură necunoscută care ar fi întregit şi desluşit totul. Părea simplu, mai ales că el, Hercule Poirot, era persoana care se baza pe „exerciţiul minţii, norocul lăsându-l în seama altora.” În final scoase un oftat de mulțumire, lăsă totul în cea mai mare ordine și plecă spre a-și îndeplini celelalte îndatoriri ce nu puteau fi amânate sub niciun pretext.

Nu, astăzi nu va folosi parfumul obişnuit!

Alte povestiri parfumate pe aceeaşi temă „Parfumul personajelor  din romanul Moarte pe Nil” găsiţi în tabelul de pe blogul Mirelei.

Moarte pe Nil – Cinemagia

A fost o adevărată provocare!

imagini: Pinterest

 

La naiba cu principiile!

Lumea trăieşte după anumite reguli bine stabilite, şi-a format anumite principii pe care să le urmeze, greu fiindu-i să se abată de la ele, însă, poate veni o zi în care toate acestea să explodeze, răspândindu-se în miliarde de bucăţele aruncate în toate punctele cardinale ştiute sau încă nedescoperite, simţind că toate conceptele ce i-au fost călăuză până atunci îşi pierd rostul şi valoarea.

Se spune că „Oamenii cu principii sunt cei care cad cel mai rău şi se afundă cel mai mult.”, iar asta se poate întâmpla oricând, pe neaşteptate.

Am vrea să ne arătăm fericirea întregului Univers, să ne-o strigăm din toţi rărunchii, însă ceva ne opreşte. Ne ascundem după diminutive, pseudonime, suntem în stare de orice pentru a ne păstra, cât de cât, parte din mister, din adevărata identitate, iar asta nu ar fi tot, atunci când o mică părticică din acele „principii” adânc înrădăcinate în subconştient, atât de adânc, încât, nicio acţiune conştientă nu ar putea-o şterge definitiv, atentează la cadenţa obişnuită a curgerii fireşti cu care suntem învăţaţi, totul pare doar un angrenaj defect.

Cum ar fi să lăsăm deoparte toate constrângerile, complexele, tiparele cu care ne-am născut şi crescut, să punem câteva bucăţi de dinamită, acolo, în cel mai ascuns ungher al firii, pentru a putea trăi eliberaţi de ele, să ne curăţăm mintea de frici şi iluzii?!?

Uneori simţim că am vrea să ne debarasăm de ele, ca de nişte haine uzate ce nu ni se mai potrivesc, şi să luăm cu o înghiţitură lacomă o parte din marea felie de libertate ce ne este oferită tuturor, gratuit, dar nu, ele, principiile, vin şi ne trag de mânecă, parcă pentru a ne atenţiona că suntem pe cale de a face ceva greşit. Ne mulţumim, atunci, cu porţia dinainte stabilită, satisfăcătoare, calculată în aşa fel încât să nu rămânem nici flămânzi, dar nici să nu ne îngrăşăm.

Continuarea… aici.

imagine: Pinterest

Echinocţiu cu vanilie şi catifea

Dintr-o sursă sigură, la fel de sigură ca un laborator cu grad mare de securitate, ştim cu toţii că mâine va fi echinocţiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea în orice punct de pe glob, soarele luminează în mod egal cele două emisfere, este începutul primăverii astronomice, ziua se măreşte, iar natura îşi  dispută dreptul de a se afla în expansiune.

Va trebui să lăsăm lenea deoparte, să alungăm orice nălucă a vreunui gând derizoriu, să ştergem orice dungi alburii de nesiguranţă ce se încăpăţânează să mai persiste în mintea noastră în care se află imprimată matricea unui destin implacabil, să izbutim a ieşi învingători din lupta cu noi înşine, ca după un dejun copios ce-şi cere starea de siestă, recurgând chiar la vestita «Dolce far niente», contemplând, pur şi simplu, frumuseţea clipei.

Continuarea- aici.

 

Săptămâna aceasta jocul cuvintelor este găzduit de Vienela, pe al cărei blog găsiţi ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină: (sursa, imprimata, cartier, decapitarea, rascruce, vanilie, catifea, laborator, copios, lene, naluca, dungi).

 

Eeei, asta-i viaţa!

pinterest

Se gândise  că ar mânca vreo câteva pârjoale, iar eu ştiam că i se vor părea mai gustoase dacă ar participa la prepararea lor. Îl rog să mă ajute şi îl simt ezitând, pentru că e mai interesant să-ţi petreci timpul la calculator, cu unul din jocurile preferate, decât cu mama în bucătărie, dar argumente precum: în viaţă trebuie să ştii să faci de toate, mă ajuţi şi pe mine, vezi şi tu cum se face,… par să-l convingă.

Curăţă morcovul cu dispozitivul acela special pentru legume, pe care eu nu l-am folosit niciodată. E aproape bine, dar la cartofi pare să nu mai dea acelaşi randament. Îi dau un cuţit mai mic, ca pentru el, şi observ că aproape jumătate din cartof e înlăturat cu tot cu coajă. Ştiu că sunt cârcotaşă, dar tot îi spun că a aruncat prea mult din el. Eeei, asta-i viaţa!, îmi răspunde cu zâmbetul acela care mă topeşte de fiecare dată.

Luăm altul, pentru a-i arăta cum se face, iar mâinile lui se lasă docile îndrumate de ale mele. Nu-i mai spun că pe mine m-a învăţat tata să curăţ cartofii, îndepărtând coaja în strat subţire, aproape neîntrerupt până la capăt. Asta e altă poveste. Nu-i reuşeşte prea bine, dar eu îl încurajez spunându-i că experienţa se capătă în timp, exersând.

Îl las tot pe el să adauge ouăle în compoziţie şi mare a fost distracţia când, de sub coaja subţire a ţâşnit albuşul vâscos, urmat de gălbenuşul împrăştiat sub presiunea degetelor.

În timp ce adaug condimentele, pentru definitivarea gustului, fredonând o melodie doar de el ştiută, începe a curăţa cu temeinicie părţile componente ale robotului de bucătărie. De sub apa caldă, împânzită cu norişori de spumă, mânuţele lui pufoase par să-mi zâmbească.

Din tigaia încinsă se aricesc vreo câteva bucăţele mai mărişoare de usturoi, dându-le un aspect ciudat. Ar fi trebuit să pun sita mai mică. Eeei, asta-i viaţa!-vorba lui Alex– îmi spun, în gând, zâmbind, în acelaşi moment realizând că nu e cea mai importantă forma perfectă, ci gustul delicios pe care îl au, deoarece cuprind în ele dragoste, curiozitate, zâmbete.

O portocală dulce, parfumată şi zemoasă mă ademeneşte cu nuanţa ei solară.

Prin fereastra larg deschisă pătrunde un aer răcoros.

E atât de cald şi bine… în suflet!

Imagine: Pinterest

 

Anotimp

La capatul curcubeului

toamna

Sub paşii timizi

Frunzele-au început să ofteze a toamnă.

Prin nori vătuiţi

Soarele-şi strânge razele în coroană.

Trec oameni grăbiţi

Ciudat amintind de ramuri frânte în goană,

Cu ochii uimiţi

Contemplând zbor de gânduri ascunse în taină.

Cad lacrimi cuminţi

Din cer mohorât suspinând într-o doară.

Cu şoapte fierbinţi

Am putea reînvia zilele de vară ?

Vezi articol original

Camera cu probleme

Da, mă aflu într-o cameră ce are câteva (cam multe) probleme, mai de voie, mai de nevoie, căci am vrut să vă spun şi vouă să nu faceţi ca mine.

Este o cameră situată pe unul din colţurile blocului în care locuiesc, la parter, dedesubt sunt beciurile, este prevăzută cu două ferestre destul de largi, are în jur de 16 mp, iar dacă aş fi fost o plantă m-aş fi simţit în largul meu datorită efectului de seră care se creează, mai ales în zilele acestea toride.

Iarna, e şi mai rău, căci oricât ar dudui centrala, caloriferul din dotare nu face faţă, astfel că e mai tot timpul răcoare, o răcoare ce compensează căldura acumulată vara. Dacă aş şti cum să le adun, să le împart la doi şi să le distribui în mod egal pe parcursul celor două anotimpuri (iarnă-vară) cred că aş obţine o situaţie perfectă, dar aşa… 😀

Există, totuşi, un avantaj între toate aceste inconveniente, faptul că e uscată (camera), nu va avea în veci igrasie, e luminoasă şi primitoare, în felul ei, aşa că încerc să mă mulţumesc cu ceea ce am până când va veni timpul îmbunătăţirilor.

Ar trebui să îmi procur câteva pachete termoizolaţii26372_550_550_0
care se găsesc în această perioadă cu reduceri atractive, să citesc despre ce şi cum trebuie făcut, despre toate celelalte materiale necesare, să le adun, ca o furnică pe timp de vară, iar la sosirea toamnei să trecem la remedierea problemelor.

Sau, mai bine, ce ar fi să plec eu frumuşel în concediu, să mă răcoresc pe ţărmul mării, iar toate întrebările, documentările, precum şi procurarea celor necesare să le las în seama cuiva care se pricepe mult mai bine la toate astea?!?

Cred că aşa ar fi cel mai indicat, mai ales că pot fi achitate şi în rate, iar când ne vom întoarce din concediu, vom găsi toate problemele rezolvate, de mâini dibace, cu ajutorul ofertelor despre care vă vorbeam. 🙂

logo_depo_respo2